Arya vs. Fiction

[Lia]

Aproape de trei

Trei minute, șapte secunde - cerneală neagră se scurgea...
Din mreje putrede, odată plapume, de-undeva - odaia mea,
sorbeam prin ochi, sageți aprinse, lichidul ‘cela ce lucea.
Patau șiroaie-ndoliate un drum spre moarte – temerea,
un lemn și fier ce aratau, un ceas, grabit mereu – trecerea.
Din cifre doișpe izvorau puhoaiele, din însemnari aievea,
balteau pe jos, se prelingeau, curgeau spre pat, mă-nspaimântau.

Două de șaizeci plus trei secunde - încolo, iluzii se-ntreceau,
nisip din lemn se prefacea, zidea în sus, bolta-mi naruia,
și-ncet, la stele se-mpreunau, două arce mă uimeau.
Trona-n lumina lunii mute, ogiva sumbră mormaia,
ecouri lungi și mă vestea, la fixa oră trei ‘ceia rapeau...
Doamne, unde-i prezența Ta? Mă pierd și el nu vrea să ia,
sufletul meu, încleștat și greu, în patimi pierdut – alinarea.

Un minut acum și alte cinșpe – abis podeaua promitea!
Rapid eu mă-nalțam, cu ochi în lacrimi prea greu cercetam,
limbi veșnic în mișcare, timpul ce trecea, ogiva ce mă tragea.
Ferestre-nalte, porți deschise primeau-nauntru, mă-nfricoșam,
cu aripi negre, cu trei pe piepturi, îngeri ce-mi scriau pieirea!
Unde ești, Dumnezeule, de unde să Te iau? Mă zvârcoleam,
și mâinile mi le luau, de suflet mă prindeau, oh! – moartea...

Niciunul și câteva secunde – deja mi se spargea,
prin urechi se prelingea, bataia orei fixe, finalul ce sosea.
Pereți hidoși scuipau, ieșeau, se încleștau, orgi ce pacatuiau.
Se rasfirau-n chip vazut, pacate sonore-n triolet curgeau,
cântau, din țevi pușcau mii de ceasuri și frica mă orbea.
Mă-nvârteam perechi de trei în aer, rugam să vină salvarea,
dar nu venea, era doar timpul fix trei și lumea ce cadea...

O, voi îngeri înghețați, spurcate construcții, timp blestemat,
vă sfârșesc de-ndată – speranța ce o am vă curmă existența!
Secunde se scurg, minute după trei, ce-nainte m-au îngenunchiat,
acum îmi dau putere, alinare și-ncredere, e doar speranța!
Și-n suflet pur mi-a tremurat, fiorul Tau ce m-a-ntremat,
momentul când Te-au crucificat, gândul și prezența—
patimilor Tale, ce lumea au salvat, atunci, acum și-n etern!




Departe, sau unde stiu ca luna se stinge


Imi suiera vantul
printre crapaturile sufletului
cand noaptea fuge prin fereastra deschisa
intr-un univers distorsionat
de farurile masinilor:

Impulsurile nervoase se izbesc violent
in lumile mele cibernetice,
sub fiecare pleoapa semi-inchisa
in intuneric -
cand luminile dealurilor
imi reflecta
parul fluturand sub casca
iar valurile marii
imi amintesc de cilindrii de aer
ai unui Atlantis etern-


Uneori esti o silueta neagra
pe o autostrada cu sase benzi
la polul unor nopti eterne ce fierb difuz
ca saruturile mele ingropate intr-un trecut neconsumat
Iar din cand in cand,
imi sufli un suflet
creeat din nori de vise interstelare
aduse de o ploaie veche

Am fugit printre atatea realitati
iar mainile asteau au atins de atatea ori irealul,
dar e frig, caci ploaia asta veche
e melancolica si singuratica
si imi dezbraca ochii
de iluzii moarte
intr-o noua piele

-Cateodata imi pulsezi prin vene,
dulce ameteala ce poseda
un atriu singuratic
si pierdut printre siruri
de inimi inchise la capat de drum-

Fereastra deschisa imi spune
ca pasii tai s-au pierdut in ceata,
departe de mine
si visele cu care ma hraneam
in noptile unui soare muribund.

Ai fost aici, mereu
aproape de trezire,
in visul celui ce viseaza
la autostrazi deschise.



Sa inceapa votul. Succes Rares