O trecem pe feminin

[Teh]

Mulţuuuuuuuuuuuuuuuuumesc mult :X fericită ca înotdeauna pentru comentarii şi aprecierile voastre :)) mulţumesc :X nu am făcut ceva special pentru ziua îndrăgostiţilor : )) dar o să fie aşa ceva şi altădată.
În fine, sper să continuaţi să citiţi şi să vă placă.

Lectură plăcută!

[center]Capitolul Douăzeci şi Cinci[/center]

Ora de biologie. Nu îmi plăcuse niciodată în mod special; de fapt aş putea spune că era una din materiile care mă plictiseau cel mai tare. Asta doar dacă nu era vorba de ecologie, şi nu era cazul de faţă. Profesorul ne dăduse de făcut un rezumat la o lecţie şi, evident, nimeni nu făcea nimic. Ştefan dormea, hobby-ul lui preferat, iar eu mă plictiseam de moarte. Aşteptam să se sune odată ca să plec. Mai aveam o oră, dar aveam de gând să chiulesc. Eu şi Bianca, pentru că am decis să mergem să îşi tragă şi ea un pierce.
Unde?
Ei bine asta urma să vorbim în imediata pauză. Mi-am poziţionat privirea asupra ei. Eu stăteam pe rândul de la fereastră iar ea pe cel de la perete. Stătea tot în penultima bancă, cu o tipă ce purta ochelari ( şi avea o mutră de tocilară înrăită, poate pentru că aceasta începuse să facă conspectul lecţiei ) . Mi-a făcut cu mâna şi eu i-am zâmbit, vizibil plictisită. Şi-a pus capul pe bancă şi am observat că avea căştile în urechi. Ok, şi ea dormea acum.
Nu îmi luasem mp4-ul la mine. Pentru că îl uitasem, sau nici măcar nu i-am dat importanţă. Mă fâţâiam într-una , nu aveam stare deloc. Atunci am observat că şi eu eram privită. M-am uitat la Mircea.
Şi-a trecut limba peste buza inferioară după care a muşcat-o. Ha? Da, poate că asta însemna ceva de genul : aş vrea să te sărut. Ok, dacă el vroia să facă acest joc eu nu aveam de gând să spun nu. Având în vedere că îmi plăcea să mă joc cu sentimentele celorlalţi. Dacă asta vrea, asta o să aibă.
El stătea pe rândul din mijloc, cu o bancă mai în faţă decât a mea. Deci se vedea perfect, dacă se întorcea. Şi cam asta făcea . Oh, Doamne. Avea să fie un an atât de plin . Mi-am întors capul spre fereastră şi am decis să îi ignor. Era una dintre cele mai bune metode de a-l călca pe nervi. Asta , evident, dacă era aşa cum toţi ziceau. Nu avea el să se lase la o fufă care îl ignoră, sau ceva asemănător – din perspectiva lui. Iar eu? Ei bine, aveam de gând doar să îi arăt că nu s-a pus cu cine trebuia.
În sfârşit, s-a anunţat şi pauza aia nenorocită. Mi-am luat gheozdanul ( aveam unul cu două bretele azi, pentru spate ) . Mi-am pus sacoul şi eram gata să ies, la fel şi Bianca ce venise la mine la bancă.
- Mai avem o oră, ştii?
Mi s-a adresat Ştefan , ridicând din sprâncene. Am chicotit.
- Ştiu dragă.
A zâmbit şi şi-a pus iar capul pe bancă. Băiatul ăsta practica doar somnul la şcoală? Bianca m-a luat de mână şi m-a tras spre ea, începând să meargă. Cu ce familiaritate mă trata; deşi pot zice că nu mă deranja asta. Era mai înaltă decât mine, acum observam acest lucru . Când am ajuns la uşă, gata să ieşim, am simţit o mână atingându-mă. Ok, cineva îşi poziţionase braţele pe umerii mei. M-am întors ca din reflex.
Miros drăguţ . Dar atât de diferit faţă de parfumul pe care îl folosea Dani. Nici acum nu aflasem ce marcă era.
- Ce vrei?
Am spus fără pic de emoţie. Indiferentă şi rece. Blondul m-a privit sfidător apropiindu-se de mine. Cred că vroia să mă sărute. Şi-a tras capul mai aproape de al meu.
