O trecem pe feminin

[Teh]

Heeeeeeeei :*. Mulţumesc mult de comentarii . Mă bucur că citiţi şi că vă place. Îmi cer iertare pt. greşeli -.-' .
ps : I bet you're gonna hate me now : >

Lectură plăcută!

[center]Capitolul Optisprezece[/center]

Nu ştiu când a trecut seara de sâmbătă. Pentru că fusese oarecum prinsă într-o magie stranie. Şi mi-a plăcut. Mi se părea chiar şi mie ciudat acest fapt... Că eram atât de fericită din cauza unor lucruri atât de nesemnificative. Adică, aşa erau lucrurile. Fără prea multă importanţă, nu ? Cel puţin eu aşa credeam. Şi mă făceau atât de bine dispusă şi atât de veselă, că nu îmi mai păsa.
Când m-am trezit duminică dimineaţă, am simţit aceaşi senzaţie ca şi cea din zilele trecute. Împlinire. Da. Ceva foarte asemănător cu acel cuvânt, deşi nu ştiam cu adevărat ce înseamnă. Cu o mică definiţie din dicţionarul explicativ al limbii române ,era destul de uşor de dedus.
Chiar atunci când am deschis ochii , am prins telefonul, am văzut că era ora 10 şi i-am trimis un mesaj lui Dani. În mod normal chiar nu aş face aşa ceva. Dar nu era vina mea că băiatul ăsta exista cu adevărat şi că era cu mine. Şi poate că ţineam la el. Un pic. Un pic de tot. Sau poate ceva mai mult. Ah , la naiba! De unde era să ştiu eu aşa ceva? Sentimente atât de încurcate! Era prea greu şi sportul meu favorit nu era gândirea.

[center] Neaţa . Ce faci? Ăh... Ne vedem azi? [/center]

Am râs de mine după ce am văzut mesajul expediat şi aproape că mi-am dat cu palma-n cap. Bravo Ela, eşti o fată prea deşteaptă pentru secolul ăsta. Vrând să nu mă mai gândesc atât la faptul că eu chiar îl „ băgasem în seamă mai mult decât ar fi trebuit” , am mers să fac un duş şi toate cele pe care obişnuiam să le fac dimineaţa. Când am ieşit din baie mă simţeam total revigorantă şi tot mă mai mustram pentru micuţica mea greşeală.
Însă, mai bine regret ceva ce am făcut decât ceva ce nu am făcut.
Şi se părea că întotdeauna aveam dreptate. Am primit răspuns de la Daniel. În timp ce am apăsat butonul pentru „ citire” , pur şi simplu eram prea entuziasmată. Nu credeam că inima mea poate bătea aşa de tare din cauza unui lucru atât de lipsit de importanţă.
Era clar. Aveam o problemă care se raporta la nivelul cutiei craniene. Nu ! Nu ! Mai degrabă la nivelul cutiei toracice. Hm, parcă acolo se afla inima.
Am citit repede ceea ce îmi scrisese.

[center] Oo, ai făcut ochi my love? Eu sunt plecat din oraş că am câte ceva de rezolvat. Îţi zic diseară despre ce e vorba. Cred că o să ajung puţin mai târziu, deşi eu o să încerc să apar mai devreme. Sigur că ne vedem. Vreau să te văd ( mi-e dor de tine ) . Şi cred că trebuie să îţi zic ceva.. Hm, tu ce faci?[/center]

A fost un mesaj destul de lung. Nu obişnuia să le scrie chiar atât de mari , însă nu mă deranja. Am răspuns repede şi mi-am găsit drum până acasă la Aura. Mă plictiseam şi ştiam sigur că ea nu dormea. Plus că puteam să facem ceva doar noi trei, eu , ea şi fratele ei. Ca în vremurile trecute. Ok, eram egoistă. Dar de abia aşteptam să vină seara să îl văd pe Daniel încât trebuia să fac ceva ca să treacă timpul. Oh, Doamne! Am devenit oare dependentă?

