24-01-2010, 09:00 PM
Capitolul 10- Agonia
Au trecut cateva luni de cand faimosul pictor Aizawa a fost inchis la ospiciu. Tanarul Daisuke a incercat de nenumarate ori sa-l viziteze, dar pictorul a refuzat sa-l vada, a incercat cele mai ortodoxe si neortodoxe metode de a se infiltra pentru a-si vedea iubitul, dar tot timpul a fost descoperit. S-a deghizat in calugarita si era sa fie si el internat, a sechestrat o asistenta si i-a luat hainele si s-a trezit dat in judecata si ar fi fost dispus sa se deghizeze pana si in celebru dragon chinezesc daca nu ar fi primit un bilet de la Aizawa care ii transmitea sa il lase in pace si sa nu-l mai caute. I-a fost greu sa se obisnuiasca, se simtea ca pestele la mal, ca un astmatic fara oxigen, ii lipsea forta vitala care il tinea in viata, ii lipsea gravitatia care l-a sustinut o perioada sa nu redevina tarfa Angliei, dar acum nu mai are nimic.
A cunoscut un alt tip de iubire inafara de cel oferit de Mia si tot ce a ramas din ea e o frantura la fel de marunta ca si o esarfa de matase ce se prinde in sarma ghimpata.
Oare e drept ca o persoana ce a gustat din plin din pocalul suferintei sa fie azvarlit in ghearele paroxismului, ale durerii? Nu isi putea imagina prin ce metoda va infrunta iar lumina zilei, cu ce ochii va privi apartamentul oferit de iubitul lui, cu ce forta va intampina o noua zi de maine.
Si pana la urma a ales cea mai distrugatoare cale si totusi cea care il rupea de realitate cateva ore.
LSD, ecstasy, amphetamine denumiri dupa denumiri, doze dupa doze asta era noua viata a lui Daisuke, un fost copil ce provine dintr-o familie influenta, un fost adolescent ce a suferit din iubire, un prezent ratat si un viitor pe care nu credea ca il va mai apuca.
Miezul noptii, o ora magica pentru indragostiti, palpitanta pentru demonologi si spiritisti, de vise pentru somnorosi si inca o ora in care Daisuke se autodistruge.
Imbracat complet in negru, cu parul dezordonat, cu pasii nesiguri intra intr-o camera semiobscura si priveste in jurul sau cu ochii incercanati noul sau amant, se apropie de el pentru a-i vedea trasaturile, avea o gura larga, buze subtiri, obrajii putin stafiditi, iar parul grizonat.
Aceasta il azvarli fara nici un cuvant pe pat si cu miscari agile si violente ii smulse hainele si ramase impietrit pentru cateva momente, timp in care Daisuke si-a desfacut picioarele pentru a-l lasa pe barbat sa-l patrunda. Vazand ca acesta nu se misca, tanarul l-a tras incet de mana, l-a pus in pat si l-a intins. S-a ridicat sa scotoceasca in buzunarul pantalonilor, a luat un pliculet pe care l-a desfacut si a imprastiat continutul pe pieptul barbatului. S-a pus peste el si-a apropiat chipul de piept si a inspirat praful alb, a asteptat cateva momente pana cand socurile din corp l-au determinat sa mangaie barbatul de sub el.
Dupa el a urmat altcineva, in ziua urmatoare a procedat la fel insa cu un alt barbat, care l-a atras in patima betiei si astfel drogurilor s-a alaturat si alcoolul.
Devenise o umbra intr-o lume in care persoana ce o iubea era intr-un spital de nebuni, nici drogurile nu-l mai ajutau sa uite, alcoolul nu-I mai era prieten si in curand toate acestea s-au razboit in trupul sau si l-au trimis intr-o camera de spital.
Suspect de ciroza, cu o pneumonie grava isi astepta sfarsitul sau o noua zi in care sa-si reia viciile. Privea crucea de la capul patului si incepu sa rada fiind sigur ca daca exista aceea “ chestie†nu stia nici cum sa o numeasca numita Dumnezeu de catre unii, Allah de altii, Budha si asa mai departe cu siguranta el nu era iubit de nici una din acele†chestiiâ€.
