Even if it breaks your heart... [yaoi+16]

[MuffinsYumYum]

Mersi mult de tot pentru sfaturi. Stii de faza cu ciocnitul, ma gandeam si eu sa se ciocneasca de cine te gandesti tu ca s-a ciocnit dar ) . Am sa fiu mai atenta la next-urile urmatoare si cu repetitiile. La un moment dat, cand l-am scris, ajunsesem sa pun acelasi cuvant de 7 ori in doua fraze . : )))) Am sa fiu mai atenta si cu asta. Am o problema cu lungitul lucrurilor, le lungesc de obicei foarte mult pentru ca imi place sa descriu si sa descriu si sa descriu si sa descriu sentimente, incat lumea ajunge sa se plictiseasca. Cand incerc sa nu-l mai lungesc, tai prea mult din el. ) Daca mai observi ca fac asta te rog sa imi zici, ma ajuta enorm sa ma corectez. Am sa incerc in nexturl urmator sa "infiltrez" tot ceea ce am sarit.
Mersi mult si pupici!

EDIT: Am inceput sa corectez primele doua capitole. Sper ca vor arata mult mai bine decat prima oara. Multumesc mult pentru sfaturi. Acum nextul. Sper sa va placa. De altfel, multumesc celor care cititi,
Versuri: Lady Antebellum-One Day You Will

You feel like you're falling backwards
Like you're slippin' through the cracks
Like no one would even notice
If you left this town and never came back
You walk outside and all you see is rain
You look inside and all you feel is pain

