O trecem pe feminin

[Teh]

Bună tuturor. Îmi cer scuze de întârziere! mulţumesc enorm pentru ccomentariile voastre constante şi tot restul ! Mă bucur că vă place.. <3
Şi îmi cer scuze pentru cappitolul acesta, e cam naşpa and boring. Adică, mie aşa mi se pare. Aştept totuşi şi opiniile voastre. Oricât de rele ar fi xD . Mulţumesc muuuult de tot ! <33333

Lectură plăcută!


[center]Capitolul Treizeci ÅŸi Patru[/center]

„Nu vreau supunere.
Nu ştiu dacă tânjesc după dragoste.
Nu o să cer.”

Am decis că nu o să mă las prositită sau dată la o parte. Chiar dacă asta era în favoarea cuiva atât de important şi fără aceaşi valoare sentimentală. Chiar dacă era vorba doar de o rudă, pentru care poate nu ar fi trebuit să simţi gelozie.
Nu îmi plăcea să împart. Ce era al meu, trebuia să fie doar pentru mine. Mulţi ar zice că am rămas traumatizată de când tata mă părăsise; pe mine şi pe întreaga mea familie ( destrămată din cauza lui ) . Nu aş nega acest lucru, căci nu am habar dacă este sau nu adevărat. Nu îndrăznesc să dezbat acest subiect.
E mai bine dacă este mort şi tăcut, acolo unde nimeni nu îl poate scoate la iveală. Nici măcar eu.
Ceea ce a făcut Mircea era de iertat pentru oricine. Deşi o situaţie extrem de jenantă, asta trebuie recunoscut. Însă, dacă alţii iertau atât de uşor... eu de ce nu?
Iert dar nu uit.
Şi oricum nu era cale de întoarcere. Atât de curând s-a întors pe lista mea neagră, şi acum se pare că nimic nu îl va mai salva . Nu mai vreau aşa ceva. Fusesem destul de tolerantă în ultima vreme ca să continui să fiu aşa. Dacă cineva avea ceva împotriva acestui lucru, putea să moară de ciudă sau orice altceva. Căci eu, eu nu aveam de gând să mai las de la mine.
Gata !
S-ar putea uşor deduce că acum Will avea biluţe albe, dar nu era aşa . Poate că doar mă prinsese într-un moment prost, sau poate că nu, dar eu nu voiam să îl scot nici pe el de pe listuţa neagră. Fie că era el băiat bun sau rău, nu îmi păsa.
În clipa asta, cred că nimic nu m-ar fi putut face să îmi schimb părerea şi să fiu mai „ tolerantă” . Sau orice altceva care ar putea deveni sinonim cu o asemenea stare. Ideea era , în mare, că mă săturasem să fiu luată de proastă. Nu eram o persoană atât de drăguţă , deşi poate unii credeau asta.
La dracu ! Cu tot şi cu toate ! Puţin îmi păsa mie de ceilalţi.

Sau, aşa îmi plăcea mie să cred...

