24-01-2010, 01:43 PM
Helău mc de coment ! :X
Lectură plăcută!
Eram un vampir de cuvânt, aşa că m-am trezit destul de dimineaţă şi am decis să plec pentru a găsi un nou loc unde să stăm. Eu şi Crystal. La dracu, nici nu mai ţineam minte de când nu mai avusesem o casă stabilă. Şi nu ştiam ce se întâmpla cu mine. Pe o parte era ciudat. Nu crezusem că o femeie o să mă înnebunească într-atât în cât să fiu în stare să mă stabilesc într-un anumit loc. Am râs în sinea mea. Era ironic, acum urma să am şi eu un loc stabil. Nici nu mai ţineam minte de când nu mai zisesem „ merg acasă†. Se pare că acum urma să am ocazia să o zic de multe ori.
Am sărutat-o pe frunte pe Crys şi i-am lăsat un bilet. Am observat că dormea dusă, era clar că nu o s-o trezească nimic prea curând. Aşa că mi-am făcut drum până la maşină şi am accelerat. Afară ploua, picături mici şi dese. Le auzeam clar zdrobindu-se de asfalt, spărgându-se în bobiţe mai mici decât cele existente, apoi formând un mic lac. Lucruri atât de obişnuite pentru simţurile mele dezvoltate.
Era o zi mohorâtă, sau cel puţin aşa mi se părea dimineaţa asta. Mă bucuram că nu urma să iasă soarele prea curând, în asemenea circumstanţe. Nu eram atât de binedispus încât să pot savura nişte raze arzătoare. Mă simţeam extenuat. Aveam nevoie de cât mai mult întuneric. Măcar pentru o perioadă.
Astfel mi-am pus ochelarii fumurii în timp ce conduceam, era mai uşor aşa. Uneori.
Am ajuns curând în locul propus. Era un complex de apartamente de care auzisem, în cealaltă parte a oraşului. Foarte departe de apartamentul lui Crystal. De fapt, ăsta era scopul meu. Cu cât mai departe de părinţii ei, cu atât mai bine. Şi partea asta de oraş era foarte interesantă. Am luat unul din apartamente. Nu mă pricepeam prea tare, dar am ales unul la etajul opt, cu lift, scări de urgenţă şi tot ceea ce îi mai trebuia unei clădiri sigure. Am ales acest loc din trei motive :
1 . Nu existau vecini vârcolaci.
2 . În zonă mai locuiau încă trei vampiri paşnici, prieteni cu mine.
3 . Dacă vreodată relaţia mea cu Crystal avea să ajungă şi mai serioasă, ar fi fost un loc perfect pentru copii.
Chiar printre aceste gânduri mi-a venit în minte şi faptul că nu mă întrebase dacă este vreun pericol ca vreunul dintre copii să fie vampir.
Şi eu nu ştiam ce să îi răspund , pentru moment. Mă bucuram că nu mă întreba. Şi la dracu, nu poţi ştii niciodată. E ca şi cum ai zice : vreau ca primul născut să fie băiat! Dar adevăru’ e că nu poţi controla asta.
Deşi nu ştiu cât a avansat ştiinţa în zilele astea, şi nici nu mă preocupă.
Am lăsat baltă această activitate şi am mai privit încă odată apartamentul. Luasem unul spaţios şi mobilat. Dacă mofturoasei mele roşcate nu îi plăcea, nu avea decât să îl remobileze. Eu nu mă băgam într-o activitate atât de periculoasă şi plictisitoare. Am privit fiecare fereastră, pentru a vedea cât de sigure sunt locurile. Cum aş putea să mă caţăr la fiecare, şi fiecare detaliu a părut în regulă . Bucătăria era ok. Şi restul nu mi s-a părut să aibă vreun defect. Locurile de parcare erau bune.
Şi iar mă găseam gândindu-mă la tot felul de lucruri prosteşti. Când am devenit vampir nu m-am gândit niciodată că o să am aceleaşi preocupări ca un bărbat total uman. Nu credeam că o să am o asemenea relaţie.
Şi nici nu îmi dorisem.
Nici copii. Pentru că eram convins că existam ca şi un monstru. Şi nu mă deranja asta. Întotdeauna mi-a plăcut.
