29-01-2010, 03:58 PM
Uau o.O Thanks tuturor pentru comentarii aprecieri and everything. I lreally love you guys :X thanks! >:d< * multe hugs *
Am venit şi cu capitolul 14 şi îmi cer scuze că e cam plictisitor şi cam scurt. Nu am dat detalii despre meci că nu eram în mood-ul de a descrie unul : - ? dar o să încerc să mă revanşez în cap 15 cu ceva mai NON plictiseală. Its a promise : o 3
Lectură plăcută!
[center]Capitolul Paisprezece[/center]
Nu mă gândisem atunci când mergeam aşa, unul lângă celălalt, că urma să mă ducă la mine acasă. Dar nu era logic? Sincer mintea mea era prea ocupată să stagneze în acea clipă. Şi el nu avusese de gând să îmi zică nimic, aşa că ce mai conta? Am reluat atitudinea mea rece odată ce am ajuns în faţa clădirii. Fusesem prea vulnerabilă.
- Mulţumesc Dani.
Tonul meu nu era decât amical, însă acesta mi-a zâmbit. Am dat din cap în semn că urma să plec, şi m-am întors. De această dată nu m-am uitat înapoi deşi am fost puţin curioasă dacă mă urmărea cu privirea. Era treaba lui. Pentru că eu nu aveam de gând să fac aceaşi greşeală de două ori.
Şi îmi plăcuse faptul că fusese alături de mine atunci când avusesem nevoie de el. Era într-adevăr plăcut. Dar nimic mai mult. Cred că nu vroiam să îl rănesc.
Sau poate îmi era teamă să mă îndrăgostesc.
Căci iubirea nu face niciodată bine. Sau cel puţin te face nefericit jumate din timp. Acest lucru l-am învăţat destul de uşor, urmărind vieţile celorlalţi. Însă, dacă aş sta să analizez, fericirea nu-i niciodată completă.
Intrând în apartament, am decis că nu am niciun chef să fac duş sau altceva, şi m-am trântit direct în patul din dormitorul meu. Era întuneric în cameră, pentru că nu dădusem la o parte draperiile. Iar eu mă simţeam atât de bine, nu aveam nevoie de lumină în acest moment. M-am gândit brusc la trecut, atunci când eram micuţă şi nevinovată.
Probabil că aş fi început să plâng acum. Însă în această clipă nu simţeam nevoia unui asemenea lucru. Mai degrabă îmi doream să dorm, mult şi bine pentru a nu mă mai gândi la nimic. Aveam nevoie de relaxare. Mi-am închis telefonul şi m-am cufundat în perne şi în cearceaful cu care mă înveleam. Pentru că îmi fusese prea lene să îmi fac patul. Şi în fond, aveam o săptămână întreagă să mă ocup de curăţenia apartamentului.
Trebuia să capăt forţe pentru ziua de mâine, când fratele meu urma să vină cu un ditamai scandalul la uşă pentru bătaia nevinovată pe care i-o dădusem proastei ăleia.
Uneori era stresant să ai rude în apropierea ta.
Nu am visat nimic.
De fapt, după câte ştiam eu, întotdeauna visăm ceva dar eu nu îmi aminteam nimic. Nu îmi venea să cred că dormisem toată ziua şi noaptea de ieri, dar mă bucuram. Aşa scăpasem de probleme. Deşi atunci când mi-am deschis telefonul am găsit destule mesaje de la Aura ( pentru că era îngrijorată ) , unul de la Dani ( ceea ce mi s-a părut foarte ciudat) şi unul de la mama. I-am răspuns celei din urmă, şi pe cel al lui Daniel m-am mulţumit doar să îl citesc.
[center] Sâmbătă. Ora cinci.
Să nu uiţi, da?[/center]
Am zâmbit incontşient după ce am realizat la ceea ce se refera. Băiatul ăsta nu avea leac. Eu ieri mă simţeam ca naiba, bătută şi aşa mai departe şi el se gândea la meciul de baschet. Ceea ce mă făcea să mă simt şi mai bine.
Detestam mila.
Ridicându-mă din pat, am făcut duşul pe care îl ratasem cu o zi înainte şi am mâncat ceva. De fapt, un întreg meniu cu două feluri şi un desert . După ce am fost complet plină, am decis să fac un efort şi să spăl vasele. În timp ce făceam acest lucru, cineva a sunat la uşă.