Zilele ce au urmat au trecut oarecum repede. Aş putea zice asta cu uşurinţă. S-a înrăutăţit ( din păcate ! ) vremea, şi am stat mai mult prin casă. Ploua într-una, a şi nins puţin dar s-a topit repede zăpada. Spre marea mea fericire ! Cert este, că pe atunci când a venit ziua de douăzeci şi şase martie, era foarte frumos afară, numai bine de petrecut. Mă întorceam de la şcoală ( cu Bianca, o invitasem pe la mine ) şi mai târziu urma să merg să o iau pe scumpilici de la gară. În sfârşit venea, ziua mea era pe douăzeci şi nouă martie , dar urma să o sărbătoresc pe douăzeci şi şapte ( sâmbătă ) , din moment ce cădea lunea...
Invitasem o grămadă de persoane. Inclusiv pe Mircea şi pe Will.Urma să fie foarte distractiv, aveam şi eu dreptul acesta. Mă jucasem cu ei foarte mult în perioada ce a urmat. Coleguţul meu a vrut să mă scoată în oraş de mai multe ori, dar niciodată nu am acceptat. Deşi, întâmplător ne-am întâlnit prin cluburi. Făcusem asta destul de des în ultima perioadă, să ies. Bianca avea un nou gagic de care se despărţise cu două zile în urmă, în fine, care era Dj. Era destul de drăguţ tipul, afemeiat desigur şi mergea de câteva ori, aşa cum singură a recunoscut Brb. Nu avea nevoie de un motiv pentru care să se despartă de el, în fine era ok că atunci cât erau împreună mergeam prin cluburi o grămadă. Tipul era foarte popular şi toate celelalte, a scos-o pe prietena mea peste tot . Asta a fost tare, având în vedere că şi eu eram invitată. În fine, Mircea a fost destul de supărat să mă vadă acolo, din moment ce nu acceptasem să ies cu el.
Iar pe mine mă durea în cot.
De fapt, nici acolo.
Iar cu Will era altă poveste. Acum că îi ştiam o parte din slăbiciuni, mi-era destul de uşor să îl întorc pe degete. Până la un anumit punct; era şi el conştient de cât de tare putea să decadă uneori, şi se stăpânea. Deşi, atunci când îl invitam fie şi doar să mă privească, nu ezita să o facă.
Câteodată, băieţii sunt mai slabi decât fetele.
Hai să fim serioşi, dacă eu l-aş fi îndemnat pe admiratorul meu blond să mă sărute, cum dracu să reziste?
Poate eram eu doar prea plină de mine, dar era clar că nu avea nicio şansă. Nici una mică.
Iar Sonia, căci nu puteam uita de existenţa ei, era un pată pe care călcam în fiecare zi. De regulă , o ignoram. O uram şi totodată o invidiam. Pentru că putea să facă ce vrea din fratele ei. Şi avea o grămadă de puncte în faţa mea. Uram şi asta, desigur. Dar nu aveam ce să fac. Nu puteai să te lupţi cu „ natura ”, ca să numesc cumva „ fenomenul” . Ideea ea că dacă eu nu mă străduiam prea tare, sau nu îi arătam că o fac, era totul bine. Şi nu că nu ar fi avut ea probleme cu mine, era la ordinea zilei privirea ucigătoare cât şi comentariile aspre referitoare la persoana mea.
Şi o durea, poate mai mult decât pe mine, modul în care era şi ea tratată. O loveam fără ca , măcar, să mă uit la ea.
Ceilalţi colegi se cam săturaseră de toată situaţia asta. Dacă la început o plăceau enorm pe Sonicuţa, acum îi cam enerva pentru faptul că ştia să facă un singur lucru : să se ia de mine !
La drept vorbind... Încă nu ştiam ce aveam noi două de împărţit şi de ce eram eu , duşmanca ei. Eh, putea să rămână un mister pentru întreaga mea viaţă...

Când am ajuns acasă, am pierdut oleacă vremea şi ne-am cărat la gară. Liliana s-a oferit atât de drăguţ să ne ducă acolo să o luăm pe Aura, am fost atât de fericită ! Îl invitasem şi pe Cătălin ( fratele ei ) şi pe Raulinio ( iubitul acesteia ) . Ca să fie tacâmul complet ! Nu ştiam dacă vor accepta cu toţii, dar se pare că aşa fusese. Cristi nu putea să vină . Ana rămăsese însărcinată şi avea nişte probleme, nu putea călătorii şi el nu voia să o lase singură.
Åži am fost de acord.
Nu neapărat pentru faptul că nu o suportam pe nevasta lui, dar nepotul sigur mi-l iubeam. Sau nepoţica. Nu doream ca viaţa ei, sau lui, să fie pusă în pericol.
În fine, musafirii aceştia stăteau cu toţii la mine acasă. Era destul de ok că aveam spaţiu destul, mă bucuram pentru asta.
Mama mea nu putea să se întoarcă în ţară până în iunie. . .

