20-03-2010, 10:50 PM
Hakasaka Hikaru
*
Deschid ochii si cercetez locul cu privirea. Langa mine se afla Juugo, care nu s-a trezit inca din lesin. La naiba! Mainile mele sunt legate fedeles, iar sabia mi-a fost luata. In fata mea se afla Kabuto, care pare distrat de dificultatea in care ma aflu. In ochii sai se vad sclipiri rautacioase, iar zambetul de pe chip este infiorator. Bine macar ca n-a fost si Suigetsu capturat! Stiu ca nu ii pasa prea mult de soarta mea, dar fata aceea trebuie sa-l fi convins. Acum ca am ajuns sa ma gandesc la ea... Oare de ce ar vrea si ea sa distruga Konoha? De unde stia ca suntem urmariti? Chiar eram filati? Sunt prea multe intrebari si nu cred sa gasesc raspunsul prea curand. Linistea este apasatoare, ca de mormant. Ca sa rup tacerea, il intreb pe rapitor de ce ne-a dus in acest loc si nu ne-a ucis si, mai ales, de ce ne-ar vrea raul. *
Incepe sa chicoteasca iar apoi chicotelile i se transforma in rasete isterice. Cu greu se potoleste si imi raspunde:
- De ce sa va ucid? Ca sa ma privez de placerea de a va chinui? Din cauza ta, Uchiha, Lordul Orochimaru a vrut sa ma ucida, spunand ca sunt inutil, ca toti cei care nu sunt folositori, care nu lupta, merita sa moara. Din cauza ca tu esti un geniu, iar eu doar un biet ninja medical. Ei, acum s-a cam schimbat treaba! Puterea mea si puterea Lordului iti intrec si sigiliul, si Sharinganul si inteligenta. Nu ai ce sa faci, decat sa ma rogi cu lacrimi sa te crut! apoi incepe iar sa hohoteasca.
Aud un zgomot si intorc capul. Tovarasul meu redevine constient si, cand il zareste pe Kabuto, privirea dementa ii revine. Blestemul sau devine din ce in ce mai vizibil, iar forma sa demonica apare, distrugand funiile. Se napusteste cu furie asupra creaturii, dar este lovit in plin si distruge cateva coloane, cateva stalactite si alte stalacmite, iar un sunet ciudat se poate auzi. Nu prea-mi place cum suna, chiar deloc... Alte izbucniri ale rapitorului nostru ma fac pe mine insumi sa innebunesc. Nu m ise poate intampla, nu mie... Imi activez Sharinganul, desi nu vad ce rost are. Ba are! Detectez fluxul de chakra al lui Kabuto si observ ca este instabil, ceea ce inseamna ca nu va rezista mult sub aceasta forma. Cred ca asteptarea va fi cel mai inteligent lucru pe care voi putea sa-l fac.
*
Din fericire, las deoparte opera mea de arta deoarece mi se dau niste haine negre. Trebuie sa particip la ceremonia de inmormantare si tocmai de asta am eu chef acum! Nu neg, il respect pe batran pentru puterea pe care a detinut-o, pentru sufletul sau bun (avand in vedere ca iubea toti satenii si toti satenii il iubeau) dar nu ma simt in largul meu purtand doliu pentru cel caruia i-am rapit suflarea. Cu toate astea, voi trece peste acest lucru. Trebuie sa gasesc un pretext destul de bun pentru a-l reintalni pe Suigetsu, care se pare ca si-a gasit meseria de bucatar si care mi-a urmat sfatul, ramanand in gazda la cineva. M-am mai gandit la ceva, si anume ca avem nevoie de un complice, cineva care sa cunoasca legile pe care se bazeaza satul, cand se fac intruniri, dar acest cineva sa fie extrem de naiv, de preferat un copil sau un batran. Nu mai am timp sa mai reflectez despre acest lucru, caci sunt "trasa" la propriu de maneca pana la ceremonie. Privesc ochii tuturor, care arata tristetea din sufletele lor. Mormantul este frumos, impunator, iar pictura lui Sai sta pe altar. Numele barbatului este scris cu niste litere care nu se mai pot numi astfel, se pot numi doar arta. Acum chiar nu ma simt bine si cer sa parasesc locul, o plimbare facandu-mi bine. Merg o bucata de drum, ma asigur ca nu ma mai pot vedea si o iau la fuga. Ma ascund dupa zidul unei cladiri si redevin Yuri. Odata cu reaparitia ei, simt niste simtaminte identice cu cele pe care le-am avut un timpul acelui sarut stupid. Cred ca Suigetsu nu m-ar fi obligat sa beau daca n-ar fi stiut el insusi ca acea potiune trezeste pofta trupeasca. Nu se poate sa ma fi indragostit de el, asta niciodata! Ma indrept spre restaurantul la care lucreaza si nu pare sa fie nimeni aici. Dar ma insel, deoarece baiatul rasare ca de nicaieri si este la fel de binedispus ca intotdeauna.