Ha. Nu l-am lăsat. De fapt, l-am apucat de gulerul cămăşii şi chiar eu i-am adus chipul la o distanţă milimetrică faţă de a mea. I-am muşcat agresiv buza, până ce am ştiut că îl durea destul de tare ( urma să îi iasă semn ).
- Lasă-mă în pace, bine?
Am adăugat atunci când am plecat din salon , acompaniată de râsul nebun al noii mele prietene.
- Prea tare!
A zis într-un final când a putut să şi vorbească, fără să se amuze ca şi o psihopată.
- Mda, ÅŸtiu.
Am dat din umeri şi ne-am continuat drumul. Ştia ea unde să mergem pentru pierce.
- Şi de ce vrei să-ţi pui cercel?
Am întrebat-o din pură curiozitate.
- Ă, păi tot în nas. Îmi place. Voiam şi şi în buză da’ mă omoară tata, aşa că mai bine nu.
Tonul ei era exagerat de amical. Nu ştiam de ce se comporta aşa de frumos cu mine. Mai ales că o mare parte din fetele din clasă mă priveau ca dracu, de parcă le făcusem eu ceva. Ok, să înţeleg că erau admiratoarele dracului, pardon dragului nostru William. Ah, nici nu îl văzusem azi. Ce trist! Not.
- Taică-tu e un fel de dinozaur, sau ce?
Am întrebat sarcastică. Ajunsesem la un semafor şi era roşu , aşa că a trebuit să aşteptăm.
- Mda, un fel de . . . Ăă, în fine.. Adică...
Se fâstâcea şi asta chiar m-a făcut să zâmbesc.
- Hei, mie poţi să îmi zici.
Era tonul acela care contura foarte bine tachinarea . A dat din cap şi am început iar să mergem, căci se făcuse verde.
- Cred că ai observat că nu prea am eu prieteni în clasă.
Dacă prin asta vrei să spui : deloc, şi faptul că nu vorbeşti cu nimeni... Hmm, atunci îţi dau totală dreptate. Avea tonul uşor nostalgic. Încercând să o încurajez, am replicat.
- Mda, cui îi pasă de ăia ? Sunt zero barat.
A chicotit.
- Aşa-i. Nici mie nu-mi pasă. Da’ mă rog, a fost aiurea atunci la început. Nu e vina mea că ăştia’s părinţii mei.
A, deci de aceea nu prea discuta cu ceilalţi. Să vedem, oare ce a vrut să zică prin asta ? Putem să o numim curiozitate feminină , dar vroiam să aflu.
- Cred că trebuie să îmi explici.
Am zis scurt şi aceasta a dat din umeri. Am observat încordarea.
- Nu’s genu’ de persoană care să nu vorbească cu cineva din cauza părinţilor, nu-ţi face griji.
A oftat.
- Mda. . . E o poveste lungă . Să zicem că nimănui nu îi plac snoabele pline de bani. Deşi , jur, nu a fost intenţia mea asta. Nu e vina mea că m-am născut în familia asta. Şi apoi , mereu am încercat să mă integrez da’ toţi mă văd ca o ipocrită şi aşa mai departe.
Bine, explicaţiile ei nu erau deloc clare aşa că am decis să deduc eu restul. Asta însemna că avea bani , poate prea mulţi, şi că la început se comportase ca dracu şi ceilalţi -evident – nu au înghiţit-o şi nu au primit-o în grup. Acum că îi părea rău, nu putea face nimic în legătură cu asta. Pentru că nimeni nu vrea să fie prieten cu o persoană îngâmfată, şi aşa mai departe? Heh, sincer era chiar plictisitor.
- Nu-i mare chestie.
Am zis fără să mă pot abţine şi aceasta a zâmbit larg.
- Mersi.
Acum ce mai spusesem? Pentru ce îmi mulţumea? Ok, clar nu ştiam totul despre ea – nici nu ştiu dacă voiam să aflu chiar acum – dar era ciudată. Nici eu nu eram prea normală aşa că nu mă deranja.
