Cineva de sus ma apara!!

[Crazy Person]

Sper sa va placa!!!Discalimer: Nu detin niciun personaj (in afara de cele create de mine), personajele apartin lui Masashi Kishimoto si nu fac profit de pe urma lor.

Cap 1

Mergeam grabita prin piata aglomerata incercand sa ajung "acasa". Cand cuvantul asta imi suna in minte picioarele mele nu ma mai asculta, vror sa mearga in alta parte. "Acasa pentru mine insemna iadul ! Va intrebati de ce?
Pentru ca eu locuiam intr-un orfelinat darapanat, plin de copii care sufereau in taina, cu pereti scrisi cu rosu. Pe acei pereti se afla si scrisul meu, erau cuvinte triste, scrise de o fetita de 5 anisori care avea fata uda de picaturile de lacrimi crstaline. Cuvintele acelea stau si acum in mintea mea: "Mami, unde esti, de ce m-ai lasat aici? ".
Eu am trecut de ani suferintei, de tot ce inseamna durere in suflet si teama de oamenii fara mila, carora nu la pasa de tine. Am 18 ani, ma numesc Sakura Haruno . Am parul roz deschis , de marime medie, ochi verzi deschisi si pielea putin alba - putin roza. Sunt pregatita sa plec din locul asta, dar ma gandesc la saraci copilasi care raman in urma mea. Ei mai au de trait aici mult timp, mai au de suferit si de plans toata noaptea. Intr-un sfarsit ajung la orfelinat, dau "Buna ziua" directoarei si urc scarile. Intru in camera mea, imi salut asa numitele mele "surori" si incep sa imi strang lucrurile.
-Sakura...te rog fane sa intelegem si noi ! spune Ayme
-Ce sa intelegeci fetelor?
-De ..c....ce pleci?
-Pentru ca am 18 ani si stiti ca cei care devenit majori trebuie sa plece de aici.
-Pai .. noi avem aproape 18 ani, noi de ce nu plecam?
-Asteptati sa impliniti fetelor, si o sa plecati si voi din iadul asta.
Dupa discutia care imi sfasia inima pentru ca imi las aici cele mai bune prietene ale mele, Ayme si Noah. Erau gemene, aveau parul negru spre gri , ochi albastri ca cerul senin pe care nu l-am mai vazut de multi ani, si piele un pic mai inchisa decat a mea. Le-am spus fetelor sa nu isi faca griji , ca o sa ne mai vedem, le-am imbratisat cu lacrimile in ochi , mi-am luat la revedere si am coborat treptele din lemn uscat. M-am uitat la directoarea care plangea si nu stiam de ce, am lasato in pace dupa care mi-am luat la revedere si de la micuti ingerasi de 3 sau 4 ani. Cand sa ies pe usa m-am oprit o clipita, am tras aer in piept , in timp ce doua lacrimicristalini se scurgeau pe fata mea. Intr-un sfarsit am iesit pe usa din lemn de brad si am strans tare colierul gasit in valiza mea cand eram mai mica. Acel colier imi purtase noroc in momentele cele mai grele.
Credeam ca este colierul memei mele. Adevarul e ca imi era dor de ea, chiar daca nu o cunosteam. Eram hotarata sa practic o facultate buna, sa devin cineva si sa incerc sa iubesc. Iubire, cel mai greu lucru cred eu...Eu cred ca iubirea inseamna sa ti la cineva mai mult ca la propria ta viata. Asa imi doresc sa iubesc eu. Invatasem de mica sa fiu puternica, sa nu cred in toate minciunile tuturor si sa am incredere in mine. Eu singura am invatat aceste lucruri. Lasand la o parte gandurile mele sa revenim la realitate.
Mergeam linistita pe drumul plin cu oameni bucurosi care aveau pentru ce traii. Ridic capul in sus si ma uit la cerul care ar fi vrut sa verse lacrimi pentru mine, dar nu putea pentru ca lumina soarelui vroia ca eu sa fiu fericita si s nu ma gandesc ca voi suferi din nou. Mereu m-am gandit ca cineva acolo sus tine la mine, si ma apara. Adancita in gandurile mele nu observ ca am lovit o fata.
-Imi cer mii de scuze, nu am fost atenta, spun eu lasand capul in jos.
-Aaa, nui nimik , cred ca eu nu am fost atenta.
-Nu-i adevarat, eu nu m-am uitat pe unde merg.
-Asta crezi tu, dar eu am fost aia care a dat peste tine.
Amandoua am inceput sa radem dupa care am luato pe acelasi drum. Am discutat tot felul de tampenii, cred eu.
-Am uitat sa te intreb cum te numesti..deci..Cum te numesti?
-Ma numesc Hinata Hyuga ! Tu?
-Sakura Haruno, si nu am unde sa stau.** Cred ca nu am avut ce spune, cat de tampita pot fi uneori. Ce a fost facut nu mai poate fi indreptat, cred ca astepsa vad ce zice.**
-Aaa, pai poti sta la mine, pentru ca eu stau singura . Si nu it cer bani pentru ca esti prietena mea.
-Tu glumesti nu?
-Nu am de ce glumi, poti sta la mine , chiar te rog.
-Iti multumesc foarte mult. Spun asta dupa care sar pe ea si o imbratisez.
Hinata era o fata cu parul drept si lung, culoarea lui era negru inchis, ochi de un gri sters si pielea foarte alba.
Ziua era pe sfarsite asa ca ne-am gandit sa mergem acasa. Am rugato pe Hinata sa mai ramanem putin ca sa pot vedea apusul soarelui. Minunatul soare isi lua la revedere incet. Dupa cateva minute luna stralucitoare lua locul soarelui si spuse "Buna seara" micutelor ei fice, stelutele. Parca Dumnezeu avea grija de mine mereu. Luna statea pe cerul instelat si ma veghea spunandui Lui Dumnezeu tot ce fac. Intr-un sfarsit am ajuns acasa, Hinata avea un apartament primitor si calduros. Adevarul e ca niciodaa nu fussem intr-un loc asa frumos. M-apoftit in camera mea, unde ochi mei s-au facut mari vaznd ce camera aveam. Pereti erau cremi cu cateva modele pe ei, pe jos era un imens covor alb foarte pufos. Patul statea parca asteptanduma langa fereastra, iar ca mobilier erau : un dulap mare plin cu haine si pantofi, un birou alb spre crem si o masuta pe care era un ceas rosu. I-am multumit Hinatei inca o data, m-am imbracat intr-o pijama alba cu floricele rosi, formata din pantaloni trei sferturi si un maieu. M-am bagat in patutul cald , iar ochi mei au fost adormti de Mos Ene.

Sper sa va placa, cred ca sunt mai mult de 40 de randuri. Dati moolte comentari si putzine critci. Pwp:*:*