O trecem pe feminin

[Teh]

Shock.
Mulțumesc enorm pt. comentarii :X ! am rămas șocată, câte suuuuuuuuuuunt. Vă mulțumesc sinceeeeeeeeer . Sper să vă placă în continuare. Uite că am venit de joi cu 31, sper să vă placă ,333333
Cred că o să vă lămuresc curând asupra anumitor lucruri, deși se poate deduce câte ceva din capitolul ăsta...

Lectură plăcută!

Capitolul Treizeci ÅŸi Unu

- Ce ai păţit?
Coborâsem din maşină ( nu credeam că este a lui Mircea, de fapt – sigur nu era. Nu ştiam însă a cui e şi nici nu mă interesa ) . Am intrat în casă, şi nu – nu i-am mulţumit „ binefăcătorului” meu pentru că mă ajutase. Căci îl lăsasem să mă sărute, aşa că aş putea spune că era răsplătit. Aşa gândeam eu.
M-a întâmpinat vocea îngrijorată a Lilianei atunci când am bătut la uşă să intru în casă . Nu îmi aminteam unde am pus cheia şi eram prea obosită pentru aşa ceva. Mircea deja plecase, pentru că nu mai aveam nevoie de el. Da, îi zisesem asta într-un mod destul de drăguţ.
Eram nervoasă.
Deşi extenuată, acum am început pe de-a-ntregul furia. Ceea ce păţisem, nu urma să rămână nerăsplătit. Tonul meu era acum destul de ridicat şi iritat, aşa că nu mi l-am putut abţine.
- Pe dracu, asta am păţit!
Am intrat în casă fără să o iau în seamă, şi am urcat în camera mea. După ce mi-am luat nişte haine de schimb, am intrat în baie . Trebuia să fac un duş măcar, pentru a mă elibera de senzaţia asta îngrozitoare. Acum începuse să mă doară foarte tare abdomenul, mă înjunghia pe dinăuntru . Şi , a dracului de treabă ce urât era !
Apa fierbinte chiar îmi făcea bine, îmi alinta trupul. Dar zgârieturile şi rănile nu treceau aşa de uşor. La naiba! Ce aveam să mă răzbun pentru treaba asta. Dacă trebuie să îmi fie ca şi învăţătură de minte, atunci nu a fost aleasă cum trebuie victima!
Când am ieşit din baie, am fost surprinsă să o găsesc pe Liliana acolo, aşteptându-mă.
Am crezut, instinctiv, că îmi va ţine o morală de zile mari , sau eu ştiu? Că o să înceapă să mă interogheze ca naiba aşa cum se întâmplă de obicei. Cred că mama deja începea să urle acum, nu că mă deranja prea tare ( ba chiar foarte mult) dar era mama mea, aşa că se ierta.
Oricare ar fi cazul, Lili m-a luat în braţe şi a tăcut. Iar eu nu am ştiut cum să reacţionez la asta. După câteva secunde m-am depărtat, căci începuseră să mă doară şi mai tare rănile. M-am uitat în oglindă înainte să ies , după ce m-am îmbăiat, şi ştiam cum arăta faţa mea. Aveam câteva zgârieturi ( astea se remediau rapid ) şi pe gât erau ceva mai urâte. Aveam şi pe braţe câteva, şi piciorul stâng îmi era rănit . Mă durea îngrozitor şi cred că trebuia să îmi pun un bandaj.
