O trecem pe feminin

[Teh]

Uau! Nu-mi imaginam că o să primesc atâtea comentarii, am rămas puff :]]. Mulţumesc mult X: [ mda mi-am recăpătat vechiul cont : )) ]
Elusive wolf -- Ah merci că ai menţionat greşeala : - s . Mi-a scăpat, bine nu mai corectasem capitolul după ce l-am scris, lenea. O să încerc să fiu mai atentă, dacă mai găseşti şi alte greşeli te rog să le menţionezi. Mulţam că citeşti mă bucur că ţi-a plăcut X: .
*Eru* -- Ăla a fost aşa .. doar un început de contraziceri :]] or să urmeze multe altele, nu scapi de ele. Mulţumesc de comentariu şi sper să îţi placă în continuare X:
Berry -- Hei Berry, merci că ai trecut pe aici : ) . Mă bucur că ţi-a plăcut atât de tare prologul, a fost aşa de spontan... Mulţumesc de comentariu X:
Kripterya -- Păi nu s-a întâmplat chiar cine ştie ce în Grecia D: dar o să dezvălui şi asta , poate mai târziu : - ? . Momentan Ela se va axa pe schimbarea ei, nici ea nu se recunoaşte. Dar de fapt este doar o adolescentă ambiţioasă. O să descoperi tu mai multe. Mulţumesc de comentariu şi mă bucur că ai trecut pe aici X:
Nolazy -- Am rămas O_O când am văzut că ai da coment :]] nu credeam că o să citeşti, nici nu aveam pretenţie ( I mean, is not yaoi ) dar îţi mulţumesc din suflet pentru comentariu şi mă bucur că ţi-a plăcut. Acum este doar începutul, dar o să vezi cum o să evolueze ea, din mai multe puncte de vedere D: mulţam >:d<

[center]Capitolul Doi[/center]

Dimineaţa s-a aşternut uşor şi în camera mea, ceea ce nu era plăcut într-o zi din vacanţa de vară. Tot ceea ce îmi doream să fac este să dorm, mai ales că Aura era plecată pentru o perioadă la mare, după care la bunicii ei din Italia. Totuşi, simţind razele soarelui şi căldura luminii, am deschis ochii.
Am zărit şi faptul că cineva îmi dăduse draperiile din jurul ferestrelor, şi astfel îmi fusese deranjat somnul. Leneşă, mi-am întins o mână spre ceasul meu deşteptător ( în concendiu pe timp de vară ) şi am realizat că era ora 11 : 15.
- Bună dimineaţa Mira, hai trezeşte-te.
Of, cât de aiurea. A trebuit să îmi ridic şi mai tare pleoapele pentru a putea privi persoana ce îmi vorbea . Şi lumina prea abundentă nu îmi oferea cine ştie ce ajutor. Am zărit un chip blând şi familiar. Părul şaten şi ochii negri mă izbeau, sfindându-mă. Şi-a trecut degetele prin părul lung şi des şi mi-a zâmbit.
Hei Mirabela, trezeşte-te, zău aşa! Cine altcineva ar fi putut să te trezească?
Părinţii tăi sunt divorţaţi, fratele tău e însurat şi tu locuieşti doar cu scumpa şi adorata ta mamă. Pentru o clipă chiar crezusem că sunt undeva în trecut, unde nicio problemă nu putea să mă ajungă. Era chiar greu să fi adolescent.
- Neaţa şi ţie mami. De ce mă trezeşti cu noaptea-n cap?
M-am ridicat, mai mult fără voia mea şi expresia plictisită mi-a dispărut când am văzut pata roşie din pat.
- La naiba!
Am fugit pe hol, pentru a ajunge în baie. De aia era atât de groaznic să fi fată, ziua asta putea fi mai aiurea de atât ?
