18-02-2010, 07:03 PM
Bună :D Mulțumim de comentari aprecieri și toate cele. >:d<
Lectură plăcută!!!
- Claster şi Rudler, spre dreapta. Ilion mergi pe partea opusă. Mixil şi Lala , la stânga . Bill şi Tom, pe sus. Jack, ştii ce ai de făcut. Prinţesă?
- Sigur asta e o capcană, îţi zic.
A spus Mixil destul de prietenos, pentru un vânător. Alergam de trei ore, făcusem o singură pauză pentru cei ce erau umani de-a-ntregul. Însă pe parcursul acestei micuţe plimbări nu dădusem decât de un grup nenorocit. Deci, o grămadă merseseră să atace Castelul şi noi nu găseam ascunzătoarea aia nenorocită. Şi cu toţii aveam presupunerile noastre . Unii le spuneau, alţii nu.
- Se poate, şi totuşi... Ar fi prea evident. Cred că au pus ei ceva la cale.
Maria a replicat serioasă. Ne oprisem într-un loc destul de închis , înconjurat de copaci. Nu se putea vedea clar nimic, puteam fi atacaţi în orice secundă. Dar nici nu puteam ştii cu siguranţă unde să mergem. Locul era prea închis pentru a realiza aşa ceva.
- Ne învârtim în cerc.
Am zis cu voce joasă indiferentă. Cu toţii s-au uitat la mine curioşi iar eu am zâmbit satisfăcut.
- Concentraţi-vă!
Le-am atras atenţia ca să nu îşi lase garda jos, apoi am continuat.
- E evident. Am trecut de trei ori pe aici, doar că am luat-o odată prin stânga, odată direct şi acum prin dreapta.
Am dat din umeri mişcându-mi privirea la cer. Era luna roşiatică înconjurată de miliardele de stele strălucind. O privelişte minunată. Puritate amestecată cu sânge.
ÃŽn fine, aÅŸa era ÅŸi noaptea aceasta.
- De unde ÅŸtii?
M-a atacat Lala iar eu am fost destul de drăguţ să îi explic şi domnişoarei ignorante.
- Pentru tine e destul de greu de dedus, am trecut pe aici şi am făcut câte un semn la fiecare copac. De când am trecut prima dată pe aici mi s-a părut ceva ciudat. Suntem prinşi aici, e un fel de labirint.
Am început să râd iar Yayuria s-a apropiat de mine.
- Cum ieÅŸim de aici?
Deşi stătea lângă mine, întrebarea îi era adresată Mariei care se părea că era în mijlocul unei „ transmisiuni†cu una din surorile ei. Sau poate chiar amândouă.
- Au atacat Castelul şi e de rău, însă oamenii de acolo se descurcă. Avem nevoie să găsim ascunzătoarea aia imediat. Aia e baza lor. Cum ieşim de aici? Lasă-mă să privesc împrejurimile.
Atunci mi-a picat fisa.
Dacă eu realizasem că aceasta era o totală înfundătură în mijlocul pădurii, Maria era cea care ar fi trebuit să ştie asta mai bine decât oricare dintre noi. Nu zisese nimic, ba chiar şi faptul că „ e prea uşor să fie o ambuscadă†.Am râs în sinea mea. Nu, nu era. Aşa vrusese ea să facă să pară acest lucru. Pe dracu, un pur sânge îşi trăda semenii. Oare ce îi fusese promis?
- Eu cred că ar trebui să ne căţărăm în copaci.
Am zis zâmbind şi pe un ton ce contura faptul că îmi dădeam cu presupusul. Ochii ei roşii au scânteiat şi am văzut o urmă de spaimă în ei. Mică şi doar pentru o secundă, a fost de-ajuns pentru a înţelege despre ce era vorba.
- Nu.
Am dat din umeri.
- De ce?
A întrebat Yayuria curioasă. Cred că începuse şi ea să înţeleagă despre ce vorbeam eu aici.
- Muritorii nu pot!
