10-01-2010, 03:32 PM
Hei! Scuze ca nu am mai postat de o saptamana :(. Doar ca am avut prea multe teme & co.
Asa ... deci uite capitlu :D:D
Capitolul 2.
Ma cuprinde un sentiment pe care nu il pot descrie. Propria mea fiica, cea pe care incerc sa o protejez de ce este mai rau, chiar ea, se teme de mine? Panica, disperarea si un sentiment nou. Acela de a simti nevoia sa alergi intr-un colt al lumii si sa urli ma cuprind, asteptand sa le las sa dezlantuie, sa-si faca de cap. Dar nu o fac, tot ce fac e sa-l trimit pe Cody in camera lui, spunandu-i ca vom vorbi mai tarziu si sa ma asez langa fiica mea, inca rmarindu-i expresia baiatului blond care urca scarile. Privirea lui imi e atat de straina.E acea privire ingrijorata care implora iertare. Imi dau seama acum ca cei doi copii ai mei, poate chiar si Mellisa, nu sunt obisnuiti sa fie trimisi in camera lor. Din nou ma incearca un sentiment de vinovatie, si imi promoit c imi voi lua cateva zile libere sa le pot petrece cu ei.
<Chloe>
Stiu ca mama vrea sa vorbeasca cu mine, sa-si ceara scuze, bla bla. Problema e ca eu nu mai suport toata aceasta invartire in jurul cozii. In casa asta toti se prefac ca au o viata perfecta. Pana si micuta Melissa care slava Domnului nu a trebuit sa suporte toata sarada asta, a inteles ca trebuie sa se prefaca si sa traiasca viata pe care nu o sa o poata avea niciodata.
Cum nu puteam sa o ignor, am hotarat sa plec din calea ei, cel putin pentru un moment. M-am indreptat cu pasi mari catre scari si am urcat catre camera mea. Nu prea intra multa lumea aici inafara de mine si ocazional de Cody si Melissa. Si mama... cand mai facea si ea curat.
Camera mea e de un verde pal, placut vazului cu parchet laminat si un covor la fel de verde trantit in mijlocul camerei. Mobila este turcoaz asemeni tavanului suspendat si ... atat. Asta ar fi modelul unei camere dragute. Dar peretii abia se vad sub teancul de postere, desene, afise si tot ce am lipit aici de-a lungul timpului. Pe podea la fel, ambalaje, cutii vechi, fotografii, cd-uri ... si multe altele. De fapt fiecare obiect de aici arata trecerea mea prin camera. Acum o sa spuneti, "Uau .. deci fata asta petrece mult timp in camera ei" , de fapt nu-i asa, stau acasa destul de putin, in general vin sa mananc si sa dorm.
Inainte de a lua ceva haine din dulap, arunc o privire la ceas. Zece si jumatate. Incep sa ma simt ca si cum am uitat ceva. Ceva important. Si totusi nu-mi pot aduce aminte daca trebuia sa fac ceva azi. In fine, deschid usa dulapului si iau o pereche de jeansi negrii un tricou si un hanorac gri. Vad ca pe dulap e pus un bilet.
"Ora 11 parcul central. Importaaaaant!!! NU UITA!!"
Minunat. Am facut-o deja. ma imbrac cat mai repede imi dau de doua ori cu peria prin par si il las pe spate. In timp ce bocor scarile incerc sa calculez. E 11 fara douazeci, imi iau cinci minute sa prind autobuzul, si inca zece pana in parc. Perfect. Asa pot ajunge cu cinci minute mai repede.
Statia de autobuz e goala. Bine, nu-mi place toata adunatura zilnica de oameni in varsta, si adulti morocanosi si dichisiti. In general ii evit pe cat posibil si incerc sa merg pe jos sau sa iau metroul. Ma simt un pic mai bine, vazand ca sunt singura in statie . Nu vreau sa ma asez pe nicio banca din doua motive. Primul ... oricum va trebui sa ma ridic si al doilea, data trecuta cand am facut asta m-am trezit cu o guma de mestecat roz, lipita de pantalonii mei.
Cand vine autobuzul, vad cu aceeasi fericire ca este aproape gol. O fetita cu mama sa care o implora sa-i cumpere o papusa. Niste adolescenti, aproape de varsta mea care rad mult prea tare si cateva batrane. Imi pun mana pe una din bare si astept sa opreasca autobuzul. 11 fara zece minute, perfect. Imi las o clipa capul pe spate si rasuflu usurata. Mereu intarziam si mereu ma simteam prost cand faceam asta, asa ca numai o data am vrut sa ajung la timp. Si eram chiar aproape de a reusi. Marea mea drama, prinsul autobuzului, foarte intersanta rutina... bla bla.