Nu putea fi Aura. Era la liceu acum.
Mi-am mişcat fundul până acolo şi după ce am deschis, am tras un oftat prelung.
- Mirabela, ce dracu?
Fratele meu se uita destul de urât la mine. Ochii lui păreau negri de supărare. Eu avusesem impresia dintotdeauna că erau căprui. A trântit uşa şi a păşit în casă, descălţându-se.
- M-a sunat directorul de la liceul tău , cum că ai bătut o fată . E adevărat? Normal că e, nu –mi vine să cred că ai făcut aşa ceva. Ce e în capul tău? Să aud că ai fost exmatriculată pentru o săptămână! Eşti o iresponsabilă. Mama o să facă infarct când o să audă... Ooh, oh! Şi tata! Tata o să te ia la el, o să vezi. Ţi-ai făcut-o cu mâna ta domnişoară!
Tonul lui era foarte agresiv şi ridicat. Plus că avea o nuanţă pură de disperare în el. Am înţeles faptul că părinţii mei încă nu ştiau nimic despre isprava mea. Ceea ce mă aducea pe mine în avantaj. Mi-am lăsat capul în jos şi am zâmbit satisfăcută, după care l-am sfidat cu privirea. Se dusese şi rolul meu de victimă.
- Da . Asta am făcut . Ştii? A fost foarte tare. S-a luat de mine şi am trebuit să mă apăr. Tu m-ai învăţat că nu trebuie să mă las niciodată călcată în picioare. Chiar dacă părinţii noştrii sunt divorţaţi, chiar dacă eu stau singură. Nu are nimeni voie să mă ia în râs, nu-i aşa?
Foloseam un truc murdar. O ştiam. Dar vremurile disperate, cer măsuri de acelaşi nivel. Iar pe mine chiar mă durea în cot în această clipă. Vreau să zic, dacă or să existe consecinţe, atunci o să-mi pară rău la momentul potrivit. Mai bine regret ceva ce am făcut decât ceva ce nu am făcut.
Îmi aminteam vorbele pe care mi le spusese el cu multă vreme în urmă, faptul că deşi părinţii noştri nu mai erau împreună, noi nu eram inferiori altora. Era un punct sensibil şi ştiam să îl atac . Orice pentru a-mi scăpa pielea. Să ies teafără şi nevătămată din asta.
Se înmuiase. Era prea uşor. Deja expresia feţei sale nu mai era aşa dură.
- Mirabela... Ştiu că e greu pentru tine... Of, uite cel mai bine ar fi să stai cu mine şi cu Ana... O să... O să fie mai bine aşa...
Am disimulat o faţă tristă.
- De ce? Nu pot să vă invadez intimitatea! Nici pe-a lu’ tata. Şi chiar am vrut ca mami să aibă viaţa ei. Nu e vina mea , nu am putut să mă controlez. Chiar îmi pare rău dar .... ce vroiai să fac? Mi-a fost teamă şi trebuia să mă apăr...
Începusem să plâng, şi mă întrebam cum de se întâmpla asta.
Nu erau lacrimi chiar atât de false, însă simţeam brusc nevoia să mă descarc cumva. Şi am apelat la un alt truc murdar. Mi-am pus mâna în jurul bandajului de la gât.
- Şi nimeni nu m-a întrebat : tu te-ai rănit? Ştii ... asta chiar doare Cristi... Îmi pare rău.... Nu aş vrea să îi dezamăgesc pe mami şi tati...
Mi-am şters lacrimile, brusc senzaţia de a plânge dispărând , şi mi-am lăsat privirea în jos. Bro s-a apropiat de mine şi m-a îmbrăţişat, strângându-mă destul de tare.
- Ştii că ăsta nu e un motiv pentru tot ceea ce ai făcut nu? Dar măcar îţi pare rău..
Ha. Începea să funcţioneze. Am zis un „ da †abia auzit. Mi-a mângâiat capul şi eu m-am prins şi mai tare de el.
- Of... Ela. De data aceasta nu o să îi zic nimic bătrânului ăluia, că ştii cum reacţionează. Dar mamei va trebui să îi zici tu. E grav ceea ce ai făcut, şi o săptămână de exmatriculare nu o să dea deloc bine în fişa ta – crede-mă. Aşa că sper că regreţi din tot sufletul greşeala asta, şi să nu se mai întâmple niciodată.