Acum apare o fată, superbă ce-i drept, mă face să înnebunesc după ea şi mă îndeamnă să vreau s-o iau de nevastă. Şi sunt şi vampir.
Mă bucur că măcar nu este o lege prin care unul ca mine nu s-ar putea căsătorii cu ea. Dar dacă aş reveni la „ legi†aş zice că de fapt chiar există. Nu în lumea oamenilor. Ci în cea a vânătorilor.
La dracu. E atât de uşor în miile de cărţi despre creaturi supranaturale. Totul se termină cu bine, imposibilul devine al dracului de posibil şi toată lumea e fericită. Eh, în viaţa asta se pare că trebuie să lucrez mai mult pentru aşa ceva.
Şi când e război, oamenii plâng.
Dar eu nu mai sunt doar om. Aşa că nu îmi fac griji pentru asta.
Pentru restul zilei am mai avut de făcut nişte lucruri. Numai prostii. Semnatul unor contracte pentru apartament. L-am plătit cu bani cash, pentru că avusesem nişte economii, să zic aşa. S-au dus şi astea , dar nu îmi făceam prea mari griji. Banii îi dobândeam repede, şi poate că pentru prima dată nu mai dădeam importanţă acestui aspect. Eram nervos doar pentru că pierdusem toată ziua cu porcăria asta.
Dar îi promisesem lui Crystal, şi asta era ceva mai sus decât nervii mei. Nu de alta, dar nu prea aveam chef să ţipe la mine. Era o adevărată fiară.
Mă urcasem în maşină, aveam de gând să trec pe la ea , la serviciu, să văd dacă nu plecase şi să o duc acasă. De fapt, să vadă apartamentul. Deja începuse să se însereze, când, spre ne-norocul meu, mi-a sunat telefonul. Acum singurul număr pe care îl aveam salvat în agendă era al roşcatei. Însă, nu ea suna.
- Da?
Am zis pe cel mai rece ton posibil.
- Seara bună Jack. Sunt Jeanice.
Mi-am dat ochii peste cap, neschimbându-mi tonul îngheţat.
- Desigur.
Am auzit un chicot dincolo de telefon şi mi-am amintit figura vampirului respectiv. Îmi luase o mulţime de timp să înţeleg care a fost treaba cu vampirii cu sânge pur. Când au fost aduşi pe lume, au fost şi ei de o anumită vârstă. Însă, corpul li s-a transformat până într-un anumit punct. De acolo, rămân intacţi fără vreo şansă de a se mai schimba. Printre vampirii cu sânge pur erau două clase : regali şi cei de clasă normală. Însă, cei de clasă normală le erau cu foarte mult superiori corciturilor. Mai uşor de explicat ar fi : regele, cei de la curtea regelui, şi sclavii. Desigur că lucrurile se mai schimbaseră.
Jeanice era un vampir îngheţat într-un trup fragil, de un metru şi vreo cinzeci de centimetrii. Slabă cu părul foarte lung şi o limbă extrem de ascuţită. Din câte ştiam eu, ea dădea numai veşti proaste.
- Helix te cheamă la sediu. Avem o treabă cu tine.
A chicotit iar eu i-am închis.
Grozav.
Am accelerat şi am schimbat direcţia. Mă bucur că aveau un sediu în fiecare oraş din lume ( exageram ) doar că în acest loc aveau principala clădire. Şi acest consiliu era un căcat de adunare a vampirilor cu sânge pur. Mai lucrasem de câteva pentru ei. Dar nu fusese nimic prea greu . Pentru mine.
Ajuns acolo, a trebuit să trec de gardieni explicându-le de trei ori cine sunt. Pentru că era imposibil să treci de ei. Fiind corcitură, mirosul ţi se depistează al dracului deu şor. Clădirea era asemănătoare cu una a tuturor clădirilor centru de politică, a oamenilor. Şi cam aşa era. Aici se discuta politica vampirilor.
- Bună seara.
Am accentuat ajungând în faţa biroului lui Janice. Secretară ca întotdeauna. A zâmbit perfid. Mă scotea din minţi cretina asta.
- Sir Helix vrea să te vadă. Intră.
