12-02-2010, 10:28 PM
Teh : Mă bucur că ai continuat să citeşti şi că îti place . Nu mă aşteptam să încânte atât de mult poveste . Cât despre suspans este necesar , oricum mai durează până afli întreaga poveste ... Sper să mai citeşti !
marya02 : Mulţumesc pentru comentariu şi pentru că citeşti . Eu am o slăbiciune pentru acest nume şi nu mă aşteptam să fie aşa bine primit .
Minnie M. : Nu speram să am alţi cititori , dar mă bucur că m-am înselat .
Oricum mulţumesc tuturor pentru comm ... pun acum capitol pentru că mâine o să îmi pierd ziua pe la un concurs ... Ştiu că sunt destule greşeli .
Capitol 5
,, Ne temem de moarte , tremuram la acest gând . Ne ferim de cutremur , inundaÅ£ie ÅŸi bătrâneÅ£e . TotuÅŸi uităm că moartea are chipul unui om . Noi suntem adevăraÅ£ii vampiri .â€
Am tresărit uşor , trezită din starea din veghe , căutând să aflu ce s-a auzit . Liniştea s-a instaurat prea brusc din nou , niciun sunet nu s-a mai auzit pentru mult timp . Se lăsase întunericul , iar nu îmi mai puteam zări nici mâinile .
Ce s-a întâmplat ? Şi ce naiba era cu acea împuşcătură ? Mă neliniştise şi nu am mai putut adormi . Am stat înghemuită pe pat , nemişcată timp de câteva ore . Timpul se scurge mult prea greu , fiecare secundă era echivalentă unui minut . Am început să număr în gând , dar mi-a pierdut şirul mult prea repede . O durere de cap pusese stăpânire pe mine , am înjurat , rugându-mă să înceteze. Credeam că o să explodez din cauza chinului , iar Matt va putea aduna bucăţi din ce a mai rămas . Am supravieţuit , lucru care m-a surprins şi pe mine . Singurătatea mă adusese la disperare , simţeam că nu am avea aer şi mă sufocam . Încă era întuneric şi frig , eram obosită şi nedormită . Atunci mintea mea a început să se joace cu mine , iar în faţa ochilor mei se derulau imagini de mult uitate.
,, - Lasă –mă în pace ! M-am săturat să mă cert cu tine ! ţipam sau mai de grabă urlam .
Voiam să scap cât mai repede de acolo , nu mai aveam aer şi mă temeam că voi ceda tentanţiei de a plânge . Se adunaseră multe regrete în mine , trebuiam să le eliberez cumva . Nu aveam de când să mă jelesc , cel puţin nu atunci . Ea m-a provocat , o să suporte consecinţele .
- De abia aştept să fac optsprezece ani şi să mă car de aici . Întotdeauna găseşti ceva să îmi reproşezi şi mie şi lui tata . Te urăsc ! Da , ai auzit foarte bine . Te urăsc!
- Nathalia , întoarce-te chiar acum !
Dar eu deja închisesem uşa , ea se îndepărtase de mine , nu mai puteam să o aud şi nici nu mai doream . Voiam să o fac să sufere la fel de mult ca şi mine , să simtă toată durerea ce era în interiorul meu . Mă durea că va plângea şi că eu eram cauză durerii ei . Oricum oricât de mult doream să îi spun că îmi parea rău, nu am făcut-o . Dacă aş fi ştiut ce urma să se întâmple , m-aş fi întors . Când am revenit , era prea târziu ... ’’
Conştiinţa îmi reamintea fiecare din greşelile mele , ştia mult prea bine cât mă răneau aceste amintiri . Trebuiau să înceteze , să nu mă mai chinuiască . Le-aş fi şters , dar erau ca un tatuaj permanent , nu se spăla cu lacrimi .
Deja mă săturasem să stau închisă acolo , preferam compania celor doi . Am început să lovesc cu mâinile şi picioarele suprafaţa usii , am ţipat , în speranţa că cineva îmi va acorda atenţia cuvenită . Deodată apare Roy , deschizând uşa şi oprindu-mi isteria . Mă bucuram să îl văd , nu îl îndrăgeam deloc , dar măcar exista .
