Cel mai trist moment...cel mai dureros

[Sushiiushii]

Buna tuturor. Cred ca cu toti avem momente cand ne simtim lipsiti de speranta, cand cautam la nesfarsit un rezultat pozitiv al faptelor noastre, ajungand insa sa ne ranim pe noi insine.Nu am o viata perfecta nici eu.
Amy, postul tau mi-a atras atentia. Si tatal meu are o firma de constructi, dar lucreaza si pe teren, si traiesc cu teama dupa mine ca nu cumva maine sa pateasca ceva. Nu e simplu sa stai toata ziua catarat ca o maimuta la 5m inaltime sau mai stiu e nu stiu ce :-|. Inspira teama la fiecare colt.
Mama are un suflet bun, poate prea bun. Lucreaza pe post de asistenta intr-un spital, si in ori ce clipa poate conctacta o boala grava..doar din neatentie. Odata a cazut de pe scari, dar din fericire a scapat doar cu piciorul rupt. Totusi a fost foarte greu...si m-am speriat.
Sunt strans legata de persoanele din jurul meu, In urma cu 2 ani mi-a murit bunica. M-am simtit ciudat, si singura. Si nefericitul moment s-a produs in preajma Craciunului. Eu iubesc animalele...parca ele sunt singurele fiinte care imi pot alina durerea, Am o pisica si o catelusa in momentu de fata, Pe parcursul anilor am avut mai multe animale, printre care si un papagal. Am plans mult dupa toti. Doar privindu`i ma linisteam, iar plecarea lor a fost o lovitura dura pentru mine.
Totusi o sa fac o lista:

Prima mea catelusa a fost Lola, era mica si draguta, mereu ma amuza, si ma proteja. Odata, parinti mei trebuiau sa mearga in Ungaria sa rezolve cv probleme. Asa ca am luat-o si pe Lola cu mine la bunici. Toate bune si frumoase, eu am iesit in centru pentru a imi vizita verisorul. Atunci aveam doar 8 ani, Ea ma urmarea, si nu ma deranja acest lucru. Cand m-am intors aproape se intunecase, asa ca am zis sa o iau pe scurtatura. Grava greseala am facut, scurtatura insemna sa trec printr-un parc parasit, si foarte vechii, care se afla nu departe de casa bunici mele. Bun, acolo se adunasera niste caini vagabonzi, iar unul dintre ei a vrut sa ma muste. Eu nu am frica pentru caini, dar se pare ca atunci m-am speriat. Lola m-a salvat, insa a fost grav ranita. Caini vagabonzi au fost izgoniti de vecini care au auzit sunetele, iar cainele care a incercat sa ma muste, mort. Inca`mi aduc aminte modul in care ma privea cu un singur ochi, celalart fiind ranit. Implora mila...dar a murit. Intre timp, Lola fiind si ea grav ranita, eu impreuna cu bunicul meu am mers la veterinar cu ea. Inutil..a murit in masina, in bratele mele. Am plans mult dupa ea...foarte mult si nu o voi uita.

Si Lacky mi-a fost alaturi. L-am primit de ziua mea la un an dupa moartea Lolei. L-am crescut de mic, devenin astfel un bun prieten. I-am dat libertate, i-am dat tot ce a vrut. Era frumos, madru, amuzant, era perfect. Intr-o zi am mers intr-o excursie cu scl. Eram in cls 5-a. A doua zi cand m-am intors el nu mai era, Parinti mei m-au spus ca a fugit, dar pe mine ma durea intrebarea: De ce? Dar totul a fost o minciuna, am aflat asta cu cateva luni dupa. El fusese calcat de o masina, iar parinti mei m-au protejat spunand ca inca traieste...sau nu? Durea in orice caz...

In poveste intra si pisicutele Mira si Kira, pe care le-am salvat de la moarte. Cineva le-a aruncat la marginea drumului...iar eu le-am luat. Nu au trait mult, au murin din cauza ca erau prea mici. Am mai avut inca doi catei, unu` mare de rasa[nu stiu exact nulele rasei], si un pechinez...dar se pare ca mi-au fost furati de niste oameni fara mila. Unutil, de si i-am cutat nu i-am gasit.

