Predestined paths

[Minnie]

waaaa ~:X~ multumesc mult pentru replay-uri, laude si alte cele *big hughs for everyone* ma bucur enorm ca va place cum scriu si sunt constienta ca am avut cateva scapari in acel capitol :"> anyway, thanx again :*:*... sper sa urmariti in continuare firul povesti si sper sa ma revansez cu acest capitol (sa nu ma urati prea tare :-":))), cat despre happy end-ul dintre Ale si Edi va fi unul cat de curand :D

Lectura placuta!:*

Cap 20: Adevarul

Unchiul Antonio a ales unul din cele mai de fite restaurante. In niciun caz genul meu. Bine ca eram cat de cat dragut imbracata. Am preferat o masa ceva mai retrasa ca sa ma pot destinde in voie, plus ca asa scapam de privirile enervante. Ne-am comandat cate ceva de mancat si de baut, iar meniurile au sosit surprinzator de repede. Toata seara am discutat, povestit, comentat despre absolut orice si parca mai erau lucruri de spus.
- Cosmin a devenit o persoana foarte responsabila asa cum am zis mereu ca va fi, iar logodnica lui este minunata din toate punctele de vedere! a afirmat unchiul Toni cu adevarat multumit de bro.
- Poate ca ne vom revedea cat de curand la nunta. E o invitatie! am chicotit.
- Oh, dar sunt foarte decisi in ceea ce priveste viitorul! Imi place asta! In ziua de azi, rar mai vezi tineri atat de hotarati.
Se vedea pe chipul lui cat il admirat si aprecia pe Cosmo. La drept vorbind, cine nu ar fi facut-o? Am suras la acest gand, chiar eram mandra de fratele meu.
- Robertinio, ce mai face? Nu ai mentionat nimic de el. a continuat barbatul din fata mea sorbind din ceasca de cafea. Am ezitat in a-i raspunde scotand un prelung oftat.
- Ne-am despartit cu ceva timp in urma.. vestea l-a luat prin surprindere, caci ma privea vizibil uimit. Poveste lunga.. mi-am dat ochii peste cap semn ca nu imi facea placere sa vorbesc despre asta, iar el a inteles si mi-a raspuns printr-o usoara strangere de mana.
- Sunt sigur ca acum regreta stiind ca a pierdut o bijuterie de fata ca tine. am simtit cum obrajii imi iau foc si i-am multumit printr-un zambet. Momentan ai pe cineva?
- Nu.. Eu.. melodia telefonului sau m-a intrerupt, mai bine spus m-a „salvat”.
- Scuza-ma un minut, scumpo!
Am dat din cap semn sa raspunda, iar acesta a facut intocmai. Dupa conversatia foarte scurta, brunetul a cerut grabit nota de plata chelnarului ce ne servise.
- Imi pare rau, dar trebuie sa lasam discutia asta pe altadata.. Afacerile..
- Nu-i nimic, unchiule. Te inteleg! am incercat sa-l linistesc. Ma bucur ca am avut ocazia sa ne revedem!
Ne-am zambit reciproc, iar dupa ce a platit am iesit, indreptandu-ne spre automobilul sau negru. Pe drum nu a mai adus vorba despre subiectul inceput si ma bucuram ca n-a facut-o. Ar fi fost prea multe de zis si de lamurit. Am ajuns destul de repede in fata casei mele, iar dupa alte imbratisari si urale de bine, am coborat din masina, iar unchiul Toni a luat-o din loc, derapand.