Nu. Era prea uÅŸor.
- Chiar îmi pare...
A continuat să vorbească, adoptase un ton indiferent , despărţindu-se din îmbrăţişare.
- Va trebui să le spui asta tuturor celor pe care i-ai rănit şi jignit, şi vorbesc foarte serios. Altfel chiar nu te voi mai ajuta niciodată. Vreau să ştii că sunt destul de dezamăgit de tine. Nu mă aşteptam la aşa ceva.
De parcă mie chiar îmi păsa de asta.
Bine. Trebuia să fiu corectă. Mă deranja faptul că nu mai eram aşa de drăguţă în faţa lui. Nu îmi plăcuse niciodată să se uite cu acei ochi la mine, dar nu aveam ce să fac . Faptul era consumat, aşa că m-am resemnat.
- Da. Desigur frăţioare. Înţeleg.
A dat din cap şi m-a sărutat pe frunte. Normal că nu aveam eu să îmi cer scuze, pentru ce? Doar că aveam o săptămână întreagă la dispoziţie să mă gândesc la o soluţie plauzibilă prin care să scap din tot rahatul acesta. Cristi a continuat cu o morală de o jumătate de oră, iar eu chiar m-am prefăcut în a fi supărată pe mine. Nu că aş fi fost. O merita proasta aia şi vroiam să îi mai dau o porţie. Cu prima ocazie cu care o prindeam , îi făceam felul rău de tot. Şi profesorul ăla de psihologie cu toate ideile lui cretine. Un nenorocit. După ce a plecat, am decis să fac puţină ordine în apartament şi să pierd vremea. Am sunat-o pe mama şi i-am povestit ceea ce s-a întâmplat. Adică, faptul că Mihaela m-a jignit iar eu i-am tras o palmă, care mi-a înapoiat-o, şi eu am lovit-o iar, după care ea m-a zgâriat pe gât! Şi tot aşa, dar eu nu eram de vină. Şi directorul m-a exmatriculat pentru că atunci când au apărut profesorii eu am fost cea care a lovit, dar nu fusese deloc pe drept. După ce am convins-o să nu sune şi să facă scandal, a început să îmi plângă de milă. Când m-am săturat de treaba asta, i-am închis cu pretextul că eram obosită.
Fusese o zi banală şi destul de plictisitoare, chiar dacă vizita Aurei m-a înveselit foarte tare. Nu ştiu de la cine auzise motivul pentru care m-am bătut cu idioata aia. Şi mi-a mulţumit de atâtea ori încât a trebuit să ţip la ea să tacă.
Dar era reconfortant să ştiu că pot avea încredere în ea în aceste momente. Să fie alături de mine.
- Nu –mi vine să cred că ai făcut asta pentru mine! Şi chiar m-am împăcat cu Raul, ştiu că asta a fost tot datorită ţie... Ela, te ador! Eşti mai mult decât cea mai bună prietenă pentru mine.
Ştiu că acestea erau vorbe. Cuvinte. Doar atât . Însă eu le simţisem până în măduva oaselor şi mă bucuram că îmi spunea toate acestea. Simţeam că toate eforturile mele nu fuseseră în zadar. Şi eram fericită să fiu prietena ei.
[center]*[/center]
Când stai acasă zilele trec mai greu, dar nu m-am plictisit chiar atât de tare. Bro a venit la mine cam în fiecare seară să vadă ce fac, cu enervanta , stupida şi idioata de nevastă-sa. Mă bucuram că plecau repede. Şi am fost şi la cumpărături, dacă tot avusesem timp liber. Aşa a venit şi ziua de sâmbătă. Cerul era înnorat şi afară nu era chiar atât de frumos pe cât mi-aş fi dorit eu să fie. Dar m-am îmbrăcat într-un maieu alb şi o pereche de blugi strâni. Părul mi l-am lăsat desprins şi am avut grijă să îmi schimb cercelul din nas, după care mi-am luat şi o pereche de adidaşi albi. Avusesem în gând să îmi iau şi hanoracul, dar l-am uitat şi , deşi mi-am amintit pe drum, mi-a fost prea lene să mă întorc după el.
