O trecem pe feminin

[Teh]

Uau :| deci nici nu vă imaginaţi cum am rămas atunci când am văzut câte comentarii am primit. Nu am cuvinte să vă mulţumesc ... Sunt atât de fericită pentru părerile şi aprecierile voastre . . . Nici nu vă imaginaţi, sunt atât de fericită. So happy that I could cry : (( vă mulţumesc din tot sufletul >:d< sper să citiţi în continuare, să vă placă şi să nu vă dezamăgesc.
Am venit şi cu următorul capitol... O introducere în noua viaţă a Elei. Sper că nu am prea multe greşeli căci nu am verificat capitolul. Şi să fiu sinceră, cred că am ceva repetiţii -.- o să îl revăd ceva mai târziu, acum am olecuţă de treabă * laughs*

Lectură plăcută :3 !

[center]Capitolul Douăzeci şi Doi[/center]
- Imediat!
Am strigat destul de tare îmbrăcându-mi geaca şi luându-mi geanta. Începuse să plouă şi era destul de frig, frunzele îngălbenite erau aruncate pe sol şi ridicate uneori de adierea vântului. Nu era puternic, dar bătea câte-o „ briză” din când în când. Iar eu zâmbeam, coborând scările şi urcându-mă repede în maşina tatălui meu.
Îmi luasem la revedere de la toată lumea.
De la Cristi, Ana ( cumnata mea idioată), Aura, Paul ( da, chiar şi el pentru că apăruse dimineaţa când am plecat eu ) , toţi colegii mei, vecinii ... Şi cred că atât. Pe Dani nu îl văzusem.
Nu l-am căutat şi nici el nu a făcut-o. Nu mai conta. Era un capitol pus în aşteptare din viaţa mea. Sau poate chiar închis. Nu mai aveam nimic ce să ne spunem. Cel puţin, nu acum. Şi oricum ar fi fost, îi ştersesem deja numărul din agendă. Deşi îmi aminteam vag cum erau aranjate cifrele. Nu vrusesem să îl caut.
Era sub demnitatea mea. Şi alesesem deja ceea ce vroiam să fac.

[center]*[/center]

Drumul a fost destul de lung şi m-am plictisit de moarte. Am ascultat muzică la mp4 pe tot parcursul călătoriei. Deşi am mai oprit din când în când pentru a lua ceva de mâncare, sau pentru a alimenta maşina şi alte lucruri de genul acesta. Când am ajuns la noua mea locuinţă, era ora trei. Soarele domnea pe cer şi nu se vedea nici pic de ploaie, aşa cum era în cealaltă parte a ţării. Era însorit şi foarte cald, de parcă aici nu venise toamna năprasnică. Îmi plăcea, într-un fel. Mi s-a făcut cald aşa că renunţasem la jachetă, acum eram doar într-un tricou simplu şi o pereche neagră de blugi. Îmi prinsesem părul într-o coadă ridicată în partea dreaptă a capului; însă tot în spate. Mi-am pus ochelarii de soare şi mi-am luat geanta, fără a mă deranja cu bagajele. Am privit direct spre casa în care urma să locuiesc.
Tatăl meu zâmbea. De ce era fericit?
- Aici stai tu?
Am întrebat vizibil indiferentă. Era o casă cu un etaj vopsită în alb şi albastru. Nu se vedea chiar atât de rău, având în vedere că acel albastru nu era ţipător ci mai degrabă armonios. Partea de la etaj avea două balcoane, şi mi s-a părut destul de interesant acest lucru. Avea şi o curte micuţă unde era o masă, câteva scaune şi o umbrelă mare ce le adăpostea. Într-o parte opusă era un micuţ teren pentru flori. Nu am recunoscut toate speciile. Apoi am zărit şi garajul, şi tata mi-a explicat că îşi lasă maşina fară pentru că mai avea nevoie să plece undeva.
- Da, aici locuiesc. ÃŽÅ£i place?
Am dat din umeri dar acesta a continuat să îşi arate dinţii. Nu îmi păsa prea tare unde aveam să stau şi totuşi am devenit brusc entuziasmată. Un nou cartier, oameni noi, o fufă pe care să o terorizez. Ce altceva îmi mai puteam dori? Aveam să scot maxim şi din această întâmplare.
