20-02-2010, 10:22 PM
Hei guyz ! :x Merci pentru comm , ma bucur ca va place ! Nu ma asteptam ca Madz sa aiba atat de multi fani :)) . Va multumesc la amandoua pentru ca cititi *hugs* .
De ce naivitatea ne facem să credem că lucrurile frumoase nu se termină niciodată ? Am crezut mereu că acest sentiment straniu de euforie , te însoţeşte până îţi dai ultima suflare . Am fost atât de proastă să îmi tot repet că şi povestea mea va avea un “ happy end “ . “ Happy end “ pe naiba ! Probabil că destinul iar surâde mulţumit că mi-a dejucat planurile , mi - a sfărâmat visele în bucăţele . A călcate pe ele aşa cum obişnuiam să îmi sting ţigara în liceu .
P-atunci , prezenţa lui Alan nu făcea altceva decât să îmi sporească riscul de a mă accidenta sau de a mă face de râs . Amuzant , nu ? Numai privirea sa , ochii aceia verzi , a căror culoare se schimba uneori din cauza luminii , îmi dădeau fiori . Fiorii din aceia , asemănători cu fluturii în stomac . Şi ce dacă îi cunoşteam fiecare gest , ştiam care va fi următoarea sa mişcare , eram alături de el mai tot timpul , dar tot simţeam că sângele îmi stă să îngheţe . Nu , nu sâ se înfierbânte sau ceve de genul , ci să îngheţe ... temperatura trupului meu scade şi acum dacă stau şi mă gândesc la Alan . E ca o amintire caldă - rece , ca să zic aşa .
“ Eşti dulce ! Nu înţeleg de ce îţi faci probleme în legătură cu băieţii ... Sunt sigur că măcar unul din toţi neîndemânatici ăştia ţine la tine ! “ .
Şi apoi râdea . Spunea asta atât de senin , nici măcar pentru o clipă nu mi-am dat seama că acel neîndemânatic despre care vorbea , era ... chiar el . Fiecare zi alături de el era un test . Pe care l-am picat în ziua când ... l-am sărutat . Am crezut , cu toate că aveam destul curaj curgându-mi prin vene , că mă va respinge . Şi totuşi nu a făcut-o . Buzele sale erau la caţiva centrimetri de ale mele , dar aşteptam . Poate că m-ar fi înlăturat din dreptul său . Îi auzeam inima bătând din ce în ce mai repede , exact ca a mea . În momentul când l-am îmbrăţişat , nu mi-am dat seama de ce urma să fac , tot ce am simţit când i-am simţit căldura corpului mă înnebunea . Nu te îmbrăţişai cu un băiat zilnic , şi vreau să zic , şi cu ce băiat . Un anume tânăr pentru care lacrimile îmi invadau chipul , fără încetare . Se scurgeau zilele ... nopţile treceau şi nu lipseau lacrimile , regretele că nu îmi pot da drumul la gură . A murmurat ceva ce n-am înţeles , şi am simţit cum braţele sale mă trag mai aproape de trupul său , mă făcea să mă simt protejată . “ Eşti rece … nu şti că dragostea încălzeşte pe tot ce pune mâna ? “ . Am regăsit cuvintele astea , mai târziu ... în poeziile sale . În privirile sale . În tot ce a urmat . Obrazul meu era apăsat de al său , tentaţia era prea mare , să îl sărut sau nu ? Am ales prima variantă , fără regrete , fără lacrimi . Mi-am apăsat uşor buzele de ale sale şi toată teama din mine a pierit . Trupul meu tremura , al său părea puţin încordat ... Simţeam că o lume fără el , nu mai se poate numii aşa .Sărutul ăsta a fost începutul a multor lucruri frumoase ce au avut loc între noi , ne-a făcut dornici să ne considerăm mai mult decât “ prieteni “ , mult mai mult .
