A turning point in life [Gravitation]

[AngelsCry]

Capitolul 3

*
Probabil ca pentru alti scriitori aceasta seara ar fi o adevarata sursa de inspiratie pentru urmatoarele lor romane de doi bani care incearca sa-mi ocupe primele 5 locuri din top care oricum, orice as scrie vor ramane vesnic ale mele. Daca as fi primit un dolar de fiecare data cand i-am auzit pe editori ca se cearta ce carte sa-mi puna pe locul 1 as fi fost deja cel mai cunoscut milionar din toata Japonia si America. Ceea ce nici acum nu este departe de adevar…
Pentru mine insa aceasta seara nu imi exprima nimic deosebit. Imi este frig, nu am absolut niciun chef si daca idiotul acela nu are un motiv destul de bun pentru care m-a chemat aici s-ar putea sa ma infuriu indeajuns de mult incat el sa faca cunostiinta cu unul din renumitele spitale ale Tokyo-ului (ceea ce cred ca ar fi singura lui sansa de a deveni o vedeta in una din cartile mele).
Am nevoie de o tigara ca sa-mi calmez nervii inainte sa ma iau la bataie cu prima persoana care imi iese in cale… Bine ca acuma te-ai stricat si tu! Mi-am aruncat bricheta pe trotuar si in acel moment s-au intors vreo 15 fete sa se uite la mine. Probabil ca prin capul lor le trece ceva de genul ,, Ce l-o fi apucat si pe acesta?”. Noroc ca pana acuma nu m-a recunoscut nimeni ca de s-ar fi intamplat acest ghinion ar fi trebuit sa o iau la fuga din dorinta de a-mi salva viata. Nu am chef de niciun autograf in aceasta seara, mi-e de ajuns in turneele de promovare a cartilor, pline cu zambetele mele acelea false de bucurie ca vin persoane sa imi cumpere munca si o apreciaza. Te rog, de parca in zilele acestea imi mai pasa. Nici acuma nu imi vine sa cred ca oamenii inca mai cred in povestile acelea siropoase de iubire in care eroii isi dau si viata pentru persoana iubita, basme nemuritoare care raman doar atat, basme.
Nu exista dragoste adevarata! In zilele noastre totul se bazeaza pe interes si sex. Insa eu sunt nevoit sa le ofer o mica scapare din rutina, sa le creez o lume imaginara unde totul este frumos si roz pana cand ajung la finalul cartii, doar nu am de gand vreodata sa termin cu un happy ending.
Revenind in realitate. Unde sta atata? Nervii mei sunt intinsi la maxim si a intarziat deja 15 minute. Cand o sa apara precis o sa-mi zica tot felul de scuze patetice care sa il scoata din aceasta situatie neplacuta.

,, Gomenasai Eiri-san. A intervenit ceva urgenta la NG si nu am putut sa vin mai devreme. Imi pare rau ca ai fost nevoit sa ma astepti atat de mult.” … cum ziceam mai devreme, patetic. Asa un om este Tohma Seguchi, faimosul presedinte de la NG. O persoana cu o mie de fete, fals si care mereu umbla numai dupa interes. Orice situatie s-ar ivi mereu o intoarce astfelt incat sa fie in favoarea lui. De data asta insa ma intreb, ce oare mai vrea de la mine?
,, Intram?” aceasta intrebare a fost urmata de zambetul acela al lui care intotdeauna ma face sa imi doresc sa nu-l fi cunoscut niciodata.
,, Nu inainte de a-mi spune pentru ce m-ai chemat aici si ai face bine sa ai un motiv bun pentru care m-ai scos din casa intr-o noapte ca aceasta.”
,, Pur si simplu am nevoie de opinia ta impatiala.”
,, De cand si pentru ce?”
,, Daca intram atunci ai sa vezi pentru ce. Vino, te rog.”
Nu stiu din ce motiv l-am urmat inauntru, sa fi fost curiozitatea? Insa un lucru este sigur: ziua in care el cere ajutorul (opinia) cuiva este una memorabila si demna de insemnat in calendar asa ca situatia in care se afla este ori una extrem de dificila si nu gaseste o solutie rezonabila (profitabila pentru el) ori extrem de simpla si se incurca in rezolvari complicate in loc sa aleaga calea cea mai simpla. Oare care e raspunsul?