- Alex? ii pronunta numele, crezand ca poate tipul din fata sa doar semana cu fostul sau iubit. Ce cauti aici?.
- Hello! il saluta noul-venit, asezandu-si mana pe crestetul lui Sho si ciufulindu-i parul castaniu. Ce faci pustiule? Am inteles ca nu prea merg treburile atat de bine.
- Imi cunosti familia? intreba Sho, confuz.
- Da, raspunse mama sa. De fapt il cunosc pe tatal sau, am fost colegi de liceu. Tot meritul e insa al lui Alex, care a insistat ca i-ar placea sa aiba un coleg de camera. Asa ca am zis ca ar fi bine sa va cunoasteti. Desi vad ca nu sunteti straini unul cu altul.
Nu se cunosteau? Poate asa parea in ochii parintilor sai. Intr-un fel, Sho se bucura de reintalnirea cu Alex, mai ales ca se stiau din trecut, doar ca era atat de ciudat sa dea ochii cu el acum. Acum, dupa ce s-au despartit, dupa ce l-a refuzat, desi Alex i-a oferit numai ce isi dorea. Ii era poate rusine. Si-a tras geamantanul dupa el cativa metri, dar brunetul veni si i-l lua din mana, asezandu-l in portbagajul masinii. Era treaba soferului sa faca asta, dar cumva lui Alex nu ii placea sa stie ca o alta persoana se atinge de lucrurile lui Sho. Inca il mai vedea pe Sho drept persoana pe care trebuia sa o protejeze.
Isi lua la revedere de la parintii sai, privind cu compasiune casa in care crescuse. Mama sa apuca un plic din hol, inmanandu-i-l. Se uita la ea, iar aceasta ii zambi cald, asa cum obisnuia sa o faca de fiecare data. Avea un sentiment ciudat. Avea acea urma de indoiala pe care orice persoana fara experienta in viata o capata. Se simtea vinovat, iar cel mai rau e ca nu stia de la ce provine urma asta de vinovatie. Oare era bine sa plece asa? Nu era prea rapid totul? Lucrurile i se pareau alerte, era confuz, spera sa nu regrete. A mers catre masina, strangand plicul in mana. Alex ii deschise usa, privindu-l protectiv. Ochii brunetului nu reflectau in niciun caz privirea unui necunoscut, se vedea clar pe chipul sau ca atunci cand e vorba de Sho, nimic in jurul lui nu mai exista.
Baiatul se urca in masina, urmat de fiul directorului. Parintii sai il priveau din prag, cu un zambet trist pe buze. Ramase cu privirea catre ei, nestiind ce sa creada. Expresia pe care o aveau ii dadea si mai multe semne de indoiala. Poate ca si ei stiau ca nu era bine, poate ca din propriul lor egoism, pentru a nu il pierde pe Sho, au facut asa ceva, atat de repede.
Masina porni, iar bataile inimii lui Sho incepura sa fie mai puternice. Acum nu mai avea cale de intoarcere. Voia insa, inainte sa plece din acest oras, sa isi viziteze prietenul. Avea oare insa curajul sa il infrunte? Nu ...
- La ce te gandesti? il intreba Alex, privindu-l nostalgic.
- La nimic, sopti Sho,analizandu-i chipul prietenului sau pentru cateva secunde.
Trasaturile lui Alex erau diferite de cele ale unor japonezi obisnuiti. Desi avea sange nipon, se nascuse si crescuse in America. Tot ce stia Sho de la el e ca parintii sai nu erau de acord cu regulile acestei societati, nu erau de acord cu aceasta raceala sau cu aceasta rigurozitate pe care japonezii o invata. Nu voiau ca singurul lor copil sa creasca intr-o lume in care oamenii sunt judecati dupa cum se imbraca, dupa cum se comporta, sa fie clasificati pe categorii inca de la liceu, iar ierarhia asta pe varste sa fie atat de pregnanta in viata fiului lor. Nu credeau ca varsta te face un om mai destept sau unul mai intelept. Li se parea ca li se taia personalitatea si li se implanta o alta, care sa se poata adapta unei asemenea societati. Probabil toate aceste lucruri se vedeau nu doar in ochii negri ai fostului sau iubit, dar si in felul in care se comporta, in felul sau de a vorbi, in felul sau vestimentar.
Isi simti mana cuprinsa de degetele prietenului sau si tresari. Isi trase rapid palma, asezandu-si-o in poala, fara a se uita la Alex. Chiar nu putea, se simtea prea prost. Masina trecu rapid pe langa casa lui Akira. Parea a fi liniste, poate ca nu era nimeni. Spre deosebire de restul cartierului, aici timpul parca s-a oprit. Trase aer in piept, sperand ca bataile inimii sale sa inceteze din a ii zdruncina trupul. Nu era asa, iar daca mai continua mult starea asta probabil o sa faca un infarct. Isi simti umerii cuprinsi si imaginea din ochii sai se intuneca. Gatul lui Alex mirosea a sampon si foarte vag a transpiratie. De fiecare data cand avea nevoie, Alex era acolo si cumva simtea ca nu ar fi putut respira in momentul asta daca nu erau bratele fostului sau prieten. Cat de egoist putea fi? Inima sa il cerea pe Akira cu fiecare bataie, mintea sa insa, ca un copil, cerea protectia lui Alex. Stia ca doar asa imaginea lui Akira va inceta sa existe, chiar si pentru o secunda. In acele momente se simtea vindecat. Lacrimile incepura sa ii curga pe obraji. Era asa greu sa se prefaca in fata lui, nu ii venea sa creada ca ajunsese sa isi planga iubirea neimpratasita in bratele baiatului care il iubea. Stia ca e asa greu pentru Alex sa vada asta, dar nu isi putea controla starea.
- Imi ... pare ... rau, spuse sacadat, printre suspine.
Ii parea rau nu doar pentru ceea ce se intampla acum, ci pentru tot ce s-a intamplat. L-a cunoscut pe Brian cu aproximativ un an in urma, au fost vecini in acelasi complex de apartamente in America. Desigur ca nu s-a asteptat sa fie ceva mai mult de prietenie intre ei, insa in una dintre zilele in care mergea la scoala s-au intalnit pe drum, si au realizat ca invata in acelasi loc. Aflase de la Alex ca el era cu doi ani mai mare, si ca a venit acolo cu o bursa. Fiind singurul cu care Sho reusise sa se acomodase, a inceput sa aiba incredere in baiat. A inceput sa ii spuna gandurile sale, sa ii povesteasca despre sentimentele pe care le avea si despre cat de confuz a fost. Motivul pentru care Sho a tinut sa plece din Japonia a fost iubirea pe care o simtea pentru Akira. I se parea nefireasca, anormala, dar tot Alex fusese acela care il invatase despre ceea ce iubirea era cu adevarat. Din pacate insa, Alex a ajuns sa simta acest tip de dragoste pentru Sho, iar la aflarea vestii Sho s-a simtit obligat sa formeze un cuplu cu prietenul sau. Chiar daca nu se sarutasera niciodata, prietenul sau parea ca il iubeste la fel de mult. Nu il obligase si nu se comportase egoist absolut deloc. Era o relatie complicata, de aceea lucrurile au durat doar o luna, pana cand Sho a plecat. Era normal, nu? Poate pentru Alex a fost cel mai bun lucru din viata sa, dar pentru Sho era doar o obligatie. Nu stia cum sa il refuze, iar brunetul profitase la acel moment de asta. Despartirea era fireasca in acest caz si de asteptat.
Ce facea insa Alex aici? De ce venise? Cu siguranta admiterea lui la liceu dupa perioada inscrierilor, in mijlocul anului, a fost posibila doar pentru ca brunetul exista. Acum, din nou, ii era indatorat. Se intreba daca va cadea din nou prada sentimentului de mila pe care l-a avut in America. Nu trebuia sa ajunga aici, el mergea cu un obiectiv, avea cu totul altceva in minte.
Se departa de brunet, stergandu-si lacrimile cu maneca bluzei. Asezandu-se pe spatarul scaunul, isi dezlipi corpul complet de cel al lui Alex. Nu era buna o asa apropiere, la fel cum nu era bine sa isi arate iar slabiciunea. Sa ii arate iar fostului sau iubit unde este cheia inimii sale. Isi scoase telefonul din buzunar, deblocand interfata. Imaginea cu el si Akira aparu, iar atunci sentimentul de ura reveni din nou in mintea sa. Era ca motivarea, nu? De fiecare data cand vrei ceva te uiti la obiectul respectiv, si te motivezi in a il castiga. Faci sacrificii, poate unele pe care nu le mai poti schimba, dar pana la urma asta e viata, nu? Sa pierzi si sa castigi ceva in schimb. Toti oamenii fac asta. Si-a adus aminte de plicul pe care mama sa i-l dadu si il lua de langa el, desfacandu-l. Era o scrisoare. Langa, impaturit, era un alt plic, sigilat, cu numele lui Akira pe el. Inghiti in sec, punand hartiile cu numele prietenului sau deoparte si incepand sa o citeasca pe cea de la mama sa. Nu era pregatit sa dea ochii cu ceea ce Akira i-a scris. Ii era teama ca nu cumva cuvintele sale sa ii schimbe dorinta de razbunare.

