21-07-2011, 12:38 AM
Am venit cu nextul. Mersi pentru comm Miranda. Sper sa va placa. Va urez: Lecuta Placuta !!!
Dragoste Infinita
Cam asta a fost capitolul. Sper ca va placut. Scuzati eventualele greseli, dar este scris tarziu si nu l-am mai corectat. Nextul il voi pune maine.
Va pup dulce pe toti cei care imi citesc ficul.
Bye.
Dragoste Infinita
Capitolul 4
- Echipele -
Eu m-am dus la noile mele prietene, dar in drum spre ele sunt intampinata de Ino, care parea destul de nervoasa. Se pozitioneaza in fata mea impreuna cu clonele ei in spate. Ce vreo si asta de la mine? Ma uitam la ea cu o privire intrebatoare, cerandu-I din priviri sa zica mai repede ce are de zis. Ea statea acolo, blocandu-mi drumul, ca o momaie. Imi venea sa-I dau o palma si s-o dau din calea mea, dar cu greu m-am abtinut. Intr-un sfarsit, dupa inca vreo zece secunde, se gandeste si ea sa vorbeasca. Se apropie incet de mine. Se misca mai incet decat mine la tabla, daca acest lucru ar putea fi posibil. Se indreapta din ce in ce mai incet de mine, probabil vrand sa ma faca curioasa, ei bine asta nu prea ii mergea, tot nu-mi pasa absolut de loc ce vrea de la viata mea. Acum se afla la doar cativa centimetrii de mine, cred ca sunt vreo zece sau cincisprezece, dar nu mai mult. Iti apropie buzele de urechea mea dreapta, soptindu-mi pe un ton amenintator:
- Tu, frunte lata, sa ma asculti bine, pentru ca nu-mi place sa zic de doua ori acelasi lucru! Deci, sa nu cumva sa te mai apropii vreodata de Sasuke! El este al meu, doar al meu! Sa nu cumva sa crezi ca nu te-am vazut in ora de mate ca ai vorbit cu el. Ce ti-a zis? Ce i-ai zis? Spune! Sa-ti fie clar domnisoara Haruno, daca te mai vad cumva in preaja iubitelului meu te voi distruge. Nu ma cunosti, nu stii de ce sunt in stare, cate pot sa fac, ce pot sa iti fac, deci, te avertizez, ai mare grija ce faci cu Sasuke al meu! Acum misca mai repede din fata mea, imi imputi aerul! Spune, dupa care ma impinge brutal, eu lovindu-ma in coltul unei banci.
Auch! Cred ca am dat cu ficatul de banca. Doamne, in ce hal poate sa ma doara acuma. Parca mi-ar fi bagat un cutit. Imi acopar locul care ma doare cu mana stanga si tin apasat, incercand sa opresc durerea. Stau asa vreo patreuzeci de secunde, dupa care simt cum durerea scade.
Fetele, vazand toata scena de mai devreme, cu Ino, vin alarmate la mine. Pareau destul de ingrijorate. Ma intreaba daca ma mai doare unde m-am lovit si daca m-a speriat blonda. Cand aud a doua intrebare era sa sa-mi iasa flacari pe nas. Cum mama naibii sa-mi fie mie frica de aia? De pitipoanca aia amarata? Aia nu cred ca va reusii sa ma sperie niciodata. Ah, ba da, m-am speriat cand am vazut-o prima data, din cauza urateniei sale. Le spun fetelor ca nu si ca nu va reusii niciodata sa ma sperie. Hinata imi zambeste prieteneste, dupa care imi spune ca ar fi mai bine sa mergem la vestiar sa ne schimbat, deoarece urmatoarea ora avem sportul. Dau afirmativ din cap, dupa care imi iau sacosa cu schimburi si ne indreptam spre vestiar.
In cateva minute ajungem si la vestiar. Ne schimbat repede, apoi TenTen propune sa mergem la baieti sa ne mai amuzam un pic pe seama lui Naruto. Hinata se impotriveste si ne spune ca nu e frumos sa radem de el, apoi se inroseste toata. Zici ca era un rac, saraca. Noi incepem sa chicotim, dupa care eu o intreb pe bruneta daca nu cumva il place. Ea da negativ din cap, dar eu nu renunt si o mai intreb de inca cateva ori. Pana la urma cedeaza si imi marturiseste ca este moarta dupa el. Eu chicotesc, apoi ii spun sa mergem la baieti.