Mă privea uimit şi plictisit , apoi a început să vorbescă nervos :
- Ai înnebunit ? Ce naiba aveai de ţipai aşa ?
Aş fi preferat să tacă şi să îmi ţină companie , dar mi-a distrus planurile .
- Păi nu cred că sunt singură nebună . M-aţi închis aici şi nu mai suport . Vreau să ştiu de ce m-aţi adus aici şi ce s-a auzit azi-noapte ?
- Nu cred că ar trebui să pui atâtea întrebări . Dar dacă insisţi ...
M-a împins afara din cameră , lovindu-mă de perete şi adăugând o nouă vânătaie la colecţie . M-a condus până în încăperea pe care deja o cunoşteam şi despre care credeam că era biroul lui Matt . Ce am găsit acolo , mi-a surprins şi până cele mai ascunse gânduri . Brunetul era singur , lângă el aflându-se un cadavru . Regretam că îmi părăsisem camera , aş fi vrut să întorc , dar mi s-a împotrivit blondul .
Nu mă speriasem la vederea unui mort , poate că ar fi trebuit să o fac. Dar nu simţeam nimic , poate un pic de compasiune , sentiment pe care l-am alungat repede . Corpul său era aşezat pe pat şi acoperit de un cearşaf . Pielea îi era mult prea albă , iar ochii acoperiţi de pleoape . Prima dată când am realizat că nu mai era în viaţă , un fior mi s-a curs uşor pe şira spinării . Am încercat zadarnic să –mi stârnesc mila şi să vărs măcar o lacrimă . Eram îngrijorată pentru mine şi în acelaşi timp mă bucuram că nu eram în locul acelui copil . Era tânăr , mai mic cu trei – patru ani decât mine , aproximându-i vârsta la cincisprezece ani .
Am perceput moartea prea aproape de ureche mea , parcă trecuse pe lângă mine şi nu mă observase . Am răsuflat uşurată , dar şi speriată de cei doi . Acum ştiam că puteau să ucidă şi să nu aibă nici cel mai mic regret . De fapt au păstrat şi cadravul ca un trofeu al victoriei lor . Niciunul nu privea spre patul mortului , doar eu îl urmăream fascinată , cercetându-i fiecare centimetru de piele , căutând o rană care să îi justifice moartea .
- Îţi place ? Nu mă aşteptam să te încânte atât de mult un om putrezit . Cred că m-am înşelat în privinţa ta , prima opţiune ţi se potriveşte .
Nu , nu îmi plăcea moartea . Ştiam că face parte din univers , că se ascunde undeva în întuneric şi răpea tot ce aveam mai frumos . O uram , dar mă atragea misterul care o învăluia . Un fruct interzic , dar la care tânjeşti cu disperare , pentru ca apoi să realizezi că te-ai hrănit cu o otravă . Nici nu ştiu dacă exista , poate viaţa se plicitisea de noi şi ne arunca la groapa de gunoi . Prea multe ipoteze , prea puţin timp să le analizez .
- Posibil .
A fost singurul cuvânt care mi-a străbătut mintea în acel moment şi cred că îmi reprezenta întreaga fiinţă . Totul adunat într-un simplu adverb .
- Ai spus că vrei să ştii totul ? Foarte bine , nu te voi scuti de niciun detaliu .
Aşteptam începerea poveştii când ne-a îndemnat pe amândoi să ne aşezăm pe scaune . Am crezut că eram singura din acea cameră care se simţea ciudat , totuşi măcar putea să ia mortul şi apoi ne ascultam istorişirea . Poate ei erau obişnuiţi , dar pe mine mă secase de calm . Eram prea curioasă să aflu totul , întregul mister ce îi învăluia avea să fie suprimat , aşteptam nerăbdătoare să deschidă gura .
- Ar fi multe , poate prea multe de spus . Începutul este prea departe , nu l-ai înţelege , nu acum . Va trebui să mai aştepţi pentru a afla de ce . Dacă ai vreo întrebare , nu mi-o pune , chiar nu îmi pasă , aşa că nu îţi irosi vocea . Vrei să afli de ce prostul asta e mort ? Cred că ai aflat răspunsul din întrebare , pentru că a fost privat de orice fărâmă de inteligenţă . A vrut să fugă !