A mârâit aceasta printre dinţi. Oh da. De când îi păsa ei de ce se întâmpla cu vânătorii? O durea în cot. Şi era un alt motiv pentru acest lucru. Am ieşit în faţă şi am mers lângă ea. Urma să îi facem jocul.
- Ok, atunci hai doar să ieşim de-aici Miss.
Mi-a zâmbit asta pentru că era satisfăcută. Nu îi fusese descoperit micul plan. Da, sigur. Cum să nu. Şi atunci s-a întâmplat.
Au atacat potăile.
Însă toţi eram în poziţie de atac şi nimeni nu o proteja. Nu că ar fi fost atacată cu adevărat. Scopul ei era de fapt să o rănească pe Prinţesă. De aceea o folosise ca şi scut. Ha, era destul de amuzantă treaba asta.
Poate că ar fi trebuit să trec cu vederea şi să o las să moară pe drăguţa noastră vampiriţă odioasă. Uh, nu cred că este o propoziţie prea corectă gramatical. Am râs în sinea mea şi am văzut cum Bill fusese încolţit. Puteam să îl salvez sau să îl las să moară. Însă am decis că viaţa mea era mai importantă, odată ce trei potăi se aruncaseră peste mine. Pe unul dintre ei l-am aruncat la distanţă, unui altuia i-am băgat un glonţ în cap şi pe celălalt l-am sfâşiat cu dinţii. Dar asta s-a întâmplat destul de repede, nu se putea urmări cu ochiul liber. Am mârâit spre cel ce se afla încă aruncat pe jos.
Eram plin de sânge.
- J – a – v- r- ă.
Am zis destul de clar cât să poată să priceapă şi animalul. Era din clanul Z , se vedea. Şi ştiam că deşi era în această formă ştia clar că vorbeam cu el şi ce ziceam. S-a năpustit asupra mea pentru a mă muşca şi am văzut un semn în fruntea sa. Era un viitor Alfa, şi mie mi-ar fi făcut plăcere să îl ucid.
- Nu!
Am auzit o voce subţire strigând. A Mariei.
Atunci nu am mai stat pe gânduri, am lăsat pistolul şi am atacat. Apucându-l de blană doar pentru o jumătate de secundă, am aruncat cu el pe sol după care l-am spintecat cu ghearele. Nu fusese de-ajuns , a trebuit să îmi folosesc şi colţii pentru a-i tăia gâtul.
Eram plin de sânge, de al câinelui. Bill , Tom şi Ilion muriseră. Doi vânători şi doi vampiri. Bine, încă doar unul.
Am rânjit spre trădătoare şi am lins sângele de pe degete. Erau ale viitorului Alfa. Cel căruia Maria îi promisese loialitate. Ura predomina în ochii ei deşi a încercat să o ascundă.
- De ce ai ţipat?
A întrebat Yayuria. A privit-o serioasă încercând să îşi regăsească cumpătul. Era destul de inteligentă dar emoţiile ieşiseră prea repede la suprafaţă.
- Pentru că era un moştenitor. Acum dacă a fost ucis, ştiţi că nu vor vrea niciodată un tratat? Jack, o să plăteşti pentru asta.
Am râs. Toţi vârcolacii care ne atacaseră erau morţi. Ne omorâseră şi trei camarazi.
- Oh da, dar nimeni nu o să ştie cine a ucis pe cine. Asta-i în război.
Am fugit spre ea dar se vedea că nu înţelege pentru ce. Atunci am apucat-o de gât şi am început să o strâng .Yayuriei îi străluceau ochii.
- Ce faci?
A strigat Mixil destul de nervos. Eu am început să râd zgomotos.
- Se pare că iar îmi pierd cumpătul , trădătoare meschină.
Am strâns-o atât de tare încât capul i s-a rupt. De abia realizasem că făcusem acest lucru. Nu era încă moartă.
M-am uitat la Alteţa Sa.
- Prinţesă.
Am zis scurt şi aceasta şi-a scos dinţii năpustindu-se asupra Mariei. Era şi ea un sânge pur, îi era mai uşor să o ucidă. Iar eu nu eram acuzat de nimic.
