Predestined paths

[Minnie]

@Bambilici: uhh>:D< thanx a million times :* fana mea "numero uno";;) si ma bucur ca iti place ce scriu, cum scriu etc etc^^
multumesc deasemenea si celor care au lasat un replay dar le-au fost sterse, cat si celor care trec pe ici^^

Nextu', sper sa va placa la fel de mult! Lectura placuta!:*

Cap 16: Decizia

- Opa! Cineva a facut cumparaturi azi. am chicotit in timp ce cautam prin dulapurile din bucataria lui Eduard ingredintele necesare pentru a face clatite.
Mi-a scos limba jucaus. Statea rezemat de tocul usii cu mainile in san si ma privea cum scot pe masa faina, ouale, zaharul si laptele. Ma simteam ca la ora de chimie cand ne punea profesoara sa facem experimente cu tot felul de substante. S-a apropiat usor de mine in timp ce imi faceam de lucru.
- Ma ajuti? am intrebat cand l-am vazut ca desfacea pachetul de faina.
- Da, cum sa nu! a zis vrand sa para foarte binevoitor, dar in momentul urmator a luat din praful alb si a aruncat in sus chiar deasupra mea, umplandu-ma toata. Ups! a adopta o fata de nevinovat clipind des din gene si zambind larg.
- Ups, a? dadeam din cap ganditoare in timp ce el se apropia si incerca din rasputeri sa se abtina sa nu rada, iesind doar niste chicote infundate.
- Vezi ca ai niste faina in par, draga!
- Serios? am intrebat ironic. Dar si tu ai ceva pe fata.
- Ce anume? ma privea nedumerit, incruntandu-se usor.
Am luat si eu faina in mana si am aruncat spre el, umplandu-l pe fata, in par si pe haine.
- Vai, dar ce bine iti sta cu niste pudra! Nu ti-ar strica sa ai grija de tenul tau din cand in cand. am inceput sa ma amuz copios pe seama lui. Ed ma privea usor serios, ridicand dintr-o spranceana.
- Ai sa platesti!
- Tu ai inceput. m-am dat cativa pasii in spate cand l-am vazut ca se apropia amenintator de mine, apoi am inceput sa fug in jurul mesei cu Edi in urma mea.
Din greseala am dat cu mana si unul din ouale de pe masa s-a zdrobit de gresia rece imprastiind continutul. M-am oprit brusc vrand sa-l avertizez pe blond de boacana facuta, dar a fost prea tarziu caci deja alunecase, „patinand” pana in bratele mele. Si-a scuturat capul, apoi m-a strans mai aproape de el. Parca sangele imi clocotea in vene si mici furnicaturi imi strabateau trupul. Rasetele noastre incetasera. In incapere se mai auzea doar o melodie lenta de la radio. Respiram greu si o data cu asta simteam cum sanii imi sunt presatii de bustul lui bine conturat de fiecare data cand trageam aer in piept. Ochii lui de un albastru superb parca incercau sa-i patrunda pe ai mei. Am inghitit in sec cand am observat ca distanta dintre fetele noastre era din ce in ce mai mica. O, Doamne! Nu te opri!
- Ai vazut ca te-am prins? a spus soptind Eduard ne abatandu-se de la „drumul” sau.
- Ihi! Si ce o sa-mi faci? a ras usor scotand la iveala un zambet perfect ce te ducea cu gandul la multe... lucruri.
Chiar inainte sa mai faca vreo miscare, zgomotul provocat de telefon l-a intrerupt. Si-a dat nervos ochii peste cap, apoi mi-a dat drumul din imbratisare si a iesit din bucatarie ducandu-se spre sursa. La randul meu, am oftat dezamagita cand am fost sigura ca nu va observa acest lucru. Cat timp a lipsit, eu am strans mizeria facuta si am terminat de preparat aluatul pentru clatite. Dupa o indelungata absenta, a aparut si Eduard. Se schimbase, caci pe langa faina mai avea si ou crud pe el. Am facut o echipa foarte buna in prepararea clatitelor, iar dupa ce le-am dat cu dulceturi si le-am asezat frumos intr-un platou, ne-am dus sa vizionam un film in sufragerie savurand din cele gatite.
- De ce nu mi-ai spus sa iti dau un incarcator ca sa poti sa-ti deschizi telefonul? m-a intrebat blondul vazand mobilul inchis aflat pe masuta. Cred ca Robert scoate fum pe nari ca nu ai dat nici un semn de viata de ieri.
- Oh, da! Robi! am tipat, facand ochii mari.