Când am ajuns la destinaţie, am fost uimită de local. Era un salon a-ntâia. Avea şi sală pentru gimnastică, cu tot ce vroiai. Era un fel de campus, dacă îl pot numi aşa. O clădire imensă cu câteva etaje, spaţiul din jurul acesteia era şi acesta mare. Cu un teren de baschet, câteva de tennis, măsuţe pentru ping-pong , teren pentru voley. Prea multe, aş fi putut zice. Am observat că Bianca îi cunoştea pe cei de acolo şi am presupus că venea destul de des ( după cum se salutau ) . Am urcat la erajul doi şi am găsit şi salonul pentru piercing.
- Salut !
A strigat aceasta veselă . Era un tip acolo, i-a răspuns foarte prietenos şi a întrebat-o ce-i cu vizita aceasta. Deci ea vrusese de mult să facă treaba aceasta dar nu avusese curaj, sau ceva asemănător.
- Doare?
Mi s-a adresat oarecum îngrijorată. Lucru care m-a făcut instantaneu să râd.
- Doar o mică înţepătură, nu moare nimeni de la ea. Calm.
Am încercat să îmi amintesc de momentul în care mi-am tras eu gaura în nas dar ... Era destul de trecut. Fusesem atât de entuziasmată încât nu luasem în seamă procesul în sine, eu doar aşteptam cu o mare nerăbdare să am pierce . Când dorinţa îmi fusese îndeplinită, uitasem şi de durere şi de tot.
- Oh, văd că ai mai adus o prietenă cu tine azi. Ăsta-i un eveniment.
A spus tipul atunci când tocmai îi punea cercelul . Deja făcuse gaura, rapid de tot. Nu o duruse. Aşa, băiatul acesta părea să aibă douăzeci şi ceva de ani. Era vopsit într-o culoare cenuşie, părul fiindu-i lung. Avea mai mulţi cercei, în urechi , în buză, şi aşa mai departe. Cred că totuşi exagerase. Avea vocea uşor răguşită.
- Mda, ea este Mirabela. El e Maro.
Mi-am abţinut amuzamentul la auzul poreclei sale şi am dat din cap în semn că îmi părea bine. Nu prea eram eu încântată de personajul lui. Am fost uşurată când a trebuit să plecăm, fusese oarecum plictisitor. Atunci am analizat-o iar pe Bia.
- Tu chiar eşti înaltă.
Am zis inconştientă de cuvintele scoase. A reacţionat foarte veselă . Avea un ton entuziasmat.
- Da, chiar sunt. Nu e chiar aşa distractiv dar e grozav dacă îţi place baschet-ul.
Ok, şi mie îmi plăcea.
- Poate o să venim să jucăm aici într-o zi.
Uite-mă făcând invitaţii. Trebuia să ies şi eu, doar nu era să fiu izolată şi să mă gândesc doar la prietenii vechi. Îmi era dor de Aura, chiar îmi era.
- Oh, sigur! Când vrei tu. Eu sunt liberă mereu.
Am bufnit în râs.
- Semnalizezi!
A chicotit.
- Nu’s obişnuită să am prea mulţi prieteni.
Asta însemna că noi două eram amice acum? Mie nu mi-a spus nimeni nimic. Normal că nu mi se părea ceva ieşit din comun. Sau poate da. Cum putea fi aşa deschisă? Îmi amintea de o altă persoană ( eu ) deşi parcă nu ajunsesem într-un asemenea stadiu. M-am mulţumit cu simplul gest de a zâmbi , adăugând ceva.
- Eu da, aşa că presupun că ne-am găsit bine.
A dat din cap afirmativ şi ne-am gândit să mergem spre casele noastre.
- Oh, mersi că ai mers azi cu mine. Rămân datoare. Nu vrei să ieşim la un suc?
Nu aveam prea multe teme, nu ? Neah, de fapt chiar nu aveam nimic de scris pentru mâine şi oricum de învăţat nu prea cred că îmi băteam eu capul. Ziua aceasta fusese de caca cu cele două teste pe care le dădusem.
Am acceptat şi am mers la o terasă.
Incredibil dar timpul a trecut foarte repede. Ne-am învârtit prin magazine şi am luat câteva lucruri. I-a venit ei ideea superbă să mergem să căutăm nişte tricouri şi am găsit unele bestiale. Albe pur şi simplu , cu inscripţii amuzante. Eu mi-am luat două, pe unul scria : Ai vrea tu ! ( scria în zona pieptului ) , iar celălalt : I am a dude.