-Chlooooe!! Nu se poate ai ajuns la timp! Le-am zis ca o sa ajungi si tu la timp, dar nu m-au crezut, de fapt nici eu nu prea credeam, da asta-i partea a doua. Ce mai faci nebuno? Ce face fractu'? Ahh ... de cand nu te-am mai vazut! izbucneste Coral, una din prietenele mele.
-Salut si tie, Coral. Iar bagi cofeina pe gat?o intreb eu apoi cand ajung langa ea.
Ma uit la prietena mea. Are tenul alb ca laptele si parul si buzele rosii, ceea ce o face foarte frumoasa. La asta se mai adauga si cativa pistrui aproape neobservabili. Si ochii sai mari ciocolatii. Este o fire zapacita si tupeista si isi pune amprenta in tot ce face. Isi prinde parul cum doar ea stie, de exemplu azi si la prins cu o agrafa la spate si si-a facut un dread pe care a pus cateva bilute, in fata.
-Deci,tu ai nevoie de ajutor serios. Ia uite, parul tau arata de parca l-a lins o oaie, ce-ai facut draga? ma intreaba ea prefacandu-se suparata.
"Fata asta o sa se faca stilista, va jur", gandesc eu amuzata.
-Mi-ai pus atatea intrebari incat le-am uitat, haide unde-s ceilalti?intreb eu. S-a scaprint in cap confunza, aratandu-mi ca nu stie despre ce vorbesc. Ceilalti!ii spun eu. Stii tu prietenii nostrii, ceicu care trebuia sa ne intalnim. Stii nu?
"Fenomenala fata asta, n-ai cum sa nu o iubesti".
M-a condus la un grup de adolescenti, imbracati in geci de piele, jeansi si tricouri cu trupe."in sfarsit, lumea mea" gandesc eu cu un zambet strengar.
Un baiat blond, cu parul putin mai lung decat al lui Cody, Ochi imensi albastru deschis si buze subtiri, ma lua in brate. Avea un miros familiar de alcool, tigari, si menta. Avea un tricou negru cu o formatie de metal. Ii puteam simti parul de pe mana si puteam simti cat de slab e, dar nu ma deranja era cel mai bun prieten al meu.
-Ce faci tu? Nu suni, nu nimic? Ia zii ce s-a intamplat cu Cody.
" Doaamne ce bine ma cunoaste!" . Ma simteam atat de inferioara acum, eu nu il intrebam niciodata ce-a faxut cu nu stiu cine, sau cum a rezolvat mai stiu eu care problema, in schimb el mereu ma intreaba. El e un prieten adevarat, iar eu nu stiu sa ma ucur de prietenia lui, sunt o fraiera.
-Deh.. maica'mea a dat cu fitele la inaintare, Cody a venit acasa injectat din nou, ei nici nu i-a pasat, chestii normale, zic eu dand din mana, ca si cum as vrea sa alung problema.
-Hai lasa-i! Ia o tigara si taci, imi intinde pachetul lui de tigari aproape plin.
Iau una cu o mana tremuranda gandindu-ma la mama care m-ar omori daca m-ar vedea, cu acest gand, incep sa savurez tigara.....
Asa ... deci uite capitlu :D:D
Capitolul 2.
Ma cuprinde un sentiment pe care nu il pot descrie. Propria mea fiica, cea pe care incerc sa o protejez de ce este mai rau, chiar ea, se teme de mine? Panica, disperarea si un sentiment nou. Acela de a simti nevoia sa alergi intr-un colt al lumii si sa urli ma cuprind, asteptand sa le las sa dezlantuie, sa-si faca de cap. Dar nu o fac, tot ce fac e sa-l trimit pe Cody in camera lui, spunandu-i ca vom vorbi mai tarziu si sa ma asez langa fiica mea, inca rmarindu-i expresia baiatului blond care urca scarile. Privirea lui imi e atat de straina.E acea privire ingrijorata care implora iertare. Imi dau seama acum ca cei doi copii ai mei, poate chiar si Mellisa, nu sunt obisnuiti sa fie trimisi in camera lor. Din nou ma incearca un sentiment de vinovatie, si imi promoit c imi voi lua cateva zile libere sa le pot petrece cu ei.
<Chloe>
Stiu ca mama vrea sa vorbeasca cu mine, sa-si ceara scuze, bla bla. Problema e ca eu nu mai suport toata aceasta invartire in jurul cozii. In casa asta toti se prefac ca au o viata perfecta. Pana si micuta Melissa care slava Domnului nu a trebuit sa suporte toata sarada asta, a inteles ca trebuie sa se prefaca si sa traiasca viata pe care nu o sa o poata avea niciodata.
Cum nu puteam sa o ignor, am hotarat sa plec din calea ei, cel putin pentru un moment. M-am indreptat cu pasi mari catre scari si am urcat catre camera mea. Nu prea intra multa lumea aici inafara de mine si ocazional de Cody si Melissa. Si mama... cand mai facea si ea curat.