Şi acum chiar trebuia să dau ochii cu „ şeful†lor. Grozav! Nu făcusem nimic. Nimic care merita să fie pedepsit în orice caz. Am bătut la uşă, după care am intrat. Făcând o plecăciune, am salutat politicos. Nu s-a mai obosit să îmi răspundă.
- Jack. Vreau să duci scrisoarea asta la Richard Van Helsing , vânătorul. Tocmai am încheiat un acord între vânători şi vampiri. O alianţă. Şi aş vrea ca asta să ajungă cât mai repede posibil. Maxim zece minute. Vrei să îţi ducem maşina într-un anumit loc?
Am oftat. Desigur că era mai uşor să fug până acolo. Mă trimiteau iar la termenul limită. Le plăcea să facă totul periculos. Dând din cap, am zis.
- Nu vă faceţi griji, voi veni eu mai târziu să recuperez autovehiculul. L-aţi putea lăsa pe locul în care am parcat. Voi îndeplini sarcina. Altceva?
A zâmbit.
- Este de-ajuns. O să te contactez şi pentru alte detalii.
Mi-a aruncat plicul cu plata pentru ceea ce făceam, şi am fugit. În opt minute am fost la destinaţie, bătând la uşa vilei. Şi mi-a răspuns un băiat.
Desigur că ştiam şi eu cine era Van Helsing, şi-mi imaginam că e un moş. Evident că asta trebuia să fie, ca şi şef vânător. Era şi mai clar că prostul din faţa mea nu avea sânge de vânător. Până şi pe Crystal o puteam mirosi cu un aer puternic şi caracteristic al acelei „ rase†. Era un fel de adoptat în clan. Am presupus asta destul de rapid. Şi avea o înfăţişare banală. Şaten, ochii verzi. Tipul Casanova care e întotdeauna gata să dea pe toţi pe spate. Era mai scund ca mine. I-am zâmbind, vizibil superior şi asta se părea că l-a provocat.
Uuuh, ce teamă îmi e. Am accentuat zâmbetul şi acesta mi-a sărit la gât, cu un cuţit. I-am prins mâinile, aruncându-i obiectul departe şi l-am întors , punându-i mâinile la spate.
- Am venit aici să vorbesc cu şefu’ tău. Din partea Consiliului Vampirilor. Ai trei secunde să îl chemi.
Nu a fost nevoie totuşi pentru asta, căci a apărut în hol şi acela pe care l-am catalogat ca şi Van Helsing. Nu am simţit nevoia să îmi înclin capul. Sau să fac vreun gest. Însă, a trebuit să arăt politeţe.
- O seară bună . Mă scuzaţi pentru deranj, la o asemenea oră. Sir Helix m-a trimis pentru a vă înmâna această scrisoare.
Am aruncat-o spre el, ştiind că o va prinde la timp. Era un vânător. Şi chiar şi la o anumită vârstă, trebuia să aibă reflexe. O avea în sânge.
Am zâmbit, inconştient de gest. Acela mi-a răspuns în acelaşi mod . S-a uitat spre cel pe care îl ţineam în strânsoare. Uitasem de el.
- Ai putea să îi dai drumul ucenicului meu?
Am dat din umeri, eliberându-l.
- Oh, desigur.
- Nu are prea multe maniere, e încă ucenic.
Asta părea drept o scuză aşa că am încuuvinţat din cap, în timp ce m-a rugat să intru în casă. Un vânător ruga un vampir să îi treacă pragul. Şi mai era şi o corcitură. Poate din cauza alianţei? Aproape că mi-a venit să râd. Şi această atitudine, deloc respingătoare, a lui Van Helsing mi se părea ciudată. Deşi niciodată nu mai întâlnisem un vânător cu rang înalt, se pare că niciodată nu ştii la ce să te aştepţi din partea lor.
- Luaţi un loc domnule...
Am zâmbit.
- Doar Jack.
A dat din cap.
- Mark, poţi să pleci.
Îi transmise celui ce îmi deschisese uşa. Se pregătea să deschidă gura, când o altă voce s-a auzit în încăpere.
- Tată , unde e mama?
Am rămas împietrit. Dar mi-am ascuns uimirea. Aproape că am înghiţit în sec, dar a trebuit să îmi reprim sentimentul şi să îmi ascund privirea .