Mi se păreau foarte simpatice.
Astfel, nici nu mi-am dat seama că se făcuse seară atunci când ne-am despărţit. Locuiam în cartiere diferite.
- Mersi –mersi- mersi!
Tot repeta Bia, iar eu nu ÅŸtiam de ce. Mi-am dat ochii peste cap.
- Dacă mai zici asta odată o să mă enervez. Ne vedem mâine, pa!
Am plecat după ce am făcut schimb de numere de telefon şi adrese de Messenger. Foarte drăguţă toată treaba aceasta. Apoi am primit un apel de la Aura şi am vorbit cu ea până ce am ajuns acasă. Soarele apusese şi începuse să plouă, mă udase foarte puţin.
Intrând în casă, am observat că atmosfera era încinsă.
Tatăl meu era nervos.
Am pus gheozdanul pe jos şi am început să mă descalţ de adidaşi. Acesta mă urmărea cu privirea. Se vedea pe chipul lui că este turbat. Dar mie nu îmi păsa, să îşi verse nervii pe altcineva că eu chiar nu aveam chef de aşa ceva. Boşorog nenorocit. Fără să îmi dau seama şi eu prinsesem un aer de nervozitate. Cred că papi mirosea a alcool.
- Unde ai fost?
Mi s-a adresat ridicând foarte tare tonul. Oh, mersi. Am luat punga cu cele două cadouri şi ghiozdanul şi am decis să urc în camera mea. M-a oprit, luându-mă de mână şi aruncându-mi cele două lucruri pe care le ţineam.
Ticălosul. Nu m-am aplecat după ele.
- Ce vrei?
Am ţipat vizibil exasperată.
- Unde dracu ai umblat până la ora asta? Nu ai dat niciun telefon!
Da, băuse. O simţeam. După ce că era un idiot , acum se adăuga pe listă şi beţiv. Frumos, oare cât o să mai crească în ochii mei?
- Am fost afară, la cumpărături. Nu am voie?
Ok , suna ca un reproş. Să îi amintesc ce scursură este?
S-a apropiat de mine şi a început să mă zgâlţâie. Acum şi inima mea accelerase, nu ştiu dacă de teamă sau de furie. Cred că mă înroşisem la faţă şi trupul meu era total încins. L-am împins şi am ţipat la acesta.
- Ce dracu ai tu?
Clar nu era ceea ce ar fi trebuit să comentez. Acum corpul lui era tare aproape de al meu. Tic-tic-tic. Foarte repede inima mea începuse să cânte. Am făcut doi paşi în spate, pregătită să fug. Cineva îmi spusese odată că nu e bine să te pui cu oamenii beţi. Şi atunci a ridicat mâna la mine, gata să mă lovească. Evident că nu aveam de gând să mă feresc, nici să închid ochii. Era prea târziu pentru oricare din aceste două gesturi.
Suspansul creştea. Auzeam bătăile inimii mele tare şi clar. Parcă timpul încetinise. Cred că auzeam şi sunetul provocat de ceasul aşezat pe perete. Cel mare, cu limbi imense.
Şi s-a întâmplat.
Dar nu obrazul meu fusese cel rănit . S-a auzit tare şi clar, pe faţa persoanei dinaintea mea.
- Ce... Ce?
Am strigat inconştientă şi m-am apropiat de Liliana ce îşi trecuse mâna peste obrazul rănit.
- Să-ţi fie ruşine.
A spus aceasta printre dinţi şi Mihai, adică taică-meu cel prost, a ieşit din casă trântind uşa nervos. Înainte de asta a început să ţipe , isterizându-se.
„ Femei proaste.” Aşa se pot rezuma vorbele sale. Om de tot rahatul.
Am auzit maşina pornind. M-am dus lângă blondă, eram uimită.
- De ce ai făcut asta?
Curiozitatea.
Eram surprinsă. Mă apărase şi luase o palmă pentru mine.
Iar eu mă comportasem foarte urât cu ea. Nu meritam, asta era ciudat.
- Nu o să îi permit să dea în tine. O să îi treacă până mâine, probabil a avut probleme la serviciu.
Acum încerca să îi ceară scuze? Ce om de nimic. Nu trebuia să îi ia apărarea. De când se comporta aşa cu ea?