Realitatea m - a trezit însă din veşnicul meu vis al fericirii eterne , izbindu-mă de ceea ce era adevărat . Sunt singură , patru pereţi îmi ţin companie zi de zi , fără resentimente . Lumii nu îi pasă de durerea mea , ei n-au nici o treabă . Îmi venea să strig în faţa tuturor necunoscuţilor ce se plimbau alene pe aleea din faţa liceului că îl iubesc . Ha ! Acum mai degrabă le-aş spune că mi-e dor de el , că îl tot caut şi nu-l mai găsesc . Să le pese ? Ar avea aceea reacţie instinctuală de „ Okay , ea chiar are nevoie de o consultaţie la cap “ şi are trece pe lângă mine nepăsători . Aşa e viaţa în acest moment , nu ai ce să le ceri celor din jurul tău . Nici Dumnezeu nu cred că are ce le mai ceară , poate doar să taie de pe lista destinaţiilor “ turistice “ , Raiul .
Mi-am tot zis că tot ce am trăit timp de câteva zile a fost un coşmar din acela care să te captiveze , să te facă să crezi că totul e real . Soneria ceasului sună şi el nu mi-e aproape dimineaţa . Nu îl mai zăresc la câţiva milimetri de mine , încă dormind .
Folosesc trectul ca un posibil viitor , dar care este totuşi extrem de irevelant . Deşi soarta a decis să ne despartă , plasându – l pe el într - un univers paralel nouă , al naibii de necunoscut ce îşi măreşte “ populaţia „ lăsând amintiri pe Pămant , mă încred în ceea ce a rămas aici , în inima mea.
Şi în niciun caz nu cred că va mai fi loc pentru un alt “ el “ în viaţa mea . Asta care a mai rămas . Fir-ar să fie totuşi ... abia îmi pot conteni lacrimile când pun capul pe perna moale şi privesc locul rămas liber , patul părând mai gol ca niciodată – Mi-l imaginez acolo , dar nu e la fel . Oricum imediat ce trag plapuma cu modele florale peste mine , adorm instantaneu , fără nici o idee despre ce îmi va aduce ziua de mâine .
Şi ... poate că plâng . Aşa cum o făceam în generală , când a VIII a era pe sfârşite şi sentimentele mă năpădeau . Ştiu că atunci a fost degeaba . Alan şi cu mine am continuat să mergem la acelaşi liceu , să împărţim aceaşi clasă ... drumul spre casă , era parcurs mereu de amândoi , fiecare cu gânduriile sale .
Au trecut ... cinci ... şase ... opt ... nu ! Unsprezece zile de la moartea sa şi totodată de la moartea mea . Era deja ora patru când în final părăseam incinta oficiului . Mady a trebuit să mai aştepte un timp , aveam de gând să ţin o discuţie serioasă cu “ mister “ Joy .
Biroul său era mare , aerisit , având un aer contemporan . M-am trezit în pragul uşii afişând o privire serioasă , dar în acelaşi timp inocentă . M-a analizat încă odată , de data asta din cap până-n picioare , rămânând cu ochii aţintiţi asupra chipului meu .Era ... ciudat . Lăsă dosarul pe care îl ţinea în mână pe birou , şi se apropie de mine , păstrându-şi expresia de gheaţă .Se rezemă de tocul uşii , punându-mi o mână pe umăr . N-am simţit nimic , doar puţină teamă .
- Ăăă ... În legătură cu ... Alan . Desigur că era vorba despre Alan . Mă gândeam dacă ai putea cere să se verifice toate persoanele ale căror numere de telefon apar în mobilul lui Al ... domnului Green . Am spus scurt , în vocea mea se putea recunoşte o notă de tristeţe.
- Foarte bine ... Suntem suficient de sănătoşi mintal ca să găsim această idee , destul de benefică ... acestui caz . Nu eşti deloc proastă ... Caroline .
Mi-a rostit numele , ceea ce mi s-a părut parcă anormal . De ce ? N-aveam idee . Am plecat , dar aveam senzaţia că îi părea rău de ceva .
- Şi ? Ce crezi , mai e şi îndrăgostită ... I-a zii prietene , de tine ? Ca să ştiu dacă să îţi dau câteva palme , aşa ca să îţi scot ideea asta din cap sau de altu’ ? Aşa nu îmi rămâne decât să te bat pe umăr ! We are friends , aren’t we ? A replicat Alan , făcându-l pe fandoistul ăla să suspine . Mi-am abţinut râsul şi am continuat să ascult ultima frază din conversaţia lor .