Acum realizasem că începuse să sângereze.
- Oh, o să aduc trusa medicală. Du-te în cameră, bine?
Aşa am şi făcut , mecanic. M-am aruncat în pat şi am lăsat-o pe ea să aibă grijă de mine.
Toată săptămâna am stat acasă. Nu vrusesem asta , pentru că era ca şi cum aş fi fugit de ceva ( şi eu nu eram o laşă ) . Însă am fost constrânsă de mijloace, pentru că venise să mă vadă un doctor ( eram atât de privilegiată încât mi-a făcut o vizită acasă - de menţionat că era plătit pentru asta ) . Mi-a zis clar că nu trebuie să mă dau jos din pat câteva zile , din cauza piciorului. Pentru că dacă mergeam prea mult mi se înrăutăţea situaţia. Cât de tare, iupii! Sarcastic, evident.
- Nu îmi vine să cred! Ce nenorocite. Oh, ce idioate. Dar le fac eu felu’. Cine a fost, zi!
Asta a fost prima reacţie pe care a avut-o Bianca, după ce a făcut câteva crize de isterie pentru faptul că a plecat şi m-a lăsat singură, etc. Nu le-am luat prea mult în seamă pentru că eram prea obosită pentru asta. Deşi am încercat să i le descriu, am lăsat-o baltă în cele din urmă pentru că habar nu aveam cine erau tipele alea. Să le ia ceva, sau cineva. Urma să am eu ac de cojocul lor, aşa cum se zice.
Bia, ca o prietenă adevărată, a venit mereu în vizită cu noutăţi ( notiţe şi teme pe deasupra , dar niciuna nu le-a luat în seamă – prea tare ) . Mi-a zis că nici noua mea „ amică” nu a venit la liceu, pentru că încă a trebuit să se mai ocupe de nişte acte cu transferul şi că urma să vină şi ea tot de săptămâna viitoare. Şi vai, ce mă bucuram ( NOT ) . Mă enerva creatura aceea.
- Ştii, un grup de cinci fete a fost bătut şi batjocorit în ultimul hal, şi ştii de cine?
Înţelegeam că aceste fete erau aceleaşi care îmi făcuseră mie felul, pentru că a avut Bia grijă să le afle pe toate.
- E? Ia uimeşte-mă!
Eram oarecum entuziasmată şi un singur nume mi-a trecut prin minte. Ok, era normal să mă gândesc la dragul de Mircea, nu? Pentru că mă ajutase şi toate cele. Nu că acum îl credeam vreun zeu sau altceva.
- Păi chiar că o să fi uimită. E vorba de William.
Am ridicat din sprâncene, şi da am fost tare surprinsă. Poate că avusese alt motiv pentru care se încăierase cu acele fufe ( deşi mie mi se părea că erau fanele lui ) . Nu mi-am bătut capul prea tare cu asta.