Cand sa iesim afara din vestiar, pe cine gasim in fata usii? Pe Naruto, Sasuke, Neji, Sai, Kiba si Lee. Ce faceau ei oare aici? Simplu, ascultau ce vorbeam noi. Noi ne uitam la ei cu o privire diabolica, mai putin Hinata, care era mai rosie ca inainte, zici ca luase foc. Baietii o iau la fuga spre sala de sport. Noi incepem sa-i fugarim ca disperatele prin scoala, dupa ei. Cei pe langa care treceam probabil credeau ca suntem nebuni. In scurt timp ajungem la sala de sport, toti obositi si transpirati.
Profesoara, Anko, era deja aclolo si nu parea prea fericita. Cand constatam asta ne aliniem si asteptam sa vedem ce o sa ne faca. Auch, vai de mine. Este abea prima zi aici si deja sa primesc o pedeapsa. Off, Doamne, sper ca nu. Anko este o profesoara tanara, de vreo douazeci si cinci de ani, scunda, cu parul scurt, cam pana la umeri, Albastru inchis si cu niste ochi negri, destul de inexpresivi. Ea este imbracata cu niste pantaloni de trening lungi, negri si cu un maieu mulat, rosu, un pic cam decoltat. Parea o profa de treaba, dar oare chiar asa sa fie? Ei bine, voi afla curand.
Anko ne spune sa intram in sala, iar noi facem intocmai ce ne-a zis. Noi, cei care am alergat ca descreieratii prin scoala, eram extrem de obositi. Cum am ajuns in sala am inceput sa respiram greu si sa gafaim. Imi simteam plamanii atat de incarcati, plini de ceva, ca si cum ar fi oricand gata sa explodeze. Simteam cum aerul pe care il inhalam arde in interirul meu. Deodata, Anko paseste in sala zicandu-ne:
- Bun, deci, astazi vom face ceva mai special decat de obicei.
Oare la ce se referea? Ce fac de obicei? Dar acum? Eram atat de curioasa, incat parca simteam deja ca va fi ceva peroculos, extrem. Simteam cum un val de adrenalina imi trece prin corp. Nu mai pot de nerabdare sa vad ce o sa zica, ce o sa facem, ce? Vai, cat urasc suspansul. De ce naiba s-a oprit profa atat de brusc, ca sa ne omoare cu asteptatul?
- Dupa cum spuneam mai devreme, va fi ceva mai special, nu numai ora asta ci urmatoarele ore pana la sfarsitul anului scolar. Orele vor consta in invatarea lucrului in echipe. La inceput, se vor forma echipe de cate doi, o fata si un baiat si vor trebui sa se ajute unul pe celalalt, sa coopereze, sa se inteleaga cat mai bine posibil pentru a duce treaba la bun sfarsit si, desigur, pentru a castiga concursul. In fiecare ora va fi cate un concurs diferit si in functie de punctele care le veti lua, pe echipa, se va forma un clasament. Primele zece echipe din clasament vor face o competite mai extrema si mult mai periculoasa. Cu o saptamana inainte de paste se va face un fel de tabara la munte. Acolo se vor face alte echipe, doua echipe a cate cinci elevi. Despre acea parte va voi spune alta data. Acum sa o luam cu inceputul. Pentru primele zece ore de concurs va voi ajuta, legandu-va cu catuse unul de celalalt. In acest mod veti invata ca numai ajutandu-va si lucrand in echipa veti reusii sa castigati concursurile. Ca sa va ambitionez mai tare, am facut si premii pentru fiecare castigator, dar acel premiu se va da doar unei singure echipe, celei care va coopera cel mai mult. Astazi voi alege echipele. Aceste echipe nu se mai pot schimba, fie ca va convine sau nu. Va voi alege dupa cum crec eu, in asa fel incat sa cadeti in echipa cu persoana cu care nu va-ti dorii niciodata. Lista va fi afisata in zece minute la panoul din fata salii de sport, pana atunci nu vreau sa va aud, sa va simt sau va va miros! Sa nu cumva sa va prind ca va miscati, nici macar sa nu clipiti. Daca prind pe unu ca misca il strang de gat! Ati inteles?