- Crystal, acesta este Jack. Tocmai ne-a adus o ÅŸtire din partea Consiliului.
Nu m-am uitat la expresia lui ci mai degrabă o atenţionam pe Crystal să nu ne dea de gol. Nu că mie mi-ar fi păsat.
Pentru ea.
M-a salutat dând din cap şi eu am făcut acelaşi lucru.
- Domnişoară..
- Domnule..
A fost un moment cu adevărat de tot râsul, aşa că am avut nevoie să îl înregistrez pentru a mă amuza mai târziu. L-am urmărit pe socrul meu , în necunoştinţă de cauză, cum citea scrisoarea şi zâmbea mulţumitor.
După ce a terminat , a exclamat.
- Grozav! Mulţumesc pentru veste vampirule.
- Desigur domnule. Acum, dacă mă scuzaţi, eu mă voi retrage. Să transmit ceva lui Sir Helix?
- Nu este nevoie. Mark!
Am aşteptat să apară prostul de mai devreme . Nici nu am observat când dispăruse. Eu şi Crystal tot ne sorbisem din priviri. Era un joc atât de periculos şi îi puteam auzi inima cu câtă rapiditate bătea.
- Condu-l pe vampirul nostru.
Ce ciudat suna. Mda, ar fi fost un moment bun să îi zic : auzi nene, mi-o dai pe fi-ta? Cred că făcea infarct. Şi ce e mai amuzant decât un socru nervos?
Ei bine, o Crystal pălmuindu-mă nu era deloc ceva de care puteam râde, aşa că am ieşit înainte să spun vreo prostie. Am salutat în semn de la revedere şi i-am sărutat mâna roşcatei. Tremura şi asta mă făcea să mă simt al dracului de bine.
- La revedere. O seară plăcută.
Înainte să îmi trântească uşa în nas, acel „ Mark†îmi zise.
- O să vă dau în gât, corcitură.
Nu i-am dat importanţă, neînţelegând despre ce dracu vorbea. Am preferat să fug şi să îmi iau înapoi maşina, pentru a o aştepta pe roşcată acasă la ea. Se pare că trebuia să vorbim.
Lectură plăcută!
Capitolul 15
Eram un vampir de cuvânt, aşa că m-am trezit destul de dimineaţă şi am decis să plec pentru a găsi un nou loc unde să stăm. Eu şi Crystal. La dracu, nici nu mai ţineam minte de când nu mai avusesem o casă stabilă. Şi nu ştiam ce se întâmpla cu mine. Pe o parte era ciudat. Nu crezusem că o femeie o să mă înnebunească într-atât în cât să fiu în stare să mă stabilesc într-un anumit loc. Am râs în sinea mea. Era ironic, acum urma să am şi eu un loc stabil. Nici nu mai ţineam minte de când nu mai zisesem „ merg acasă†. Se pare că acum urma să am ocazia să o zic de multe ori.
Am sărutat-o pe frunte pe Crys şi i-am lăsat un bilet. Am observat că dormea dusă, era clar că nu o s-o trezească nimic prea curând. Aşa că mi-am făcut drum până la maşină şi am accelerat. Afară ploua, picături mici şi dese. Le auzeam clar zdrobindu-se de asfalt, spărgându-se în bobiţe mai mici decât cele existente, apoi formând un mic lac. Lucruri atât de obişnuite pentru simţurile mele dezvoltate.
Era o zi mohorâtă, sau cel puţin aşa mi se părea dimineaţa asta. Mă bucuram că nu urma să iasă soarele prea curând, în asemenea circumstanţe. Nu eram atât de binedispus încât să pot savura nişte raze arzătoare. Mă simţeam extenuat. Aveam nevoie de cât mai mult întuneric. Măcar pentru o perioadă.
Astfel mi-am pus ochelarii fumurii în timp ce conduceam, era mai uşor aşa. Uneori.
Am ajuns curând în locul propus. Era un complex de apartamente de care auzisem, în cealaltă parte a oraşului. Foarte departe de apartamentul lui Crystal. De fapt, ăsta era scopul meu. Cu cât mai departe de părinţii ei, cu atât mai bine. Şi partea asta de oraş era foarte interesantă. Am luat unul din apartamente. Nu mă pricepeam prea tare, dar am ales unul la etajul opt, cu lift, scări de urgenţă şi tot ceea ce îi mai trebuia unei clădiri sigure. Am ales acest loc din trei motive :
1 . Nu existau vecini vârcolaci.