După ce am fost sigură că sunt în siguranţă , am ieşit din baie şi mi-am schimbat hainele. Am luat o pereche de pantaloni scurţi ( negri ) şi un tricou fără decolteu, de culoare roşie. Avea scris pe spate : Kiss granny. Prinzându-mi părul într-o coadă strânsă, am realizat că faţa mea era aceaşi ca şi până acum. Dar sufletul îmi era schimbat.
Cât de ciudată era perioada aceasta din viaţă. Era oare trecătoare? Pentru că nu pot ştii acum, nu pot realiza ce se întâmplă. Şi poate că mi-aş dori, dar e destul de greu.
Am refuzat să mai caut în adâncitura ochilor negrii şi m-am cărat spre bucătărie. Aşezându-mă şi servind micul dejun ( pentru mama prânzul ) am privit-o suspicios.
- S-a întâmplat ceva?
Avea acea expresie care urma să îmi spună : Scumpo... Ştii.. Îmi pare rău DAR. Şi exista acolo un „ dar ” imens ce prevestea un dezastru la fel de mare , sau măcar pe jumătate pe cât era de semnificativ şi grupul acela de litere.
- Of... E cam greu de explicat, dar cred că va trebui să plec o perioadă din ţară.
Nu aveam probleme cu banii, nu din câte puteam eu ştii. Atunci, de ce ar fi trebuit să plece? Adică, să ne mutăm? Nu se putea aşa ceva, îmi adoram viaţa.
M-am uitat decepţionată la aceasta, după care mi-am schimbat faţa. Trebuia să fiu înţelegătoare.
- Oh mami, te ascult. Dar chiar nu înţeleg, trebuie să explici treaba asta.
Dându-şi ochii peste cap, a vorbit.
- Nu e chiar aşa. Sora mea m-a sunat ieri şi mi-a spus că are câteva probleme. Şi ar vrea să merg să o ajut cu afacerea ei. Ştii că Michael nu mai poate face aşa multe din cauza bolii sale, şi i-ar prinde bine un sprijin. Mai ales că Lili are doar zece ani!
Am oftat , mai mult pentru mine. Ideea că trebuia să locuiesc într-o altă ţară, departe de Aura şi tot ceea ce avusesem până acum, mă înspăimânta. Dar urma să mă obişnuiesc eu, nu? Adică, nu era ceva ce nu puteam face.
Eram o fată puternică. Da, sigur eram.
- Ok. Am priceput. Deci, când plecăm?
Ceea ce am văzut pe chipul ei nu mi-a dat deloc încredere. Am rămas şi eu uimită la reacţia sa rece, bătând în retragere şi parcă implorând iertare.
- Ă, vrei să zici... Ce vrei să...?
- Păi... Ar trebui să mergi să locuieşti cu tatăl tău, sau cu fratele tău... Nu prea îmi vine să te trimit la un cămin , e mai uşor să mergi la un liceu normal. Şi nu te pot lăsa să locuieşti singură , chiar dacă sunt atâţia vecini în care mă pot încrede – e periculos. Şi... Oh, Mira. Trebuie să înţelegi, dacă eu aş fi avut nevoie, Mirela ar fi venit să mă ajute fără să se gândească!
În privinţa aceasta avea dreptate. Dar nu era pe deplin sinceră. Nu avea încredere în mine. Îi era teamă că , în caz că mă lasă singură într-un apartament de trei camere, voi aduce o mulţime de băieţi, voi da petreceri non stop şi mă voi culca cu o grămadă de idioţi. Hello, o virgină să facă aşa ceva? Îi înţelegeam totuşi frica, probabil şi eu aş fi simţit acelaşi lucru.
Dar nu puteam ierta lipsa de încredere. Durea adânc. Am refuzat să îmi exprim sentimentele.