- Buuună scumpilici !
Am sărit în braţele Aurei şi am strâns-o bine de tot, ca să fiu sigură că era acolo – cu mine! Era atât de drăguţă, arăta atât de bine. Sau poate era doar imaginaţia mea, mă bucuram atât că era cu mine. Îi dăduseră lacrimile când mă văzuse. Of!
- Mirabela! Ce mă bucur să te văd ! De abia aşteptam să ajung. Oh ! Sunt aşa de fericită că sunt aici. Mersi că m-ai , de fapt că ne-ai, invitat !
Începuse să vorbească repede , de abia percepeam ca lumea ce îmi zicea. Dar nu mă deranja. Am pupat-o pe ambii obraji şi i-am cercetat faţa.
- Mă bucur să te văd !
Am rostit simplu şi sinceră. Ca să înţeleagă cât mi-a lipsit. A dat din cap , aprobându-mă. I-am salutat şi pe Cătă şi Raul, care erau destul de jenaţi. De ce?
Oh, uitasem de prietena mea.
- Ea este Bianca.
Au zâmbit, s-au prezentat. Lucruri normale, pe care nu am considerat că ar fi chiar atât de necesar să le iau în considerare. Am fost cu adevărat şocată să realizez că este adevărat, că Aura chiar se află aici în carne şi oase. Că nu e doar un vis, şi o parte atât de importantă din viaţa mea se întorsese la mine.
Fie şi pentru o scurtă perioadă de timp.
Am stat o grămadă la bârfă, deşi Bia nu a vrut să rămână să doarmă la mine ( avea alte „ obligaţii” ) . Mi-a povestit tot ceea ce se mai întâmplase. Absolut fiecare detaliu pe care îl pierdusem. Ceea ce voiam şi nu voiam să aflu. Şi chiar îmi adusese în subiect numele de „ Daniel ” , pe care, cu o foarte mare greutate, am reuşit să îl ignor.
Nu mai venise acasă, urma să se întoarcă în vacanţa de vară ( sau ceva asemănător ). Asta doar din câte ştia ea. Deşi, auzise anumite zvonuri care conturau altceva. Le-am ignorat. Sau asta am pretins că fac.

Cu tot haosul din ziua de vineri, aproape că uitasem că sâmbătă trebuia să fac ultimele şi finalele pregătiri pentru ziua mea, ce urmau chiar în acea seară. Uh ! Pe o parte, de abia aşteptam! Ce zic ? Pe toate părţile !
Doar gândindu-mă la aceste lucruri , inima mea bătea mai tare. Eram fericită, de mult nu mai avusesem o asemenea petrecere. Şi un asemenea privilegiu de a mă distra, de a fi înţeleasă pe o parte, de a fi celebrată şi de a fi , chiar mai mult, centrul atenţiei. Plus că, mai împlineam şi şaptisprezece ani.
Iubita vârstă perfectă. Sau ceva asemănător. Mereu dorisem să ajung acolo. Bine, de fapt asta se întâmpla doar luni, pe douăzeci şi nouă martie. Însă, asta conta mai puţin ! Acum eram doar fericită pentru evenimentele ce urmau să aibă parte. Aura m-a ajutat cu totul şi am fost veselă alături de ea, îmi lipsise entuziasmul ei. Raul şi Cătălin au făcut o tură , şi încă una, şi încă una a oraşului.
Am închiriat un local în care urma să aibă loc cheful. Tatăl meu fusese foarte explicit : nu vreau să îmi întoarceţi casa cu sus-ul în jos . Şi eu mi-am zis că asta era singura soluţie. A acceptat rapid. Nu era mare lucru, pentru că nu ne costase deloc mult ( era un prieten de familie care avea un asemenea local ) . Cert este că număram secundele alături de scumpilici şi , totodată, eram foarte nerăbdătoare pentru petrecerea mea.
Am stat o grămadă să decid cu ce să mă îmbrac, pentru că în ultimul moment m-am răzgândit , mi se părea că nu mai vin lucrurile bine pe mine. În cele din urmă, am ales o rochie neagră, scurtă, cu decolteu. Nişte sandale de aceaşi culoare, asortate. Manichiură şi pedichiură roşie, ca să ies total în evidenţă. Machiaj potrivit, şi toate celelalte lucruri necesare. Îmi schimbasem şi cercelul din nas. Atunci când am fost gata, m-am simţit mulţumită de mine însumi. Narcisismul îşi pusese ştampila, de mult, pe mine .
- Bestial! A ieşit super, deci – eşti superbă!
A început să spună Aura, foarte entuziasmată. Ea era îmbrăcată într-o fustă scurtă şi o bluză cu decolteu, foarte drăguţă ( cu pantofi ) .
- Mersi!
Am folosit tonul plin de mine.
- Hai că ţi se urcă la cap, divo! Mergem?
Bianca avea o voce foarte veselă, fata asta era mereu atât de directă. De asta îmi şi plăcea atât de ea. Văzându-le împreună, pe ea şi pe scumpilici – ştiam că sunt foarte diferite. Şi că, probabil, nu vor ajunge niciodată să fie cele mai bune prietene. Din diverse cauze. Unul ar fi că, lui Brb îi plăceau firile ca ale mele, iar Aurei nu îi plăcea să rişte. Cât despre aceasta din urmă, nu ar fi plăcut-o pe Bia pentru spiritul ei critic. Cu ea, eu întotdeauna fusesem îngăduitoare.
În fine, bruneta ( Bianca se vopsise într-un negru pur-pur ) pura o pereche de pantaloni scurţi şi o bluză asortată plus nişte pantofi sport. Era sexy, clar!