Am oftat prelung, apoi m-am indreptat alene spre casa. Se pare ca Deea si Cosmo inca nu au ajuns, caci becurile dinauntru erau stinse. Ce bine! Chiar aveam nevoie sa fiu singura. Un scartait puternic provocat de o frana brusca m-a facut sa ma intorc speriata spre sosea. Ce naiba cauta el aici? A iesit ca o vijelie din automobilul sau, apropiindu-se cu pasi grabiti de mine. Parul blond ii era dezmierdat de adierea usoara a vantului, iar ochii lui albastrii erau greu de citit. Sincera sa fiu, ma speria putin atitudinea lui.
- Ce e cu tin.. dar nici nu cred ca m-a auzit sau nu a vrut, caci m-a interupt.
- Poti sa-mi explici si mie cine naiba e ala? a vorbit cand s-a vazut langa mine.
Tonul ii era serios si manios in acelasi timp. Ce dracu’ l-a apucat? La asta chiar nu ma asteptam. Mi-a trebuit un minut sa procesez ce m-a intrebat.
- Cine te crezi sa-mi ceri mie explicatii? i-am raspuns cu o intrebare punandu-mi mainile in san si ridicand dintr-o spranceana.
- Doamne, Ale, tu nu vezi cat e de in varsta pe langa tine? Ti-ar putea fi tata. Pentru numele lui Dumnezeu, ce e in capul tau?!
A inceput blondul „minunatul” sau discurs ignorand cu totul intrebarea mea. Se criza si gesticula din „aripi” precum o gaina, plimbandu-se din dreapta in stanga si invers prin fata mea. Deja ma enerva la culme iesirea lui.
- Nu te priveste pe tine ce fac eu cu viata mea privata. Viata MEA, ai inteles Eduard? Cel mai bine: lasa-ma in pace!
Ridicasem tonul vizibil iritata de situatie, pana la urma eu nu i-am cerut lui explicatii cu cine umbla si cu cine nu. Oricat sufeream, eram nevoita sa-i respect alegerile, iar el o alesese pe ea..
- Nici daca-mi juri, nu te cred ca tu simti ceva pentru ala! mi-a trantit-o fara nici un resentiment. Gata! Asta pusese capac.
- Tu nu stii absolut nimic! i-am intors spatele cu gandul sa ma duc naibi o data in casa, dar mi-a blocat drumul, punandu-se in fata mea.
- ..Pentru ca tu ma iubesti pe mine! Mereu m-ai iubit! a continuat aproape soptind convins de afirmatia sa.
Aproape ca m-a lasat fara cuvinte. Nu ca nu ar fi fost adevarat ce spunea, dar asta nu insemna ca trebuie sa las garda jos. Da, eram orgolioasa, dar el era cel care rasucea cutitul in rana si nu trebuia sa-i arat ca doare.
- Ha ha ha! am ras sarcastic si cert era ca nervi mi se mai domolisera. Cred ca o gluma mai neinspirata ca asta nu am auzit in viata mea!
- Vrei sa iti demonstrez?
- Oh! Si ce-o sa faci, ma duci la un detector de minciuni?!
- E si asta o idee, dar am metodele mele. mi-a zambit smechereste, analizandu-mi reactia plina de nedumerire.
Se apropia cu pasi marunti de mine, distanta dintre noi fiind din ce in ce mai mica. Ne priveam intens in ochii de parca prin asta incercam sa comunicam. Am inchitit in sec cand am realizat ca se aplecase usor, apropiindu-si fata de a mea. Inima a inceput sa-mi pulseze, iar corpul parca mi-a vibrat cand si-a pus mainile pe talia mea. Era o senzatie atat de placuta sa simt cum mii de fiori imi strabateau trupul.
- Doar te-am atins si deja ai inceput sa tremuri. Recunoaste! a chicotit satisfacut de reusita sa, dar nu puteam sa las lucrurile asa.
- Prostii! m-am tras, dandu-ma cativa pasi in spate. Frigul de afara e de vina. Acum ca te-ai lamurit ca e doar o simpla nebunie ce crezi tu, eu am plecat in casa.