- Tata stă tocmai la mama naibii şi fratele meu e proaspăt căsătorit, cum vrei să dau buzna la el acasă : Oh, bună frăţioare. Trebuie să mă dădăceşti, ştii? Ca atunci când plecau părinţii de’acasă şi tu aveai grijă de mine! Oh, dar ce frumos, nu-i aşa? Apropo, bună Ana. Ce mai faci? Scuze că vă invadez intimitatea, zău! Gândeşte-te şi tu, mamaşa.
Aveam dreptate. Ştiam cu siguranţă că o aveam. Eu m-aş fi enervat la culme dacă aş fi fost în cazul lui sau a cumnatei mele ( pe care nu o puteam suferi din mai multe cauze ) . Faptul că ar fi trebuit să împart acelaşi acoperit ca şi aceasta îmi dădea fiori.
Nu eram o persoană rea, dar aveam şi eu principiile mele.
- Of, de ce îmi creezi probleme? O să rămâi la tatăl tău!
De ce? Era tocmai în mama naibii, am mai zis-o deja! Nu am chef să îmi părăsesc cunoştinţele, tot ceea ce am aici... Să las în urmă, doar pentru că ai tu chef. Nu !
- Dar la mine nu te gândeşti? Să încep iar de la zero? Nu a fost de-ajuns că ne-am mutat într-una toată viaţa noastră? Crezi că eu mai pot. Am trăit în trei ţări până acum şi speram că asta e ultima în care o să stăm, ne stabilim şi nu ne mai mutăm căminul. Nu te gândeşti şi la mine? Nuu-nuu! Văd că n-o faci. Ţi-e frică , vezi Doamne, c-o să mi-o trag eu cu tot oraşu’ dacă mă laşi să locuiesc singură.
Brusc m-am ridicat şi am aruncat cu pumnii în masă. Farfuria s-a mişcat puţin şi furculiţa a căzut pe gresie. Am înjurat în gândul meu şi am ieşit din bucătărie fără a mă uita înapoi . Inima îmi accelerase şi furia crescuse în mine. Pielea mi se zbârlise şi simţeam că în orice moment puteam să ucid pe cineva.
La naiba, nu avea ea să îmi controleze mie viaţa şi ceea ce trebuia să fac. Auzi, să mă mut. Dacă vrea s-o ajute pe mătuşa Mirela să plece, eu puteam să mă descurc şi singură. Nu am de gând să îmi irosesc existenţa pentru că aşa i se năzare ei. Nu .
Cu aceste gânduri am intrat în dormitorul meu şi am încuiat uşa, nu vroiam să o am ca şi musafir. Aruncându-mă în pat, mi-am luat căştile şi telefonul mobil, dând drumul la muzică. Aşa sigur nu o puteam auzi şi urma să mă relaxez. Măcar pentru câteva minute, simţeam că urma să explodez.
Ziua asta era într-adevăr groaznică şi trebuia să mă gândesc la o soluţie. Să gândesc, în vacanţă! Cât de urât putea fi.

Nu mi-am dat seama când am adormit, dar se lăsase uşor seara când am deschis ochii. Ieşind pe hol, am văzut că era linişte. Probabil nu mai era acasă. Am dat din umeri şi am mers în baie pentru a mă reîmprospăta ; după care am sunat-o pe Aura.
Din păcate a avut telefonul închis aşa că i-am lăsat un mesaj. Fata probabil se distra şi eu o deranjam.
Încă nu găsisem o soluţie plauzibilă aşa că nu vroiam să o strig pe mama, dar aceasta a apărut înainte ca eu să pot face vreun gest pentru asta.
- O să te trimit la un liceu internat, aşa e bine? O să îţi faci prieteni uşor acolo... Mira...
Am început să dau furioasă din cap. Asta era culmea, auzi! Internat! Acolo unde sunt închisă, ca şi un prizonier deşi eu nu am comis nici-o crimă.
Nici măcar una, ce se întâmpla cu ea? Am privit-o sfidător în ochi şi am dat negativ din cap începând să îmi agit mâinile.