[center] Ok mi amor, dacă vi prea târziu eu nu ies . Poate. Cred. Eu acum merg pe la Aura ( mă plicti singură ) . Ai grijă de tine. Pa[/center]

Prietena mea cea mai bună a fost surprinsă să mă vadă la ea. Mai degrabă asta pentru că era încă în pijama şi eu eram mai vrednică decât ea. Şi duminica. Aproape că s-a închinat iar eu am început să râd. Am intrat în casă şi am observat că părinţii lor erau plecaţi ( am aflat că plecaseră de dimineaţă până la nu ştiu ce rudă – nu am fost pera atentă ) .
- Scumpilici, vai de capu’ tău. Cum naiba , la ora asta încă în pijamale?
Am vrut ca tonul meu să pară destul de uimit şi acuzător însă cred că mai degrabă a ieşit unul extrem de amuzant. Asta pentru că Aura a început să râdă , şi la rândul meu şi eu am făcut acelaşi lucru.
Era atât de bine să fiu cu ea. Pentru că mă înţelegea şi accepta. Şi pentru că şi eu făceam acelaşi lucru. Tocmai când îmi ţineam un discurs filozofic profund interior, fratele Aurei a apărut căscând şi înjurându-mă.
- Ce naiba mă la ora asta , cu noaptea-n cap, vii să trezeşti oamenii. Nu am văzut aşa ceva. Hai pleacă odată că vreau să dorm.
Asta a fost de-ajuns cât să mă facă să îi trag una aşa că m-am năpustit asupra lui şi am început să îl ciupesc. Desigur că începuse şi el să mă ciupească şi curând am început să ne fugărim prin casă. El a şi trântit câteva lucruri şi atunci am auzit-o pe Aura ţipând să terminăm. Asta l-a cam enervat pe frăţiorul ei şi a lovit-o. Ăştia doi se certau şi băteau destul de des. Iar eu şi amica mea am sărit iar peste el şi am început să îl tachinăm, lovim , ciupim şi iar tachinăm.
Şi a fost amuzant. Trebuie să recunosc că mintea mea nu a fost ocupată cu altceva şi chiar am trăit momentul. Am stat cu ei. Am fost fericită. Şi m-am gândit doar la faptul că sunt extrem de norocoasă să am asemenea prieteni.
Îi adoram şi eram sigură că şi ei mă plăceau pentru ceea ce sunt. Plus că am avut o discuţie interesantă cu Cătălin ( acesta era cel de-al doilea nume al lui ) .
- Nu-mi vine să cred ce i-ai făcut Mihaelei. Eşti o bestie fără suflet.
Desigur că a chicotit după replica asta şi eu i-am furat sandwhich-ul. Eram în bucătărie şi profitam de Aura . Adică, ne-a făcut să mâncăm cum noi eram mici, nevinovaţi şi fără experienţă. Asta l-a înfuriat puţin dar i-a trecut atunci când mi-a băut paharul cu suc.
- Nu e adevărat, nu sunt o bestie. Ci mai degrabă o fiară fără pic de inimă care o să te termine şi pe tine într-o zi dacă nu faci ce îţi zic.
Asta l-a amuzat ÅŸi mai tare.
- Nu, pe bune?
- Da . Pe bune. Dacă ai nevoie de ajutor, just give me a call baby.
Se enerva când foloseam replici în engleză.
- Da. Ok, am o treabă pentru tine miss.
Asta devenea curios.
- Da?
Şi atunci m-a făcut să râd şi mai tare.
- Du-te dracului şi împuşcă-te. Dacă nu , o s-o facă cineva mai devreme sau mai târziu. Terorizezi pe toată lumea. Zău.
Ştiam că glumea. Aşa vorbeam noi. Totuşi, aceste replici au stat ceva vreme în capul meu. Curios, dar adevărat.