2 . În zonă mai locuiau încă trei vampiri paşnici, prieteni cu mine.
3 . Dacă vreodată relaţia mea cu Crystal avea să ajungă şi mai serioasă, ar fi fost un loc perfect pentru copii.
Chiar printre aceste gânduri mi-a venit în minte şi faptul că nu mă întrebase dacă este vreun pericol ca vreunul dintre copii să fie vampir.
Şi eu nu ştiam ce să îi răspund , pentru moment. Mă bucuram că nu mă întreba. Şi la dracu, nu poţi ştii niciodată. E ca şi cum ai zice : vreau ca primul născut să fie băiat! Dar adevăru’ e că nu poţi controla asta.
Deşi nu ştiu cât a avansat ştiinţa în zilele astea, şi nici nu mă preocupă.
Am lăsat baltă această activitate şi am mai privit încă odată apartamentul. Luasem unul spaţios şi mobilat. Dacă mofturoasei mele roşcate nu îi plăcea, nu avea decât să îl remobileze. Eu nu mă băgam într-o activitate atât de periculoasă şi plictisitoare. Am privit fiecare fereastră, pentru a vedea cât de sigure sunt locurile. Cum aş putea să mă caţăr la fiecare, şi fiecare detaliu a părut în regulă . Bucătăria era ok. Şi restul nu mi s-a părut să aibă vreun defect. Locurile de parcare erau bune.
Şi iar mă găseam gândindu-mă la tot felul de lucruri prosteşti. Când am devenit vampir nu m-am gândit niciodată că o să am aceleaşi preocupări ca un bărbat total uman. Nu credeam că o să am o asemenea relaţie.
Şi nici nu îmi dorisem.
Nici copii. Pentru că eram convins că existam ca şi un monstru. Şi nu mă deranja asta. Întotdeauna mi-a plăcut.
Acum apare o fată, superbă ce-i drept, mă face să înnebunesc după ea şi mă îndeamnă să vreau s-o iau de nevastă. Şi sunt şi vampir.
Mă bucur că măcar nu este o lege prin care unul ca mine nu s-ar putea căsătorii cu ea. Dar dacă aş reveni la „ legi†aş zice că de fapt chiar există. Nu în lumea oamenilor. Ci în cea a vânătorilor.
La dracu. E atât de uşor în miile de cărţi despre creaturi supranaturale. Totul se termină cu bine, imposibilul devine al dracului de posibil şi toată lumea e fericită. Eh, în viaţa asta se pare că trebuie să lucrez mai mult pentru aşa ceva.
Şi când e război, oamenii plâng.
Dar eu nu mai sunt doar om. Aşa că nu îmi fac griji pentru asta.
Pentru restul zilei am mai avut de făcut nişte lucruri. Numai prostii. Semnatul unor contracte pentru apartament. L-am plătit cu bani cash, pentru că avusesem nişte economii, să zic aşa. S-au dus şi astea , dar nu îmi făceam prea mari griji. Banii îi dobândeam repede, şi poate că pentru prima dată nu mai dădeam importanţă acestui aspect. Eram nervos doar pentru că pierdusem toată ziua cu porcăria asta.
Dar îi promisesem lui Crystal, şi asta era ceva mai sus decât nervii mei. Nu de alta, dar nu prea aveam chef să ţipe la mine. Era o adevărată fiară.
Mă urcasem în maşină, aveam de gând să trec pe la ea , la serviciu, să văd dacă nu plecase şi să o duc acasă. De fapt, să vadă apartamentul. Deja începuse să se însereze, când, spre ne-norocul meu, mi-a sunat telefonul. Acum singurul număr pe care îl aveam salvat în agendă era al roşcatei. Însă, nu ea suna.
- Da?
Am zis pe cel mai rece ton posibil.
- Seara bună Jack. Sunt Jeanice.
Mi-am dat ochii peste cap, neschimbându-mi tonul îngheţat.
- Desigur.
