Seven Lights ~Shounen-ai/Yaoi~

[Yaku-chin]

Teh multumesc in special ca ma citesti si ca iti rapesti din timp pt banalitatile mele, si multumesc pt comm. E adebarat YUkio e un personaj cu dus in intors, nu stie exact ce vrea, defapt are el o idee de ce ar vrea , e la mislocul unui durm si nu stie sa mearga inainte sau inapoi. Oricum nu prea mi-a iesit bine cap lui si nici cap ce il voi pune.
In cap ce va urma nu va fi cine stie ce, e vorba despre "lideru" si astfel voi prezenta asa un mic amanunt de viata de familie, cum nu totul e roz si adevarat, ci mai degraba fals. Dar sa vedem ce a iesit:

Un strop din prea multe

As fi putut sa spun ca nu stiu, as fi putut spune orice, chiar as fi putut gasi un amarat de motiv sa ma scuz, orice banalitate, puteam face asta fara niciun efort, puteam mintii, puteam spune adevarul, nu conta, avea acceasi valoare, dar am preferat sa tac. Uneori poate ca a tacea e cea mai grea varianta,fiindca chiar atunci pe moment chiar mi-ar fi placut sa ii comentez in fata ,sa ii spun chiar ce gandesc, dar nu e vorba ca nu puteam, puteam sa o fac, dar consecintele mie mi-ar fi daunat, asa ca am ales varianta cea mai grea si cea mai usoara, sa tac. Poate ca aveam sa ma injur si blestem ca nu le-am zis in fata exact ce credeam, sa le scuip adevarul, sa fiu nesimtit, cum m-ar fi catalogat, dar nefacand ce vreau, am devenit ipocrit. Spuneam ceva ce nu era exact ceea ce voiam, era exact inversul a ceea ce gandeam si credeam, dar m-am conformat. Chiar daca imi venea sa plec si sa las balta tot, greutatea ce imi apasa pe umerii aparent goli este mare . Traind intr-o asemenea lume unde nici macar un vis nu mai e ceea ce pare, nici macar o vorba nu mai inseamna ceea ce e, nu pot sa spun nimic, pot doar sa tac. Dar chiar daca as vorbit, as termina tot ce as avea de spus si la final ce as face? Acelasi lucru, as tacea. Acest gand, fapt, concluzie ma scoate din sarite . Sunt sigur ca nici el , cel din fata mea, ce vorbeste cu usurinte si plin de putere in sine de imi provoaca greata, sigur are si el ceva in interiorul sau ce nu ii convine, ceva ce ar vrea sa faca si nu poate, ceva ce persoana sa ar face daca nu ar trebui sa urmeze constiintele, acelasi lucru se intampla si cu mine. Ipocrizia deja e prea multa, deja cei ce nu sunt afectati de ea sunt prea putini, sunt prea rari, aproape inexistenti. Am facut un efort mare sa ii pot zambi si sa nu ii spun ca vorbele sale, ca gasul sau imi provoaca o stare de voma, sa nu ii spun ca explicatiile si promisiunile sale ma lasa rece, ma lasa total dezinteresat. In realitatea nu ma interesa daca eu as fi avut de suferit si i-as fi zis tot ce gandeam despre el si despre trancaneala lui, dar nu numai eu aveam de suferit de pe urma mea, ci mai multi, si asta , iar ma enerva. Poate dreptul la libera exprimare nu era chiar asa de legal, ci ilegal. Fiindca daca eu mi-as da drumul acum la gura, imi inchipui ca maine voi avea o chemare la tribunal, as fi dat in judecata, si cine stie ce alte tampeni de genu, poate chiar as fi amenintat, dar sa nu bat campi. Of, un cutit ar trebui sa cumpar, dar am acasa destule. Mi-ar place sa cumpar un motan, sau o pisica? Poate una alba, sau gri? Si ar trebui sa imi schimb culoare in camera, rosu? Prea puternic, mov? Prea feminin. Alb? E deja alb. Roz, ar fi prea tampit. Albastru, prea macabru pentru mine. Hmmm…..