- Ce nu înţelegi? Eu nu plec de-aici! Am şi eu o viaţă, am şaisprezece ani şi jumătate ( aproape ) , îţi dai seama de asta? Probabil că nu ! Am crescut, sunt destul de responsabilă cât să ştiu ce să fac . Şi ai avea vecinii care să mă supravegheze. Şi pe tanti Cristina care stă lângă noi, care să aibă grijă de mine. Şi ar fi atâtea şi atâtea opţiuni prin care ai putea, pur şi simplu, să mă laşi aici să-mi trăiesc şi eu viaţa-n pace!
Nu mi-am dat seama cât de ridicat îmi era tonul şi am amuţit atunci când palma ei a făcut contact cu faţa mea. Mi-am simţit pielea înroşindu-se, nu că obrajii mei nu ar fi fost deja în flăcări. Era o trăsătură de care nu puteam scăpa.
Aş fi putut plânge cu uşurinţă, sau să-mi trec mâna peste obrazul rănit. Am refuzat să o fac pe victima.
- Ce ai rezolvat cu asta?
Am întrebat pe cel mai calm ton pe care îl puteam contura în acea clipă.
Fără să aştept vreun răspuns, m-am îndreptat spre ieşire. Am auzit-o strigându-mi numele dar nu m-am întors. M-am încălţat cu adidaşii doar atunci când am ajuns la ieşire din clădire, şi am început să mă plimb. Bine că îmi prinsesem telefonul cu mine. Am apelat primul număr care mi-a venit în minte.
- Bună.
- Hei Alice, ce’aci?
- Bine scumpo, uite prin parc cu Miki . S-a întâmplat ceva?
Enervanta , stresanta şi absolut insuportabila Mihaela- vedeta liceului, persoana pe care începusem să o urăsc din prima clipă şi care a făcut tot posibilul să mă pună în umbră în primul meu an de liceu. De parcă eu aş fi dorit cu adevărat să ies în evidenţă. Nu, nu îmi dorisem. Dar urma să o fac, în ambiţie. Poate răzbunare. Era chiar clipa aceea, nu?
- Oh, înţeleg. Nu , nimica drăguţa. Mă plictisesc de moarte. Sunteţi în parcul din centru? Vă supăraţi dacă îmi fac şi eu apariţia? Mai omor timpul.
Am chicotit pentru a o face pe Ali să înţeleagă faptul că mă simţeam aiurea rău de tot.
- Oh, oki. Te aşteptăm. Acolo suntem. Te pup, pa.
Am închis şi m-am îndreptat spre locul stabilit. În fond, nu aveam nimic mai bun de făcut. Le-am găsit aşezate pe o bancă, seara se lăsase şi mai tare şi acum străzile erau mai mult luminate de „ beculeţe”.
- Ola fetele, ce faceţi?
Miki a râs.
- Bună Mirabela, uite pe aici şi noi. Tu? Uau, te-ai despărţit de Aura?
Ha ha ha, ce-am mai râs!
- Oh, nu dragă. Nu îţi face griji, noi murim împreună. Am venit doar să te calc pe nervi.
Ceea ce făceam noi acum se numea glumă, dar de fapt în spatele acestei faţade vorbeam serios. Alice se strâmbă şi mă îmbrăţişă. Mereu era aşa, dar nu conta. Nu o puneam niciodată să aleagă între Mihaela şi mine, nu că nu aş fi ştiut pe cine alege. Doar că nu era corect.
Am văzut doi tipi apropiindu-se şi m-am gândit la schimbarea mea. Mda, dacă era o mare posibilitate să plec din oraş, trebuia să îmi pun amprenta, nu?
- Oh, ia te uită! Ăla e Silv, tipul cel nou. S-a transferat la noi în liceu, cred că e în a 11a . Cât de sexi poate fi, al meu e!
Se referea în mod special la un băiat înalt, cu părul castaniu tuns scurt şi o pereche superbă de ochi verzi. Adevărat, avea şi un corp clădit bine şi era atrăgător.