- Ah ... Şi eu simt la fel , numai că exact pe dos când mă gândesc că e îndrăgostiă de mine ... Râse , lăsându-l pe Alex verde de invidie , înjurând . “ .
Atunci am avut parte de lacrimi de fericire , calde … Trăirile alături de el se proiectează involuntar în mintea mea , în timp ce Madz mă trage de mânecă nervoasă . Mă bucur că a decis să mi se-alăture , fără să lase gelozia să o orbească . Gelozia e ca o boală sau e o boală , e ceva ce nu poţi împiedica . Îţi invadează sufletul şi mintea , parcă îţi produce o furie de nedescris . Amăgire … nu mai ai control .
Autobuzul ajunse în staţie , producându-se o înghesuială , dar un sentiment de inconfort mă cuprinsese . Parcă îmi venea să o iau pe jos , dar cum Mady se urcase deja mi-am făcut loc printre câteva doamne , ajungând lângă roşcată . Încă îmi simţeam mâinile îngheţate , mă aşteptam ca la următorul contact cu solul rece şi îngheţat , acoperit de o zăpadă moale să alunec şi să cad … Fulgii de nea cădeau încet şi rar . Haina abia dacă îmi era udă , dar pe alocuri observam mici zone acoperite de zăpadă . M-aş fi scuturat , dar din nou impresia oamenilor conta şi aveam o anume demnitate , ca să zic aşa .
Madz şi cu mine nu am scos nici un cuvânt pe tot parcursul drumului , amândouă destul de îngândurate . Mă întreb ce gândea – Mă urăşte ? E mândră de mine ? Mă subestimeză ? – N-am de unde să ştiu .
Am ajuns în faţa blocului dupa aproape o oră , recunosc … a fost plictisitor . Staţia nu era departe de bloc , aşa că am ajuns în scurt timp pe holul de la intrare , îngheţate … Madz era roşie în obraji , pe când doar mâinile mele prinseseră o nuanţă rozalie . Nu purtam mânuşi … Ah , fir-ar , nu vreau să îmi aduc aminte . Cuvinte … fraze … şi gândul îmi zboară din nou la Alan .
- Ai de gând să urci ? Cheile sunt la tine , nu la mine ! Roşcata a părut puţin iritată , dar avea dreptate .
- Sigur … sigur …
Firea ei blândă părea umbrită de un comportament ciudat , ce nu o caracteriza . Am intrat în apartament , purtând o figură confuză pe chip . Ce naiba , acum mi se părea bizar să o primesc pe Madz la mine ! Era pentru Alan , dar sentimentele începeau să îşi spună cuvântul .
M-am îndreptat fără ezitare către bucătărie , o încăpere destul de mare , pe care nici nu o prea foloseam . Uneori simţeam că îmi e de prisos – Alan gătea . Nu mă consider nici leneşă , cine zice asta despre mine , minte .
Am vrut să îmi fac o cafea , dar zgomotul produs în living mi-a atras atenţia . Sper mirarea mea , am zărit-o pe Madz pe jos . M-a bufnit râsul , nu m-am putut abţine … chicotea şi ea , privindu-mă pe sub sprâncene . Ştiam eu că se poartă ca un copil mic , niciodată nu am considerat-o prea matură în gesturi şi gândire . Eh şi daca era aşa ce ? De - ar înţelege că Alan e al meu , ar fi perfect.
- Nu mai râde ! Abia că îşi putea conteni râsul . Treci şi ajută-mă !
- Ai răbdare … M-am aplecat către ea uşor , întinzându-i o mână . S-a ridicat stânjenită , trântindu-se pe canapea . Leneşo ! Numai să stai jos ai vrea … Vezi că ţi-a căzut pandantivul cu lănţişor cu tot ! Am mai adăugat , ridicând obiectul de pe podea . Un lănţişor de argint cu o inscripţie ciudată pe acel ... pandantiv .