Satul de privirile compatimitoare ale medicilor, de cele avare ale asistentelor obisnuite sa primeasca o mica atentie sau chiar asteptand sa primeasca isi scoase acul de la perfuzie din mana si fugi imbracat in camasa de spital. De graba nici nu sesiza stropii mari si reci de ploaie pana ce acestia nu au cazut pe obrajii palizi si supti. Frigul si ploaia aveau sa-i agraveze pneumonia, dar nu ii pasa, voia sa alerge sa lase totul in urma sa, sa urle si tipatul sau sa induplece zarea si pamantul sa se despice si sa-l primeasca in anonimatul sau, voia sa planga cu lacrimi mai dese ca stropii de ploaie si sa rada ca un nebun fara motiv sau rost in viata.
S-a asezat pe o banca si lipsa drogurilor a inceput sa se simte, corpul ii era cuprins de spasme, gura i s-a inclestat si in sunete nedeslusite isi dadea ochii peste cap.
Cazu la pamant si se zvarcolea ca in crizele de epilepsie si nimeni nu era acolo sa-l ajute.
Nu mai simtea cimentul rece si ploaia ce ii biciuia chipul si nici frigul ce ii afecta plamanii.
Era noapte si totul era imbibat in apa ploii ce nu avea de gand sa se opreasca pana nu transforma totul intr-o stare lichida, masinile evitau acel loc in care zacea trupul unui tanar pe jumatate mort.
Sa fie soarta, sa fie destin, sa fie pedeapsa pentru greselile comise sau un simplu fapt facut cu mainile sale ce il puteau trimite in dimensiunea mortii?
Batai slabe de inima, vorbe de demult, sunete ascutite si greu de definit se invarteau in mintea confuza a tanarului si in curand linistea astupa acele glasuri provenite din cavouri ale caror capace scartaiau lugubru.
Au trecut cateva luni de cand faimosul pictor Aizawa a fost inchis la ospiciu. Tanarul Daisuke a incercat de nenumarate ori sa-l viziteze, dar pictorul a refuzat sa-l vada, a incercat cele mai ortodoxe si neortodoxe metode de a se infiltra pentru a-si vedea iubitul, dar tot timpul a fost descoperit. S-a deghizat in calugarita si era sa fie si el internat, a sechestrat o asistenta si i-a luat hainele si s-a trezit dat in judecata si ar fi fost dispus sa se deghizeze pana si in celebru dragon chinezesc daca nu ar fi primit un bilet de la Aizawa care ii transmitea sa il lase in pace si sa nu-l mai caute. I-a fost greu sa se obisnuiasca, se simtea ca pestele la mal, ca un astmatic fara oxigen, ii lipsea forta vitala care il tinea in viata, ii lipsea gravitatia care l-a sustinut o perioada sa nu redevina tarfa Angliei, dar acum nu mai are nimic.
A cunoscut un alt tip de iubire inafara de cel oferit de Mia si tot ce a ramas din ea e o frantura la fel de marunta ca si o esarfa de matase ce se prinde in sarma ghimpata.
Oare e drept ca o persoana ce a gustat din plin din pocalul suferintei sa fie azvarlit in ghearele paroxismului, ale durerii? Nu isi putea imagina prin ce metoda va infrunta iar lumina zilei, cu ce ochii va privi apartamentul oferit de iubitul lui, cu ce forta va intampina o noua zi de maine.
Si pana la urma a ales cea mai distrugatoare cale si totusi cea care il rupea de realitate cateva ore.
LSD, ecstasy, amphetamine denumiri dupa denumiri, doze dupa doze asta era noua viata a lui Daisuke, un fost copil ce provine dintr-o familie influenta, un fost adolescent ce a suferit din iubire, un prezent ratat si un viitor pe care nu credea ca il va mai apuca.