*

Nu mă aşteptam să fiu primită cu urale sau alte lucruri de genul acesta, aşa că nu am fost surprinsă de faptul că , atunci când am ajuns în clasă, nu am fost decât salutată de câţiva ( ca de obicei ). Fetele din clasa asta nu mă înghiţeau de nicio culoare. De parcă le făcusem eu ceva. Chiar nu era acesta cazul, dar dacă ele aşa doreau, ei bine poate chiar urma să le fac eu ceva ca să mă ţină minte toată viaţa. Oricum nu eram deloc bine dispusă, după câţi nervi tot avusesem.
Oh, şi iar începea povestea ? Pe scaunul meu se afla paraşuta aia de Sonia. Nu am mai zis nimic, plină de nervi am apucat-o de laţe şi am aruncat-o pe jos. Îşi pusese lucrurile pe banca mea, aşa că am avut eu grijă să i le dau de acolo ( le-am aruncat peste ea ) . A început să ţipe şi să mă înjure, etc. Nu am băgat-o în seamă şi scumpa mea prietenă, Brb, a avut grijă să o termine odată şi-odată. A gonit-o de acolo cu câteva vorbe ( da, era foarte convingătoare ) .
Am dat din cap în semn de mulţumire şi aceasta mi-a zâmbit, plecând la locul ei.
Mircea era şi el acolo, mi-a făcut cu mâna dar eu îl priveam fix şi rece. Nu mă simţeam deloc în largul meu azi; aveam chef să sparg faţa cuiva.
Şi uite că s-a ivit o altă surpriză! Frumos, o nenorocire nu vine niciodată singură! Probabil că nu aş fi destul de explicită cu mine însumi în acest caz, dar am rămas cu gura căscată când am auzit ! Da, când am auzit cine era de fapt Sonia.
Trecuse prima oră şi a venit diriga în clasă, pentru a o întâmpina pe Sonia şi a ne zice nu ştiu ce prostii. După ce aceasta a plecat, Maria a întrebat-o pe noua noastră colegă :
- Chiar e adevărat?
Era tare entuziasmată.
- Sigur.
A răspuns aceasta indiferentă. Ok, ce puteam înţelege noi din asta? Căci nu fusesem atentă la discuţia lor cu diriga.
- Uau! Mircea, nu ştiam că ai o soră geamănă!
A strigat Maria spre acesta, şi noi toţi am rămas cu gura căscată. Acum înţelegeam asemănările. Păr blond, ochii verzi– trăsături destul de asemănătoare. Dar, nu erau gemeni perfecţi. Erau o grămadă de cazuri. Şi de ce nu ni se spusese nimic până acum? Perfect, oh ! Minunat. Acum trebuia să fiu îngrijorată de două ori pe cât fusesem până acum.
Trebuie să o recunosc că îmi plăcea oarecum de blondin, era drăguţ şi toate cele şi cam plecase după lista mea neagră de a-l călca în picioare. Dar era frăţiorul acelei târâture, pe care nu o puteam înghiţi. Asta mă stresa la culme . Viaţa e aşa minunată uneori.
Toţi au început să vorbească asemenea unor idioţi, bârfă şi tot bârfă. Pentru că nimănui nu îi venea să creadă că este adevărat. Cei doi nu vorbeau , adică de abia dacă se uitau unul la celălalt. Şi asta mă făcea pe mine să fiu curioasă : ce fel de relaţie aveau cei doi? De ce venise ea exact în aceaşi clasă în care era şi el?
Da, extrem de interesant. Sonia s-a uitat urât la mine atunci când m-am apropiat de Mircea. Deşi acesta era încântat pentru asta ( ok, mă foloseam de el să storc câteva informaţii ) . Şi mi-a zâmbit atât de dulce; o făcea destul de des. M-am aşezat pe banca sa , şi acesta s-a ridicat punându-se în faţa mea. Ne aflam la o distanţă milimetrică. Gura sa aproape că o căuta pe a mea, dar nu i-am dat voie să mă sărute.
- Bau – bau.
I-am zis la ureche ÅŸi acesta a chicotit.
- Nu ştiam că ai o surioară.
Am spus eu încet, pentru a fi sigură că doar el mă aude. Ceilalţi nu erau atenţi la noi ( deşi stăteam într-o anumită poziţie ce necesita atenţia ) .
A dat din umeri , nu părea prea entuziasmat.
- Nu a locuit aici până acum. Părinţii mei sunt divorţaţi.
Dacă o spunea pentru ca eu să îl compătimesc, atunci nu mersi. Pentru că o ştiam şi eu şi , NICIODATĂ, nu mă plânsesem de situaţia mea. Oricât de rea ar fi fost . Eu nu m-am despărţit de fratele meu, pentru că tata nu vrusese să ia cu el pe niciunul dintre noi. O negau, dar eu ştiam că acesta era adevărul . Mi-am îndepărtat aceste gânduri.
- Aha.
Am zis eu rece. Nu avea să primească din partea mea vorbe de genul : îmi pare rău. Pur şi simplu nu puteam să le scot, nu îmi venea să le rostesc. Mie nu mi le zisese niciodată , nimeni. Nu atunci când am avut nevoie de ele, iar atunci când era prea târziu, deveniseră dureroase. Aşa că le trimiteam la dracu, una două.
Iar am încercat să îmi şterg amintirile.
- Deci nu sunteţi prea apropiaţi?
O spusesem în cel mai firesc mod, de parcă doream doar să fac conversaţie. Aşa a şi perceput întrebarea.
- Aşa şi aşa. A stat în alt cartier , deci mergea la alt liceu. Mai mult vorbeam la telefon, dar ne mai vedeam câteodată. Era ok. Ştii? Dar acu’, nu ştiu ce a apucat-o să apară aici. E de rahat să trebuiască să am grijă de ea, totuşi, e sor’mea.
Asta însemna un punct pierdut pentru mine.
Am râs în sinea mea şi am plecat de acolo. Pentru moment nu puteam face nimic, bariera era prea puternică .