Capitolul 2
De ce naivitatea ne facem să credem că lucrurile frumoase nu se termină niciodată ? Am crezut mereu că acest sentiment straniu de euforie , te însoţeşte până îţi dai ultima suflare . Am fost atât de proastă să îmi tot repet că şi povestea mea va avea un “ happy end “ . “ Happy end “ pe naiba ! Probabil că destinul iar surâde mulţumit că mi-a dejucat planurile , mi - a sfărâmat visele în bucăţele . A călcate pe ele aşa cum obişnuiam să îmi sting ţigara în liceu .
P-atunci , prezenţa lui Alan nu făcea altceva decât să îmi sporească riscul de a mă accidenta sau de a mă face de râs . Amuzant , nu ? Numai privirea sa , ochii aceia verzi , a căror culoare se schimba uneori din cauza luminii , îmi dădeau fiori . Fiorii din aceia , asemănători cu fluturii în stomac . Şi ce dacă îi cunoşteam fiecare gest , ştiam care va fi următoarea sa mişcare , eram alături de el mai tot timpul , dar tot simţeam că sângele îmi stă să îngheţe . Nu , nu sâ se înfierbânte sau ceve de genul , ci să îngheţe ... temperatura trupului meu scade şi acum dacă stau şi mă gândesc la Alan . E ca o amintire caldă - rece , ca să zic aşa .
“ Eşti dulce ! Nu înţeleg de ce îţi faci probleme în legătură cu băieţii ... Sunt sigur că măcar unul din toţi neîndemânatici ăştia ţine la tine ! “ .
Şi apoi râdea . Spunea asta atât de senin , nici măcar pentru o clipă nu mi-am dat seama că acel neîndemânatic despre care vorbea , era ... chiar el . Fiecare zi alături de el era un test . Pe care l-am picat în ziua când ... l-am sărutat . Am crezut , cu toate că aveam destul curaj curgându-mi prin vene , că mă va respinge . Şi totuşi nu a făcut-o . Buzele sale erau la caţiva centrimetri de ale mele , dar aşteptam . Poate că m-ar fi înlăturat din dreptul său . Îi auzeam inima bătând din ce în ce mai repede , exact ca a mea . În momentul când l-am îmbrăţişat , nu mi-am dat seama de ce urma să fac , tot ce am simţit când i-am simţit căldura corpului mă înnebunea . Nu te îmbrăţişai cu un băiat zilnic , şi vreau să zic , şi cu ce băiat . Un anume tânăr pentru care lacrimile îmi invadau chipul , fără încetare . Se scurgeau zilele ... nopţile treceau şi nu lipseau lacrimile , regretele că nu îmi pot da drumul la gură . A murmurat ceva ce n-am înţeles , şi am simţit cum braţele sale mă trag mai aproape de trupul său , mă făcea să mă simt protejată . “ Eşti rece … nu şti că dragostea încălzeşte pe tot ce pune mâna ? “ . Am regăsit cuvintele astea , mai târziu ... în poeziile sale . În privirile sale . În tot ce a urmat . Obrazul meu era apăsat de al său , tentaţia era prea mare , să îl sărut sau nu ? Am ales prima variantă , fără regrete , fără lacrimi . Mi-am apăsat uşor buzele de ale sale şi toată teama din mine a pierit . Trupul meu tremura , al său părea puţin încordat ... Simţeam că o lume fără el , nu mai se poate numii aşa .Sărutul ăsta a fost începutul a multor lucruri frumoase ce au avut loc între noi , ne-a făcut dornici să ne considerăm mai mult decât “ prieteni “ , mult mai mult .
Realitatea m - a trezit însă din veşnicul meu vis al fericirii eterne , izbindu-mă de ceea ce era adevărat . Sunt singură , patru pereţi îmi ţin companie zi de zi , fără resentimente . Lumii nu îi pasă de durerea mea , ei n-au nici o treabă . Îmi venea să strig în faţa tuturor necunoscuţilor ce se plimbau alene pe aleea din faţa liceului că îl iubesc . Ha ! Acum mai degrabă le-aş spune că mi-e dor de el , că îl tot caut şi nu-l mai găsesc . Să le pese ? Ar avea aceea reacţie instinctuală de „ Okay , ea chiar are nevoie de o consultaţie la cap “ şi are trece pe lângă mine nepăsători . Aşa e viaţa în acest moment , nu ai ce să le ceri celor din jurul tău . Nici Dumnezeu nu cred că are ce le mai ceară , poate doar să taie de pe lista destinaţiilor “ turistice “ , Raiul .