- Nu-mi spune ca ai uitat de gagicatu’?! m-am intors spre el zambind fortat si am aprobat din cap. Esti incredibila! mi-a spus ca mai apoi incaperea sa fie invaluita de rasetele noastre. Si totusi, vrei sa ti-l pun la incarcat?
- Multumesc, dar nu-i nevoie. Nu am chef sa ne ciondanim si oricum... am de discutat ceva mai serios cu el... mi-am intors privirea spre mainile impreunate din poala. Nu cred ca mai tine mult... am spus aproape soptind.
Si-a pus mana calda peste ale mele unite. Mi-am intors capul spre el. Ma privea cu niste ochii seninii parca incercand sa ma linisteasca.
- Daca ai nevoie vreodata de ajutor, cu absolut orice, sa nu eziti sa ma anunti. mi-a facut cu ochiul, iar eu i-am multumit pentru sprijinul neconditionat oferit.
A inceput sa butoneze telecomanda cautand ceva interesant de vizionat. A lasat la un film ce tocmai incepea. Am mai ras, am mai vorbit si ne-am laudat reciproc ce buni bucatari suntem, desigur mai mult eu ca el. Pe la jumatatea peliculei am inceput sa casc si sa-mi simt pleoapele foarte grele. La un moment data chiar ma furase somnul si ma proptisem de umarul blondului ce statea langa mine pe canapea. Am sarit imediat in sus putin speriata de impact.
- Haide, sa te duc acasa! s-a ridicat in picioare cautand ceva cu privirea. Sau vrei sa dormi si asta seara aici? s-a oprit asteptand un raspuns.
- Nu te mai deranjez, merg acasa. Si nu protesta! l-am intrerupt inainte sa spuna ceva ramanand cu gura cascata.
A fugit din sufragerie in camera si mi-a adus lucrurile si cheile sale de la automobil. Inca eram imbracata cu tricoul lui negru, dar i-am spus ca i-l voi inapoia in urmatoarea zi. Sincera sa fiu, imi era prea lene sa ma mai schimb. Mi-am luat paltonul pe mine si mi-am incaltat pantofii, iar Eduard a luat o geaca din cuier si o pereche de adidasi. Dupa ce a incuiat usa, am urcat in masina blondului pe locul din dreapta soferului. Era foarte tarziu si pe drum nu a fost aglomerat mai deloc. Tot aveam strania senzatie ca ne urmareste o masina necunoscuta de la departare care a parcurs acelasi traseu. Cred ca eram prea paranoica la ore din astea tarzii. In jur de 30-40 de minute ajunsesem in fata casei mele. Luminile erau stinse. Se pare ca petrecareti nu s-au intorsa inca de la discoteca. Edi a coborat inainte si mi-a deschis cavalereste portiera, apoi m-a condus pana la usa. Eram atat de adormita ca n-am nimerit gaura cheii asa ca mi-a descuiat el usa, altfel cred ca ma chinuiam pana veneau Cosmo si Deea acasa.
- Multumesc ca m-ai adus si pentru.. i-am facut semn spre incuietoare. A ras la fel ca si mine.
Ma pregateam sa o iau din loc si sa intru in casa, cand am simtit cum ceva m-a prins de mana si m-a tras inapoi. I-am simtit bratele incolacindu-se in jurul meu si fara nici un cuvant, si-a strivit delicat buzele de ale mele. Eram prea obosita sa protestez, dar nici nu voiam asta. Si-a strecurat o mana in parul meu brunet, iar cu cealata ma tinea de talie, in timp ce mainile mele apucasera de geaca lui. Ma musca pe alocuri de buze, apoi parca incearca sa mi le soarba. Ma innebunea! Inima mi se oprise in loc si nu mai aveam efectiv nevoie de aer in acel moment. Limba lui intrase intr-un „joc” nebun cu a mea, dar au incetat la scurt timp. Respiratul ii era greoi, ca si mie deasemenea. Si-a proptit fruntea de a mea, in timp ce imi cuprinse obrajii rosii cu ambele palme. Se uita la mine, dar eu imi lasasem ochii in pamant, prea rusinata de gestul meu ca sa-i privesc smaraldele albastre.
- Imi erai datoare. mi-a soptit sarutandu-ma pe frunte. Vise placute! am dat din cap zambindu-i, iar el mi-a facut semn cu mana.
L-am urmarit cum s-a indepartat, apoi a urcat la volan. A luat-o din loc derapand. Am intrat inauntru si dupa ce am incuitat usa de la intrare, am urcat alene scarile spre camera mea. M-am trantit in pat imediat ce m-am schimbat in pijamale. Oh, Doamne! Am adormit gandindu-ma la sarutul primit de „noapte buna!”. Era asa de dulce! Acum eram sigura ce aveam de gand sa fac in urmatoarea zi si nu mai aveam de gand sa dau inapoi.