Când ajunsesem eu la sală, meciul era pe cale să înceapă. Astfel nu am mai avut timp să vorbesc cu Daniel. Nu era prea multă lume. Persoane pe care le ştiam, dar nimeni cu care aş fi vrut să stau. Aura nu venise. Nici Alice. Sau altă fată cu care chiar puteam sta alături. Şi mai erau şi alţii de la alte licee. Iar cu aceia chiar nu aveam de gând să socializez, aşa că am decis să îmi pun atenţia asupra jucătorilor.
Cunoşteam echipa adeversă. Nişte proşti oricum, dar jucau bine. Aveau echipamente de culoare albastru cu alb , pe când cei de la liceul meu cu verde şi aceaşi non culoare.
Dani avea numărul trei. Am zâmbit şi i-am făcut cu mâna, cnd m-a văzut a reacţionat în acelaşi mod.
Auzeam vorbindu-se în spatele meu.
- Ăştia de la Sf. Alexandru sigur pierd, că nu i-au mai văzut pe cei de la Teoretic jucând . Da’ asta e. Dacă nu au ştiut pe cine provoacă. Oricum, vezi tipu’ ăla cu număru’ 5? E cel mai tare din echipă, după care ăla cu număru’ 3. Nu au cum să câştige cei de la Sf. Alexandru.
Am râs în sinea mea.
Nu ştiam că sunt chiar atât de buni.
Ridicându-mă în picioare, am început să ţip pentru a-i încuraja pe cei îmbrăcaţi în verde. Teoreticul. Şi toţi , chiar dacă ştiau că eram exmatriculată ( adică tot liceul ştia ) au răspuns cu alte ţipete.
În acelaşi timp , numărul trei a ajuns la coş, a sărit şi a marcat primul gol. Iar eu m-am simţit într-adevăr bine când s-a uitat spre mine şi m-a arătat cu degetul. M-am întrebat ce vroia să însemne asta.
Am realizat : golul ăla a fost pentru tine.
Ceea ce nu era chiar atât de emoţionant pe cât părea. M-am aşezat şi am privit restul meciului care, din păcate, nu a reuşit să mă captiveze atât de tare. Jucau bine, dar eu chiar nu mai aveam chef de nimic.
Aş fi vrut să fiu acasă să fac o baie plină cu bule. În apartamentul meu. În linişte.
Meciul s-a terminat cu victoria celor de la Toretic.
Am venit şi cu capitolul 14 şi îmi cer scuze că e cam plictisitor şi cam scurt. Nu am dat detalii despre meci că nu eram în mood-ul de a descrie unul : - ? dar o să încerc să mă revanşez în cap 15 cu ceva mai NON plictiseală. Its a promise : o 3
Lectură plăcută!
[center]Capitolul Paisprezece[/center]
Nu mă gândisem atunci când mergeam aşa, unul lângă celălalt, că urma să mă ducă la mine acasă. Dar nu era logic? Sincer mintea mea era prea ocupată să stagneze în acea clipă. Şi el nu avusese de gând să îmi zică nimic, aşa că ce mai conta? Am reluat atitudinea mea rece odată ce am ajuns în faţa clădirii. Fusesem prea vulnerabilă.
- Mulţumesc Dani.
Tonul meu nu era decât amical, însă acesta mi-a zâmbit. Am dat din cap în semn că urma să plec, şi m-am întors. De această dată nu m-am uitat înapoi deşi am fost puţin curioasă dacă mă urmărea cu privirea. Era treaba lui. Pentru că eu nu aveam de gând să fac aceaşi greşeală de două ori.
Şi îmi plăcuse faptul că fusese alături de mine atunci când avusesem nevoie de el. Era într-adevăr plăcut. Dar nimic mai mult. Cred că nu vroiam să îl rănesc.
Sau poate îmi era teamă să mă îndrăgostesc.
Căci iubirea nu face niciodată bine. Sau cel puţin te face nefericit jumate din timp. Acest lucru l-am învăţat destul de uşor, urmărind vieţile celorlalţi. Însă, dacă aş sta să analizez, fericirea nu-i niciodată completă.
Intrând în apartament, am decis că nu am niciun chef să fac duş sau altceva, şi m-am trântit direct în patul din dormitorul meu. Era întuneric în cameră, pentru că nu dădusem la o parte draperiile. Iar eu mă simţeam atât de bine, nu aveam nevoie de lumină în acest moment. M-am gândit brusc la trecut, atunci când eram micuţă şi nevinovată.