După ce s-a terminat programul de luni, în sfârşit ( mă ascultase la engleză, ce aiurea – o apucase ceva pe profa ) , am decis să mergem spre casă. Se pare că Bianca nu avea planuri, se certase puţin cu Florin. Relaţia lor începea să meargă, chiar dacă se mai ciondăneau uneori. Chiar mă miram de faptul că încă nu se săturase de el. Eh, asta cel mai probabil era din cauza faptului că era foarte spontan tipul, şi nu o plictisea.
- Ce treabă ai tu cu frate-meu?
Ooo, se pare că începuse blonda să îşi scoată ghiarele. Erau aţintite asupra mea, la fel ca şi colţii ei plini de venin. De parcă avea acum vreo şansă, în starea în care eram o puteam sfâşia oricând.
- Plimbă ursu’. A zis Bianca şi eu tocmai mi-am pus geaca pe mine.
Am chicotit.
- Las-o Bibi, trebuie să ştie şi ea despre ce e vorba. Chiar vrei, nu-i aşa?
Am replicat plină de mine, înfumurată şi pe un ton arogant şi foarte sigur. Aceasta a dat din cap , serioasă.
- Păi, tu ce crezi?
I-am dat ocazia să dea înapoi, să îşi şteargă cuvintele şi tot restul . Nu a făcut-o.
Nici nu mă aşteptam la asta, ştiam că are tărie de caracter. Ceea ce o făcea oarecum interesantă. Şi o rivală de care mă puteam teme, cât de cât. Deşi încă nu ştiam motivul pentru care eram duşmance.
- Zi odată!
Mi-a cerut atât de curioasă . Vocea îi era puternică. Oh, deci acum făcea pe Miss I Can Do Anything!
- Nu vreau!
Am spus simplu. Asta a provocat râsul prietenei mele. Am decis amândouă să ieşim din clasă, dar idioata aceea nu era mulţumită de răspunsul meu. A venit spre mine, dar nu i-am simţit paşii. M-a apucat de păr ( oh, grozav! ) şi a încercat să mă trântească jos. Am început să râd isteric şi mi-am aruncat ghiozdanul pe jos. Am împins-o şi cred că ceea ce a văzut la privirea mea , a făcut-o să înghită în sec. Am aruncat şi geaca pe jos.
- Oh, se pare că tu vrei o bătaie bună ca să te opreşti, nu? Nu-i nimic, se rezolvă acuşica.
Aveam un ton entuziast, chiar doream să fac asta.
- Haide Mirabela, vreau acasă. Mi-e foame!
A strigat la mine Bia, dar nu am luat-o în seamă. I-am zis să plece dacă vrea, dar a zis că mă aşteaptă – dacă nu îmi ia prea mult.
Iar eu eram acum la o distanţă destul de mică faţă de proasta fără creier.
- O ultimă dorinţă?
Am chicotit . Această pauză a fost de-ajuns pentru ea ca să se năpustească asupra mea . M-a luat de păr şi a început să tragă; ce fiinţă sălbatică şi incontrolabilă . Ştiam că îmi rupsese câteva fire, durea. Ah, nu trebuia să îmi fac şi alte răni suplimentare. Îmi fusese şi aşa greu să îi explic tatei cum le aveam pe celelalte, şi minţisem ceva – pentru că nu aveam chef să îl implic în educaţia mea ; sigur m-ar fi transferat de la acest liceu dacă îi ziceam ce se întâmplase cu adevărat . Şi apoi, „ am căzut pe scări” merge întotdeauna.
Am lăsat-o să se distreze puţin cu mine. Să îmi dea câteva palme, să mă tragă de păr – d’astea. Să nu zică cine ştie cine că eram eu atât de rea încât să nu îi dau o şansă . Ea era totuşi prea condusă de impulsuri ( cred că aşa fusesem şi eu odată ) . Însă ,în cazul de faţă gândeam ceva mai mult şi ştiam ce trebuie să fac.
Am început să râd, asta a scos-o din sărite. Am apucat-o şi eu de laţe şi am învârtit-o de câteva ori. După care, am pus-o la perete şi i-am pus mâna la gât, o strângeam şi degetele mele nu slăbeau gestul niciun pic. Îşi trecuse şi ea mâinile asupra strânsorii, pentru a se elibera. Închisese puţin din ochi şi strângea din dinţi.
- Asta-i ultima dorinţă?
Am strigat eu veselă şi i-am dat drumul. Nu era un gest de bunătate, caritate – sau orice de genul acesta . Nu, din contră. Am lăsat-o să respire puţin, ca după să îi trag şi eu două palme peste faţă. Nu am fost mulţumită doar cu asta şi am apucat-o de cap, gata să îi dau cu genunchiul în faţă.
Ceva m-a oprit.
Oh, mai degrabă cineva.
Râsul isteric al unei persoane ce tocmai intrase în încăpere. I-am dat drumul victimei mele ,ce începuse deja să plângă. Cred că ăsta era teatru. Oh, acum încerca să înveţe de la mine. Nu îşi găsise momentul. Am stat aşa câteva secunde, blondul uitându-se la mine şi eu la el. După ce a încetat să râdă, s-a uitat spre cealaltă fată.