A făcut o pauză , începând să râda , totuşi nu era acel amuzament dispreţuitor pe care mi-l adresa doar mie . Au găsit o părtică de milă tăinuită în acei ochii negri , neîndurători . Până şi el era capabil de un asemenea sentiment , doar eu şi Roy era singurii insensibil , doar comparaţia cu el mă facea să realizez ce fiinţă tristă trebuia să fiu .
- Pentru această greşeală a murit ... Oricum nici nu merita să fie aici , noi nu trebui să simţim nimic , căci altfel nu vom putea supravieţui .
De ce vorbea la plural ? Eu nu puteam fi la fel ca ei , nu , asta ar însemna să decadat prea mult , atât de jos încă şi morţii s-ar afla deasupra mea .
- El , în schimb avea sentimente , această a fost cea mai mare vină a lui .
- Sunteţi nebuni cu toţii ! Nu suntem pietre , normal că simţim şi asta înseamnă să fie om . Am fost nevoită să îi spun ceva , să nu mai tac ...
- Înseamnă că noi nu suntem oameni şi nu ai niciun drept să ne judeci . Eşti la fel ca noi , poate chiar mai rău !
Vorbele lui atinseseră o coardă sensibilă , nu eram la fel ca ei . Dorea doar să mă enerveze , să se joace . În acel moment , aş fi vrut să îl dau dracului şi să plec . Nu mă interesa că eram înconjurată de pădure , măcar acolo o şansă de supravieţuire , aici urma să înnebunesc . Să ţip , să mă izbesc de perete , să doară şi să îi arăt că simt . Brusc am realizat că asta voia de la mine , o criză de isterie . Această satisfacţie nu trebuia să i-o ofer , m-am menţinut calmă .
A reînceput să vorbească , urmărind cu atenţie fiecare încruntare de pe chipul meu .
- Nu te judec , din contră ...te înteleg . După cum spuneam a vrut să evadeze , mânat de simţul dreptăţii , a uitat însă să gândească măcar o secundă . În primul rând suntem înconjuraţi doar de pădure , trebuie să parcugi peste o sută de kilometri pentru a găsi o benzărie . Desigur că ar mai fi un mic amănunt : de aici nu poţi pleca decât într-un sicriu . Uite exemplul viu , de fapt mort .
A arătat spre locul în care se afla corpul lui , apoi şi-a îndreptat privirea spre fereastră . Printre gratii nu vedea nimic , ceaţă densă îţi bloca viziunea asupra pădurii , se părea că nici vremea nu fusese de partea lui sau poate ca da . Era perfect pentru o evadare , nimeni nu îl putea vedea şi urma să se piardă printre copaci . Matt se înşelase băiatul asta gândise , poate chiar prea mult , dar nu a avut noroc .
- Casa asta e foarte bine păzită , la fiecare pas întâlneşti pe cineva care te urmăreşte . Oamenii mei l-au văzut şi te asigur că nu au ezitat nicio secundă să apese pe trăgaci . Şi îl cunoşteau , poate chiar îl simpatizau . Ştiu ce gândeşti , suntem nişte monştri . Ai perfectă dreptate , noi suntem adevăraţi vampiri , cei ascunşi sub chipul unui om , tânjim după sânge . Moartea ne vizitează în fiecare zi , o să o cunoşti şi tu ...dar poate mai târziu .
Nu mai puteam să mai aud , vorbea asemenea unui om nebun . M-am ridicat de pe scaun , nu trebuia să mai stau nicio clipă cu ei acolo . Brusc durerea de cap a revenit şi am început să respir greoi . Mi-am pierdut echilibrul , iar din dorinţa de a mă ridica m-am prins de scaun, însă puterea mă părăsise . Singura mea întrebare era dacă asta era moartea , patetic sfârşit . Am încercat să îmi păstrez un zâmbet şi nu am mai simţit nimic.
Edit: Deşi nu cred că va fi văzut , voiam doar să menţionez că ei nu sunt vampiri . Eu nu am de gând să fac din asta o poveste cu vampiri , ar fi mult prea previzibil . Am folosit cuvântul ,, vampiri " ca metaforă . Iniţial am vrut să îi numesc demonii , dar am simţit că era mult mai expresivă această comparaţie . Mai definitoare pentru ceea ce fac Matt şi Roy , aş putea să explic mai mult , dar aş dezvălui prea mult . Am vrut doar să clarific că nu sunt vampiri .
marya02 : Mulţumesc pentru comentariu şi pentru că citeşti . Eu am o slăbiciune pentru acest nume şi nu mă aşteptam să fie aşa bine primit .