Toti dam afirmativ din cap, dupa care ea ne arata o banca si ne spune sa asteptam acolo pana face ea echipele. Facem exact ceea ce ne-a spus si ne asezam toti, fata ca nimeni sa comenteze, iar aici ma refer la Naruto. Imi dau seama ca blondul e in stare sa comenteze la orice, oriunde, oricand, dar probabil ca acum este mult prea curios sa vada cu cine o sa pice in echipa, la fel ca oricare dintre colegi, mai ales eu, desigur.
Wow! A fost un discurs destul de interesant. Pare chiar misco aceste concursuri, mai ales idea cu lucrul in echipa, asa ii voi cunoaste si eu mai bine pe ceilalti. Chiar sunt curioasa sa vad cu cine o sa fac echipa. Oare o sa fie dragut? Dar prietenos? Sper doar un singur lucru, sa nu cumva sa cad in echipa cu nemernicul ala de coleg de banca.
Acum imi dau seama de ceva. Ma simt extrem de bine, adica nici tensionata, nici incordata, nici nimida sau oricum altcumva de genul asta. Simt ca parca sunt in acesta scoala, in aceasta clasa, cu acesti colegi, viitori prieteni, sper eu, de la inceputul anului. Parca i-as cunoaste pe toti de o viata. Simt un fel de sentiment de iubire fata de ei, de nostalgie. Este atat de ciudat, dar totusi imi place mult de tot.
Gandurile imi sunt intrerupte de vocea profesoarei, care se indreapta incet spre banca unde ne aflam noi, clasa a IX-a B. Aceasta tinea in mana doua foi, ce pareau identice. Probabil facuse o copie a listei cu echipele, mai mult ca sigur. Aceasta ne informeaza ca in mana ei se afla lista tuturor echipelor, dupa care se duce sa le agate de panoul din fata salii de sport. Vine din nou la noi si ne zice ca putem sa vedem echipele, ca sunt in sfarsit afisate. Toti o iau la fuga spre panou, mai putin eu. Eu mergeam incet spre lista cu echipe. Chiar daca eram nerabdatoare, incercam sa ascund asta, desi imi dau seama ca nu prea reuseam si ca se vdea pe fata mea cat de curioasa eram. Ma uit cu coada ochiului la Anko, care se holba la mine ciudat. Fata sa ma amuza, asa ca un mic chicotit iese din gura mea.
In cateva secunde ajung si eu in dreptul listei. Imi cautam disperata numele pe coala alba. In vreo cinci secunde imi gasesc numele, apoi ma uit la numele din dreptul numelui meu.
Am incremenit. Am ramas socata. Nu se putea. Nu, era imposibil. Dar de ce? De ce eu? Nu este corect! Nu puteam sa cad in echipa chiar cu el. Mai rau nici nu cred ca se putea, sau poate ca da ... Nu-mi vine sa cred ca sunt in echipa chiar cu ...
- Tu, frunte lata, sa ma asculti bine, pentru ca nu-mi place sa zic de doua ori acelasi lucru! Deci, sa nu cumva sa te mai apropii vreodata de Sasuke! El este al meu, doar al meu! Sa nu cumva sa crezi ca nu te-am vazut in ora de mate ca ai vorbit cu el. Ce ti-a zis? Ce i-ai zis? Spune! Sa-ti fie clar domnisoara Haruno, daca te mai vad cumva in preaja iubitelului meu te voi distruge. Nu ma cunosti, nu stii de ce sunt in stare, cate pot sa fac, ce pot sa iti fac, deci, te avertizez, ai mare grija ce faci cu Sasuke al meu! Acum misca mai repede din fata mea, imi imputi aerul! Spune, dupa care ma impinge brutal, eu lovindu-ma in coltul unei banci.
Auch! Cred ca am dat cu ficatul de banca. Doamne, in ce hal poate sa ma doara acuma. Parca mi-ar fi bagat un cutit. Imi acopar locul care ma doare cu mana stanga si tin apasat, incercand sa opresc durerea. Stau asa vreo patreuzeci de secunde, dupa care simt cum durerea scade.