- Neah, nu cred că ai vreo şansă Michiduţă.
S-a uitat urât la mine şi eu am scos limba la ea . Alice a făcut o expresie de uimire. Eu nu eram niciodată interesată de băieţi, deşi avusesem şi eu odată un prieten.
- Ce vrei să zici?
Mi s-a adresat roşcata, şi insuportabila vedetă.
- Adică, fetiţa asta aici de faţă, e interesată de bunăciunea de acolo. Ce vrei să îţi explic mai mult?
Fără a mai lua în seamă perechea de ochi căprui urmărindu-mă, m-am îndreptat spre victima mea. Am zâmbit gândindu-mă rapid la o strategie . Nu mai făcusem niciodată asta, şi mai grav era faptul că nu îmi venea chiar nimic în minte. Când m-am apropiat am realizat că îl cunoşteam pe tipul cu care era. Cât de convenabil.
Era un băiat de la 12 B , tipul cu care jucam eu baschet adesea, în pauze. Doar aruncam la coş, nu era nimic special. Ştiam doar cum îl cheamă şi că juca în echipa liceului, în rest vorbeam despre orice altceva dar nu despre „ noi ”. Era cu puţin mai scund decât acel Silv, sau cum se numea tipul şi avea părul negru. Ochii săi erau căprui, dar atât de ciocolatii încât te pierdeai în splendoarea lor.
Văzându-mă, mi-a zâmbit sincer iar eu m-am prefăcut că tocmai întrerup un apel la telefon.
- Hei Dan.
S-a apropiat de mine şi m-a pupat pe obraz, am răspuns cu acelaşi gest nevinovat având grijă să nici nu mă uit la celălalt. Avea un efect ciudat pentru că l-am zărit urmărindu-mă cu privirea. Hm.
- Bună Mirabela. Uau, nu te-am mai văzut de o grămadă de vreme, unde ai stat ascunsă? A chicotit. Am încercat să răspund în acelaşi mod.
- Hm, m-am bucurat de vacanţa de vară. Mersi că întrebi. Din păcate o să se termine curând. Am falsat o faţă tristă pe care am şters-o repede şi am continuat. Acum mă pregăteam să plec acasă, cum Aura e plecată – mă plictisesc de moarte!
Bine, ultima replică era patetică. Dar nu aveam antrenament.
L-am văzut pe celălalt uitându-se insistent, şi Daniel s-a simţit nevoit să ne facă cunoştinţă.
- Ăăh, da. Aproape că uitasem. Scuze, Scuze. El este Silviu, ea este Mirabela.
A întins mâna spre mine şi ochii săi păreau gata să mă devoreze oricând. Iar eu aş fi vrut să îi muşc buzele roşiatice. Ah.
- ÃŽmi pare bine.
Am zis uşor timid şi acesta a răspuns cu aceaşi replică.
- Nu te-am mai văzut pe aici.
A adăugat acesta ca din senin chiar când mă pregăteam să îmi anunţ plecarea.
- Oh. Probabil nu ai fost destul de atent! Am zâmbit.
- Elei îi place mai tare să rămână în umbră, nu înţeleg de ce. A adăugat Dan.
- Nici eu. S-a întors spre mine. E clar că nu îţi stă bine retrasă.
Oh, drăguţ compliment. Ştii, sunt de acord cu tine.
- Hm, oare? Am vrut să văd cât de tare mă pot preface, destul de bine . Trebuie să fug, mai vorbim. Pa Dani, ah şi mi-a părut bine Silviu.
I-am pupat pe amândoi pe obraz, pentru că mai mult aceştia m-au tras lângă ei.
- Spune-mi Silv. A adăugat scurt tipul înainte ca eu să plec. M-am conformat doar cu un zâmbet discret şi nu m-am uitat înapoi. Puteam să jur că ei încă mă urmăreau cu privirea.