Nu a schitat nici un gest, nu a facut nici o miscare auzind toate acele lucruri, ci doar ma privea cu acei ochii blanzi de parca nu m-ar crede. Am decis ca era timpul sa o iau din loc, dar in momentul cand am vrut sa-l ocolesc, indreptandu-ma spre intrare, blondul m-a prins de brat intorcandu-ma spre el. Mi-a cuprins fata in palmele lui calde, iar dupa ce m-a tintuit cu privirea pentru cateva secunde, si-a strivit delicat buzele de ale mele. Am facut ochii mari si am incercat sa ma desprind din incatusarea bratelor sale, dar era prea puternic in comparatie cu mine. Si-a trecut limba peste buzele mele, apoi a inceput sa se joace cu ele parca sorbindu-le si muscandu-ma de cea inferioara. Mh! De ce a trebuit sa faca asta? Era ca si cum unui alcoolist i-ai fi pus in fata o sticla cu alcool pe care nu trebuia sa o goleasca. Era clar ca acest lucru ar fi fost imposibil pentru el. Deja era prea tarziu sa ridic acel perete invizibil intre noi, sa pastrez aceeasi distanta rece, caci ma agatasem cu ardoare de gatul lui, strangandu-i in pumn parul blond si des. I-am raspuns la sarut parca vrajita de acel moment, in timp ce Edi isi infasurase ambele maini in jurul taliei mele lipindu-ne, ca si cum am fi fost doua suflete intr-un singur trup. O, Doamne! Cat puteam sa-l iubesc, dar el.. El oare ce simtea? Era un simplu joc sau chiar tinea la mine? Celularul a inceput sa-i rasune zgomotos din buzunar. Cu greu s-a desprins din acel sarut, cu toate ca as fii dorit sa nu o faca. Rasufla greu, ca si mine deasemenea.
A raspuns la telefon abia cand s-a departat cativa pasi de mine. Sprancenele mi s-au arcuit, incruntandu-ma. Nu am reusit sa aud toata convorbirea, cert e ca acel „Da, Bibi!” nu mi-a scapat. Asta m-a facut pentru cateva momente sa uit tot ce simtisem pe parcursul acelui sarut. Chiar picasem de fraiera crezand ca el face toate astea pentru ca ma iubeste si chiar isi doreste sa fie cu mine. S-a apropiat de locul unde ma aflam imediat ce a terminat de vorbit, oftand usor.
- Alex, trebuie sa plec urgent! Am o problema..
Si-a intins mana vrand sa-mi atinga obrazul, dar m-am ferit. M-am dat cativa pasi in spate privindu-l si dezaproband din cap, apoi dintr-o miscare, am urcat scarile de pe veranda de la intrare.
- Grabeste-te, ce mai stai?! Problema aia nu o sa se rezolve singura.. am descuiat stangaci usa, caci mainile imi tremurau de nervi si din cauza acelor sentimente chinuitoare pe care le simteam. Ah, era sa uit! mi-am intors din nou capul spre el. Pe noi doi nu ne leaga nimic, nici din partea mea, dar nici din partea ta! Nu te mai minti singur. Sper ca te-am lamurit acum! am simtit cum ochii negrii imi sunt inundati de lichidul incolor si pot sa jur ca vocea mi-a tremurat.
Am intrat in casa inainte ca Eduard sa mai spuna ceva. M-am lipit de usa si parca picioarele nu imi mai sustineau greutatea corpului, asa ca am cazut in genunchii. Linistea inabusitoare din hol a fost asaltata de suspinele mele zgomotoase. Ma simteam ca dracu’, dar eram nevoita sa accept realitatea asa cum era. Poate ca trebuia sa cer socoteli, explicatii, dar la ce folos? Poate ca trebuia sa lupt mai mult pentru ce imi doresc, dar de ce sa rapesc pe nedrept fericirea altora care nu imi e destinata? Faptele vorbesc de la sine, iar eu si Edi nu suntem sortiti sa fim impreuna!