Aşa cum făceam întotdeauna.
- Se poate să mă obişnuiesc.
Mi-a făcut cu ochiul scoţându-mi bagajele din portbagaj. Dacă aveam vreun pic de respect şi bun simţ rămas, aş fi mers să îi dau o mână de ajutor. Evident că nu am făcut-o. Să se descurce, căci şi eu am făcut-o de multe ori deşi el nu era prezent; nici măcar pentru a mă privi când treceam prin greutăţi. Astfel nici eu nu mă deranjam cu un lucru atât de minor.
- Intră!
A strigat acesta vesel. Ce era cu schimbarea aceasta de atitudine? Ce atâta fericire?
Am strâns din dinţi, indignată de această dispoziţie pe care o avea. Era oare atât de cinic? Sau de abia aştepta să mi-o prezinte pe scumpa lui concubină? Pardon, poate chiar se căsătoriseră. În fond, niciodată nu vorbea despre acest lucru. Şi nici că mi-ar fi plăcut s-o facă vreodată.
Deschizând portiţa, am intrat în curte şi am mai analizat pentru o singură dată florile. Erau trandafiri roşii şi albi. Restul florilor deja nu mai existau. Am realizat asta văzându-le de aproape. Redirecţionându-mi privirea spre uşa de la intrare, una ce părea destul de solidă, m-am gândit să o deschid. Dar înainte să fac asta, s-a deschis.
Ce surpriză!
A trebuit să îmi ascund puţin furia şi să mă abţin să nu o trântesc pe jos şi să o omor pe târfa ce stătea acum în faţa mea. O femeie de înălţime medie. Ah , nu . Cred că era mai mult scundă. Avea părul scurt tuns bob ( cred ) însă nu îi venea bine, căci faţa îi era prea mare . Fără breton, firele ei erau de culoare blondă şi era destul de drept. Ochii îi erau căprui simpli şi parcă vroiau să contureze căldură. Cât cinism. Faţa ei inspira milă, prea multă blândeţe.
Mă durea în cur dacă se pricepea sau nu. Asta era doar o idioată ce stătea cu tatăl meu. Va să zică noua mea mamă. O cretină.
Cred că avea aceaşi vârstă ca şi mama mea, dar siluetele lor pur şi simplu nu se puteau compara. Această femeie nu era grasă, însă nu avea nici cine ştie ce forme apetisante. Era plată. Purtând o pereche de blugi strânşi şi un tricou lung de culoare crem, nu atrăgea deloc.
Eram eu prea rea? Deja nu o suportam. Dar a trebuit să disimulez.
- Bună.
Am zis pe cel mai dulce ton pe care am putut. Nici dacă mă cunoştea perfect nu şi-ar fi dat seama că făceam teatru în acest moment.
- Bună Mirabela! Mă bucur să te cunosc. Eu sunt Liliana. Dar îmi poţi spune Lili. Te rog, intră.
Desigur, „ Lili” . O să ne înţelegem de minune. Acum va trebui doar să îmi spui ce ai făcut să îl tragi pe tati de partea ta. Că doar nu se lăsa chiar aşa de uşor. Sau el te-a păcălit, vezi Doamne că era disperat şi nu îşi mai iubea soţia?
O să ajungem şi la partea asta, destul de curând. Nenorocită femeie. Da, arăta de parcă nu ar fi făcut rău nimănui, chiar şi atunci când îşi încrunta sprâncenele. Însă, nu eram atât de naivă cât să cred scena asta de tot rahatul.
Era o femeie rea.
Oricine putea juca teatru.
Intrând înăuntru, am fost plăcut surprinsă de culorile primitoare. Era decorată într-un stil liber şi plin de viaţă, nu găseam nimic respingător. Nici măcar un accesoriu. Holul era curat, şi sufrageria chiar şi mai impecabilă. Bucătăria era un loc în care puteai adora să mănânci şi etajul unde erau dormitoarele şi una din băi, era super.
- MiÅŸto loc.