- Se aliase cu cealaltă tabără, ţinta era Yayuria. În fine, probabil i se promisese faptul că avea să fie alături de viitorul Alfa. Dar o foloseau şi doar atât, ştiu că aveau un plan să o termine.
Ceilalţi m-au privit suspicioşi. Eu eram serios.
- Am avut şi eu o ofertă, dar am refuzat-o. Ne împărţim câte doi. Ştiu acum pe unde să mergem. Mixil tu o să mergi cu Lala, Rudler cu Claster iar eu cu Yayuria.
Au dat din cap şi ne-am despărţit după ce le-am dat indicaţii pe unde ar trebui să mergem. Mda, îmi plăcea să fac pe şeful. Eu şi Prinţesa am ajuns în faţa unei clădiri imense, confecţonată din lemn. Ascunsă printre copaci destul de bine. Nu , vârcolacii erau orice dar numai proşti nu. Am rânjit.
- Destul de uÅŸor.
- Nu prea cred.
A venit replica rece a „ camaradei†mele. Însă ea nu ştiuse la ce mă referisem eu. Şi bang, fusesem atacaţi. Am lăsat-o pe ea să aibă grijă de cele cinci potăi , şi aşa nu depusese cine ştie ce efort până acum. Însă atunci când a trebuit să ne strecurăm înăuntru, a fost doar datorită mie. Şi asta mi-a scurs mai mult de jumătate de energie. Plus că se apropia răsăritul. Cam în două ore avea să se întâmple. Cred că a trebuit să trecem de 10 câini pe care i-am ucis şi vreo alţi 10 care nu ne-au observat prezenţa. Eram îmbâcsiţi din cauza mirosului potăilor, aşa că nu ne-au observat parfumul.
Eram extenuat, pentru că fuseseră doar luptători de elită şi noi trebuisem să fim discreţi. Mi-am folosit mai mult ca niciodată puterile de vampir, când în final am ajuns în mijlocul acelei clădiri. Un hol uriaş şi hol. O ambuscadă. Da, aici vruseseră să ne bage de la început. Prin intermediul Mariei. Acesta fusese planul ei.
Åžtiusem despre acest lucru?
Da.
Ne-au atacat iar eu am început să râd la reacţia plină de spaimă pe care o avusese companioana mea.
- Calm.
Am strigat şi m-am năpustit asupra vârcolacilor ucigând unul câte unul. Şi aceştia m-au rănit. Se puseseră acum trei peste mine, unul mă muşca de braţ, şi ceilalţi de picioare. Şi durea, pentru că îşi băgaseră colţii adânc. Mi-am folosit puterea, şi ştiu că ochii mi se înegriseră. Se întâmplă, a trebuit mult efort pentru a-i da de pe mine, m-am pus în poziţie de atac. Primitivă ai putea-o numi. Îmi pusesem braţele în faţă, lăsându-mi corpul jos ca şi al unui câine. Am atacat, omorându-i pe fiecare dintre ei. Inima îmi bătea foarte tare şi ştiu că sângele mi se scurgea din gură. Era destul de scârbos şi eram pe jumătate inconştient. Atunci când intram aşa în atac îmi pierdeam şi mai mult din latura umană.
- Aaa!
A ţipat Prinţesa în timp ce câţiva vârcolaci s-au năpustit asupra ei. Am ajuns acolo şi i-am înlăturat, dar era deja rănită. Am râs luând-o de gât.
- Ce... Ce.. Ce faci?
A ţipat aceasta îngrijorată.
- Te omor.
Am zis rece.
- Ce.. Jack! Jack.. Sunt eu!
Credea că nu realizez cine este, de fapt mă durea undeva. Asta vroiam să îi fac.
- Nu meriţi să trăieşti.