Dimineata urmatoare de Duminica a adus cu ea Soarele stralucitor ce reusea putin cate putin sa topeasca din zapada asternuta. Se pare ca inceputul lunii februarie va fi unul ceva mai calduros. Dupa ce mi-am facut obisnuita siesta, am coborat la micul dejun unde doi din petrecaretii mei iubiti tocmai savurau cate o cana de cafea. Eu am preferat sa-mi fac un ceai. M-am asezat l-a masa si am inceput sa discutam. Mi-au povestit ca s-au distrat pe cinste la discoteca si ca le-a parut rau ca nu am venit eu si Eduard pana la urma, dar le-am promis ca data viitoare vom fii si noi prezenti. La randul meu le-am relatat cele intamplate in restul serii acasa la blond. Cand am terminat, Cosmin m-a anuntat ca el si Dede vor pleca in cateva ore la o intalnire cu niste prietenii de afaceri printre care se aflau Razvan si Cristina, apoi a disparut pe usa ducandu-se sa faca un dus.
- L-a sunat Robert pe iubi. mi-am intors fulgerator capul spre satena ce sparse tacerea si am inghitit in sec la cele auzite. Dar stai linistita, am raspuns eu pentru ca el nu era prin preajma si nici nu i-am spus.
- Ce vroia? am intrebat-o incruntandu-ma.
- Nu stia de tine, dar i-am zis ca esti acasa si ca nu te simti prea bine de aceea ti-ai inchis telefonul. am oftat privind in gol.
- Multumesc, Deea! m-a strans usor de mana soptindu-mi un „oricand”.
Nu era deloc bine ce faceam. Nu imi placea sa mint si mai ales sa fiu infidela. Totusi candva poate chiar l-am iubit cu adevarat, iar el timp de aproximativ 3 ani a stat cu mine acceptandu-mi toate refuzurile cu privire la a avea relatii intime si nu cred ca merita sa ma comport astfel. Dar ultimele intamplari m-au facut sa-mi dau seama ca sentimentele mele pentru saten s-au schimbat. Poate ca nu a fost mereu usa de Biserica, dar nici pentru mine nu bag mana in foc. Consideram ca e timpul pentru o despartire partiala si daca voi mai simti nevoia sa fim impreuna, sa nu pot rezista fara Robi, iar acesta ma va primi din nou in viata lui, ne vom impaca dar daca nu, inseamna ca nu a fost sa fie.
- Uite ce e, poate nu ar trebui sa te influentez, dar.. a oftat. Te-ai schimbat! De cand esti mai apropiata de Ed esti altfel, mai fericita. Nu imi aduc aminte sa fii fost vreodata asa cu Robi. Sa nu mai vorbesc de Cosmin care e foarte incantat de prietenia dintre voi, chiar daca nu arata acest lucru. mi-a zambit si la fel am facut si eu. Gandeste-te bine ce te multumeste si cine merita cu adevarat! S-ar putea sa ai surprize.
- Chiar aveam nevoie sa imi spuna cineva lucrurile astea. Multumesc pentru tot! am sarit de pe scaun in bratele ei si am sarutat-o pe ambii obrajii.
- Hei, pe mine de ce nu ma cheama nimeni in momente ca astea?! a aparut bro’ facandu-ne sa radem de reactia lui.
I-am aplicat si lui acelasi tratament ca Andreei, apoi am fugit in camera mea. Trebuia urgent sa dau niste... telefoane. Mi-am deschis mobilul dupa ce il lasasem cateva ore la incarcat si am observat cu stupoare numeroasele mesaje primite de la Rob. Pe langa cele cu apelurile pierdute erau si cele ce exprimau furia de pe moment. Cred ca atunci cand l-a sunat pe fratimiu si i-a raspuns Dede, nu m-ar mira daca s-ar fii si rastit la ea, desi aceasta nu mi-a spus nimic de genul. L-am sunat si bineinteles ca mi-a raspuns dupa a treia incercare, foarte plictisit si indiferent. Uneori, ma calcau pe enervi atitudinea si starile lui foarte schimbatoare.
- Te-ai gandit sa ma anunti ca mai traiesti? m-a intrebat sarcastic.
- Poti sa incetezi sa mai fii ironic? i-am raspuns cu o alta intrebare. Am avut nevoie sa fiu putin timp singura, sa ma gandesc la noi, la diferite lucruri...
- Ce lucruri? parca imi vorbea cu superioritate, dar am preferat sa las de la mine altfel nu ajungeam nicaieri daca ne certam prin telefon.
- Ar fii mai bine daca am discuta fata in fata. Ce zici, poti sa vii la mine? Bro’ nu e acasa.
- Ce sa facem la tine, doar sa vorbim?
- Da, cam asta e ideea. am ironizat putin situaia. L-am auzit cum a tras adanc aer in plamanii apoi l-a dat afara.
- ...Las-o balta! Oricum, nu pot. Acum imi faceam bagajul pentru ca plec in cantonament timp de doua saptamanii.
- Poftim?! am tipat socata. O sa ne vedem abia cand te intorci?
- Cam asa ceva.. si nici la celular nu putem vorbi. Antrenorul ne-a spus sa nu ne distraga atentia, sti tu! Imi pare rau.
- Dar trebuie sa lamu..
- Te caut cand ma intorc! m-a intrerupt. Trebuie sa inchid. Te iubesc, pa!
Ramasesem precum o statuie cu gura intredeschisa si cu telefonul inca la ureche. Dupa minute indelungate in care am stat fara sa ma misc din acea postura, prea socata de gestul sau, am realizat ca e timpul sa reactionez intr-un fel si de nervii am azvarlit mobilul pe jos. Credeam ca eu sunt cea nedreapta cu el, dar se pare ca Robert mi-a „furat” rolul. Se purta de parca nu am insemnat nimic pentru el in toate acele lunii cat am fost impreuna. Voiam sa-i gasesc o scuza pentru comportamentul sau de neiertat, dar nu puteam si nici nu voiam. Il voi face sa ii para rau pentru absolut tot!