30-12-2012, 07:59 PM
Buna seara, falie de luna! (pe moment, nu ma injura xD)
Sunt atatea de spus si totusi atat de putine cuvinte... O sa incerc sa traduc limbajul codificat in mintea mea intr-o limba propriu-zisa, insa nu garantez nimic.
Ultimele doua proze sunt unice in felul lor, dar parca s-ar completat (in timp ce se afla si la poli diferiti ai pamantului). Sunt ceva in genul unui sir in care nu mai exista timp, spatiu, nu se stie nimic altceva inafara de suferinta, dor si iubire. Prima data, am avut impresia ca "papusa ta voodoo" nu e aceeasi in texte si ca te referi la cu totul alte spirite. Insa, gandindu-ma mai profund, am ajuns la concluzia ca sunt unul si acelasi elixir. Poate ca minciunile contextuale (fictive) sunt total diferite, insa adevarul dureros este ca intruchipezi in chipuri diferite aceeasi esenta. Nu pot spune ca ai procedat gresit, si eu cred ca as fi facut la fel, de dragul artei. Ma intriga faptul ca ceva din mine imi spune raspicat ceva ce nu vreau sa aud, dar totusi nu pot ignora vocea aceea, caci fara ea, n-as mai fi eu. Ecranul acela de care vorbeai (fie el real sau imaginar) nu e nimic altceva decat un perete subtire fata de zidul lui Anderson captusit cu cartofi dulci! Nu ar trebui sa te descurajeze asta, pentru ca (,) cu atat cat distanta e mai mare, cu atat esenta e mai puternica. Sta in firea omului sa vrea imposibilul, mereu vrea sa fie impotriva curentului si uneori ajunge sa se intrebe daca asa trebuia sa fie. Ei bine, cred ca tu si Creatorul sunteti (poate mai mult tu...) putin confuzi. Nu stiu de ce, dar stiu ca asa este. Oricum, (ca de obicei) foarte frumoasa exprimarea si sper sa nu-ti pierzi niciodata harul asta:* Al doilea text pare ceva mai apropiat de real. Adica cei doi se pot atinge, mirosi, privi, asculta... Ca si cand fiecare ar fi universul celuilalt si n-ar mai avea nevoie de nimic altceva. O relatie de proprietate si, totusi, de inferioritate. Nu inteleg de ce trebuie sa fii tu cea slaba, iar "el" cel perfect si cu chip de sfant. Uneori, oamenii de genul asta sunt cu totul diferiti. Cred ca inferioritatea aceasta are rolul de a umfla in pene o dragoste ideala, un paradis, un tunel al dragostei, o seara de vara petrecuta pe lumina stinsa in care ai impresia ca totul e mai tare ca tine si simti nevoia de a fi protejata. Lovely, my dear.
As vrea sa mai scriu, insa mi-am pierdut ideea cand m-am gandit la paradisul tau:">
Astept si alte scrieri, mult succes pe lumea asta si pe cealalta, scumpo :*
Sunt atatea de spus si totusi atat de putine cuvinte... O sa incerc sa traduc limbajul codificat in mintea mea intr-o limba propriu-zisa, insa nu garantez nimic.
Ultimele doua proze sunt unice in felul lor, dar parca s-ar completat (in timp ce se afla si la poli diferiti ai pamantului). Sunt ceva in genul unui sir in care nu mai exista timp, spatiu, nu se stie nimic altceva inafara de suferinta, dor si iubire. Prima data, am avut impresia ca "papusa ta voodoo" nu e aceeasi in texte si ca te referi la cu totul alte spirite. Insa, gandindu-ma mai profund, am ajuns la concluzia ca sunt unul si acelasi elixir. Poate ca minciunile contextuale (fictive) sunt total diferite, insa adevarul dureros este ca intruchipezi in chipuri diferite aceeasi esenta. Nu pot spune ca ai procedat gresit, si eu cred ca as fi facut la fel, de dragul artei. Ma intriga faptul ca ceva din mine imi spune raspicat ceva ce nu vreau sa aud, dar totusi nu pot ignora vocea aceea, caci fara ea, n-as mai fi eu. Ecranul acela de care vorbeai (fie el real sau imaginar) nu e nimic altceva decat un perete subtire fata de zidul lui Anderson captusit cu cartofi dulci! Nu ar trebui sa te descurajeze asta, pentru ca (,) cu atat cat distanta e mai mare, cu atat esenta e mai puternica. Sta in firea omului sa vrea imposibilul, mereu vrea sa fie impotriva curentului si uneori ajunge sa se intrebe daca asa trebuia sa fie. Ei bine, cred ca tu si Creatorul sunteti (poate mai mult tu...) putin confuzi. Nu stiu de ce, dar stiu ca asa este. Oricum, (ca de obicei) foarte frumoasa exprimarea si sper sa nu-ti pierzi niciodata harul asta:* Al doilea text pare ceva mai apropiat de real. Adica cei doi se pot atinge, mirosi, privi, asculta... Ca si cand fiecare ar fi universul celuilalt si n-ar mai avea nevoie de nimic altceva. O relatie de proprietate si, totusi, de inferioritate. Nu inteleg de ce trebuie sa fii tu cea slaba, iar "el" cel perfect si cu chip de sfant. Uneori, oamenii de genul asta sunt cu totul diferiti. Cred ca inferioritatea aceasta are rolul de a umfla in pene o dragoste ideala, un paradis, un tunel al dragostei, o seara de vara petrecuta pe lumina stinsa in care ai impresia ca totul e mai tare ca tine si simti nevoia de a fi protejata. Lovely, my dear.
As vrea sa mai scriu, insa mi-am pierdut ideea cand m-am gandit la paradisul tau:">
Astept si alte scrieri, mult succes pe lumea asta si pe cealalta, scumpo :*