Am strâns-o şi mai tare de gât până ce am simţit că i se dezintegrează pielea. Am aruncat-o pe podea aceasta lovindu-se foarte tare de un perete. Era ciudat, pe dinăuntru era făcut din metal. Desigur că s-a produs o gaură în locul în care a aterizat ea. Eu eram plin de sânge, din cap până în picioare. Am sărit de-asupra ei. Mi-am folosit chearele pentru a o zgâria şi colţii pentru a o muşca.
- Îţi ordon să te opreşti.
Mi-a zis cu singurul strop de vlagă pe care îl mai avea. Am rânjit şi m-am dat de-o parte. Câinii ne-au atacat, iar eu mi-am omorât duşmanii. Ea nu a mai reuşit. În fond, acesta fusese şi planul meu.
Murise.
După acest mic deces am avut grijă ca fiecare potaie din clădire să fie ucisă. Am făcut singur asta şi am fost gata de abia atunci când se apropia dimineaţa. Însă, se părea că mai dura ceva până ce răsăritul soarelui urma să apară. Nu rămăseseră chiar atât de mulţi, majoritatea vruseseră să atace Castelul. Ceilalţi nu ştiu unde erau.
M-am târât prin pădure şi am dat la vreo paisprezece metrii distanţă de clădire de Maxil şi ceilalţi. Nu muriseră dar erau grav răniţi.
- Ce s-a întâmplat?
A strigat îngrijorat.
- Sunt morţi. Inclusiv Prinţesa. Vârcolacii , n-am putut să fac nimic.
S-au uitat la mine şi m-au crezut. Deşi au vrut să mă ajute să mă deplasez , am renunţat.
Am ajuns destul de repede la castel pentru că am fugit, nu ştiu de unde am găsit atâta forţă, de fapt... Crysstal era cauza. Îmi făcusem o promisiune şi chiar simţeam că urmam să mor. Mă dureau toate şi cred că aveam şi venin de vârcolac ( există? ) în sânge. Nici nu eram sigur de anumite lucruri. Eram pe jumătate inconştient. Nici nu înţeleg cum am explicat tuturor ce s-a întâmplat.
Ajunseseră la un acord dar pentru mine totul era în ceaţă aşa că am cerut permisiunea să plec.
- Jack. . . Ai făcut o treabă bună.
- Mi-a zis Zalux vesel şi am înţeles că ştia ce se întâmplase. Chiar nu îşi iubise sora? Am zâmbit.
Şi o să mai fac.
A dat din umeri iar eu am plecat fugind. Am ajuns destul de repede acasă la Crysstal, soarele răsărise şi am văzut-o pe maică-sa plecând. Matinală soacră. M-am căţărat pe casă şi am simţit mirosul ei. Am bătut în geam. Aceasta de abia s-a deplasat până acum, a dat draperia la o parte şi i-am văzut chipul.
Era ... Surprinsă. A dus draperia la loc şi nu am mai putut-o zări. Bine, nu îmi dai tu voie să intru, o fac eu. Am deschis geamul cât de uşor am putut şi am sărit pe ea. De fapt, am împins-o repede într-un perete.
Eram lângă ea. Pielea ei o puteam simţi. Avea un miros atât de intens şi era atât de frumoasă. De abia am zărit piciorul în ghips. Gura mea a căutat-o pe a ei. Inimile ne băteau cu o repeziciune extraordinară. Ştiam că arătam groaznic, nici un duş nu apucasem să fac. Miroseam probabil groaznic şi eram plin de sânge. Nu îmi păsa. Şi inima ei ticăia la fel de tare ca a mea.
Buzele ni s-au unit şi atunci am simţit cum toată agonia dispare. De parcă fiecare greşeală pe care o comisesem era ştearsă. Limbile noastre începuseră să se joace , fiind parcă fericire pentru timpul în care nu avuseseră acest privilegiu. Mi-am deschis ochii şi mi-am poziţionat mâinile în jurul ei, astfel încât ochii noştri să se întâlnească.
- Nici mie nu îmi vine să cred cât te iubesc, pentru tine am fost în stare să ucid şi un sânge pur.
I-am zis la ureche, încet. Pentru că nu mai aveam forţă să fac nimic. Înainte să realizez, m-am prăbuşit .
