Click ÅŸi Boom

[Teh]

Capitolul 9

Era noapte, şi totodată acel loc era pustiu. Am scrâşnit din dinţi. La naiba, nu era singur. Asta nu eera bine, dar eu aveam de gând să îmi duc misiunea până la capăt. Indiferent de consecinţe. Nu muream eu pe câmpul de luptă, asta niciodată.
Am intrat în clădire, dar înainte de asta m-am uitat la Crystal.
- Stai aici. Clădirea o să explodeze, şi nu ştiu dacă am timp să te scot şi pe tine de acolo.
Tocmai se pregătea să mă contrazică dar m-am uitat nervos la ea. Expresia mea era serioasă. Mda, poate că ea nu mirosea la fel cum o făceam eu dar aici era un sânge pur, şi eu nu aveam de gând să îmi pun pielea la bătaie în aşa fel încât să îmi găsesc sfârşitul aici. Mai aveam şi alte lucruri de trăit.
Nu am mai privit-o ci am intrat înăuntrul clădirii. Ascuns undeva, după nişte cutii gigantice, se afla şi persoana pe care vreau să o ucid. Am scos bomba şi am aruncat-o aproape de el. În trei secunde urma să explodeze, aşa că într-o clipită m-am aflat şi eu afară, sub cerul înstelat şi în aerul răcoros al nopţii.
Dar eu nu eram singurul care ieşise. O creatură albă, strălucind printre luminile artificiale şi în bătaia lunii puternice, zâmbea.
În braţele sale se afla şi acest om, lăsându-l pe aslfat uşor, pentru a nu-l răni.
- În sfârşit v-aţi făcut apariţia .
Am zis indiferet şi am văzut-o pe Crystal privindu-mă uimită. Desigur că nu plecase acasă, vroia doar să îşi salveze prada asta de nimic. Şi vedeam şi cum îi creşte dorinţa de sânge, faptul că vroia să îl muşte şi să îl facă unul ca şi mine. Nu vroiam să o las să facă aşa ceva, asta pentru că misiunea mea spunea clar să o trimit acasă. Ştiam şi metoda prin care să o fac, trebuia să meargă. Dar mai întâi de asta, motivele pentru care făcea toate lucrurile acestea, mă interesau.
- De ce?
Am întrebat scurt şi Prinţesa Yayuria mi-a înţeles aluzia. Şi-a fluturat părul şi încă privrea prinsă în agonie. Doix tremura.
- Pentru iubire.
A adăugat la fel de scurt dar pe un ton cuprins de pasiune şi dorinţă. Ceva mai presus de înţelegerea oamenilor. Eu ştiam semnificaţia, o simţeam în sânge. Dar nu o puteam accepta.
Era un om iar ea un sânge pur. Nu era un lucru acceptat. Urma să îi distrugă viaţa, să îl facă vampir după care să îl arunce cât colo. Mi se întâmplase şi mie, o ştiam poate mai bine ca oricine. Deiferenţa era că eu nu îmi doream să fi murit, indiferent de caz. Uitându-mă la mâţa asta speriată, acest Doix, puteam vedea că el era contrariul.
Ar fi preferat moartea. Şi eu nu făceam favoruri, decât plătite. Cum era şi cazul ăsta.
- Înţeleg. Dar nu o să îmi cer scuze.
Am privit-o sifdător, lucru care nu era prea permis. Moral vorbind, aş fi fost mort dacă îi adresam o asemenea privire un vampir de genul masculin. M-am mişcat rapid către om şi Prinţesa l-a prins în braţele sale, mişcându-şi faţa foarte repede şi încercâd să îi muşte gâtul. Nu am lăsat-o, întorcându-l pe idiot în aşa fel încât un deget de-al meu să fie muşcat.
Simţeam cum sângele îmi era sorbit din vene. La dracu, m-am îndepărtat şi am aruncat cât colo cu bărbatul acela.
- Du-te acasă.
Renunţasem la politeţe.
- Tatăl tău a ordonat.