Am zis eu entuziasmată. Nici măcar nu îmi dădusem seama când devenisem atât de veselă. Mi-am dres glasul şi cred că am roşit puţin. Liliana a zâmbit.
E , pe dracu. Să nu creadă că acum a câştigat vreun punct.
- Mă bucur. Eu am decorat, ador să fac asta. Hai să îţi arăt camera ta.
S-a oprit chiar înainte să urce scările şi s-a uitat spre uşa deschisă. Tata adusese bagajele. Încă avea zâmbetul prostesc pe faţă.
- Mihai, aduci tu alea sus, da? Şi vezi că a sunat Irinel, cred că vrea să te duci să rezolvi ceva cu el..
Aceasta a chicotit şi a început să urce, iar eu am urmat-o. De ce erau atât de intimi? Hei, da... Pentru că locuiau împreună! Şi îşi zâmbeu într-una şi păreau fericiţi.
Iar eu eram nervoasă şi indignată. Căci nu făcea aşa şi când era cu fiinţa ce mi-a dat mie viaţă. Am analizat-o şi mai atent pe Liliana. Cred că da, fusesem prea răutăcioasă. Era ceva mai tânără ca mama şi avea un pic, foarte puţin, farmec. Însă, tot trebuia să aibă o personalitate de scoprie.
Altfel, cum mi l-ar fi luat pe tati de lângă mine? Eu, un copil ce avea nevoie de ambii părinţi. Era doar vina ei şi a lui, erau amândoi vinovaţi şi eu nu aveam să îi iert. Din contră, o să le arăt ce înseamnă viaţa cu mine.
Şi apoi, m-am întrebat dacă aceasta nu are şi ea copii. Nu ştie cum e?
- Uite, sper să îţi placă. M-am ocupat eu să o aranjez dar putem schimba totul dacă vrei. O să te ajut, nu mă deranjează. Şi mergem şi la cumpărături dacă mai vrei ceva.
Am intrat, şi acesta a început să îmi arate diverse lucruri prin casă.
- Uite, uşa asta duce la balcon. Când se răceşte nu se face frig din cauza ei, pentru că se închide bine şi nu intră frigul. Şi oricum , camera e destul de călduroasă şi în zilele frumoase e o privelişte destul de frumoasă.
M-am pus în patul mare din stânga camerei. Era destul de drăguţă camera. Aveam cearceafuri şi perne verzi, foarte drăguţe. Un birou cu un scaun, un calculator. Un şifonier mare pentru haine. Rafturi pentru cărţi ( deja erau puse câteva pe acolo ) . O măsuţă cu două perne imense în jurul ei, ce ţineau loc de fotolii. Un covoraş cu Mikey Mouse pe el, şi nişte perdele albe cu modele imprimate foarte faine. Steluţe, am putut realiza eu. Deschizând uşa , am inspectat şi balconul.
Impecabil. Nu am putut să mint.
- ÃŽmi place.
A fost un răspuns scurt şi jenant. Pentru că tipa încerca să facă conversaţie. Eu mă chinuiam să nu mă las pierdută din cauza asta.
Era o hoaţă. Una care distrugea familii. Şi nu aveam să o iert pentru asta.
Ea nu ştia cum mă simţeam eu. Nu avea idee ce însemnase toată treaba aceasta pentru mine .Şi acum urma să locuiesc cu ea.
Nu îmi făcea plăcere.
Sau de acest lucru încercam şi eu să mă conving.
- Ah.... Am rezolvat şi cu şcoala, şi o să mergem mâine să ţi-o arăt, dacă vrei. Eu ziceam să mergi de luni, să te mai relaxezi săptămâna asta.
Tonul îi era entuziasmat şi avea iar aceaşi expresie fericită.
- Ah şi să cunoşti cartierul. O să mă ocup eu de asta.
Îmi venea să mârâi , să ţip la ea să o fac să tacă.
De ce era atât de bine dispusă? Eram copilul unei alte femei. Şi acum ea trebuia să aibă grijă de mine. Ce fericire era în asta?
Niciuna. Noi puteam doar să ne urâm , detestăm. Să nu ne suportăm şi să vrem să scăpăm cât mai repede una de cealaltă.