Lectură plăcută!!!
Capitolul 27
- Claster şi Rudler, spre dreapta. Ilion mergi pe partea opusă. Mixil şi Lala , la stânga . Bill şi Tom, pe sus. Jack, ştii ce ai de făcut. Prinţesă?
- Sigur asta e o capcană, îţi zic.
A spus Mixil destul de prietenos, pentru un vânător. Alergam de trei ore, făcusem o singură pauză pentru cei ce erau umani de-a-ntregul. Însă pe parcursul acestei micuţe plimbări nu dădusem decât de un grup nenorocit. Deci, o grămadă merseseră să atace Castelul şi noi nu găseam ascunzătoarea aia nenorocită. Şi cu toţii aveam presupunerile noastre . Unii le spuneau, alţii nu.
- Se poate, şi totuşi... Ar fi prea evident. Cred că au pus ei ceva la cale.
Maria a replicat serioasă. Ne oprisem într-un loc destul de închis , înconjurat de copaci. Nu se putea vedea clar nimic, puteam fi atacaţi în orice secundă. Dar nici nu puteam ştii cu siguranţă unde să mergem. Locul era prea închis pentru a realiza aşa ceva.
- Ne învârtim în cerc.
Am zis cu voce joasă indiferentă. Cu toţii s-au uitat la mine curioşi iar eu am zâmbit satisfăcut.
- Concentraţi-vă!
Le-am atras atenţia ca să nu îşi lase garda jos, apoi am continuat.
- E evident. Am trecut de trei ori pe aici, doar că am luat-o odată prin stânga, odată direct şi acum prin dreapta.
Am dat din umeri mişcându-mi privirea la cer. Era luna roşiatică înconjurată de miliardele de stele strălucind. O privelişte minunată. Puritate amestecată cu sânge.
ÃŽn fine, aÅŸa era ÅŸi noaptea aceasta.
- De unde ÅŸtii?
M-a atacat Lala iar eu am fost destul de drăguţ să îi explic şi domnişoarei ignorante.
- Pentru tine e destul de greu de dedus, am trecut pe aici şi am făcut câte un semn la fiecare copac. De când am trecut prima dată pe aici mi s-a părut ceva ciudat. Suntem prinşi aici, e un fel de labirint.
Am început să râd iar Yayuria s-a apropiat de mine.
- Cum ieÅŸim de aici?
Deşi stătea lângă mine, întrebarea îi era adresată Mariei care se părea că era în mijlocul unei „ transmisiuni†cu una din surorile ei. Sau poate chiar amândouă.
- Au atacat Castelul şi e de rău, însă oamenii de acolo se descurcă. Avem nevoie să găsim ascunzătoarea aia imediat. Aia e baza lor. Cum ieşim de aici? Lasă-mă să privesc împrejurimile.
Atunci mi-a picat fisa.
Dacă eu realizasem că aceasta era o totală înfundătură în mijlocul pădurii, Maria era cea care ar fi trebuit să ştie asta mai bine decât oricare dintre noi. Nu zisese nimic, ba chiar şi faptul că „ e prea uşor să fie o ambuscadă†.Am râs în sinea mea. Nu, nu era. Aşa vrusese ea să facă să pară acest lucru. Pe dracu, un pur sânge îşi trăda semenii. Oare ce îi fusese promis?
- Eu cred că ar trebui să ne căţărăm în copaci.
Am zis zâmbind şi pe un ton ce contura faptul că îmi dădeam cu presupusul. Ochii ei roşii au scânteiat şi am văzut o urmă de spaimă în ei. Mică şi doar pentru o secundă, a fost de-ajuns pentru a înţelege despre ce era vorba.
- Nu.
Am dat din umeri.
- De ce?
A întrebat Yayuria curioasă. Cred că începuse şi ea să înţeleagă despre ce vorbeam eu aici.
- Muritorii nu pot!