Şi-a şters buzele plin de sânge, şi eu nu m-am mai uitat la ea, urma să plece. Aşa că foarte rapid m-am apropiat de Hernan şi i-am zdrobit capul. A urlat, şi lacrimi amare îi curgeau pe obraji. Probabil blestema momentul în care s-a îndrăgostit de o nemuritoare, asta nu era treaba mea. Încă îmi simţeam mica lipsă de sânge din trup.
De când fusesem transformat, sângele meu nu mai fusese sorbit din trup. Era o senzaţie ciudată ce îţi făcea foame, te făcea să înnebuneşti şi să îţi doreşti să umpli din nou acel gol, aşa că nu mă puteam opri. Omorându-l cu indiferenţă pe acela, l-am muşcat sorbind fiecare picătură din trupul lui. Fiind mort, nu o mai simţea. Dar pentru că nu îşi dăduse duhul de mult puteam să simt încă savoarea intactă a lichidului roşiatic. Ochii mei nu conturau nici o expresie şi nu mai priveam în jur. Ştiam că roşcata mă ţintuise cu privrea. Dar nu zicea nimic.
Eu eram vampir. Trebuia să mă hrănesc, aşa că nu mi-a păsa de ceea ce se întâmpla în jurul meu. Am simţit lichidul scurgându-mi-se pe bărbie şi am ştiut că eram sătul. Şi oricum acest trup era golit de sânge.
Terminasem. Mi-am şters gura, murdărindu-mă şi pe mâini de sânge. Ochii mei i-au întâlnit pe a lui Crystal. Nu puteam citi acea expresie, aşa că am trecut pe lângă ea. M-a urmat , şi am mers aşa ,în tăcere, până la hotel. A stat în spatele meu iar eu nu am avut destul de multă voinţă cât să mă întorc.
De ce aş fi făcut-o? La dracu, mi-era teamă. Şi nu îmi plăcea să o recunosc. Dar îmi fusese sete. Oricum nu conta.
Mă vrusese, şi probabil încă mă dorea. Asta nu se şterge peste noapte. Sau peste câteva ore. Aşa că trebuia să o recunoacă, dacă nu prin vorbe, atunci faptele erau de-ajuns. De fapt, mai mult decât suficiente.
M-am oprit atunci când am ajuns la camera ei şi am prins-o de umăr.
- Mâine plecăm din oraş, Luzias probabil este într-o zonă mai rece. Niciodată nu i-a plăcut căldura.
Mi-a îndepărtat mâna şi mi-a zâmbit dispreţuitor.
- ÃŽl cunoÅŸti?
Brusc mi-am recăpătat acea stare normală ,nemaifiind cuprins de acea agonie groaznică ce punea stăpânire pe mine de fiecare dată când mă hrăneam. Era atât de dureros şi necesar. Şi nu puteam renunţa la asta, căci îmi preţuiam existenţa.
Am zâmbit pervers.
- Nu am făcut sex cu el, nu îţi face griji. Nu sunt bisexual.
A chicotit, astupându-şi rapid gura. Expresia feţei sale spunea ceva de genul : „ hei, acum trebuie să fi supărat pe el”. Dar vedeam că este prea obosită petnru aşa ceva, aşa că mi-am apropiat chipul de al ei. Mi-am amintit că eram tot murdar de sânge şi am vrut să mă retrag, însă nu prea am reuşit.
Trupul îmi era slăbit. Să zicem că efecte secundare. Se întâmplă atunci când beau grupa AB, cum era şi cazul ăsta. Un fel de alergie ce îmi scădea rezistenţa pentru câteva minute sau ore. Depinde de cantitatea consumată. Mă blocasem, fără a mă putea mişca. Mi-am trecut un braţ în jurul gâtului lui Crystal.
- Ce-ai?
Cred că era puţin speriată. Asta m-a făcut să zâmbesc.
- Mă primeşti în camera ta?Î
- Nu ! A ţipat încercând să mă înlăture. Nu a reuşit.
- Va trebui, nu vezi că sunt rănit?