Draga Shouta,
Ti-am scris scrisoarea asta nestiind cum altfel sa comunic cu tine. Stii ca mama ta nu a fost niciodata buna la asa ceva. Imi pare rau ca nu am reusit niciodata sa avem acea relatie pe care orice parinte o are cu fiul lui. Si eu si tatal tau nu am stiut cum sa ne confruntam cu caracterul tau impulsiv, nu am stiut cum sa iti zicem nu, si de aceea s-a ajuns aici. Nu vreau sa crezi ca nu am fost niciodata de acord cu cine esti tu, din contra. Te-am iubit tot timpul pentru ca, spre deosebire de toti ceilalti, tu aveai acel zambet sincer, acea inocenta; ne-a fost frica sa nu te ranim.
Stiu ca moartea lui Akira inseamna pentru tine mai mult decat noi putem intelege. Stiu de altfel ca tot ceea ce facem acum nu este decat sa te indepartam de adevar, sa te impingem catre acea minciuna pe care fiecare dintre noi o spune: " Sunt bine." , si sa te facem sa crezi ca ai uitat. Asta este insa singurul lucru pe care eu si tatal tau stim sa il facem pentru tine. Nu puteam sa suportam sa te vedem asa, nu rezistam. Am fugit de obligatia de a te consola, de a iti fi alaturi in aceste momente pentru ca ne este frica sa nu te indepartam de noi.
Am preferat sa pleci de aici cat mai curand, iar asta a fost singurul fel in care sa o putem face. Desigur, Alex a insistat foarte mult sa fii acolo, probabil tatal lui l-a pus sa insiste pentru a nu fi singurul elev transferat in cursul anului ... sau din compasiune. Stiu ca Akira nu va putea fi niciodata inlocuit de Alex ... in mai multe feluri. Si eu si tatal tau stim. Stim ce simti pentru Akira, nu am stiut insa cum sa ne confruntam cu sentimentele
tale. De aia am fost acord cu plecarea ta in America, de asta suntem acum de acord cu plecarea ta in Tokyo.
Vreau sa stii ca esti sustinut de noi, imi pare rau ca ne-am dat seama de asta atat de tarziu. De asta am hotarat sa iti dau acea scrisoare, pe care Akira mi-a lasat-o sa ti-o trimit. Mi-a fost frica sa ti-o arat pana acum, mi-a fost frica sa nu te transformi in altceva.
Imi pare rau acum. Regret. Sper insa ca plecarea ta sa te faca sa realizezi ceea ce este mai bine pentru tine.
Te iubim
Cu drag, mama si tata

Lasa scrisoare din mana, privind geamul fumuriu al masinii. Isi vedea relexia si era ciudat, pentru prima oara nu suporta sa se vada.
- Alex, imi pare rau, noi...
- Stiu, raspunse scurt prietenul sau.
Pe picioarele lui Sho statea scrisoare lui Akira pe care insa acesta nu avu curaj sa o desfaca Nu putea sa o desfaca si nu stia daca va putea vreodata. Se intreba ce il va astepta intr-un oras atat de mare ca Tokyo.
- Nu renunt la tine Sho, ii sopti celalalt. Cuvinte la care Sho nu avu niciun raspuns. Stia deja.