Fetele, vazand toata scena de mai devreme, cu Ino, vin alarmate la mine. Pareau destul de ingrijorate. Ma intreaba daca ma mai doare unde m-am lovit si daca m-a speriat blonda. Cand aud a doua intrebare era sa sa-mi iasa flacari pe nas. Cum mama naibii sa-mi fie mie frica de aia? De pitipoanca aia amarata? Aia nu cred ca va reusii sa ma sperie niciodata. Ah, ba da, m-am speriat cand am vazut-o prima data, din cauza urateniei sale. Le spun fetelor ca nu si ca nu va reusii niciodata sa ma sperie. Hinata imi zambeste prieteneste, dupa care imi spune ca ar fi mai bine sa mergem la vestiar sa ne schimbat, deoarece urmatoarea ora avem sportul. Dau afirmativ din cap, dupa care imi iau sacosa cu schimburi si ne indreptam spre vestiar.
In cateva minute ajungem si la vestiar. Ne schimbat repede, apoi TenTen propune sa mergem la baieti sa ne mai amuzam un pic pe seama lui Naruto. Hinata se impotriveste si ne spune ca nu e frumos sa radem de el, apoi se inroseste toata. Zici ca era un rac, saraca. Noi incepem sa chicotim, dupa care eu o intreb pe bruneta daca nu cumva il place. Ea da negativ din cap, dar eu nu renunt si o mai intreb de inca cateva ori. Pana la urma cedeaza si imi marturiseste ca este moarta dupa el. Eu chicotesc, apoi ii spun sa mergem la baieti.
Cand sa iesim afara din vestiar, pe cine gasim in fata usii? Pe Naruto, Sasuke, Neji, Sai, Kiba si Lee. Ce faceau ei oare aici? Simplu, ascultau ce vorbeam noi. Noi ne uitam la ei cu o privire diabolica, mai putin Hinata, care era mai rosie ca inainte, zici ca luase foc. Baietii o iau la fuga spre sala de sport. Noi incepem sa-i fugarim ca disperatele prin scoala, dupa ei. Cei pe langa care treceam probabil credeau ca suntem nebuni. In scurt timp ajungem la sala de sport, toti obositi si transpirati.
Profesoara, Anko, era deja aclolo si nu parea prea fericita. Cand constatam asta ne aliniem si asteptam sa vedem ce o sa ne faca. Auch, vai de mine. Este abea prima zi aici si deja sa primesc o pedeapsa. Off, Doamne, sper ca nu. Anko este o profesoara tanara, de vreo douazeci si cinci de ani, scunda, cu parul scurt, cam pana la umeri, Albastru inchis si cu niste ochi negri, destul de inexpresivi. Ea este imbracata cu niste pantaloni de trening lungi, negri si cu un maieu mulat, rosu, un pic cam decoltat. Parea o profa de treaba, dar oare chiar asa sa fie? Ei bine, voi afla curand.
Anko ne spune sa intram in sala, iar noi facem intocmai ce ne-a zis. Noi, cei care am alergat ca descreieratii prin scoala, eram extrem de obositi. Cum am ajuns in sala am inceput sa respiram greu si sa gafaim. Imi simteam plamanii atat de incarcati, plini de ceva, ca si cum ar fi oricand gata sa explodeze. Simteam cum aerul pe care il inhalam arde in interirul meu. Deodata, Anko paseste in sala zicandu-ne:
- Bun, deci, astazi vom face ceva mai special decat de obicei.
Oare la ce se referea? Ce fac de obicei? Dar acum? Eram atat de curioasa, incat parca simteam deja ca va fi ceva peroculos, extrem. Simteam cum un val de adrenalina imi trece prin corp. Nu mai pot de nerabdare sa vad ce o sa zica, ce o sa facem, ce? Vai, cat urasc suspansul. De ce naiba s-a oprit profa atat de brusc, ca sa ne omoare cu asteptatul?
