Every girl needs her own Prince - Charming

[Nya.]

@Live And Die For Metal - Well... nu cred că ne`am exprimat corect. Alice a zis că îl iubeşte, doar ca să scape de director. Iar Shu a zis că o iubeşte, pentru că aşa crede... nu e sigur. Oricum, între ei e mai mult decât o simplă chimie [ca să mă exprim poetic : ))]. Nu ne`am inspirat din Twilight. Lui Mels nu`i place şi deci nu avea de unde să ştie ce se întâmplă acolo.
@Elusive Wolf - Scumpa mea, sunt mai mult ca sigură că o înţelegi pe Alice. Am scris mai sus explicaţia la faptul că cei doi şi`au zis prea repede că se iubesc.
@Berry - Puiul meu, chiar ne bucurăm că`ţi place. Ştim că grăbim acţiunea, dar nu prea ştim cum am putea`o lungi. -.- Cât despre Aiko... Nu va deveni un personaj negativ. Pur şi simplu e foarte protectoare, căci she hates Shu very much.
@Kripterya - Parcă ai fi prietena mea cea mai bună. : )) Ea încearcă să mă oblige să o calce maşina pe Aya. Mda... Nici lui Alice nu i`a plăcut că Shu a lovit o fată. xD
Hope you`ll like this chapter. Apropo, răsturnare de situaţii. Am avut prea multe idei. : - "

[center]Capitolul 7
Alice P.O.V.[/center]

S-a ridicat din bancă furios şi i-a dat o palmă peste faţă. Obrazul ei alb se înroşi imediat, lăsând urma palmei lui. Şatenei îi apărură câteva lacrimi în colţul ochilor, apoi ţipă strident.
- Aşa vei păţi mereu când vei avea atitudinea asta faţă de Alice. Ea nu e ca tine. Ea nu este o curvă! a zis el punând accent pe ultimul cuvânt.
Când am văzut cum palma lui Shu a lovit obrazul Ayei, un val de mânie m-a cuprins. Nu suportam să văd o fată lovită de un băiat, indiferent de ce zisese. M-am ridicat din bancă şi i-am prins palma brunetului chiar când voia să o mai lovească o dată, spunându-i:
- Nu am nevoie de cavalerisme! Cât eşti cu mine, nu loveşti nici o fată, indiferent de ce face.
El m-a privit uimit puţin, apoi a dat din cap şi s-a aşezat. Am zâmbit. Aveam controlul absolut asupra lui. Era ciudat, căci deobicei eu eram cea care tăcea. Telefonul a început să-mi sune, aşa că l-am luat din buzunarul pantalonilor şi am răspuns foarte repede, observând că este tata.
- Alice, nu se mai poate! Directorul a zis că te-ai încurcat cu un băiat foarte prost văzut! aproape urlă tata la mine.
- Tată, nu e adevărat! Eu… , dar nu am mai putut continua.
- Nu vreau să aud nici un cuvânt! Mama ta şi cu mine am hotărât să te întorci înapoi în California, şi asta cât mai repede. Aşa că şoferul te aşteaptă chiar acum acasă. Pa!
A închis lăsându-mă fără cuvinte. Mi-am luat ghiozdanul pe umăr, apoi am vrut să părăsesc clasa, dar Shu mă prinse din urmă. Mă trase în braţele lui şi mă sărută. Îşi strecură limba printre buzele mele, muşcându-mi buza inferioară. Am rupt sărutul repede, încercând să-mi ascund lacrimile, dar n-am putut.
- Alice, scuză-mă dacă te-am supărat, zise el, uitându-se speriat la mine.
- Nu e vina ta… Părinţii mă mută înapoi în California. Iartă-mă!
Acesta a fost ultimul lucru care i l-am zis, înainte de a fugi. Până am ajuns acasă, nu m-am uitat în urmă. Nu îmi ceream scuze de la persoanele pe care le împingeam în goana mea. Am intrat în casă, trântind uşa. Aiko mă aştepta în hol, uitându-se la podea, evitându-mi privirea. Fierbeam de mânie. Numai din cauza ei eu plecam. Probabil că nu m-a suportat încă de când am venit. Şoferul cobora de la etaj, cu trollerele mele în urmă. Bruneta se aproprie de mine şi mă îmbrăţişă, zicându-mi cu o voce sinceră:
- Îmi pare rău, e numai vina mea!
Am dat din cap în sens negativ, apoi mi-am luat la revedere de la ea. Probabil îmi va lipsi. Am mers spre maşină, urcând. Şoferul mi-a spus că nu voi mai lua avionul ci mă va duce el direct cu maşină. Mi s-a părut o chestie cam ciudată, având în vedere că drumul era foarte lung. M-am ghemuit pe bancheta din spate, încolăcindu-mi braţele în jurul genunchilor. Mi-am scos telefonul din buzunarul pantalonilor stretch mov şi am format numărul prietenei mele cele mai bune, care stătea în California.
- Katie, eu sunt. Mă întorc, am zis eu de îndată ce fata a răspuns.
- Alice! Ce ai păţit? Eşti bine? Japonia era visul tău, a zis Katie speriată.
- Stai calmă! Părinţii mi-au distrus iarăşi un vis. Nu contează asta acum. Ia zi-mi, cum mai merg lucrurile pe acolo?
- Păi, Nick, fostul tău, este singur. S-a despărţit de Demelza. Eu sunt cu Andrew, îţi vine să crezi?
M-am implicat serios în acea conversaţie. Îmi era dor să îi aud entuziasmul din voce şi să îi aud râsul cristalin. O iubeam pe Katie. Îmi era ca o soră. Numai ea putea să mă facă să râd cu toate prostiile pe care le zicea. Şi acum era cu Andrew. Umblase după acest băiat aproape un an. La început el o cunoştea doar ca pe sora prietenului lui cel mai bun. Am vorbit cu ea toată ziua şi toată noaptea, fără exagerări. Când am închis telefonul, arăta că am vorbit douăzeci şi şapte de ore şi cincisprezece minute. Am râs uşor. Am privit în jur pe geam. Deja intrasem în California. Am tremurat de emoţie. Mi-am dat jos hanoracul şi l-am băgat în geantă. Aici nu aveam nevoie de el. Maşina a intrat în curtea casei, parcând. Am ieşit din maşină repede şi mi-am luat trollerele singură, zbughind-o pe uşă. Am păşit în holul cu podea de marmură, lăsându-mi jos bagajele.
- Mamă? Tată? am întrebat nesigură.
Părinţii mei veniră în fugă spre mine. Mama mă îmbrăţişă plângând, iar tata îmi puse o mână părintească pe umăr.
- Scumpo, ne-a fost dor de tine! zise mama printre lacrimi.
- D-asta m-aţi adus acasă? Pentru voi? Sunteţi aşa egoişti, am spus eu cu dispreţ, apoi am urcat în camera mea, luându-mi bagajele după mine. Le-am aruncat într-un colţ al camerei, apoi m-am trântit pe pat. Am oftat. Deja îmi era dor de Shu… Îmi era dor de prinţul meu.