Minnie M. : Nu speram să am alţi cititori , dar mă bucur că m-am înselat .
Oricum mulţumesc tuturor pentru comm ... pun acum capitol pentru că mâine o să îmi pierd ziua pe la un concurs ... Ştiu că sunt destule greşeli .
Capitol 5
,, Ne temem de moarte , tremuram la acest gând . Ne ferim de cutremur , inundaÅ£ie ÅŸi bătrâneÅ£e . TotuÅŸi uităm că moartea are chipul unui om . Noi suntem adevăraÅ£ii vampiri .â€
Am tresărit uşor , trezită din starea din veghe , căutând să aflu ce s-a auzit . Liniştea s-a instaurat prea brusc din nou , niciun sunet nu s-a mai auzit pentru mult timp . Se lăsase întunericul , iar nu îmi mai puteam zări nici mâinile .
Ce s-a întâmplat ? Şi ce naiba era cu acea împuşcătură ? Mă neliniştise şi nu am mai putut adormi . Am stat înghemuită pe pat , nemişcată timp de câteva ore . Timpul se scurge mult prea greu , fiecare secundă era echivalentă unui minut . Am început să număr în gând , dar mi-a pierdut şirul mult prea repede . O durere de cap pusese stăpânire pe mine , am înjurat , rugându-mă să înceteze. Credeam că o să explodez din cauza chinului , iar Matt va putea aduna bucăţi din ce a mai rămas . Am supravieţuit , lucru care m-a surprins şi pe mine . Singurătatea mă adusese la disperare , simţeam că nu am avea aer şi mă sufocam . Încă era întuneric şi frig , eram obosită şi nedormită . Atunci mintea mea a început să se joace cu mine , iar în faţa ochilor mei se derulau imagini de mult uitate.
,, - Lasă –mă în pace ! M-am săturat să mă cert cu tine ! ţipam sau mai de grabă urlam .
Voiam să scap cât mai repede de acolo , nu mai aveam aer şi mă temeam că voi ceda tentanţiei de a plânge . Se adunaseră multe regrete în mine , trebuiam să le eliberez cumva . Nu aveam de când să mă jelesc , cel puţin nu atunci . Ea m-a provocat , o să suporte consecinţele .
- De abia aştept să fac optsprezece ani şi să mă car de aici . Întotdeauna găseşti ceva să îmi reproşezi şi mie şi lui tata . Te urăsc ! Da , ai auzit foarte bine . Te urăsc!
- Nathalia , întoarce-te chiar acum !
Dar eu deja închisesem uşa , ea se îndepărtase de mine , nu mai puteam să o aud şi nici nu mai doream . Voiam să o fac să sufere la fel de mult ca şi mine , să simtă toată durerea ce era în interiorul meu . Mă durea că va plângea şi că eu eram cauză durerii ei . Oricum oricât de mult doream să îi spun că îmi parea rău, nu am făcut-o . Dacă aş fi ştiut ce urma să se întâmple , m-aş fi întors . Când am revenit , era prea târziu ... ’’
Conştiinţa îmi reamintea fiecare din greşelile mele , ştia mult prea bine cât mă răneau aceste amintiri . Trebuiau să înceteze , să nu mă mai chinuiască . Le-aş fi şters , dar erau ca un tatuaj permanent , nu se spăla cu lacrimi .
Deja mă săturasem să stau închisă acolo , preferam compania celor doi . Am început să lovesc cu mâinile şi picioarele suprafaţa usii , am ţipat , în speranţa că cineva îmi va acorda atenţia cuvenită . Deodată apare Roy , deschizând uşa şi oprindu-mi isteria . Mă bucuram să îl văd , nu îl îndrăgeam deloc , dar măcar exista .
Mă privea uimit şi plictisit , apoi a început să vorbescă nervos :
- Ai înnebunit ? Ce naiba aveai de ţipai aşa ?
Aş fi preferat să tacă şi să îmi ţină companie , dar mi-a distrus planurile .