Da , acum mă consideram norocoasă şi îmi era milă pentru această femeie din faţa mea. Căci pe a mea mamă nu o lovise niciodată.
Niciodată de când stătuse cu noi. Pe mine... Ei bine, am încasat câte ceva în ultima perioadă aşa că nu mă mai deranja atât de tare. Însă, trăisem în armonie ca şi familie. Cu acesta ce se transformase acum într-un nenorocit.
- Nu trebuia să faci asta, adică... Nu înţeleg de ce!
A dat din cap şi şi-a frecat obrazul zâmbind.
- Nu trebuie să dai niciodată în copii. Asta o ştiu sigur. Plus că acum eşti ca şi fata mea... Ştiu că tu nu te consideri şi nici nu vreau să îi iau locul mamei tale, dar pentru mine chiar asta eşti Mirabela...
Avea tonul scăzut, moale şi blând. Încercând parcă să îmi alinte mie durere. Şi nu era normal căci eu nu păţisem nimic. De data aceasta.
Am îmbrăţişat-o. Nu a fost ceva ce am plănuit şi nici nu avusesem de gând să mă las înduioşată. Normal că nu avea să îi ia locul mamei mele. Pentru că pe aceea o iubeam mai mult decât orice altceva.
Sau aÅŸa cred.
Dar putea să aibă şi Liliana un loc prin inima mea. Cum puteai să o refuzi când te privea aşa? Nu m-a dat la o parte, ci chiar m-a strâns mai tare în braţele sale. Nu ştiu dacă aş fi plâns în locul ei, dar ea nu a făcut. Era totuşi puternică.
Mă înduioşase modul în care vorbise despre „ copii”. Şi asta mă făcea să mă gândesc la multe, însă din puţinul respect pe care îl aveam, am decis să nu întreb nimic.
- Cred că e doar vina mea că am ajuns aşa târziu, însă dacă am tot stat singură nu mi-am dat seama că tre’ să anunţ pe cineva unde sunt, la ce oră ajung acas’.
Ne aşezasem la masă şi era pentru prima dată când începeam o conversaţie şi lăsam de la mine. Îmi era greu să o recunosc , însă mă înşelasem. Nu aveam să recunosc asta în faţa ei sau a altcuiva, adică era inutil. Şi nici scuze nu aveam să îmi cer, concret vreau să zic.
Expresia ei blândă m-a făcut să realizez că am fost cu adevărat răutăcioasă, vrând să cred atâtea răutăţi despre ea. Totuşi , încă nu ştiam nimic. O compătimeam.
Mi-am dat seama că nu era prima palmă pe care o primea de la tatăl meu.
- Nu îţi face griji, nu e vina ta. Ar fi căutat ceartă oricum. Se mai întâmplă, îi trece până a doua zi. O să vină, cel mai probabil, târziu acasă – o să se bage la culcare, şi gata.
Am dat din umeri.
- ÃŽÅŸi cere scuze?
A oftat.
- Tu ce crezi?
Am chicotit şi înjurat printre dinţi. S-a auzit ca un murmur deci nu m-am aşteptat să înţeleagă ce zisesem. Eram puţin supărată pe toată situaţia asta.
- De când face chestia asta?
M-a privit nedumerită, de parcă nu ar fi înţeles. După ce a prins semnificaţia cuvintelor mele, s-a înroşit la faţă şi a lăsat capul în jos.
- Nu a fost întotdeauna aşa, doar că... Ei bine, sunt unele probleme... E ... E şi vina mea.
Am ridicat din sprâncene şi am realizat că nu îi făcea plăcere să vorbească despre acest lucru. Obosită fiind, nici eu nu aveam forţă să întreb. Gândindu-mă mai bine, am decis să amând această discuţie.
- Ok, o să mă lămureşti altădată.

Târziu, am auzit zgomot în casă şi am deschis ochii, ridicându-mă din pat. Am întredeschis uşa pentru a-l zări pe tatăl meu intrând în dormitorul său. De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Vocea mea l-a oprit.
- Jalnic.
Am şoptit mai mult pentru mine şi am închis uşa la loc. Ştiam că e de-ajuns cât să îl facă să se simtă ultimul om de pe planetă.
Pe aceasta , nu aveam să i-o iert curând.