- Dupa cum spuneam mai devreme, va fi ceva mai special, nu numai ora asta ci urmatoarele ore pana la sfarsitul anului scolar. Orele vor consta in invatarea lucrului in echipe. La inceput, se vor forma echipe de cate doi, o fata si un baiat si vor trebui sa se ajute unul pe celalalt, sa coopereze, sa se inteleaga cat mai bine posibil pentru a duce treaba la bun sfarsit si, desigur, pentru a castiga concursul. In fiecare ora va fi cate un concurs diferit si in functie de punctele care le veti lua, pe echipa, se va forma un clasament. Primele zece echipe din clasament vor face o competite mai extrema si mult mai periculoasa. Cu o saptamana inainte de paste se va face un fel de tabara la munte. Acolo se vor face alte echipe, doua echipe a cate cinci elevi. Despre acea parte va voi spune alta data. Acum sa o luam cu inceputul. Pentru primele zece ore de concurs va voi ajuta, legandu-va cu catuse unul de celalalt. In acest mod veti invata ca numai ajutandu-va si lucrand in echipa veti reusii sa castigati concursurile. Ca sa va ambitionez mai tare, am facut si premii pentru fiecare castigator, dar acel premiu se va da doar unei singure echipe, celei care va coopera cel mai mult. Astazi voi alege echipele. Aceste echipe nu se mai pot schimba, fie ca va convine sau nu. Va voi alege dupa cum crec eu, in asa fel incat sa cadeti in echipa cu persoana cu care nu va-ti dorii niciodata. Lista va fi afisata in zece minute la panoul din fata salii de sport, pana atunci nu vreau sa va aud, sa va simt sau va va miros! Sa nu cumva sa va prind ca va miscati, nici macar sa nu clipiti. Daca prind pe unu ca misca il strang de gat! Ati inteles?
Toti dam afirmativ din cap, dupa care ea ne arata o banca si ne spune sa asteptam acolo pana face ea echipele. Facem exact ceea ce ne-a spus si ne asezam toti, fata ca nimeni sa comenteze, iar aici ma refer la Naruto. Imi dau seama ca blondul e in stare sa comenteze la orice, oriunde, oricand, dar probabil ca acum este mult prea curios sa vada cu cine o sa pice in echipa, la fel ca oricare dintre colegi, mai ales eu, desigur.
Wow! A fost un discurs destul de interesant. Pare chiar misco aceste concursuri, mai ales idea cu lucrul in echipa, asa ii voi cunoaste si eu mai bine pe ceilalti. Chiar sunt curioasa sa vad cu cine o sa fac echipa. Oare o sa fie dragut? Dar prietenos? Sper doar un singur lucru, sa nu cumva sa cad in echipa cu nemernicul ala de coleg de banca.
Acum imi dau seama de ceva. Ma simt extrem de bine, adica nici tensionata, nici incordata, nici nimida sau oricum altcumva de genul asta. Simt ca parca sunt in acesta scoala, in aceasta clasa, cu acesti colegi, viitori prieteni, sper eu, de la inceputul anului. Parca i-as cunoaste pe toti de o viata. Simt un fel de sentiment de iubire fata de ei, de nostalgie. Este atat de ciudat, dar totusi imi place mult de tot.
Gandurile imi sunt intrerupte de vocea profesoarei, care se indreapta incet spre banca unde ne aflam noi, clasa a IX-a B. Aceasta tinea in mana doua foi, ce pareau identice. Probabil facuse o copie a listei cu echipele, mai mult ca sigur. Aceasta ne informeaza ca in mana ei se afla lista tuturor echipelor, dupa care se duce sa le agate de panoul din fata salii de sport. Vine din nou la noi si ne zice ca putem sa vedem echipele, ca sunt in sfarsit afisate. Toti o iau la fuga spre panou, mai putin eu. Eu mergeam incet spre lista cu echipe. Chiar daca eram nerabdatoare, incercam sa ascund asta, desi imi dau seama ca nu prea reuseam si ca se vdea pe fata mea cat de curioasa eram. Ma uit cu coada ochiului la Anko, care se holba la mine ciudat. Fata sa ma amuza, asa ca un mic chicotit iese din gura mea.
In cateva secunde ajung si eu in dreptul listei. Imi cautam disperata numele pe coala alba. In vreo cinci secunde imi gasesc numele, apoi ma uit la numele din dreptul numelui meu.
Am incremenit. Am ramas socata. Nu se putea. Nu, era imposibil. Dar de ce? De ce eu? Nu este corect! Nu puteam sa cad in echipa chiar cu el. Mai rau nici nu cred ca se putea, sau poate ca da ... Nu-mi vine sa cred ca sunt in echipa chiar cu ...
Cam asta a fost capitolul. Sper ca va placut. Scuzati eventualele greseli, dar este scris tarziu si nu l-am mai corectat. Nextul il voi pune maine.
Va pup dulce pe toti cei care imi citesc ficul.
Bye.