In timp ce domnul Takeba ii explica ce avea sa se intample pe parcursul emisiuni si cam care ar fi regulile “ jocurilor” ce vor fi incluse si ce intrebari vor fi adresate, mintea sa plutea prin aer , nu era atat de atent si atat de interesat pe cat ar fi spus domnul Takeba ca e . Desi era “ liderul” si cel mai invarsta nu era atat de matur pe cat “ambalajul” indica. In fata celorlati toti sapte, cu Dante in fata, erau perfecti. Prieteni perfecti, baieti perfecti, iar ei, ei bine, nu erau exact cum pareau. Era ceva firesc, defapt omenesc. Realizand ca batranul cu parul carunt terminase de vorbit se ridicase elegant de pe fotoliul din piele care era nespus de confortant si daduse mana cu el.
-Am sa vad ce pot sa fac, vom trai si vom vedea .
Nu stia daca vorbele sale aveau vreun sens cu ceea ce bosorogul spuse, dar nu mai conta, ii vedea ranjetul de pe fata si ridurile ce il incadrau si incerca si el sa zambeasca, dar iesise de parca se stramba.
Se indrepta spre usa de termopan si o deschise incet si iesise afara din biroul unui om extraordinar de plictisitor. Asa ca isi relua din nou gandul de a isi vopsi camera dar in alta culoare. Cand realiza ca deja iesise din cladire , observase soferul cum ii aduce masina, ii inmana cheile si il saluta politicos acesta ii raspunse prin : Galben . Iar angajatul il privi oarecum ciudat, insa el nici nu baga de seama. Urca la volanul masinii si o porni , mergand pe autostrada observase cu cat de prost gust se puteau imbraca unii, si era absolut convins ce acele persoane credeau ca sunt cool. Ar fi preferat mii de dusuri reci decat sa vada cum lumea aceea cada si mai jos in scoarta pamantului. Ok, poate comparatia sa nu fusese chiar atat de buna, dar avea totusi sens, cel putin asta credea. Trecuse pe rosul, oricum era o culoare mult mai frumoasa decat verde, si in plus amenzile de obicei veneau pe hartie alba , deci inca o harti de aruncat, si cateva bancnote de dat, nu era mare scofala. Se opri in fata unei case destul de mari ce langa avea un bar destul de cunoscut, insa nu patronii nu se stia exact cine sunt. A parcat masina exact in fata casei cu doua ietaje , a salutat bodyguarzi si s-a indreptat spre intrarea in casa. Respirase si expirase, inchipuindu-si ce il asteapta.
Intra pe usa mare si metaliga, nu se descalta si merse pe holul lung, pantofi sai provocand un sunet destul de mare la contac cu marmura . Observa ca usa care fusese desfiinta astfel incat holul si livingul sa nu le desparta nimic decat nimic, astfel zona era mai aerisita si mai mare, avea un aspect mai dragut, arcada mare dadea un stil mai aparte, mai elegant. Nu era el cine stie ce designer interior, dar se pricepe, cel putin asta spera.
-Cum ti-am mers cu batranu’ “ respiratie oribila” ? Intreaba Daitaro ce se afla pe canape uitandu-se pe o carte.
Observase ca Mark si Zen lipseau, in rest Giulian, Axel, Yukio si Daitaro erau prezentii. Acea casa era “ rufugiul” lor, ascunzatoarea lor. Oricum era pe post de “ fatada” , toata lumea stia ca locuiesc impreuna, cel putin asa era la suprafata.
-Nu stiu exact, presupun ca bine, nu am fost prea atent. Spuse el cu o oarecare rusine in vorbe.