Mi-am tot zis că tot ce am trăit timp de câteva zile a fost un coşmar din acela care să te captiveze , să te facă să crezi că totul e real . Soneria ceasului sună şi el nu mi-e aproape dimineaţa . Nu îl mai zăresc la câţiva milimetri de mine , încă dormind .
Folosesc trectul ca un posibil viitor , dar care este totuşi extrem de irevelant . Deşi soarta a decis să ne despartă , plasându – l pe el într - un univers paralel nouă , al naibii de necunoscut ce îşi măreşte “ populaţia „ lăsând amintiri pe Pămant , mă încred în ceea ce a rămas aici , în inima mea.
Şi în niciun caz nu cred că va mai fi loc pentru un alt “ el “ în viaţa mea . Asta care a mai rămas . Fir-ar să fie totuşi ... abia îmi pot conteni lacrimile când pun capul pe perna moale şi privesc locul rămas liber , patul părând mai gol ca niciodată – Mi-l imaginez acolo , dar nu e la fel . Oricum imediat ce trag plapuma cu modele florale peste mine , adorm instantaneu , fără nici o idee despre ce îmi va aduce ziua de mâine .
Şi ... poate că plâng . Aşa cum o făceam în generală , când a VIII a era pe sfârşite şi sentimentele mă năpădeau . Ştiu că atunci a fost degeaba . Alan şi cu mine am continuat să mergem la acelaşi liceu , să împărţim aceaşi clasă ... drumul spre casă , era parcurs mereu de amândoi , fiecare cu gânduriile sale .
Au trecut ... cinci ... şase ... opt ... nu ! Unsprezece zile de la moartea sa şi totodată de la moartea mea . Era deja ora patru când în final părăseam incinta oficiului . Mady a trebuit să mai aştepte un timp , aveam de gând să ţin o discuţie serioasă cu “ mister “ Joy .
Biroul său era mare , aerisit , având un aer contemporan . M-am trezit în pragul uşii afişând o privire serioasă , dar în acelaşi timp inocentă . M-a analizat încă odată , de data asta din cap până-n picioare , rămânând cu ochii aţintiţi asupra chipului meu .Era ... ciudat . Lăsă dosarul pe care îl ţinea în mână pe birou , şi se apropie de mine , păstrându-şi expresia de gheaţă .Se rezemă de tocul uşii , punându-mi o mână pe umăr . N-am simţit nimic , doar puţină teamă .
- Ăăă ... În legătură cu ... Alan . Desigur că era vorba despre Alan . Mă gândeam dacă ai putea cere să se verifice toate persoanele ale căror numere de telefon apar în mobilul lui Al ... domnului Green . Am spus scurt , în vocea mea se putea recunoşte o notă de tristeţe.
- Foarte bine ... Suntem suficient de sănătoşi mintal ca să găsim această idee , destul de benefică ... acestui caz . Nu eşti deloc proastă ... Caroline .
Mi-a rostit numele , ceea ce mi s-a părut parcă anormal . De ce ? N-aveam idee . Am plecat , dar aveam senzaţia că îi părea rău de ceva .
*
“ – E atââât de frumoasă ! Asta a fost reacţia lui Alex în prima zi a mea aici , în cadrul poliţiei .- Şi ? Ce crezi , mai e şi îndrăgostită ... I-a zii prietene , de tine ? Ca să ştiu dacă să îţi dau câteva palme , aşa ca să îţi scot ideea asta din cap sau de altu’ ? Aşa nu îmi rămâne decât să te bat pe umăr ! We are friends , aren’t we ? A replicat Alan , făcându-l pe fandoistul ăla să suspine . Mi-am abţinut râsul şi am continuat să ascult ultima frază din conversaţia lor .