Probabil că aş fi început să plâng acum. Însă în această clipă nu simţeam nevoia unui asemenea lucru. Mai degrabă îmi doream să dorm, mult şi bine pentru a nu mă mai gândi la nimic. Aveam nevoie de relaxare. Mi-am închis telefonul şi m-am cufundat în perne şi în cearceaful cu care mă înveleam. Pentru că îmi fusese prea lene să îmi fac patul. Şi în fond, aveam o săptămână întreagă să mă ocup de curăţenia apartamentului.
Trebuia să capăt forţe pentru ziua de mâine, când fratele meu urma să vină cu un ditamai scandalul la uşă pentru bătaia nevinovată pe care i-o dădusem proastei ăleia.
Uneori era stresant să ai rude în apropierea ta.
Nu am visat nimic.
De fapt, după câte ştiam eu, întotdeauna visăm ceva dar eu nu îmi aminteam nimic. Nu îmi venea să cred că dormisem toată ziua şi noaptea de ieri, dar mă bucuram. Aşa scăpasem de probleme. Deşi atunci când mi-am deschis telefonul am găsit destule mesaje de la Aura ( pentru că era îngrijorată ) , unul de la Dani ( ceea ce mi s-a părut foarte ciudat) şi unul de la mama. I-am răspuns celei din urmă, şi pe cel al lui Daniel m-am mulţumit doar să îl citesc.
[center] Sâmbătă. Ora cinci.
Să nu uiţi, da?[/center]
Am zâmbit incontşient după ce am realizat la ceea ce se refera. Băiatul ăsta nu avea leac. Eu ieri mă simţeam ca naiba, bătută şi aşa mai departe şi el se gândea la meciul de baschet. Ceea ce mă făcea să mă simt şi mai bine.
Detestam mila.
Ridicându-mă din pat, am făcut duşul pe care îl ratasem cu o zi înainte şi am mâncat ceva. De fapt, un întreg meniu cu două feluri şi un desert . După ce am fost complet plină, am decis să fac un efort şi să spăl vasele. În timp ce făceam acest lucru, cineva a sunat la uşă.
Nu putea fi Aura. Era la liceu acum.
Mi-am mişcat fundul până acolo şi după ce am deschis, am tras un oftat prelung.
- Mirabela, ce dracu?
Fratele meu se uita destul de urât la mine. Ochii lui păreau negri de supărare. Eu avusesem impresia dintotdeauna că erau căprui. A trântit uşa şi a păşit în casă, descălţându-se.
- M-a sunat directorul de la liceul tău , cum că ai bătut o fată . E adevărat? Normal că e, nu –mi vine să cred că ai făcut aşa ceva. Ce e în capul tău? Să aud că ai fost exmatriculată pentru o săptămână! Eşti o iresponsabilă. Mama o să facă infarct când o să audă... Ooh, oh! Şi tata! Tata o să te ia la el, o să vezi. Ţi-ai făcut-o cu mâna ta domnişoară!
Tonul lui era foarte agresiv şi ridicat. Plus că avea o nuanţă pură de disperare în el. Am înţeles faptul că părinţii mei încă nu ştiau nimic despre isprava mea. Ceea ce mă aducea pe mine în avantaj. Mi-am lăsat capul în jos şi am zâmbit satisfăcută, după care l-am sfidat cu privirea. Se dusese şi rolul meu de victimă.
- Da . Asta am făcut . Ştii? A fost foarte tare. S-a luat de mine şi am trebuit să mă apăr. Tu m-ai învăţat că nu trebuie să mă las niciodată călcată în picioare. Chiar dacă părinţii noştrii sunt divorţaţi, chiar dacă eu stau singură. Nu are nimeni voie să mă ia în râs, nu-i aşa?
Foloseam un truc murdar. O ştiam. Dar vremurile disperate, cer măsuri de acelaşi nivel. Iar pe mine chiar mă durea în cot în această clipă. Vreau să zic, dacă or să existe consecinţe, atunci o să-mi pară rău la momentul potrivit. Mai bine regret ceva ce am făcut decât ceva ce nu am făcut.
Îmi aminteam vorbele pe care mi le spusese el cu multă vreme în urmă, faptul că deşi părinţii noştri nu mai erau împreună, noi nu eram inferiori altora. Era un punct sensibil şi ştiam să îl atac . Orice pentru a-mi scăpa pielea. Să ies teafără şi nevătămată din asta.