- Păi nu cred că sunt singură nebună . M-aţi închis aici şi nu mai suport . Vreau să ştiu de ce m-aţi adus aici şi ce s-a auzit azi-noapte ?
- Nu cred că ar trebui să pui atâtea întrebări . Dar dacă insisţi ...
M-a împins afara din cameră , lovindu-mă de perete şi adăugând o nouă vânătaie la colecţie . M-a condus până în încăperea pe care deja o cunoşteam şi despre care credeam că era biroul lui Matt . Ce am găsit acolo , mi-a surprins şi până cele mai ascunse gânduri . Brunetul era singur , lângă el aflându-se un cadavru . Regretam că îmi părăsisem camera , aş fi vrut să întorc , dar mi s-a împotrivit blondul .
Nu mă speriasem la vederea unui mort , poate că ar fi trebuit să o fac. Dar nu simţeam nimic , poate un pic de compasiune , sentiment pe care l-am alungat repede . Corpul său era aşezat pe pat şi acoperit de un cearşaf . Pielea îi era mult prea albă , iar ochii acoperiţi de pleoape . Prima dată când am realizat că nu mai era în viaţă , un fior mi s-a curs uşor pe şira spinării . Am încercat zadarnic să –mi stârnesc mila şi să vărs măcar o lacrimă . Eram îngrijorată pentru mine şi în acelaşi timp mă bucuram că nu eram în locul acelui copil . Era tânăr , mai mic cu trei – patru ani decât mine , aproximându-i vârsta la cincisprezece ani .
Am perceput moartea prea aproape de ureche mea , parcă trecuse pe lângă mine şi nu mă observase . Am răsuflat uşurată , dar şi speriată de cei doi . Acum ştiam că puteau să ucidă şi să nu aibă nici cel mai mic regret . De fapt au păstrat şi cadravul ca un trofeu al victoriei lor . Niciunul nu privea spre patul mortului , doar eu îl urmăream fascinată , cercetându-i fiecare centimetru de piele , căutând o rană care să îi justifice moartea .
- Îţi place ? Nu mă aşteptam să te încânte atât de mult un om putrezit . Cred că m-am înşelat în privinţa ta , prima opţiune ţi se potriveşte .
Nu , nu îmi plăcea moartea . Ştiam că face parte din univers , că se ascunde undeva în întuneric şi răpea tot ce aveam mai frumos . O uram , dar mă atragea misterul care o învăluia . Un fruct interzic , dar la care tânjeşti cu disperare , pentru ca apoi să realizezi că te-ai hrănit cu o otravă . Nici nu ştiu dacă exista , poate viaţa se plicitisea de noi şi ne arunca la groapa de gunoi . Prea multe ipoteze , prea puţin timp să le analizez .
- Posibil .
A fost singurul cuvânt care mi-a străbătut mintea în acel moment şi cred că îmi reprezenta întreaga fiinţă . Totul adunat într-un simplu adverb .
- Ai spus că vrei să ştii totul ? Foarte bine , nu te voi scuti de niciun detaliu .
Aşteptam începerea poveştii când ne-a îndemnat pe amândoi să ne aşezăm pe scaune . Am crezut că eram singura din acea cameră care se simţea ciudat , totuşi măcar putea să ia mortul şi apoi ne ascultam istorişirea . Poate ei erau obişnuiţi , dar pe mine mă secase de calm . Eram prea curioasă să aflu totul , întregul mister ce îi învăluia avea să fie suprimat , aşteptam nerăbdătoare să deschidă gura .
- Ar fi multe , poate prea multe de spus . Începutul este prea departe , nu l-ai înţelege , nu acum . Va trebui să mai aştepţi pentru a afla de ce . Dacă ai vreo întrebare , nu mi-o pune , chiar nu îmi pasă , aşa că nu îţi irosi vocea . Vrei să afli de ce prostul asta e mort ? Cred că ai aflat răspunsul din întrebare , pentru că a fost privat de orice fărâmă de inteligenţă . A vrut să fugă !