Imi amintesc si de Kity, o pisicuta albaaa si draguuuuta, dar din nou..m-a parasit. Am avut si un papagal pe nume Coco...a trait 2 ani, insa se imbolnavise si murise. Si din nou am plans.

Animalele sunt totul pentru mine, chiar daca nu vorbesc, ma alinta, ma linistesc.

Eu traiesc un cosmar in fiecare zi, minut, secunda. Sa nu credeti ca moartea acelor fiinte dragi e totul..nu..de fapt, nici nu a inceput. De cand m-am nascut eu aud doar cu o sigura ureche...da ai citit bine, viata mea e distrusa din cauza acestei stupide problema. Parinti mei au incercat la nesfarsit sa gaseasca un ajutor, dar doctori nu imi dadeau nici o sansa. Mi-a fost uimitor de greu sa invat chestiile precum: ÅŸ,Å£, si inca alte cateva. Ridicol?..NU. Datorita faptului ca aud doar cu dreapata, incurcam literele. Dar am reusit, intr-un final. Totusi din cauza urechi de multe ori ajungeam in situatii periculoase, precum accidentele de masina, si de multe ori nu intelegeam propozitiile. Eu sunt legata de eternul: poftim? Adica repeta sa inteleg...
Pana anu` acesta colegi mei nu stiau de problema mea, crezand ca poate asa o sa reusesc sa ma integrez mai usor...si din nou inutil. Colegele au fost mai de treaba, insa baietii... mereu isi bateau joc pe tema asta. Ma strigau continuu...si cand ma intorceam, ei se faceu ca ploua. Anu` trecut cand dadeam tezele din cls 8-a...un coleg m-a intrebat ca de ce nu ii raspund cand ma striga la teza? Evident eu nu auzeam..iar altu a venit cu replica
,,-Pentru ca e surda!" Ahh..nu aveti idee cat a durut, a zis-o in gluma, dar pe mine ma durea enorm. Inconstienta de faptele mele, m-am trezit plesnindu-l. Am scapat de el, eu sunt acum la liceu, dar am decis sa le spun in fata despre problema mea, A fost mai bine, chiar s-au dovedit mai intelegatori, si m-au acceptat asa cum sunt. Asa am invatat ca e mai bine sa spui adevarul... dar tot doare. Totusi, eu urasc din toata inima un lucru: PRIMA BANCA!111 De cand ma stiu, sunt nevoita sa stau in blestemata aia >.<

hmmm..ar mai fii si momentul cand am avut primul iubit. De si tineam la el..el vroia doar sa ma culc cu el. M-am despartit de el..il uram si pentru ca mai apoi se cuplase si cu asa zisa ,,buna prietena" ..Al doilea..ei bine il cunoscusem la club. Am acceptat sa fiu prietena lui, dar mai apoi am aflat ca eu sunt ,,rezerva".In realitate el era deja impreuna cu o tipa blonda, grasa, de doi ani. Am nimerit si pe asta. Nu am avut noroc in dragoste...dar mi-am dat seama ca cel mai bine e sa fii ,,solo". Totusi cu ocazia acestei experiente, am aflat cine imi este prieten si cine nu. Si s-a dovedit ca cei care se dadeau mari prietene..erau defapt niste preacute. Imi vine sa vomit numai cand ma gandesc.

Dar...viata merge mai departe, ori cat de buna/rea e. Nu consider moartea o solutie, de si era sa o incerc si eu. Am invatat totusi ca singuratatea si tu insasi este/esti cel mai bun prieten al tau. Nu te poti trada singur..nu te poti minti singur, dar mai ales, nu te poti rani singur.

Totusi ...mi s-a spus ca sunt de ghiata, ca sunt prea dura! Si ghiciti cn a spus asta? Fostul meu prieten, ce ma pusese pe post de rezerva. Da..m-am razbunat pe el, iar razbunarea a fost asa de dulce, ba nuuuuu, m-am simtit in Rai!

Imi pare rau ptr postul meu kilometric, si sper ca nu v-am plictisit, dar asta sunt eu!Nimeni si nimic nu ma va schimba. Iar in dragoste? ..ei bine eu nu m-ai cred...