Se înmuiase. Era prea uşor. Deja expresia feţei sale nu mai era aşa dură.
- Mirabela... Ştiu că e greu pentru tine... Of, uite cel mai bine ar fi să stai cu mine şi cu Ana... O să... O să fie mai bine aşa...
Am disimulat o faţă tristă.
- De ce? Nu pot să vă invadez intimitatea! Nici pe-a lu’ tata. Şi chiar am vrut ca mami să aibă viaţa ei. Nu e vina mea , nu am putut să mă controlez. Chiar îmi pare rău dar .... ce vroiai să fac? Mi-a fost teamă şi trebuia să mă apăr...
Începusem să plâng, şi mă întrebam cum de se întâmpla asta.
Nu erau lacrimi chiar atât de false, însă simţeam brusc nevoia să mă descarc cumva. Şi am apelat la un alt truc murdar. Mi-am pus mâna în jurul bandajului de la gât.
- Şi nimeni nu m-a întrebat : tu te-ai rănit? Ştii ... asta chiar doare Cristi... Îmi pare rău.... Nu aş vrea să îi dezamăgesc pe mami şi tati...
Mi-am şters lacrimile, brusc senzaţia de a plânge dispărând , şi mi-am lăsat privirea în jos. Bro s-a apropiat de mine şi m-a îmbrăţişat, strângându-mă destul de tare.
- Ştii că ăsta nu e un motiv pentru tot ceea ce ai făcut nu? Dar măcar îţi pare rău..
Ha. Începea să funcţioneze. Am zis un „ da †abia auzit. Mi-a mângâiat capul şi eu m-am prins şi mai tare de el.
- Of... Ela. De data aceasta nu o să îi zic nimic bătrânului ăluia, că ştii cum reacţionează. Dar mamei va trebui să îi zici tu. E grav ceea ce ai făcut, şi o săptămână de exmatriculare nu o să dea deloc bine în fişa ta – crede-mă. Aşa că sper că regreţi din tot sufletul greşeala asta, şi să nu se mai întâmple niciodată.
Nu. Era prea uÅŸor.
- Chiar îmi pare...
A continuat să vorbească, adoptase un ton indiferent , despărţindu-se din îmbrăţişare.
- Va trebui să le spui asta tuturor celor pe care i-ai rănit şi jignit, şi vorbesc foarte serios. Altfel chiar nu te voi mai ajuta niciodată. Vreau să ştii că sunt destul de dezamăgit de tine. Nu mă aşteptam la aşa ceva.
De parcă mie chiar îmi păsa de asta.
Bine. Trebuia să fiu corectă. Mă deranja faptul că nu mai eram aşa de drăguţă în faţa lui. Nu îmi plăcuse niciodată să se uite cu acei ochi la mine, dar nu aveam ce să fac . Faptul era consumat, aşa că m-am resemnat.
- Da. Desigur frăţioare. Înţeleg.
A dat din cap şi m-a sărutat pe frunte. Normal că nu aveam eu să îmi cer scuze, pentru ce? Doar că aveam o săptămână întreagă la dispoziţie să mă gândesc la o soluţie plauzibilă prin care să scap din tot rahatul acesta. Cristi a continuat cu o morală de o jumătate de oră, iar eu chiar m-am prefăcut în a fi supărată pe mine. Nu că aş fi fost. O merita proasta aia şi vroiam să îi mai dau o porţie. Cu prima ocazie cu care o prindeam , îi făceam felul rău de tot. Şi profesorul ăla de psihologie cu toate ideile lui cretine. Un nenorocit. După ce a plecat, am decis să fac puţină ordine în apartament şi să pierd vremea. Am sunat-o pe mama şi i-am povestit ceea ce s-a întâmplat. Adică, faptul că Mihaela m-a jignit iar eu i-am tras o palmă, care mi-a înapoiat-o, şi eu am lovit-o iar, după care ea m-a zgâriat pe gât! Şi tot aşa, dar eu nu eram de vină. Şi directorul m-a exmatriculat pentru că atunci când au apărut profesorii eu am fost cea care a lovit, dar nu fusese deloc pe drept. După ce am convins-o să nu sune şi să facă scandal, a început să îmi plângă de milă. Când m-am săturat de treaba asta, i-am închis cu pretextul că eram obosită.