A făcut o pauză , începând să râda , totuşi nu era acel amuzament dispreţuitor pe care mi-l adresa doar mie . Au găsit o părtică de milă tăinuită în acei ochii negri , neîndurători . Până şi el era capabil de un asemenea sentiment , doar eu şi Roy era singurii insensibil , doar comparaţia cu el mă facea să realizez ce fiinţă tristă trebuia să fiu .
- Pentru această greşeală a murit ... Oricum nici nu merita să fie aici , noi nu trebui să simţim nimic , căci altfel nu vom putea supravieţui .
De ce vorbea la plural ? Eu nu puteam fi la fel ca ei , nu , asta ar însemna să decadat prea mult , atât de jos încă şi morţii s-ar afla deasupra mea .
- El , în schimb avea sentimente , această a fost cea mai mare vină a lui .
- Sunteţi nebuni cu toţii ! Nu suntem pietre , normal că simţim şi asta înseamnă să fie om . Am fost nevoită să îi spun ceva , să nu mai tac ...
- Înseamnă că noi nu suntem oameni şi nu ai niciun drept să ne judeci . Eşti la fel ca noi , poate chiar mai rău !
Vorbele lui atinseseră o coardă sensibilă , nu eram la fel ca ei . Dorea doar să mă enerveze , să se joace . În acel moment , aş fi vrut să îl dau dracului şi să plec . Nu mă interesa că eram înconjurată de pădure , măcar acolo o şansă de supravieţuire , aici urma să înnebunesc . Să ţip , să mă izbesc de perete , să doară şi să îi arăt că simt . Brusc am realizat că asta voia de la mine , o criză de isterie . Această satisfacţie nu trebuia să i-o ofer , m-am menţinut calmă .
A reînceput să vorbească , urmărind cu atenţie fiecare încruntare de pe chipul meu .
- Nu te judec , din contră ...te înteleg . După cum spuneam a vrut să evadeze , mânat de simţul dreptăţii , a uitat însă să gândească măcar o secundă . În primul rând suntem înconjuraţi doar de pădure , trebuie să parcugi peste o sută de kilometri pentru a găsi o benzărie . Desigur că ar mai fi un mic amănunt : de aici nu poţi pleca decât într-un sicriu . Uite exemplul viu , de fapt mort .
A arătat spre locul în care se afla corpul lui , apoi şi-a îndreptat privirea spre fereastră . Printre gratii nu vedea nimic , ceaţă densă îţi bloca viziunea asupra pădurii , se părea că nici vremea nu fusese de partea lui sau poate ca da . Era perfect pentru o evadare , nimeni nu îl putea vedea şi urma să se piardă printre copaci . Matt se înşelase băiatul asta gândise , poate chiar prea mult , dar nu a avut noroc .
- Casa asta e foarte bine păzită , la fiecare pas întâlneşti pe cineva care te urmăreşte . Oamenii mei l-au văzut şi te asigur că nu au ezitat nicio secundă să apese pe trăgaci . Şi îl cunoşteau , poate chiar îl simpatizau . Ştiu ce gândeşti , suntem nişte monştri . Ai perfectă dreptate , noi suntem adevăraţi vampiri , cei ascunşi sub chipul unui om , tânjim după sânge . Moartea ne vizitează în fiecare zi , o să o cunoşti şi tu ...dar poate mai târziu .
Nu mai puteam să mai aud , vorbea asemenea unui om nebun . M-am ridicat de pe scaun , nu trebuia să mai stau nicio clipă cu ei acolo . Brusc durerea de cap a revenit şi am început să respir greoi . Mi-am pierdut echilibrul , iar din dorinţa de a mă ridica m-am prins de scaun, însă puterea mă părăsise . Singura mea întrebare era dacă asta era moartea , patetic sfârşit . Am încercat să îmi păstrez un zâmbet şi nu am mai simţit nimic.
Edit: Deşi nu cred că va fi văzut , voiam doar să menţionez că ei nu sunt vampiri . Eu nu am de gând să fac din asta o poveste cu vampiri , ar fi mult prea previzibil . Am folosit cuvântul ,, vampiri " ca metaforă . Iniţial am vrut să îi numesc demonii , dar am simţit că era mult mai expresivă această comparaţie . Mai definitoare pentru ceea ce fac Matt şi Roy , aş putea să explic mai mult , dar aş dezvălui prea mult . Am vrut doar să clarific că nu sunt vampiri .