[center]*[/center]

Nu aş fi crezut niciodată că o să fiu atât de complimentantă într-o singură seară !
Am intrat şi odată ce s-au adunat o grămadă de persoane , au început urările ( şi nu doar de „ la mulţi ani” ) . Sincer, lucrurile de genul acesta m-au făcut să mă simt bine.
Mircea şi Will nu sosiseră încă.
Vai, ce tragedie !
Am zâmbit în sinea mea, înţelegându-mi singură mesajul. Cele două prietene ale mele m-au cercetat curioase. Am dat din umeri şi am mers pe ringul de dans. Era foarte benefic faptul că închiriasem locul cu tot cu Dj, barman şi toate celelalte. Nu aveam nevoie să fac pe gazda. Era plăcut.
- Frumoasă ca întotdeauna.
Mi-a şoptit cineva din spate şi eu a trebuit să mă întorc.
Ok, habar nu aveam cine era. Am ridicat dintr-o sprânceană, extrem de curioasă. Mi-am amintit vag că le spusesem tuturor : puteţi să mai aduceţi un prieten, doi, nu mă deranjează. Eh, eram deschisă la orice idee.
- Åži tu eÅŸti?
Am scos într-un final ,vizibil plictisită.
- Sunt bărbatul vieţii tale.
A replicat el. Mi-am amintit foarte repede de emisiunea „ Mondenii”.
- Jean de la Craiova?
Am spus repede dând din gene. A început să râdă.
- Nup, Marco din „ Cuza”.
Am zâmbit.
- Ok, Casanova. ÃŽmi pare bine.
Era un tip de înălţime medie, lat în umeri, musculos ( cred că genul care îşi petrecea mult timp la sală ). Avea o faţă drăguţă, proaspăt bărbierit ... Atrăgător. Acesta era cuvântul ce îl definea.
- Sper că nu te deranjează că am venit şi eu pe aici.
A folosit un zâmbet seducător, lăsându-şi dinţii albi la iveală.
Oh , cineva să mă ţină! O să leşin...
Nu eram sarcastică. Avea un impact destul de mare asupra mea. Deţinea un aer oarecum superior, sigur pe sine, al dracului de arogant. Mie îmi plăcea genul acesta.
Arăta şi bine.
Avea o voce strict masculină şi foarte puternică. Nu era vina mea că reacţionam aşa în prezenţa lui. Inima , creierul – sau doar simţurile, habar nu am. Am început să dansăm , unul lângă celălalt. Se apropia de mine, şi puteam să îl dau undeva , dar, era plăcut să îl am aproape.
Măcar pentru puţin.
- Åži , cu cine ai venit?
Făceam conversaţie.
- Mi-a arătat cu privirea sper Ştefan, care era cu iubita lui. Acesta era probabil vărul colegului meu de bancă... Îmi zisese ceva de el. Nu credeam că arată aşa de bine.
Hm.
Ce altceva spusese despre el?
Doar dacă aş fi fost pe deplin atentă!
M-am desprins din dans, se oprise melodia şi oricum observasem două figuri noi. Prinţul şi domnul „ Fac-Ce-Zice-Sor’mea” îşi făcuseră apariţia.
- Ok, Marco. Distracţie plăcută.
I-am urat, mergând spre unul din blonzi.
- Mirabela, arăţi foarte bine în seara asta. Adică, mereu arăţi.
A zâmbit Will, încercând să facă şi el pe Cuceritorul. Mi-am dat ochii peste cap.