Am auzit un chicot dincolo de telefon şi mi-am amintit figura vampirului respectiv. Îmi luase o mulţime de timp să înţeleg care a fost treaba cu vampirii cu sânge pur. Când au fost aduşi pe lume, au fost şi ei de o anumită vârstă. Însă, corpul li s-a transformat până într-un anumit punct. De acolo, rămân intacţi fără vreo şansă de a se mai schimba. Printre vampirii cu sânge pur erau două clase : regali şi cei de clasă normală. Însă, cei de clasă normală le erau cu foarte mult superiori corciturilor. Mai uşor de explicat ar fi : regele, cei de la curtea regelui, şi sclavii. Desigur că lucrurile se mai schimbaseră.
Jeanice era un vampir îngheţat într-un trup fragil, de un metru şi vreo cinzeci de centimetrii. Slabă cu părul foarte lung şi o limbă extrem de ascuţită. Din câte ştiam eu, ea dădea numai veşti proaste.
- Helix te cheamă la sediu. Avem o treabă cu tine.
A chicotit iar eu i-am închis.
Grozav.
Am accelerat şi am schimbat direcţia. Mă bucur că aveau un sediu în fiecare oraş din lume ( exageram ) doar că în acest loc aveau principala clădire. Şi acest consiliu era un căcat de adunare a vampirilor cu sânge pur. Mai lucrasem de câteva pentru ei. Dar nu fusese nimic prea greu . Pentru mine.
Ajuns acolo, a trebuit să trec de gardieni explicându-le de trei ori cine sunt. Pentru că era imposibil să treci de ei. Fiind corcitură, mirosul ţi se depistează al dracului deu şor. Clădirea era asemănătoare cu una a tuturor clădirilor centru de politică, a oamenilor. Şi cam aşa era. Aici se discuta politica vampirilor.
- Bună seara.
Am accentuat ajungând în faţa biroului lui Janice. Secretară ca întotdeauna. A zâmbit perfid. Mă scotea din minţi cretina asta.
- Sir Helix vrea să te vadă. Intră.
Şi acum chiar trebuia să dau ochii cu „ şeful†lor. Grozav! Nu făcusem nimic. Nimic care merita să fie pedepsit în orice caz. Am bătut la uşă, după care am intrat. Făcând o plecăciune, am salutat politicos. Nu s-a mai obosit să îmi răspundă.
- Jack. Vreau să duci scrisoarea asta la Richard Van Helsing , vânătorul. Tocmai am încheiat un acord între vânători şi vampiri. O alianţă. Şi aş vrea ca asta să ajungă cât mai repede posibil. Maxim zece minute. Vrei să îţi ducem maşina într-un anumit loc?
Am oftat. Desigur că era mai uşor să fug până acolo. Mă trimiteau iar la termenul limită. Le plăcea să facă totul periculos. Dând din cap, am zis.
- Nu vă faceţi griji, voi veni eu mai târziu să recuperez autovehiculul. L-aţi putea lăsa pe locul în care am parcat. Voi îndeplini sarcina. Altceva?
A zâmbit.
- Este de-ajuns. O să te contactez şi pentru alte detalii.
Mi-a aruncat plicul cu plata pentru ceea ce făceam, şi am fugit. În opt minute am fost la destinaţie, bătând la uşa vilei. Şi mi-a răspuns un băiat.
Desigur că ştiam şi eu cine era Van Helsing, şi-mi imaginam că e un moş. Evident că asta trebuia să fie, ca şi şef vânător. Era şi mai clar că prostul din faţa mea nu avea sânge de vânător. Până şi pe Crystal o puteam mirosi cu un aer puternic şi caracteristic al acelei „ rase†. Era un fel de adoptat în clan. Am presupus asta destul de rapid. Şi avea o înfăţişare banală. Şaten, ochii verzi. Tipul Casanova care e întotdeauna gata să dea pe toţi pe spate. Era mai scund ca mine. I-am zâmbind, vizibil superior şi asta se părea că l-a provocat.
Uuuh, ce teamă îmi e. Am accentuat zâmbetul şi acesta mi-a sărit la gât, cu un cuţit. I-am prins mâinile, aruncându-i obiectul departe şi l-am întors , punându-i mâinile la spate.