Se aseza si el pe una dintre cele patru canapele din incapera. Axel era pe fotoliu nebagandu-I in seama, Giulian il tragea de cate o suvita de par,Yukio se uita pe o revista, iar el era frant de oboseala si nu facuse nimic, absolut nimic, numai munca de rutina,totul ii se paruse absolut plictisitor in acea zi. Costumul de pe el ii se parea o armura grea si incomoda .
-Si voi ce ati facut azi, unde-I Mark , Axel?
Ochi reci al lui Axel ii tinti , isi scoase plictisit castile din urechi si raspunse.
-La el acasa. Spuse fara prea mare tragere de inima.
-Nu ti se pare ca ai dat prea multe detali? Interveni Daitaro sfidandu-l cu privirea, dar Axel nici macar nu raspunse.
Desi Dante stia de ce Axel nu voia sa dea prea multe detali despre ce face Mark, doar cei doi erau mai ceva ca frati, se aparau unul pe altu ca niste fiare,admira prietenia lor, si nu intelegea cum Mark putuse sa ii castige astfel increderea lui Axel, si el se intelegea cu acel “copil” razgaiat si incapatanat, si ii intelegea temperamentul, defapt ii intelegea pe toti, insa stia ca legatura dintre Axel si Mark era atat de stransa, incat niciodata nu aveau sa o egaleze. Si nu ar fi trebuit nici sa il uite pe Giulian, ce era ca un frate mai mare pentru ei.
Observase cum Daitaro inca il sfida din priviri pe Axel , si stia ca acum va primi o replica.
-Daitaro, daca ai chef de cearta, fa-ti o programare, si nu iti suprasolicita jumatatea de neuron.
-Ti-am mai spus, copile, ai o gura mare.
Ii venea sa isi dea pumnii, fratilor, sunteti mari, adulti, nu va ma jucati de-a” hai sa ne enervam”, insa nu spusese nimic, momentan.
-Giulian , fi amabil si bagai ceva in cur, sunt sigur ca are nevoie, e disperat baiatul.
Axel deja incepea sa se amuze fiindca Giulian isi desfacea curea pantalonilor. Insa imedia reveni la stadiul de monotonie.
-Hei , incetati amandoi, vi se pare ca mai aveti 14 ani? Sau mai putin. Nu aveti destul de invatat? Sau de lucrat? Anuntati-ma, chiar avem de lucrat si daca..
-Scuteste-ma. Spuse Axel, desi nu prea se lega de Dante, mai avea momente.
Din moment ce toti erau o echipa , avea sa ii trateze ca o echipa, se ridica in picioare. Si incepu:
-Cu toti la treaba, hai, miscati-va!
Spuse foarte serios, dar calm.
-Nu imi pasa ca nu aveti chef, nu imi pasa ca nu vreti sa lucrati. Toti, in acest moment.
Toti se indreptau spre camera de “ tortura” destul de grabiti, numai Axel deabia se misca.
-Auzi? Nu ti se pare ca abuzi de putere. Spuse apropiindu-se incet de el. Isi puse una dintre maine pe gatul brunetul apropiindu-se incet de buzele lui si soptii : Eu. P. L. E. C , apoi ii atinse incet buzele si pleca, dandu-si ochi peste cap.
-Ce plictiseala, il vreau pe Mark. Spuse plangacios.
-Hm…deci pleci, bine.
Spuse luandu-si telefonul si formand un numar , spuse numarul cu voce tare si Axel sari ca ars.
-Joci murdar, spuse el vizibil nervos.
-Daca stiu sa fac ceva, acela e sa ii conduc pe alti.
Axel se duse si el pe urmele celorlalti, iar Dante inchise telefonul.Cine ar fi spus, rebelul echipei speriat de numarul propriului iubit. Incepuse sa rada la aceasta constatare. Nu abuza de putere, cel putin asta voia sa creada, ca nu o face. Adevarul era ca ii controla pe toti cum voia, dar oare viata sa o putea controla dupa bunul plac?