***

Trecusera aproximativ 3 saptamani de „atunci”. Ca intotdeauna, am fost ocupata cu munca de la servici si cu facultatea. Slava Domnului, ca nu am avut o perioada foarte obositoare, ci chiar una OK. Atat i-ar mai fi lipsit starii mele nu prea stralucite. In fata celor din jur eram mereu vesela si bine dispusa, dar nu mai eu stiam ce simt cu adevarat si ca mi-ar fii venit sa plang la orice melodie lenta pe care o auzeam sau la orice film romantic, daca nu chiar si la o comedie. Relatia mea cu Eduard era groaznica. Il evitam pe cat posibil si cred ca el facea acelasi lucru, caci nu mai vorbisem dupa cele intamplate. Cand aveam ocazia, il admiram de la departare, iar uneori il vedeam chiar si cu Silvia. Nu le purtam pica, dimpotriva, ma bucuram daca ei erau fericiti.
Am scos un oftat prelung. Stateam in pat, uitandu-ma la tv si reflectam la toate lucrurile astea. Mi-am indreptat privirea spre birou la calendaru pe care era incercuit cu un marker rosu data mea de nastere: 23 mai. Mai exact, chiar azi! Implinisem 20 de ani. Mda.. O zi ca oricare alta, daca ma intrebai pe mine. Pe langa faptul ca eram racita cobza, mai eram si singura-singurica acasa, caci Deea si Cosmin au fost nevoiti sa plece din oras cu afaceri. Vorbisem cu rozalia mea mai devreme si asteptam ca din moment in moment sa soseasca. Trebuia sa se simta macar putin ca azi e ziua mea, nu?! Iar ea se pricepea de minune la asa ceva. Am auzit doua batai in usa, iar aceasta s-a deschis dupa ce am zis un ragusit „intra!”.
- Ah, Ioana! Credeam ca nu mai ajungi.. o da-ta..
Aproape ca am silabisit ultimul cuvant, caci in fata mea s-au ivit doi ochii albastrii, superbi, parul blond ii era dat cu gel si facut tepi. Il prindea chiar bine. Tricoul verde cu inscripti si blugi inchisi la culoare ii puneau in evidenta corpul bine mentinut. Am inghitit in sec facand ochii mari, apoi am tras plapuma peste mine si m-am intors cu spatele spre el.
- Am vorbit cu ea si am rugat-o sa mai intarzie putin ca sa discut cu tine. Poti, te rog, doar sa ma asculti, daca nu vrei sa te uiti la mine? nu am raspuns nici macar printr-un gest, iar blondul a continuat dupa un oftat luand tacerea mea ca pe un „da”. OK! Am vorbit cu frati’tu si am lamurit faza cu tipu’ ala, adica unche’tu si imi pare sincer rau ca am tras concluzii pripite. Nu am vrut decat sa te protejez.. Promit ca de acum incolo nu ma mai bag in viata ta personala, decat daca o sa-mi ceri tu asta! a spus totul pe nerasuflate.
Nu m-am miscat pentru cateva secunde analizand cele auzite si totusi.. As fi sperat ca altul sa fie motivul pentru care a venit. M-am intors cu fata spre el, zambindu-i si linistindu-l ca totul e ca si uitat. Mai putin el, dar asta am pastrat-o pentru mine. S-a ridicat in picioare dand sa plece, dar s-a intors la fel de repede asezandu-se pe pat langa mine.
- Era sa uit sa iti dau asta! a scos din buzunarul pantalonilor o punguta mica colorata de cadou si m-a indemnat sa o iau. La multi ani, Alex!
- Edi, dar nu treb.. mi-a atins suav buzele cu degetul sau aratator, apropiindu-si fata sa de a mea.
- Cadourile nu se refuza, iar eu m-as simti jignit daca nu-l vei accepta!
Cu siguranta, in acele conditii nu puteam sa refuz, asa ca l-am luat fara alte proteste. Cred ca eu ii cunosteam cel mai bine incapatanarea aia cu care ii reusea aproape orice.
- Multumesc mult! Foarte dragut din partea ta! i-am zambit, iar el mi-a raspuns prin acelasi mod.
- Bine.. Si cu asta am terminat. Ai mare grija de tine si insanatosire grabnica!
Am aprobat din cap multumindu-i, din nou. Ne-am salutat, iar inainte sa o ia din loc, m-a sarutat scurt pe obraz si m-a imbratisat. Wouw! Asta chiar m-a luat prin surprindere, nu ca m-ar fi deranjat cu ceva. Ultimul lucru pe care l-am auzit a fost usa inchizandu-se in urma sa. Ceva timp cred ca am privit in gol, tinandu-mi palma pe obrazul ce a fost atins de buzele sale moi. Cand m-am dezmeticit, am scos din punguta multicolora o cutie rosie imbracata din material de catifea. In aceasta se afla un superb inel din aur alb cu un diamant micut ce nu iesea prea mult in evidenta, dar nici nu trecea neobservat. Chiar nu se uitase la banii cand mi l-a luat. Se vedea minunat pus pe inelarul de la mana stanga si totodata avea o semnificatie sentimentala pentru mine, chiar si in acea situatie. Uof! Imi venea sa-mi dau palme, la propriu! Nu am reusit sa-mi admir indeajuns cadoul, caci usa s-a deschis lovindu-se de perete. Ioana si-a facut loc in incapere precum un taifun. M-am ridicat in sezut speriata.
- Sa te intreb ceva: tu chiar esti proasta? Ti s-a atrofiat de tot creierasul ala de nu mai proceseaza? abordarea ei directa m-a socat, o priveam perplexa nestiind ce sa-i raspund. Fata asta chiar nu are leac, uneori.
- Ce te-a apucat, nebuno? Ai cazut in cap azi dimineata?
- Tot eu sunt aia scrantita?! s-a trantit pe spate in pat, langa mine. Alexandra, chiar nu te inteleg! Il iubesti, stii ca te iubeste si totusi il lasi sa plece?! gesticula din maini parca asteptand sa se intample o minune.
- Despre ce tot bati campi?
- Despre Eduard, desteapto! Vrei sa iti spun si pe litere sau sa iti desenez?
- Ce e cu el? Ca nu inteleg! vocea imi era ragusita si abia reuseam sa scot sunetele in asa fel incat sa se inteleaga ce spun.
- Oh! si-a dat ochii peste cap, vizibil iritata. Pleaca! In momentul asta e in drum spre Edinburgh. Se duce la maica-sa si matusi-sa.