Era prea clar că se pricepea. Chiar şi cu acea mutră de nevinovată.
- Mda, pentru mine sună ok. Vreau să văd împrejurimile. Oricum , la mine în oraş ieşeam mereu şi era super distractiv. Găseai mereu să faci ceva ca lumea, sau să mergi la sală. În fine, nu aveam timp să mă plictisesc.
Am aruncat şi eu repede vorbele, făcându-le să sune ca un reproş.
A dat aprobator din cap, cu aceaşi expresie. Faţa ei era roşie, de fapt pielea avea această tendă rozalie. Tata adusese bagajele iar eu le-am privit.
Aveam multe de făcut.
- Da, o să vezi că sunt o mulţime de făcut şi aici. Şi liceul este unul bun. Mihai a vrut să te trimitem la cel de lângă noi , este unul în apropiere de casa aceasta. Dar e foarte aiurea.
Am ridicat din sprâncene.
Eram singure, dragul şi scumpul meu părinte plecase. Auzisem maşina când o pornise.
- Adică, doar carte.
A chicotit şi eu abia mi-am abţinut râsul. Am scos doar un surâs.
Nu trebuia să îmi placă de ea.
- Vrei să te ajut cu bagajele?
Mi s-a adresat dornică de a mai face încă un lucru bun pentru mine.
- Nu.
Am zis scurt ÅŸi rece ÅŸi aceasta ÅŸi-a ferit privirea de a mea. A dat din umeri.
- Vrei să mănânci ceva?
Asta era amuzant.
- Nu.
La fel de sec ca mai devreme.
- Ăă, dacă ai nevoie de ceva....
A început să zică destul de nevinovată. Hai, nu fă mutra de câine părăsit că nu merge la mine.
- O să îmi desfac bagajele şi o să fac o baie. Sunt obosită.
Aveam acelaÅŸi ton indiferent.
- Plus că trebuie să o sun pe mami să îi zic că am ajuns.
Am accentuat foarte tare această ultimă propoziţie. Ştiam că o doare după reacţia pe care a avut-o, începând să se fâstâcească. S-a ferit iar să se uite la mine.
- Ok... O să îţi duc un prosop şi un halat în baie, le-am luat ieri pentru tine. Şi găseşti în dulap un al doilea set, şi mai multe lucruri. Ă, la baia de la etaj. E bine aşa?
Am dat din cap. Ştiam că expresia mea era una vidă, lipsită de emoţie. Poate doar indiferenţă?
- Vrei să pregătesc ceva special pentru cină?
Ha, sigur. Lasă-mă odată cu toată falsitatea asta. Ce vrei? Să mă faci să cred că eşti o femeie atât de bună? Nicio şansă. Nici măcar cu faţa aia de inocentă.
- Nu ÅŸtiu.
Am zis plictisită şi oarecum exasperată.
- Ă, bine. Eu o să merg să fac nişte cumpărături atunci. Te descurci?
Am oftat.
- Ok.
Plecând din cameră cu un zâmbet, m-a lăsat singură. Tristeţe? Singurătate?
Da, le simţeam. Acum eram departe de tot ceea ce cunoşteam. Pentru că deşi nu vroiam să o recunosc, mă obişnuisem în fostul meu oraş. Îmi plăcea acolo, să stau cu prietenii mei . Aveam o familie acolo. Tot ceea ce îmi puteam dori, nu? Trecuse multă vreme de când mă mai mutasem, sau lucruri de genul ăsta. Şi acum mi se părea ceva străin şi îngrozitor.
Nu îmi mai plăcea atât de tare.
Şi totuşi, nicio lacrimă nu a curs. Am apelat-o pe Aura.
- Bună scumpilici!
Vocea ei caldă m-a întâmpinat.
- Bună Ela!! Nu îmi vine să cred, ai ajuns? Ce faci? Cum e acolo? Aia e o vrăjitoare? Deja mi-e dor de tine.
Am început să râd sincer la vorbele ei.
- Mda , e şi prefăcută să ştii. Nu ştiu ce o să fac, dar zilele ei nu or să mai fie bune de tot. Vremea e ok, şi acum mă pregăteam să îmi desfac bagaju’. Tu ce faci?