**
Niciodata nu mi-a placut Zepp Tokyo. O sala de spectacole in care anumite persoane, care se autoproclama muzicieni, incearca sa inmoaie inimile spectatorilor cu niste versuri lipsite de sentimente puse pe cateva note muzicale. Nu aceia sunt artistii adevarati, aia sunt doar niste copii ieftine a ceea ce inseamna talent si devotament. O persoana din afara (care are cat de cat cultura muzicala) poate distinge dintre un potential viitor si o pierdere de vreme. Adevaratul artist iti transmite sentimente care mai de care mai variate pe parcursul unei singure piese, te atinge involuntar la inima, canta pentru tine nu pentru el, se dedica publicului 110% si este fericit chiar daca primeste numai un zambet din partea lor... macar atunci stie ca a schimbat ceva in viata unor persoane. Sa te dedici celorlalti fara a astepta ceva din partea lor, sa iubesti fara a cere sa fi iubit la randul tau de ei, asta inseamna aceasta meserie, nu?

In timp ce aceste ganduri imi treceau prin cap mi-am aprins o tigara si am urmarit acea trupa groaznica care canta in deschiderea unei formatii numite Bad Luck. Tohma aranjase pentru mine sa pot fuma in incinta cladirii ceea ce mie imi convenea de minune ca doar nu aveam eu dispozitia necesara sa ies afara ori de cate ori aveam nevoie de o tigara.
Dupa ce calvarul s-a terminat, pardon... trupa din deschidere s-a retras in culise curiozitatea mea a crescut din ce in ce mai mult.
,, Pana la urma imi spui pentru ce m-ai chemat?” tonul meu era foarte rece
,, Te rog frumos sa fi atent la trupa care urmeaza cat timp eu ma duc pana la toaleta.”
Bine ca acuma te apuca si pe tine mersul la toaleta.... nu au trecut cateva secunde de cand a plecat si toata atentia mea a fost indreptata spre scena.
***
Cum sa te impiedici in halul acela cand intri pe o scena apoi sa mai ratezi si inceputul? Noroc ca colegul sau l-a acoperit si nu multe persoane si-au dat seama de acest lucru... Se vede ca nu sunt profesionisti insa piesa nu e rea si chiar reusesc sa transmita ceva sentimente insa mai este foarte mult de lucru la latura atitudine, prezenta scenica, muzica si sa nu mai vorbesc de versuri. ZERO e mult spus.
,, Cum ti se par Eiri-san?” ... intre timp Seguchi s-a intors si mi-a studiat foarte atent fiecare expresie si miscare de parca eram un fel experiment in perioada de proba.
,, Nu te mai uita la mine de parca as fi ceva de mancare.”
,, Gomen ... eram doar curios sa vad cum reactionezi la trupa aceasta. La cealalta mai sa vrei sa arunci cu scaunul dupa ei numai sa taca.”
,, Din cate imi aduc eu aminte am fost chiar foarte calm. Acuma imi spui ce vrei de la mine?”
,, Sa-mi spui parerea ta despre trupa Bad Luck.”
,, Sunt destul de buni insa mai au foarte mult de lucru in toate privintele in special versuri.”
,, De acest lucru mi-am dat si eu seama. Altceva?“ .... ce altceva mai vrea?
,, Le lipseste inca ceva, insa nu sunt sigur ce. Poate inca un instrument... nu cred ca chitara mai poate duce tot greul. ”
,, La ce instrument te gandeai?” ... afirmatia mea de dinainte l-a facut sa zambeasca, asta vroia sa auda de la mine
,, Tu sti mai bine decat mine nu crezi?”
,, Merci mult Eiri-san.”
Si cu aceste cuvinte s-a ridicat si a plecat. Tipic.
Bad Luck? Un nume mai lipsit de imaginatie ca acesta nu am auzit de demult insa chiar sunt curios sa vad de vor reusi sa ajunga mari vedete rock asa cum cred ca isi doresc... vor merita toate sacrificiile facute pentru a ajunge acolo? Vor mai vrea faima? Ce sunt dispusi sa faca pentru ea?
O cauza interesanta de urmarit... plus ca acel solist mi-e teribil de cunoscut, de parca l-as mai fi intalnit odata....