Love In Silence

[Verrine]

Bun deci ms ptr comentarii >:D<
Cele care sunt si cele care probabil au fost. :))
Bun deci, continuarea:

~Partea 4~

Si…asadar…
“Asta a fost.”
Imediat ce am deschis usa de la camera am dat cap in cap cu cineva, dezechilibrandu-ma si astfel, cazand. Am incercat sa privesc persoana din fata mea insa tot ce vedeam era galben. Stai… galben?!?
-Scuze… O! Sakura! Cat te-am cautat…
“Stiam eu ca e el… Nu pot sa cred cat de neatenta am devenit. Nu mai pot simti nici macar chackra lui Naruto.Nici macar pe a lui…Chiar si asa, asta nu ma impiedica sa nu ma distrez putin pe seama lui.”
-Iar tu esti…?
-Ce?!? spuse acesta in timp ce se uita ciudat la mine. Ma studia din cap pana in picioare, probabil a verifica daca sunt intradevar Sakura.
-Ce s-a intamplat? Ai uitat cum te cheama?
-Sunt Naruto! Suntem colegi de echipa! Nu-mi spune… ai si uitat de mine? si in timp ce vorbea se uita, sau cel putin incerca sa se uite catre mine cu niste ochi tristi de parca as fi uitat de cineva de o importanta inimaginabila.
-Naruto… Ciudat nume. Cred ca am avut un caine care il chema asa…sau era oare pisica.
In timp ce imi bateam joc de Naruto puteam spune ca ma simteam si mai bine… Toate gesturile care le facea ma amuzau,uitasem pentru cateva clipe de toate cele intamplate. Baiatul acesta chiar poate face pe oricine sa rada. Gaara avea dreptate, blondul hiperactiv este un tip de prieten ce greu il gasesti. Ce n-as fi dat sa il pot numi si eu prieten… poate mai mult. De ce nu poate Sasuke sa fie precum el?
“Sakura! Trezeste-te! Ce faci? Gata ai trecut de la cuburi de gheata la piscina si costum de baie?”
Vocea mea interioara… enervanta ca intotdeuna. Insa imi placea comparatia dintre Naruto si un costum de baie. Am incercat sa scap de blond si cu greu reusisem, puteai spune cu usurinta ca e o lipitoare.
Intr-un final am intrat in camera si m-am indreptat spre fereastra… Deja s-a facut seara. Mereu m-am intrebat cand trece tot acest timp.

!~Flash Back~!

-Ce repede a mai trecut si timpul! Nici nu am observat cand am terminat de facut acest jutsu.
-Hm… Se pare ca lumea ninja e ceva important, mai ales ca il ai pe tanarul Uchiha alaturi de tine. ”

!~End FlashBack~!

“Important zici…”
Nu am sa inteleg niciodata logica batranului. Cine stie… probabil el stia inca deatunci ce inseamna Sasuke pentru mine. Eram doar un copil…
“Ce scuza jalnica!”
Poate ca ai dreptate… Insa, puteam eu sa inteleg ce inseamna iubirea? Toti palavragesc ca e ceva magnific si inca nu inteleg de ce… de ce. Primul sentiment care l-am avut a fost acela de ura. Daca din iubire se naste ura atunci… unde este iubirea? Atat de greu de inteles…
Totusi, stau si ma gandesc… Daca ar fi sa plec nu inseamna ca as fi si eu tot o lasa? De ce sa imi condemn bunicul? Daca se afla si el in aceeasi situatie ca mine? Daca as reusi sa ma schimb… Sa incerc sa inchid tot ce a renascut in mine si sa traiesc restul vietii fara a sti ce inseamna “sentiment”. Sa raman invaluita intr-o ceata profunda fara a gasi vreodata lumina zilei ce ar clarifica totul.Din nou rece…
“Sakura, nu te mai inteleg! Prima data voiai sa-l omori, apoi brusc l-ai sarutat, si pentru ca nu e destul el ti-a zis ca esti un mare nimic pentru el. Ai vrut sa pleci si sa scapi de tot acest rahat si acuma vrei sa te schimbi?!? Incep sa cred ca ai inceput sa gandesti ca Naruto. Defapt cred ca ati face un cuplu perfect!”
Ce usor e sa fii certat… sa nu poti opune rezistenta. Oricat de dureros ar fi aceste vorbe sunt adevarat, iar eu nu pot face nimic. Nu o sa fug, asta e sigur, o sa incerc sa ma schimb. Aceasta e decizia mea finala. Insa, inainte de asta, mi-ar palcea sa imi aduc aminte clipele frumoase petrecute pana acum.

“-Cat de frumos… Toate aceste culori…
-Lumea nu e frumoasa, ci frumusetea privita prin ochii tai.
-Sasuke…”

Imi aduc aminte. Erai atat de bland si prezenta ta ma linistea.

“-Crezi ca voi reusi?
-Normal! E ceva ce nu poti face?”

Cata incredere aveai in mine,iar eu mi-am permis sa te uit. Pana acum nu am crezut ca exista astfel de lucruri. Ura aceasta, gustul dulce al razbunarii ce am vrut mereu sa-l simt… Mi se apre ceva dezgustator.
“SAKURA! Femeie, trezeste-te!”
Vocea mea interioara… Cea care are mereu dreptate… asa sa fie? Ma simt de parca as fi intr-o transa continua.
“Bine… vad ca nu ma inteleg cu tine. Ce ar fi ca aceasta schimabre sa inceapa acum?”
Imi placea ideea. Prea multe amintiri au fost lasate afara… multa suferinta. Totusi, as vrea sa-l mai vad inca odata.
Ies din camera… Nu ma grabesc, incerc sa trag cat mai mult de timp. Ma opresc undeva, la jumatate de metru de camera lui si incerc sa imi controlez chackra in asa fel incat brunetul sa nu ma simta.

sper ca va placut. :D