M-a cercetat şi asta mi-a produs foarte mult amuzament. Căuta nişte răni vizibile, astea nu erau aşa.
- Reacţii adverse de la sânge. Ce crezi, că totul e roz şi frumos în viaţa asta? Scumpo, mai ai multe de învăţat.
Fără să mai fiu conştient de ceea ce se întâmpla, am închis ochii. Cred că am adormit pentru că deja nu mai ştiam ce se întâmpla în jurul meu. Eram doar eu, într-o încăpere complet neagră, fără suflu şi fără pic de culoare. Trecuse ceva vreme de când vizitasem acest vid îngrozitor. Am încercat să îl înlătur, dar îmi mânca persoana.
- Ah!
O durer îngrozitoare îmi ataca inima. A trebuit să îmi dreg glasul înainte de a deschide ochii. Eram aşezat într-un pat mare – ce nu era al meu. Mirosul era atât de cunoscut şi aş fi vrut să îl adulmec la nesfârşit. Am constatat cu uimire că era încă noapte.
Cât dormisem?
Stătea pe pat , privindu-mă.
- Şi uite-mă că am ajuns în patul tău.
Zâmbind, m-am ridicat în şezut şi am simţit trupul tremurându-mi. Îmi revenisem. Nu mai ajunsesem până acum în stare de inconştienţă doar din cauza sângelui. Poate fusesem prea lacom, dar avea să îmi ajungă pentru o perioadă lungă.
- De ce ai reacţionat aşa?
Necesitatea informaţiei se citea în tonul ei. Am chicotit.
- Ştii, e la fel ca atunci când iei o pastilă. Câteodată sunt efecte secundare.
M-a privit întrebătoare. Am dat din cap în semn aprobator.
- De ce aş minţi?
- Poate chiar eşti rănit şi nu vrei să o recunoşti.
Mda, şi tu eşti al naibii de îngrijorată pentru mine.
- Oo, domnişoara vânător are milă pentru un biet vampir? Nu scumpo, trebuie mai mult de atât ca Jack să fie lovit .
A râs dispreţuitor.
- Da, doar nişte sânge.
Asta a fost dur. Hei, tu nu ştii ce înseamnă să fi o creatură ca şi mine.
- Mda. Ce să zic, domnişoara născută în puf crede că le ştie pe toate. Femeie, eu m-am născut pe bancheta din spate.
Cu siguranţă că nu se aşteptase la replica asta, dar chiar nu îmi păsa de data asta. Mi-a sunat ca un reproş amarnic, şi nu vroiam să îl accept. M-am ridicat din patul ei şi am plecat, fără a mă uita înapoi. Nu ştiu ce credea, dar nu aveam să accept asta.
Fusesem şi eu om cândva, şi nu regretam perioada aia. Oricum singurul lucru important pe care îl aveam pe vremea aceea era familie, o pierdusem imediat ce devenisem „ acest Jack” . De fapt, pe vremea când eream uman mă numeam Jonathan, dar a trebuit să am o schimbare radicală.
Căci ceilalţi nu mă mai considerau o parte din ei. Şi la naiba, ce se întâmpla cu mine?
Eu eram aşa cum eram, şi nu îmi păsa de o gagică stresantă care arunca replici de tot rahatul. Sau poate că o făceam? Am refuzat să mă mai gândesc la toate lucrurile acestea fără sens şi m-am aruncat în pat.
- Room-service.
- Aş vrea şi eu o sticlă de whiskey. Camera 302. A, şi un pachet de Kent.
Am pus receptorul la loc şi am aşteptat băutura şi ţigările. Îndată ce au sosit, mi-am turnat un pahar şi am început să trag din ţigări.
Unele pasiuni nu mor niciodată. Vreau să zic, eu şi o fiinţă umană de genul masculin aveam multe în comun : amândoi ne înecam „ amarul” în vicii ca astea două.
Făceam asta pentru că nu vroiam să distrug nimic, şi mintea mea o lua razna.
Mi-am jurat să nu regret că sunt vampir, aşa că nu trebuie să o fac.
Niciodată.