- Am venit aici să vorbesc cu şefu’ tău. Din partea Consiliului Vampirilor. Ai trei secunde să îl chemi.
Nu a fost nevoie totuşi pentru asta, căci a apărut în hol şi acela pe care l-am catalogat ca şi Van Helsing. Nu am simţit nevoia să îmi înclin capul. Sau să fac vreun gest. Însă, a trebuit să arăt politeţe.
- O seară bună . Mă scuzaţi pentru deranj, la o asemenea oră. Sir Helix m-a trimis pentru a vă înmâna această scrisoare.
Am aruncat-o spre el, ştiind că o va prinde la timp. Era un vânător. Şi chiar şi la o anumită vârstă, trebuia să aibă reflexe. O avea în sânge.
Am zâmbit, inconştient de gest. Acela mi-a răspuns în acelaşi mod . S-a uitat spre cel pe care îl ţineam în strânsoare. Uitasem de el.
- Ai putea să îi dai drumul ucenicului meu?
Am dat din umeri, eliberându-l.
- Oh, desigur.
- Nu are prea multe maniere, e încă ucenic.
Asta părea drept o scuză aşa că am încuuvinţat din cap, în timp ce m-a rugat să intru în casă. Un vânător ruga un vampir să îi treacă pragul. Şi mai era şi o corcitură. Poate din cauza alianţei? Aproape că mi-a venit să râd. Şi această atitudine, deloc respingătoare, a lui Van Helsing mi se părea ciudată. Deşi niciodată nu mai întâlnisem un vânător cu rang înalt, se pare că niciodată nu ştii la ce să te aştepţi din partea lor.
- Luaţi un loc domnule...
Am zâmbit.
- Doar Jack.
A dat din cap.
- Mark, poţi să pleci.
Îi transmise celui ce îmi deschisese uşa. Se pregătea să deschidă gura, când o altă voce s-a auzit în încăpere.
- Tată , unde e mama?
Am rămas împietrit. Dar mi-am ascuns uimirea. Aproape că am înghiţit în sec, dar a trebuit să îmi reprim sentimentul şi să îmi ascund privirea .
- Crystal, acesta este Jack. Tocmai ne-a adus o ÅŸtire din partea Consiliului.
Nu m-am uitat la expresia lui ci mai degrabă o atenţionam pe Crystal să nu ne dea de gol. Nu că mie mi-ar fi păsat.
Pentru ea.
M-a salutat dând din cap şi eu am făcut acelaşi lucru.
- Domnişoară..
- Domnule..
A fost un moment cu adevărat de tot râsul, aşa că am avut nevoie să îl înregistrez pentru a mă amuza mai târziu. L-am urmărit pe socrul meu , în necunoştinţă de cauză, cum citea scrisoarea şi zâmbea mulţumitor.
După ce a terminat , a exclamat.
- Grozav! Mulţumesc pentru veste vampirule.
- Desigur domnule. Acum, dacă mă scuzaţi, eu mă voi retrage. Să transmit ceva lui Sir Helix?
- Nu este nevoie. Mark!
Am aşteptat să apară prostul de mai devreme . Nici nu am observat când dispăruse. Eu şi Crystal tot ne sorbisem din priviri. Era un joc atât de periculos şi îi puteam auzi inima cu câtă rapiditate bătea.
- Condu-l pe vampirul nostru.
Ce ciudat suna. Mda, ar fi fost un moment bun să îi zic : auzi nene, mi-o dai pe fi-ta? Cred că făcea infarct. Şi ce e mai amuzant decât un socru nervos?
Ei bine, o Crystal pălmuindu-mă nu era deloc ceva de care puteam râde, aşa că am ieşit înainte să spun vreo prostie. Am salutat în semn de la revedere şi i-am sărutat mâna roşcatei. Tremura şi asta mă făcea să mă simt al dracului de bine.
- La revedere. O seară plăcută.
Înainte să îmi trântească uşa în nas, acel „ Mark†îmi zise.
- O să vă dau în gât, corcitură.
Nu i-am dat importanţă, neînţelegând despre ce dracu vorbea. Am preferat să fug şi să îmi iau înapoi maşina, pentru a o aştepta pe roşcată acasă la ea. Se pare că trebuia să vorbim.