Când am ajuns acasă era destul de târziu. Bine că eram vecini. Am făcut iar un duş, aveam o obsesie pentru asta şi am mai mâncat ( iar mi se făcuse foame ) . După care am decis să mă schimb în ceva mai acceptabil pentru o ieşire. Nu ştiam ce o să fac eu cu Dani pentru că îmi dăduse un mesaj mai devreme unde să ne întâlnim şi la ce oră. Soarele se pregătea să apună atunci când m-am privit în oglindă pentru ultima oară. Era destul de friguleţ afară , aşa că îmi luasem o pereche de blugi strâmţi şi o bluză cu mânecă lungă. Aceasta din urmă era albă . Nu avea un decolteu prea indecent sau nimic asemănător şi pe spate avea scris ceva cu litere roşii . Nu am înţeles totuşi limba în care erau inscripţionate acele litere. Mi-am lăsat părul desprins şi mi-am schimbat şi cercelul din nas, cu un model care să se potrivească cu stilul vestimentar abordat.
Am ajuns destul de repede la destinaţie, şi peisajul era minunat. Vântul nu adia şi ştiam că urmau să fie nişte stele minunate pe cer în această seară.
Şi cred că ştiam şi ce urma să fac a doua zi. Se datora oarecum din cauza unei discuţii avute cu Dani într-o zi. Trebuia să fiu responsabilă uneori şi să nu fiu atât de orgolioasă. Aşa că aveam să îmi cer scuze şi să o fac pe proasta o vreme, după care să îmi reiau comportamentul. Nu avea să fie prea greu având în vedere că Dan urma să fie acolo şi că. .. Ei bine, nu aveam eu să pun suflet din cauza unei „ scuze ” aruncate din necesitate. Chiar dacă asta însemna să îi dau satisfacţie profesorului meu de psihologie. Zău, nu-mi păsa.