A mârâit aceasta printre dinţi. Oh da. De când îi păsa ei de ce se întâmpla cu vânătorii? O durea în cot. Şi era un alt motiv pentru acest lucru. Am ieşit în faţă şi am mers lângă ea. Urma să îi facem jocul.
- Ok, atunci hai doar să ieşim de-aici Miss.
Mi-a zâmbit asta pentru că era satisfăcută. Nu îi fusese descoperit micul plan. Da, sigur. Cum să nu. Şi atunci s-a întâmplat.
Au atacat potăile.
Însă toţi eram în poziţie de atac şi nimeni nu o proteja. Nu că ar fi fost atacată cu adevărat. Scopul ei era de fapt să o rănească pe Prinţesă. De aceea o folosise ca şi scut. Ha, era destul de amuzantă treaba asta.
Poate că ar fi trebuit să trec cu vederea şi să o las să moară pe drăguţa noastră vampiriţă odioasă. Uh, nu cred că este o propoziţie prea corectă gramatical. Am râs în sinea mea şi am văzut cum Bill fusese încolţit. Puteam să îl salvez sau să îl las să moară. Însă am decis că viaţa mea era mai importantă, odată ce trei potăi se aruncaseră peste mine. Pe unul dintre ei l-am aruncat la distanţă, unui altuia i-am băgat un glonţ în cap şi pe celălalt l-am sfâşiat cu dinţii. Dar asta s-a întâmplat destul de repede, nu se putea urmări cu ochiul liber. Am mârâit spre cel ce se afla încă aruncat pe jos.
Eram plin de sânge.
- J – a – v- r- ă.
Am zis destul de clar cât să poată să priceapă şi animalul. Era din clanul Z , se vedea. Şi ştiam că deşi era în această formă ştia clar că vorbeam cu el şi ce ziceam. S-a năpustit asupra mea pentru a mă muşca şi am văzut un semn în fruntea sa. Era un viitor Alfa, şi mie mi-ar fi făcut plăcere să îl ucid.
- Nu!
Am auzit o voce subţire strigând. A Mariei.
Atunci nu am mai stat pe gânduri, am lăsat pistolul şi am atacat. Apucându-l de blană doar pentru o jumătate de secundă, am aruncat cu el pe sol după care l-am spintecat cu ghearele. Nu fusese de-ajuns , a trebuit să îmi folosesc şi colţii pentru a-i tăia gâtul.
Eram plin de sânge, de al câinelui. Bill , Tom şi Ilion muriseră. Doi vânători şi doi vampiri. Bine, încă doar unul.
Am rânjit spre trădătoare şi am lins sângele de pe degete. Erau ale viitorului Alfa. Cel căruia Maria îi promisese loialitate. Ura predomina în ochii ei deşi a încercat să o ascundă.
- De ce ai ţipat?
A întrebat Yayuria. A privit-o serioasă încercând să îşi regăsească cumpătul. Era destul de inteligentă dar emoţiile ieşiseră prea repede la suprafaţă.
- Pentru că era un moştenitor. Acum dacă a fost ucis, ştiţi că nu vor vrea niciodată un tratat? Jack, o să plăteşti pentru asta.
Am râs. Toţi vârcolacii care ne atacaseră erau morţi. Ne omorâseră şi trei camarazi.
- Oh da, dar nimeni nu o să ştie cine a ucis pe cine. Asta-i în război.
Am fugit spre ea dar se vedea că nu înţelege pentru ce. Atunci am apucat-o de gât şi am început să o strâng .Yayuriei îi străluceau ochii.
- Ce faci?
A strigat Mixil destul de nervos. Eu am început să râd zgomotos.
- Se pare că iar îmi pierd cumpătul , trădătoare meschină.
Am strâns-o atât de tare încât capul i s-a rupt. De abia realizasem că făcusem acest lucru. Nu era încă moartă.
M-am uitat la Alteţa Sa.
- Prinţesă.
Am zis scurt şi aceasta şi-a scos dinţii năpustindu-se asupra Mariei. Era şi ea un sânge pur, îi era mai uşor să o ucidă. Iar eu nu eram acuzat de nimic.