A chicotit.
- Bine. Aici nu mai plouă şi acum mă pregăteam să ies afară. Cu Raul.
Am oftat.
- Să nu te înstrăinezi de lume şi să stai doar cu el, bine?
A râs şi mi-a promis că nu va face asta. Ştiam că vroia să fiu acolo.
- Bine, hai că te las scumpilici că eu am multă treabă. Vorbim, da? Te iubi-bubi. Haidi pa!
Am închis după ce m-a salutat şi ea şi am sunat-o şi pe mama . Apoi pe Cristi, căci şi pe acesta trebuia să îl informez de faptul că ajunsesem. Cu mama a trebuit să mai joc teatru, zicându-i că e foarte tare aici şi nespunându-i nimic de noua iubire a fostului ei soţ. Mi se părea prea crud aşa ceva. Cât despre fratele meu... Era nervos că nu ştiu ce ţeavă se spărsese la el în baie şi Ana era plecată la sora ei. În fine, nu am stat prea mult la discuţii cu el. După asta am început să despachetez şi să îmi aranjez lucrurile. Fusese multă migală şi chiar nu îmi plăcea asta, dar oricum nu aveam altceva mai bun de făcut în această nouă casă.
Locul era primitor.
Cu toate acestea, nu aveam voie să îl iubesc.
Cine zice asta?
Nu o spusesem chiar eu?
Nu. Doar să nu mă ataşez prea tare de aceşi doi trădători, hoţi care îmi furaseră o mare parte din fericire. Acesta era adevăratul meu scop. Doi nenorociţi.
Cu acest gând am intrat în baia liniştitoare, pentru a mă spăla.

Se făcuse destul de târziu atunci când terminasem cu totul. Mi-am luat pe mine o pijama compusă dintr-o pereche de pantaloni lungi, subţiri, şi un tricou. Erau verzi, şi nu mi s-a părut aşa frig stând în ele. Chiar fusese cald în această zi.
Ajunsesem în bucătărie, condusă de mirosul mâncării. Liliana pregătise o supă de pui şi la felul doi cărniţă prăjită cu salată. Îmi ghiorăiau maţele, aşa că am acceptat deliciul fără protest. Ajunsese acasă şi domnul Mihai.
- Te-ai instalat?
Acum avea acelaşi ton oarecum distant. Bine că nu mai zâmbea ca un dobitoc. Mă deranja oricum prea tare.
- Da.
Am răspuns scurt. Nu aveam chef de discuţii.
Masa avea în jurul ei patru scaune , era rotundă aşa că nu se punea problema de cine să stea în capul mesei.
- Şi cum ţi se pare aici?
Mă tot antrena la vorbe şi eu chiar nu doream asta acum.
- E ok.
O replică seacă.
Liliana a început să dea din gură, probabil pentru a salva momentul jenant. Am tăcut şi am lăsat-o să pălăvrăgească cât a vrut. Nici nu mă interesa ce zicea. Probabil că a observat asta şi prea iubitul meu tată.
- Te simţi bine?
Ha? Aproape că am bufnit în râs.
- Mi-e somn.
Nu minţisem.
Liliana mi-a zâmbit.
- Oh, înţelegem. Şi eu te băteam la cap cu atâtea. O să mai vorbim mâine!
Şi pentru ce dracu atâta entuziasm?
Nu a mai adus nimeni niciun subiect bun de conversaţie. Într-un final, după ce am fost plină, m-am ridicat de la masă şi am vrut să plec.
- Noapte bună Ela.
Mi-a zis tati iar eu am dat din cap.
- Vise plăcute.
A adăugat proasta de noua lui soţie. „ Da, desigur. O să îmi imaginez că îţi tai capul”. Am spus asta doar pentru mine şi contşiinţa mea, şi am fugit în cameră.
Odată ce m-am pus în pat, am adormit.

Şi nu îmi amintesc dacă am visat ceva . Patul fusese atât de moale şi cearceafurile mirosiseră atât de bine. . . Că nici nu îmi dădusem seama cine le pregătise pentru mine.