- Ce faci, soro, ai dat-o pe negru? ma intreaba cu tipica-i nonsalanta.
- Farte, este ceva serios! ii strig. Am ramas de doua ori mai putini decat eram din cauza ca a sosit acea fiinta odioasa. Deci, avem nevoie de cineva care sa ne ajute, si m-am gandit ca un copil este cea mai buna alegere. Cu toate ca Taito a murit, studentii Academiei au avut cursuri si acum ar cam trebui sa iasa. Lasa aici o clona care sa aiba grija de local si o sa incercam sa ne facem un complice. Picii astia sunt tare naivi si se lasa manipulati usor.
Tovarasul meu imi asculta planul si ne indreptam spre Academie, dar incercand sa nu fim vazuti. Pe ultimul iesit il inhatam.Desigur, pana sa il luam ne ascundem printre crengile copacilor din imprejurimi. Nefericitul este o fetita mica, firava, cu parul roscat prins intr-o coada, cu ochii asemeni marii. Cativa pistrui simpatici stau pe nasul ei carn. Cativa colegi de-ai ei se intorc inspre ea iar eu ii fac semn lui Suigetsu sa nu scoata niciun sunet. Acei copii fac niste bulgari de pamant si o ataca de-a dreptul. Unul isi face curaj si o impinge pe copila, aruncand-o la pamant. Ea se ridica cu chiu, cu vai si pleaca privirea. Are praf pe mainile sale mici. Alt elev prea s-o pocneasca, dar eu si tovarasul meu sarim inainte sa apuce s-o faca.
- Lasati biata fata in pace! strig, de parca ar fi copilul meu.
Micuta se ascunde dupa mine, iar doua perle i se rostogolesc pe obraji, devenind o singura nestemata la barbia fetitei.
- Da' tu cine esti, tanti? Asta e cea mai slaba de la academie, abia de arunca niste kunaie! Este inutila, merita pedepsita!
Ma cutremur. Exact de-asta am ajuns eu aici, pentru ca eram nefolositoare in ochii lui Sasuke. In acelasi timp, mania clocoteste in mine. Apuc gatul acelui nesabuit si il amenint ca o va pati rau daca se va lua din nou de fata. Toti care erau cu el se sperie si o rup la fuga.
Pe mititica o iau in brate, iar ea nu se opune deloc, doar tinandu-se bine de rochia mea. Incepem o calatorie spre o padurice de la cealalta margine a satului si ne oprim pe creanga masiva a unui copac extraordinar de batran. Ea incepe, fara s-o fi intrebat careva dintre noi ceva:
- Ma numesc Hakasaka Hikaru si am opt ani. Dupa cum probabil v-ati dat seama, sunt nepoata batranului ninja Hakasaka Taito, luptator respectat in Satul Frunzei. Datorita... datorita notelor mele slabe am ajuns batjocura tuturor si sunt adesea batuta de catre colegii mei. O, nu stiti cat va multumesc pentru ajutorul dumneavoastra!
Desi povestea ei ma intristeaza intr-o oarece masura, inauntrul meu sunt numai zambet. Este marioneta perfecta, naiva, doritoare de protectie. Cu toate acestea, sa lucrez cu nepoata fostului meu dusman este o nebunie curata!
Iertati-ma ca n-au fost lupte. :-ss