Când am ajuns la destinaţie... Ei bine. Nu am cuvinte să exprim ce am simţit cu adevărat. Era acolo şi mă aştepta într-adevăr. Îmbrăcat cazual , am văzut că purta şi un hanorac ( sigur îl luase pentru mine. Ştia că nu urma să mă îmbrac prea bine şi o să tremur. Mereu era aşa ) . Avea o expresie atât de profundă . Profundă şi oarecum diferită de alte dăţi. De parcă ceva îi dădea bătaie de cap. Îngrozitor de mult. Şi dacă aş fi fost cu adevărat atentă aş fi realizat că ceva îl măcina de ceva vreme. Însă nu vrusesem să văd mai departe demine şi egoismul meu. M-am uitat şi eu serioasă la el... Şi nu ştiam cum să reacţionez. Nu ştiam ce avea dar speram că nu era ceva grav.
Am fugit spre el şi l-am îmbrăţişat sărutându-l . Mi-a răspuns în acelaşi mod, agăţându-se incredibil de mult de mine şi parcă nevrând să îmi dea drumul. Am acceptat acest gest ca pe unul extrem de intim.
Mi-a prins mâna şi am început să mergem, în timp ce am realizat că soarele dispăruse de tot de pe cer. Eram pe străzile luminate artificial ale oaraşului. Era o plimbare obişnuită.
De câte ori nu făcusem asta?
Atunci? Atunci... De ce atmosfera era atât de încărcată şi niciunul dintre noi nu zicea nimic?
Asta nu era vina mea. Dar a lui? Ce se întâmpla? Am spart tăcerea.
- Ce s-a întâmplat?
Am abordat un ton direct şi cât se poate de firesc. Oricât de îngrijorată aş fi părut, trebuia să aflu ce nu mergea bine. Şi am observat că el nu urma să îmi zică nimic, aşa că unul dintre noi trebuia să fie mai „ curajos” aici . Nu? Nu îmi păsa dacă eram eu aceea.
Ne-am oprit şi acesta mi-a strâns şi mai tare mâna. S-a pus în faţa mea şi mi-a prins şi celelalte degete într-ale sale, acum privindu-mă adânc în ochi.
- Vreau să... Să îţi zic ceva.
Oh , da! Minunat. Probabil era ceva de genul : ştii îmi place mult de tine dar trebuie să ne despărţim. Sau nu : ştii nu cred că sunt destul de bun pentru tine. Sau , mai rău : îmi pare rău dar... Oh, groaznic. Ce urma să zică?
Vroia să ne despărţim? Pur şi simplu nu vroiam să aud aşa ceva. Cum de nu am văzut asta venind? Mda. De proastă, de aia ! Pentru că am fost orbită de fenomenul ăsta numit „ afecţiune” . Da. Pentru că am fost o idioată ca şi alte fete.
Cum îmi permit să judec pe alţii?
Nu am reuşit să reacţionez pentru că a continuat să mă privească. Aş fi vrut ca cerul să nu fi fost atât de frumos în acea noapte. Strălucitor şi plin de stele. De parcă ar fi fost singurul lucru important la care te puteai uita. Atât de fabulos. De ce a trebuit să fie aşa ?
- Am primit o bursă din America pentru studiu. Şi în mod normal ar fi trebuit să plec de anul viitor, pentru o facultate. Însă am primit o altă bursă recent şi ar trebuit să plec peste o săptămână. Acolo de abia se începe semestrul, în locul în care merg eu. Şi... Îmi aduce o grămadă de beneficii, pot să fac ceea ce mi-am dorit întotdeauna. Fără sprijinul altora.
A tăcut şi am observat chipul lui trist.
Reconfortant. Oare era doar o amărâtă de scuză?
- Nu vreau să ne despărţim!
A oftat spunând asta . Şi-a închis ochii parcă fiindu-i greu să-mi vadă reacţia. Inima mea nu mai bătea atât de tare şi am ştiut că faţa mea era tristă.
- Adică pleci.
Am zis mai mult ca o confirmare a celor auzite. Mâinile îmi erau vlăguite de puteri. Nici nu îmi mai dădeam seama că erau cuprinse de ale sale.
- Da...
A spus pe un ton domol şi totodată blând. Trebuia să fiu fericită pentru el. Aşa că am încercat să zâmbesc. Pentru că înainte de toate eu şi Daniel fusesem prieteni. Amici buni ce se simţeau bine împreună. Şi acum iubiţi. Făcusem parte dintr-un singur întreg pentru o perioadă. Dar asta nu putuse să dureze pentru totdeauna. Căci el era pe o parte ca mine, aşa cum analizasem eu mai de mult. Da. Aşa era. Pentru că şi eu mi-aş urma visul indiferent de obstacole.
- Atunci ne despărţim. Ştii, nu?
Nu era un ton plin de reproş. Era doar realitatea. Aşa se auzea şi vocea mea. Plină de realism.
- Nu vreau asta. O să vin în vacanţe Ela. Şi ...
L-am îndrerupt. Mi-am tras mâinile din ale sale şi am pus un degete în jurul buzelor sale. A tăcut şi aşa am făcut şi eu. M-am ridicat pe vârfuri şi l-am sărutat. Era atât de cald în seara asta. Aşa cum era întotdeauna. M-a strâns în braţe.
Dar nu am stat prea mult aÅŸa.
- Nu o să te aştept .
Tot zâmbeam. Un zâmbet prostesc , fals şi forţat. Mda. Pentru că ştiu că altfel aş fi început să plâng. Şi nu vroiam să îi arăt cât de tristă eram.
- Ela...
A continuat însă iar nu l-am lăsat să zică nimic.
- Îmi pare rău. Am şi eu visul meu. Nu pot. Hei, nu e sfârşitul lumii. O să ai ceea ce ţi-ai dorit, nu ? Ştiu cât înseamnă bursa asta pentru tine.
M-am surprins cu acel ton încurajator, însă înăuntrul meu nu părea deloc să fie aşa. Ironic. Da, dar adevărat.
Am adăugat.
- M-am simţit bine cu tine. A fost una dintre cele mai tari lucruri. A urmat un zâmbet sincer. Dar aşa nu merge. Ştii , nu ?
A încercat să mă îmbrăţişeze iar dar nu l-am lăsat.
- Mirabela, serios. Putem încerca... Eu.. Frate , e greu să zic asta. Dar chiar ţin mult la tine şi nu vreau să te las. Însă nu pot renunţa nici la bursa asta, ştii doar.
Am dat din cap.
- De aceea fac lucrurile mai uşoare. Anul ăsta ai bursa aceasta pentru liceu. Următorul va veni cea pentru facultate. Nu e un reproş. Nu vreau să ai nimic aici care să te distreze, înţelegi?
Înainte să plec, am mai spus ceva.
- Şi să faci furori pe acolo. Poate îmi trimiţi o carte poştală , sau ceva asemănător. Doar suntem prieteni, nu ? O să ne amintim într-o zi de asta şi o să fim fericiţi. O să jucăm poate iar baschet cu copii noştrii.
I-am putut citi depresia de pe faţă. Poate chiar semăna cu un fel de agonie. Am vrut să mă întorc şi să plec dar am mai făcut un gest. Pentru mine, iar din cauza egoismului şi pentru că nu mă puteam controla. L-am sărutat scurt.
Ştiam că dacă aş fi continuat să îl ating şi să fiu atât de pasională, eu aş fi avut de pierdut. Da. Căci nu m-aş mai fi putut opri şi i-aş fi zis că îmi doresc cu adevărat să îl aştept aici, eu singură. Ah şi nu vroiam aşa ceva.
Am plecat fără a mă uita înapoi. Am mers uşor, cu paşi lenţi. Asta până am fost destul de departe cât să nu mă mai zărească. După aceasta am început să fug asemeni unei nebune. Căci nu mai puteam suporta presiunea . Telefonul îmi suna, însă nu îmi păsa. Nu aveam de gând să răspund. Inima mea bătea mai tare doar din cauza presiunii aerului şi pentru că alergam. Altfel credeam că ar fi fost moartă. Mă simţeam rece . Aş fi vrut să am hanoracul lui Dani pe mine. Şi trupul lui lângă al meu pentru a-i simţi căldura.
Îmi doream multe . Dar nu mai aveam nimic din toate acestea. Îmi venea să plâng şi aproape că îmi simţeam ochii umezi. Dar mi-am oprit această reacţie îngrozitoare.
NU . Îmi ţipa conştiinţa în timp ce picioarele mele se mişcau foarte rapid . Căci nu aveam voie să fac aşa ceva . Nu în public.