Fusese o zi banală şi destul de plictisitoare, chiar dacă vizita Aurei m-a înveselit foarte tare. Nu ştiu de la cine auzise motivul pentru care m-am bătut cu idioata aia. Şi mi-a mulţumit de atâtea ori încât a trebuit să ţip la ea să tacă.
Dar era reconfortant să ştiu că pot avea încredere în ea în aceste momente. Să fie alături de mine.
- Nu –mi vine să cred că ai făcut asta pentru mine! Şi chiar m-am împăcat cu Raul, ştiu că asta a fost tot datorită ţie... Ela, te ador! Eşti mai mult decât cea mai bună prietenă pentru mine.
Ştiu că acestea erau vorbe. Cuvinte. Doar atât . Însă eu le simţisem până în măduva oaselor şi mă bucuram că îmi spunea toate acestea. Simţeam că toate eforturile mele nu fuseseră în zadar. Şi eram fericită să fiu prietena ei.
[center]*[/center]
Când stai acasă zilele trec mai greu, dar nu m-am plictisit chiar atât de tare. Bro a venit la mine cam în fiecare seară să vadă ce fac, cu enervanta , stupida şi idioata de nevastă-sa. Mă bucuram că plecau repede. Şi am fost şi la cumpărături, dacă tot avusesem timp liber. Aşa a venit şi ziua de sâmbătă. Cerul era înnorat şi afară nu era chiar atât de frumos pe cât mi-aş fi dorit eu să fie. Dar m-am îmbrăcat într-un maieu alb şi o pereche de blugi strâni. Părul mi l-am lăsat desprins şi am avut grijă să îmi schimb cercelul din nas, după care mi-am luat şi o pereche de adidaşi albi. Avusesem în gând să îmi iau şi hanoracul, dar l-am uitat şi , deşi mi-am amintit pe drum, mi-a fost prea lene să mă întorc după el.
Când ajunsesem eu la sală, meciul era pe cale să înceapă. Astfel nu am mai avut timp să vorbesc cu Daniel. Nu era prea multă lume. Persoane pe care le ştiam, dar nimeni cu care aş fi vrut să stau. Aura nu venise. Nici Alice. Sau altă fată cu care chiar puteam sta alături. Şi mai erau şi alţii de la alte licee. Iar cu aceia chiar nu aveam de gând să socializez, aşa că am decis să îmi pun atenţia asupra jucătorilor.
Cunoşteam echipa adeversă. Nişte proşti oricum, dar jucau bine. Aveau echipamente de culoare albastru cu alb , pe când cei de la liceul meu cu verde şi aceaşi non culoare.
Dani avea numărul trei. Am zâmbit şi i-am făcut cu mâna, cnd m-a văzut a reacţionat în acelaşi mod.
Auzeam vorbindu-se în spatele meu.
- Ăştia de la Sf. Alexandru sigur pierd, că nu i-au mai văzut pe cei de la Teoretic jucând . Da’ asta e. Dacă nu au ştiut pe cine provoacă. Oricum, vezi tipu’ ăla cu număru’ 5? E cel mai tare din echipă, după care ăla cu număru’ 3. Nu au cum să câştige cei de la Sf. Alexandru.
Am râs în sinea mea.
Nu ştiam că sunt chiar atât de buni.
Ridicându-mă în picioare, am început să ţip pentru a-i încuraja pe cei îmbrăcaţi în verde. Teoreticul. Şi toţi , chiar dacă ştiau că eram exmatriculată ( adică tot liceul ştia ) au răspuns cu alte ţipete.
În acelaşi timp , numărul trei a ajuns la coş, a sărit şi a marcat primul gol. Iar eu m-am simţit într-adevăr bine când s-a uitat spre mine şi m-a arătat cu degetul. M-am întrebat ce vroia să însemne asta.
Am realizat : golul ăla a fost pentru tine.
Ceea ce nu era chiar atât de emoţionant pe cât părea. M-am aşezat şi am privit restul meciului care, din păcate, nu a reuşit să mă captiveze atât de tare. Jucau bine, dar eu chiar nu mai aveam chef de nimic.
Aş fi vrut să fiu acasă să fac o baie plină cu bule. În apartamentul meu. În linişte.
Meciul s-a terminat cu victoria celor de la Toretic.