- Mai taci şi tu odată cu plânsu’ ăla.
Oh, la fel de drăguţ ca întotdeauna.
- Ce insensibil eşti, zău.
Am zis eu pe tonul cel mai indiferent posibil. Sonia şi-a şters lacrimile, înţelegând că aşa nu o să meargă.
- Zău Mirabela, nu ai pic de ruşine. După ce că ai făcut-o pe săraca Denisa să îl părăsească pe Will în seara de Revelion, chiar nu ai pic de ruşine?
Avea tonul învingător, de parcă asta era lovitura ei finală. Şi chiar era, într-un fel. Foarte tare frate, acum îmi doream să o omor nu doar să o bag în spital. M-am uitat urât la ea, în timp ce am putut zări şi zâmbetul victorios al lui Will. Oh, minunat!
- Deci tu ai făcut asta, ştiam eu că mă iubeşti.
Cât de proastă putea fi surioara lui Mircea. Mi-am luat haina şi ghiozdanul, şi am îndemnat-o pe Bia ( şi ea râdea ) să plecăm . După ce am făcut câţiva paşi, m-am întors şi am vorbit spre rivala mea.
- Eu nu am nimic cu frăţioru’ tău, dar nu mă provoca să creez ceva între mine şi el. Aşa, ca să ştii şi tu.
Am plecat încordată, fiind conştientă de faptul că o anumită persoană venea după noi. Nu trebuia să fii ghicitor sau să ai ochi la spate, pentru a ştii cine era. M-am oprit .
- Ne urmăreşti?
I-am zis nervoasă, dar acesta nu a stat pe loc. A venit chiar lângă mine, uitându-se profund la faţa mea.
- Bianca, poţi să o iei înainte? Te rog.
Oh, avea şi el maniere? Aceasta s-a uitat la mine contrariată şi am dat din cap. Puteam să scap eu de Will şi fără ajutorul ei.
- Chiar te pusesei să îmi strici noaptea aia, nu ? Eşti aşa o fată rea.
Mi-a prins faţa în mâini. Ochii săi albaştrii mă ţintuiseră , parcă violându-mă . Avea aşa o privire profundă şi plină de înţeles. Se citea pe ea ceea ce dorea .
Ceea ce vrusese , parcă , întotdeauna să aibă. Şi eu mă simţeam expusă, asta mă deranja. Mi-am amintit involuntar de vremea în care mă făcuse „ praf” . Nu aveam eu de gând să fiu iar pe lista fetelor de care îşi bătea el joc.
Ha !
Acum el era pe lista mea.
- Da, chiar aÅŸa sunt.
Am răspuns indiferentă, încercând să fac câţiva paşi în spate. Nu m-a lăsat.
- Şi nerecunoscătoare.
A spus acesta simplu. Am dat din umeri.
- Adică?
Nu că aş fi fost curioasă, mai mult făceam conversaţie. Buzele noastre se aflau la o distanţă miliemtrică. Atât de aproape.
- Hm, simplu. Eu m-am răzbunat pentru micuţa bătaie pe care ai primit-o de la acele fetiţe, şi tu nu ai zis nici măcar „ mersi”.
Am chciotit sincer.
- Nu am cerut eu să faci aşa ceva.
S-a apropiat şi mai tare, totuşi fără a-mi atinge faţa. Mă ridicasem pe vârfuri acum. Era involuntar.
-Aşa e. Oricum , îmi eşti datoare.
Atunci s-a întâmplat, m-a tras atât de repede încât nici nu am avut timp să reacţionez. Gura lui a întâlnit-o pe a mea, şi limbile noastre începuseră să se joace. Ce idioţenie, îmi plăcea – asta era cea mai idioată chestie. Eram prinsă într-un cerc de mai mulţi băieţi şi eu mă gândeam în momentul acesta care săruta mai bine. Dani, Mircea sau Will?
De parcă aş fi putut eu să mă controlez! Era imposibil. Inima mea bătea foarte tare, şi corpul meu reacţiona ciudat la atingerile bădăranului ăstuia! Şi , era un sărut franţuzesc. Nici nu mă aşteptasem la altceva, perversul dracului. Ochii nu îi aveam închişi decât pe jumătate, pentru că mă distram ( puţin mai mult ) pe seama acestui „ pupic” . Nu aveam să o recunosc totuşi. L-am îndepărtat după ce m-am săturat, cât de cât, de gustul lui.
- Ok, gata răsplata.
Am zis eu sarcastică . Acesta a zâmbit şi mi-a aruncat ceva. Am prins micul obiect.
- Nu, de fapt asta a fost altceva. Încă îmi eşti datoare.
Se pregătea să plece, dar nu am vrut să îi dau atâta satisfacţie, m-am întors înainte să o facă el . Şi am plecat. Da, fără a mă uita înapoi , cu paşi normali. Dar el nu ştia, nimeni nu o făcea, eu mă uitam acum la acel medalion şi îl strângeam între degete , nelăsând lacrimile să îmi curgă.
Îmi fusese dor de acest obiect în formă de monedă, cu inscripţia simplă de „ Te iubesc” scrisă în limba franceză.
Şi nu ştiu de ce, dar eram fericită să fie iar în posesia mea.

* Miss I Can Do Anything ! = DomniÅŸoara Pot Face Orice.