25-12-2010, 08:23 PM
ÃŽmi place lucrarea ta, Bloody-chan ^^
Chiar dacă mi-am uitat numele, întotdeauna îmi voi aminti numele tău. El stă scris cu cenuşă grea în mintea mea extenuată de atâta dragoste. Te văd lângă pian privind clapele albe, în pat dormind vulnerabilă, admirând irişii violeţi pe care tocmai ţi-i oferisem. Chiar dacă ochii mei sunt închişi, tot te pot vedea peste tot în camera dezordonată, mişcându-te elegant în rochia albastră de satin subţire.
Eşti acolo, la fereastră, numărând stelele sau vorbind cu luna, ori aici, atingându-mă şi sărutându-mă delicat. Eşti peste tot, oriunde aş fi, indiferent de ce fac. Eşti obsesia mea, nu mă laşi să dorm. Rareori aţipesc şi te visez, dar mă trezesc repede. Pentru o clipă ştiu sigur că ceva nu este în regulă, apoi îmi amintesc melancolic că ai plecat şi mă întristez foarte mult.
Iar acum, când ai plecat, le-ai luat cu tine în abisul uitării. Irişii s-au uscat, lumina nu mai răzbate prin draperiile trase, culorile sunt toate acoperite de praf, sunetele nu mai există pentru mine, eu nu mai văd din cauza lacrimilor. Frumuseţea a dispărut, am rămas singur într-o mare de regrete şi de tristeţe.
Şi este mult praf, iubita mea. Întoarce-te acum la mine, pentru că încep să îţi uit chipul angelic, mişcările graţioase, vocea tandră. Îmi pare rău, ţi-am spus că mi-am uitat şi propriul nume. Dar pe al tău mi-l voi aminti, îţi promit.
La înmormântarea ta am fost atât de trist, atât de distrus. Nu pot aceepta ideea că ai murit, că ai devenit o statuie statuară! Tu erai plină de viaţă, energică, fericită. Îmi umpleai sufletul cu iubire împărtăşită.
Unde ţi-au dispărut zâmbetul şi privirea provocatoare când stăteai nemişcată în sicriul negru sau când îţi purtam coroana cu flori spre cimitir ? Unde ţi-a dispărut viaţa când aruncau cu lopeţi de pământ greu peste sicriul întunecat ? Nu te regăsesc nici în piatra veche de cimitir pe care este gravat cu litere aurii Chloe, nici în pozele pe care nu pot să le privesc.
De ce nu m-ai atins pe umăr când am venit la tine aducându-ţi trandafiri roşii, de ce nu mi-ai spus că ţie îţi plac doar irişii ? Irişii sunt fericirea celor care cred. Dar eu nu mai cred. Nu mai caut sălaşul credinţei, locul meu, parcul plin cu visuri. Credeam că vei vorbi cu mine, dar privind piatra rece de mormânt am realizat pentru prima dată că nu mai exişti.
Şi tu nu vei fi aici, nu îmi vei aduce flori, nu mă vei plânge aşa cum te plâng eu pe tine. Numele meu va fi uşor uitat, iar pe epitaful meu va fi scris singurul lucru pe care l-am făcut : am spălat cu lacrimi piatra-ţi rece de mormânt. Doar atunci voi uita durerea, când tragedia va fi pe deplin împlinită.
Start vot.
Fie ca cea mai bună lucrare să câştige.
Xoxo, AlerimxD.
O ultimă octavă
Oare un nebun poate iubi din toată inima lui ?
Chiar dacă mi-am uitat numele, întotdeauna îmi voi aminti numele tău. El stă scris cu cenuşă grea în mintea mea extenuată de atâta dragoste. Te văd lângă pian privind clapele albe, în pat dormind vulnerabilă, admirând irişii violeţi pe care tocmai ţi-i oferisem. Chiar dacă ochii mei sunt închişi, tot te pot vedea peste tot în camera dezordonată, mişcându-te elegant în rochia albastră de satin subţire.
Eşti acolo, la fereastră, numărând stelele sau vorbind cu luna, ori aici, atingându-mă şi sărutându-mă delicat. Eşti peste tot, oriunde aş fi, indiferent de ce fac. Eşti obsesia mea, nu mă laşi să dorm. Rareori aţipesc şi te visez, dar mă trezesc repede. Pentru o clipă ştiu sigur că ceva nu este în regulă, apoi îmi amintesc melancolic că ai plecat şi mă întristez foarte mult.
Sufletul mi-l spală o ultimă octavă...
Nici nu mai ştiu cât este ceasul, ce zi este sau ce anotimp este. Dar nu mă deranjează deloc. De când ai plecat nimic nu mai are importanţă pentru mine. Am uitat şi ceasul, şi melodia pe care ţi-o cântam la pian. Iubeai sunetele celeste care se contopeau în armonie, iubeai natura şi culorile, lumina şi apa, sunetul şi mirosul.Iar acum, când ai plecat, le-ai luat cu tine în abisul uitării. Irişii s-au uscat, lumina nu mai răzbate prin draperiile trase, culorile sunt toate acoperite de praf, sunetele nu mai există pentru mine, eu nu mai văd din cauza lacrimilor. Frumuseţea a dispărut, am rămas singur într-o mare de regrete şi de tristeţe.
Praful acoperă obiectele din cameră şi inima mea stingheră.
Şi este mult praf, iubita mea. Întoarce-te acum la mine, pentru că încep să îţi uit chipul angelic, mişcările graţioase, vocea tandră. Îmi pare rău, ţi-am spus că mi-am uitat şi propriul nume. Dar pe al tău mi-l voi aminti, îţi promit.
Şi fire de praf dansează singure în cameră, fiindu-le dor de tine.
La înmormântarea ta am fost atât de trist, atât de distrus. Nu pot aceepta ideea că ai murit, că ai devenit o statuie statuară! Tu erai plină de viaţă, energică, fericită. Îmi umpleai sufletul cu iubire împărtăşită.
Unde ţi-au dispărut zâmbetul şi privirea provocatoare când stăteai nemişcată în sicriul negru sau când îţi purtam coroana cu flori spre cimitir ? Unde ţi-a dispărut viaţa când aruncau cu lopeţi de pământ greu peste sicriul întunecat ? Nu te regăsesc nici în piatra veche de cimitir pe care este gravat cu litere aurii Chloe, nici în pozele pe care nu pot să le privesc.
De ce nu m-ai atins pe umăr când am venit la tine aducându-ţi trandafiri roşii, de ce nu mi-ai spus că ţie îţi plac doar irişii ? Irişii sunt fericirea celor care cred. Dar eu nu mai cred. Nu mai caut sălaşul credinţei, locul meu, parcul plin cu visuri. Credeam că vei vorbi cu mine, dar privind piatra rece de mormânt am realizat pentru prima dată că nu mai exişti.
Într-o zi voi muri înecat în lacrimi, îţi spun, iubito!
Şi tu nu vei fi aici, nu îmi vei aduce flori, nu mă vei plânge aşa cum te plâng eu pe tine. Numele meu va fi uşor uitat, iar pe epitaful meu va fi scris singurul lucru pe care l-am făcut : am spălat cu lacrimi piatra-ţi rece de mormânt. Doar atunci voi uita durerea, când tragedia va fi pe deplin împlinită.
Start vot.
Fie ca cea mai bună lucrare să câştige.
Xoxo, AlerimxD.
![[Imagine: 73m8sj.png]](http://i52.tinypic.com/73m8sj.png)