Miezul noptii, o ora magica pentru indragostiti, palpitanta pentru demonologi si spiritisti, de vise pentru somnorosi si inca o ora in care Daisuke se autodistruge.
Imbracat complet in negru, cu parul dezordonat, cu pasii nesiguri intra intr-o camera semiobscura si priveste in jurul sau cu ochii incercanati noul sau amant, se apropie de el pentru a-i vedea trasaturile, avea o gura larga, buze subtiri, obrajii putin stafiditi, iar parul grizonat.
Aceasta il azvarli fara nici un cuvant pe pat si cu miscari agile si violente ii smulse hainele si ramase impietrit pentru cateva momente, timp in care Daisuke si-a desfacut picioarele pentru a-l lasa pe barbat sa-l patrunda. Vazand ca acesta nu se misca, tanarul l-a tras incet de mana, l-a pus in pat si l-a intins. S-a ridicat sa scotoceasca in buzunarul pantalonilor, a luat un pliculet pe care l-a desfacut si a imprastiat continutul pe pieptul barbatului. S-a pus peste el si-a apropiat chipul de piept si a inspirat praful alb, a asteptat cateva momente pana cand socurile din corp l-au determinat sa mangaie barbatul de sub el.
Dupa el a urmat altcineva, in ziua urmatoare a procedat la fel insa cu un alt barbat, care l-a atras in patima betiei si astfel drogurilor s-a alaturat si alcoolul.
Devenise o umbra intr-o lume in care persoana ce o iubea era intr-un spital de nebuni, nici drogurile nu-l mai ajutau sa uite, alcoolul nu-I mai era prieten si in curand toate acestea s-au razboit in trupul sau si l-au trimis intr-o camera de spital.
Suspect de ciroza, cu o pneumonie grava isi astepta sfarsitul sau o noua zi in care sa-si reia viciile. Privea crucea de la capul patului si incepu sa rada fiind sigur ca daca exista aceea “ chestie†nu stia nici cum sa o numeasca numita Dumnezeu de catre unii, Allah de altii, Budha si asa mai departe cu siguranta el nu era iubit de nici una din acele†chestiiâ€.
Satul de privirile compatimitoare ale medicilor, de cele avare ale asistentelor obisnuite sa primeasca o mica atentie sau chiar asteptand sa primeasca isi scoase acul de la perfuzie din mana si fugi imbracat in camasa de spital. De graba nici nu sesiza stropii mari si reci de ploaie pana ce acestia nu au cazut pe obrajii palizi si supti. Frigul si ploaia aveau sa-i agraveze pneumonia, dar nu ii pasa, voia sa alerge sa lase totul in urma sa, sa urle si tipatul sau sa induplece zarea si pamantul sa se despice si sa-l primeasca in anonimatul sau, voia sa planga cu lacrimi mai dese ca stropii de ploaie si sa rada ca un nebun fara motiv sau rost in viata.
S-a asezat pe o banca si lipsa drogurilor a inceput sa se simte, corpul ii era cuprins de spasme, gura i s-a inclestat si in sunete nedeslusite isi dadea ochii peste cap.
Cazu la pamant si se zvarcolea ca in crizele de epilepsie si nimeni nu era acolo sa-l ajute.
Nu mai simtea cimentul rece si ploaia ce ii biciuia chipul si nici frigul ce ii afecta plamanii.
Era noapte si totul era imbibat in apa ploii ce nu avea de gand sa se opreasca pana nu transforma totul intr-o stare lichida, masinile evitau acel loc in care zacea trupul unui tanar pe jumatate mort.
Sa fie soarta, sa fie destin, sa fie pedeapsa pentru greselile comise sau un simplu fapt facut cu mainile sale ce il puteau trimite in dimensiunea mortii?
Batai slabe de inima, vorbe de demult, sunete ascutite si greu de definit se invarteau in mintea confuza a tanarului si in curand linistea astupa acele glasuri provenite din cavouri ale caror capace scartaiau lugubru.