- Logic scumpete. Nu îmi urezi „ la mulţi ani” ? L-am întrebat sarcastică.
Acesta şi-a păstrat surâsul şi s-a lăsat spre mine, sărutându-mă pe obraz. În acel minut, inima mea s-a oprit. Serios, nu a mai bătut – ok, pentru o secundă sau aşa ceva. Nu am simţit nimic. Timpul se oprise. Eram doar eu, pierdută în acel gest ciudat. Apoi, când şi-a reînceput ticăitul , parcă înnebunise cu totul. Bătea, bătea şi nu se mai oprea. Cu o aşa mare acceleraţie, încât, ştiu că , obrajii mei luaseră foc. Involuntar, desigur. Mă trecuse un fior prin tot corpul.
Poate ÅŸi din cauza cuvintelor lui.
- Nu. Ziua ta e pe douăzeci şi nouă, atunci o să te felicit.
My heart skip a beat...
- Mda, cum zici tu.
Nu l-am lăsat să vadă cât de instabil a fost momentul pentru mine. Deşi , ştiam că mă cunoaşte destul de bine încât să îşi dea seama de asta. Poate chiar am apreciat gestul. S-a dus să danseze, prefăcându-se că mă ignoră.
Prefăcut, ca întotdeauna.
Åži totuÅŸi...
- La mulţi ani Ela!
Din spate a sosit şi Mircea, încercând să mă sărute pe buze. De-a dracu, nu l-am lăsat.
- Mulţam!
Începuse o melodie foarte tare, aşa că am început să dansez şi colegul meu m-a urmat. Nu că l-aş fi îndemnat eu, sau altceva. Pur şi simplu, s-a întâmplat. Aura era cu Raul, Cătălin deja agăţase o tipă ( nu ştiu cum reuşea ) şi Bianca flirta . Întotdeauna făcea asta.
M-am mirat că, la cât de ocupată eram cu persoana mea, am realizat şi ce făceau alţii. Muzica se auzea foarte tare, urechile mele o luaseră razna. Simţeam ritmul. Nu mai gândeam, parcă eram ameţită şi doream doar să îmi mişc trupul aşa după cum îmi dicta muzica.
Ca un bum-bum-bum!
Zgomot!
Nu înţelegeam ce ziceau ceilalţi, nu îmi păsa. Singurul sunet ce îmi „ intra” în urechi era cel al fiecărui cântec, ce mă îndemna, desigur, să dansez . Alături de oricine ar fi dorit să îmi fie partener de dans.
M-am oprit pentru o secundă.
Am înghiţit în sec.
Puteam încă să văd.
Să ştiu cine era acolo.
Să recunosc fiecare persoană.
Nu mi s-a oprit pulsul, dar am mai înghiţit odată în sec . M-am uitat la Aura. A dat din umeri.
Mi-am redresat privirea asupra acelui loc ce îmi atrăsese atenţia.
Inima mi s-a oprit ,şi când a început să bată... Nu mai era ea. De fapt, era aceaşi. Dar acum parcă ea ar fi simţit ritmul. Se „ zguduia”. Ceilalţi nu înţelegeau furtuna din sufletul meu... Continuau să se mişte pe ringul de dans.

_
* Mondenii = emisiune de pe Prima tv , pamblet. Nu deţin niciun personaj şi nimic din această emisiune, doar mi-am permis să o numesc. Replicile acelea [ sunt bărbatul vieţii tale / jean de la craiova? ] sunt din cadrul unei ediţii „ cocalari şi piţipoance” . Nu le deţin, nu sunt ale mele, nu le-am copiat. Le-am folosit ca termen de cercetare şi entertaiment : )) ca să nu ziceţi că am furat ceva ; ))