Nu ştiu când am ajuns acasă. Nu îmi amintesc. Am ajuns şi m-am trântit pe podea, în acelaşi hol larg şi singuratic cum era întotdeauna, de când plecase mama. Mă bucuram că era aşa, căci dacă ar fi fost acasă nu m-aş mai fi putut elibera. Stând în genunchi, mi-am cuibărit capul între picioare şi braţele în jurul acestora, şi lacrimile au început să curgă. Nu erau lacrimi mute, căci tremuram şi plângeam printre suspine. Zgomotos şi totodată dureros, stând în acelaşi hol rece.... Îngheţasem, şi totuşi lacrimile acelea amare erau fierbinţi. Mi se scurgeau pe obraji, în gură şi probabil pe jos... Dar nu îmi păsa.
Îmi simţeam sufletul sfâşiindu-se şi vroiam să urlu. Să lovesc . Şi iar să mă smiorcăi. De ce mă durea atât de tare ? Nu mă părăsise, nu la drept vorbind. Eu o făcusem dacă stăteam să analizăm.
Ştiam din cauza cărui lucru simţeam această suferinţă... Pentru că pleca şi eu nu urma să mai fiu cu el. Nu urma să mai fiu protejată de acesta.
N utrebuie să plângi niciodată pentru un băiat.
Mi-am zis asta de multe ori şi am repetat pentru fiecare fată naivă. Eu ce făceam acum? Îmi călcam în picioare propriile principii? Şi totuşi... Capul meu mă durea, inima mea era ruptă-n două, sufletul meu era îngrozit şi nu mai vroia să simtă ceva vreodată...
Era ok dacă plângeam... atâta vreme cât nu mă vedea nimeni. Nu ştia nimeni ce făceam. Doar eu cunoşteam acest aspect. Nu?
Gândul acesta m-a făcut să suspin şi mai rău.
____
*my love = dragostea mea. Termen de alint din partea lui Dani către Ela.
Mi amor = dragostea mea. Termen de alint din partea Elei către Dani.
* just give me a call baby. = doar sună-mă păpuşel / drăguţule .