- Ah ... Şi eu simt la fel , numai că exact pe dos când mă gândesc că e îndrăgostiă de mine ... Râse , lăsându-l pe Alex verde de invidie , înjurând . “ .
Atunci am avut parte de lacrimi de fericire , calde … Trăirile alături de el se proiectează involuntar în mintea mea , în timp ce Madz mă trage de mânecă nervoasă . Mă bucur că a decis să mi se-alăture , fără să lase gelozia să o orbească . Gelozia e ca o boală sau e o boală , e ceva ce nu poţi împiedica . Îţi invadează sufletul şi mintea , parcă îţi produce o furie de nedescris . Amăgire … nu mai ai control .
Autobuzul ajunse în staţie , producându-se o înghesuială , dar un sentiment de inconfort mă cuprinsese . Parcă îmi venea să o iau pe jos , dar cum Mady se urcase deja mi-am făcut loc printre câteva doamne , ajungând lângă roşcată . Încă îmi simţeam mâinile îngheţate , mă aşteptam ca la următorul contact cu solul rece şi îngheţat , acoperit de o zăpadă moale să alunec şi să cad … Fulgii de nea cădeau încet şi rar . Haina abia dacă îmi era udă , dar pe alocuri observam mici zone acoperite de zăpadă . M-aş fi scuturat , dar din nou impresia oamenilor conta şi aveam o anume demnitate , ca să zic aşa .
Madz şi cu mine nu am scos nici un cuvânt pe tot parcursul drumului , amândouă destul de îngândurate . Mă întreb ce gândea – Mă urăşte ? E mândră de mine ? Mă subestimeză ? – N-am de unde să ştiu .
Am ajuns în faţa blocului dupa aproape o oră , recunosc … a fost plictisitor . Staţia nu era departe de bloc , aşa că am ajuns în scurt timp pe holul de la intrare , îngheţate … Madz era roşie în obraji , pe când doar mâinile mele prinseseră o nuanţă rozalie . Nu purtam mânuşi … Ah , fir-ar , nu vreau să îmi aduc aminte . Cuvinte … fraze … şi gândul îmi zboară din nou la Alan .
- Ai de gând să urci ? Cheile sunt la tine , nu la mine ! Roşcata a părut puţin iritată , dar avea dreptate .
- Sigur … sigur …
Firea ei blândă părea umbrită de un comportament ciudat , ce nu o caracteriza . Am intrat în apartament , purtând o figură confuză pe chip . Ce naiba , acum mi se părea bizar să o primesc pe Madz la mine ! Era pentru Alan , dar sentimentele începeau să îşi spună cuvântul .
M-am îndreptat fără ezitare către bucătărie , o încăpere destul de mare , pe care nici nu o prea foloseam . Uneori simţeam că îmi e de prisos – Alan gătea . Nu mă consider nici leneşă , cine zice asta despre mine , minte .
Am vrut să îmi fac o cafea , dar zgomotul produs în living mi-a atras atenţia . Sper mirarea mea , am zărit-o pe Madz pe jos . M-a bufnit râsul , nu m-am putut abţine … chicotea şi ea , privindu-mă pe sub sprâncene . Ştiam eu că se poartă ca un copil mic , niciodată nu am considerat-o prea matură în gesturi şi gândire . Eh şi daca era aşa ce ? De - ar înţelege că Alan e al meu , ar fi perfect.
- Nu mai râde ! Abia că îşi putea conteni râsul . Treci şi ajută-mă !
- Ai răbdare … M-am aplecat către ea uşor , întinzându-i o mână . S-a ridicat stânjenită , trântindu-se pe canapea . Leneşo ! Numai să stai jos ai vrea … Vezi că ţi-a căzut pandantivul cu lănţişor cu tot ! Am mai adăugat , ridicând obiectul de pe podea . Un lănţişor de argint cu o inscripţie ciudată pe acel ... pandantiv .
LiniÅŸte . N-a mai zis nimic .
- Ce pandantiv ? A reuşit să silabisească , în timp ce eu făceam ochi mari .