- Se aliase cu cealaltă tabără, ţinta era Yayuria. În fine, probabil i se promisese faptul că avea să fie alături de viitorul Alfa. Dar o foloseau şi doar atât, ştiu că aveau un plan să o termine.
Ceilalţi m-au privit suspicioşi. Eu eram serios.
- Am avut şi eu o ofertă, dar am refuzat-o. Ne împărţim câte doi. Ştiu acum pe unde să mergem. Mixil tu o să mergi cu Lala, Rudler cu Claster iar eu cu Yayuria.
Au dat din cap şi ne-am despărţit după ce le-am dat indicaţii pe unde ar trebui să mergem. Mda, îmi plăcea să fac pe şeful. Eu şi Prinţesa am ajuns în faţa unei clădiri imense, confecţonată din lemn. Ascunsă printre copaci destul de bine. Nu , vârcolacii erau orice dar numai proşti nu. Am rânjit.
- Destul de uÅŸor.
- Nu prea cred.
A venit replica rece a „ camaradei†mele. Însă ea nu ştiuse la ce mă referisem eu. Şi bang, fusesem atacaţi. Am lăsat-o pe ea să aibă grijă de cele cinci potăi , şi aşa nu depusese cine ştie ce efort până acum. Însă atunci când a trebuit să ne strecurăm înăuntru, a fost doar datorită mie. Şi asta mi-a scurs mai mult de jumătate de energie. Plus că se apropia răsăritul. Cam în două ore avea să se întâmple. Cred că a trebuit să trecem de 10 câini pe care i-am ucis şi vreo alţi 10 care nu ne-au observat prezenţa. Eram îmbâcsiţi din cauza mirosului potăilor, aşa că nu ne-au observat parfumul.
Eram extenuat, pentru că fuseseră doar luptători de elită şi noi trebuisem să fim discreţi. Mi-am folosit mai mult ca niciodată puterile de vampir, când în final am ajuns în mijlocul acelei clădiri. Un hol uriaş şi hol. O ambuscadă. Da, aici vruseseră să ne bage de la început. Prin intermediul Mariei. Acesta fusese planul ei.
Åžtiusem despre acest lucru?
Da.
Ne-au atacat iar eu am început să râd la reacţia plină de spaimă pe care o avusese companioana mea.
- Calm.
Am strigat şi m-am năpustit asupra vârcolacilor ucigând unul câte unul. Şi aceştia m-au rănit. Se puseseră acum trei peste mine, unul mă muşca de braţ, şi ceilalţi de picioare. Şi durea, pentru că îşi băgaseră colţii adânc. Mi-am folosit puterea, şi ştiu că ochii mi se înegriseră. Se întâmplă, a trebuit mult efort pentru a-i da de pe mine, m-am pus în poziţie de atac. Primitivă ai putea-o numi. Îmi pusesem braţele în faţă, lăsându-mi corpul jos ca şi al unui câine. Am atacat, omorându-i pe fiecare dintre ei. Inima îmi bătea foarte tare şi ştiu că sângele mi se scurgea din gură. Era destul de scârbos şi eram pe jumătate inconştient. Atunci când intram aşa în atac îmi pierdeam şi mai mult din latura umană.
- Aaa!
A ţipat Prinţesa în timp ce câţiva vârcolaci s-au năpustit asupra ei. Am ajuns acolo şi i-am înlăturat, dar era deja rănită. Am râs luând-o de gât.
- Ce... Ce.. Ce faci?
A ţipat aceasta îngrijorată.
- Te omor.
Am zis rece.
- Ce.. Jack! Jack.. Sunt eu!
Credea că nu realizez cine este, de fapt mă durea undeva. Asta vroiam să îi fac.
- Nu meriţi să trăieşti.
Am strâns-o şi mai tare de gât până ce am simţit că i se dezintegrează pielea. Am aruncat-o pe podea aceasta lovindu-se foarte tare de un perete. Era ciudat, pe dinăuntru era făcut din metal. Desigur că s-a produs o gaură în locul în care a aterizat ea. Eu eram plin de sânge, din cap până în picioare. Am sărit de-asupra ei. Mi-am folosit chearele pentru a o zgâria şi colţii pentru a o muşca.
- Îţi ordon să te opreşti.
Mi-a zis cu singurul strop de vlagă pe care îl mai avea. Am rânjit şi m-am dat de-o parte. Câinii ne-au atacat, iar eu mi-am omorât duşmanii. Ea nu a mai reuşit. În fond, acesta fusese şi planul meu.
Murise.
După acest mic deces am avut grijă ca fiecare potaie din clădire să fie ucisă. Am făcut singur asta şi am fost gata de abia atunci când se apropia dimineaţa. Însă, se părea că mai dura ceva până ce răsăritul soarelui urma să apară. Nu rămăseseră chiar atât de mulţi, majoritatea vruseseră să atace Castelul. Ceilalţi nu ştiu unde erau.
M-am târât prin pădure şi am dat la vreo paisprezece metrii distanţă de clădire de Maxil şi ceilalţi. Nu muriseră dar erau grav răniţi.
- Ce s-a întâmplat?
A strigat îngrijorat.
- Sunt morţi. Inclusiv Prinţesa. Vârcolacii , n-am putut să fac nimic.
S-au uitat la mine şi m-au crezut. Deşi au vrut să mă ajute să mă deplasez , am renunţat.
Am ajuns destul de repede la castel pentru că am fugit, nu ştiu de unde am găsit atâta forţă, de fapt... Crysstal era cauza. Îmi făcusem o promisiune şi chiar simţeam că urmam să mor. Mă dureau toate şi cred că aveam şi venin de vârcolac ( există? ) în sânge. Nici nu eram sigur de anumite lucruri. Eram pe jumătate inconştient. Nici nu înţeleg cum am explicat tuturor ce s-a întâmplat.
Ajunseseră la un acord dar pentru mine totul era în ceaţă aşa că am cerut permisiunea să plec.
- Jack. . . Ai făcut o treabă bună.
- Mi-a zis Zalux vesel şi am înţeles că ştia ce se întâmplase. Chiar nu îşi iubise sora? Am zâmbit.
Şi o să mai fac.
A dat din umeri iar eu am plecat fugind. Am ajuns destul de repede acasă la Crysstal, soarele răsărise şi am văzut-o pe maică-sa plecând. Matinală soacră. M-am căţărat pe casă şi am simţit mirosul ei. Am bătut în geam. Aceasta de abia s-a deplasat până acum, a dat draperia la o parte şi i-am văzut chipul.
Era ... Surprinsă. A dus draperia la loc şi nu am mai putut-o zări. Bine, nu îmi dai tu voie să intru, o fac eu. Am deschis geamul cât de uşor am putut şi am sărit pe ea. De fapt, am împins-o repede într-un perete.
Eram lângă ea. Pielea ei o puteam simţi. Avea un miros atât de intens şi era atât de frumoasă. De abia am zărit piciorul în ghips. Gura mea a căutat-o pe a ei. Inimile ne băteau cu o repeziciune extraordinară. Ştiam că arătam groaznic, nici un duş nu apucasem să fac. Miroseam probabil groaznic şi eram plin de sânge. Nu îmi păsa. Şi inima ei ticăia la fel de tare ca a mea.
Buzele ni s-au unit şi atunci am simţit cum toată agonia dispare. De parcă fiecare greşeală pe care o comisesem era ştearsă. Limbile noastre începuseră să se joace , fiind parcă fericire pentru timpul în care nu avuseseră acest privilegiu. Mi-am deschis ochii şi mi-am poziţionat mâinile în jurul ei, astfel încât ochii noştri să se întâlnească.
- Nici mie nu îmi vine să cred cât te iubesc, pentru tine am fost în stare să ucid şi un sânge pur.
I-am zis la ureche, încet. Pentru că nu mai aveam forţă să fac nimic. Înainte să realizez, m-am prăbuşit .