Camera mea e de un verde pal, placut vazului cu parchet laminat si un covor la fel de verde trantit in mijlocul camerei. Mobila este turcoaz asemeni tavanului suspendat si ... atat. Asta ar fi modelul unei camere dragute. Dar peretii abia se vad sub teancul de postere, desene, afise si tot ce am lipit aici de-a lungul timpului. Pe podea la fel, ambalaje, cutii vechi, fotografii, cd-uri ... si multe altele. De fapt fiecare obiect de aici arata trecerea mea prin camera. Acum o sa spuneti, "Uau .. deci fata asta petrece mult timp in camera ei" , de fapt nu-i asa, stau acasa destul de putin, in general vin sa mananc si sa dorm.
Inainte de a lua ceva haine din dulap, arunc o privire la ceas. Zece si jumatate. Incep sa ma simt ca si cum am uitat ceva. Ceva important. Si totusi nu-mi pot aduce aminte daca trebuia sa fac ceva azi. In fine, deschid usa dulapului si iau o pereche de jeansi negrii un tricou si un hanorac gri. Vad ca pe dulap e pus un bilet.
"Ora 11 parcul central. Importaaaaant!!! NU UITA!!"
Minunat. Am facut-o deja. ma imbrac cat mai repede imi dau de doua ori cu peria prin par si il las pe spate. In timp ce bocor scarile incerc sa calculez. E 11 fara douazeci, imi iau cinci minute sa prind autobuzul, si inca zece pana in parc. Perfect. Asa pot ajunge cu cinci minute mai repede.
Statia de autobuz e goala. Bine, nu-mi place toata adunatura zilnica de oameni in varsta, si adulti morocanosi si dichisiti. In general ii evit pe cat posibil si incerc sa merg pe jos sau sa iau metroul. Ma simt un pic mai bine, vazand ca sunt singura in statie . Nu vreau sa ma asez pe nicio banca din doua motive. Primul ... oricum va trebui sa ma ridic si al doilea, data trecuta cand am facut asta m-am trezit cu o guma de mestecat roz, lipita de pantalonii mei.
Cand vine autobuzul, vad cu aceeasi fericire ca este aproape gol. O fetita cu mama sa care o implora sa-i cumpere o papusa. Niste adolescenti, aproape de varsta mea care rad mult prea tare si cateva batrane. Imi pun mana pe una din bare si astept sa opreasca autobuzul. 11 fara zece minute, perfect. Imi las o clipa capul pe spate si rasuflu usurata. Mereu intarziam si mereu ma simteam prost cand faceam asta, asa ca numai o data am vrut sa ajung la timp. Si eram chiar aproape de a reusi. Marea mea drama, prinsul autobuzului, foarte intersanta rutina... bla bla.
-Chlooooe!! Nu se poate ai ajuns la timp! Le-am zis ca o sa ajungi si tu la timp, dar nu m-au crezut, de fapt nici eu nu prea credeam, da asta-i partea a doua. Ce mai faci nebuno? Ce face fractu'? Ahh ... de cand nu te-am mai vazut! izbucneste Coral, una din prietenele mele.
-Salut si tie, Coral. Iar bagi cofeina pe gat?o intreb eu apoi cand ajung langa ea.
Ma uit la prietena mea. Are tenul alb ca laptele si parul si buzele rosii, ceea ce o face foarte frumoasa. La asta se mai adauga si cativa pistrui aproape neobservabili. Si ochii sai mari ciocolatii. Este o fire zapacita si tupeista si isi pune amprenta in tot ce face. Isi prinde parul cum doar ea stie, de exemplu azi si la prins cu o agrafa la spate si si-a facut un dread pe care a pus cateva bilute, in fata.
-Deci,tu ai nevoie de ajutor serios. Ia uite, parul tau arata de parca l-a lins o oaie, ce-ai facut draga? ma intreaba ea prefacandu-se suparata.
"Fata asta o sa se faca stilista, va jur", gandesc eu amuzata.
-Mi-ai pus atatea intrebari incat le-am uitat, haide unde-s ceilalti?intreb eu. S-a scaprint in cap confunza, aratandu-mi ca nu stie despre ce vorbesc. Ceilalti!ii spun eu. Stii tu prietenii nostrii, ceicu care trebuia sa ne intalnim. Stii nu?
"Fenomenala fata asta, n-ai cum sa nu o iubesti".
M-a condus la un grup de adolescenti, imbracati in geci de piele, jeansi si tricouri cu trupe."in sfarsit, lumea mea" gandesc eu cu un zambet strengar.
Un baiat blond, cu parul putin mai lung decat al lui Cody, Ochi imensi albastru deschis si buze subtiri, ma lua in brate. Avea un miros familiar de alcool, tigari, si menta. Avea un tricou negru cu o formatie de metal. Ii puteam simti parul de pe mana si puteam simti cat de slab e, dar nu ma deranja era cel mai bun prieten al meu.
-Ce faci tu? Nu suni, nu nimic? Ia zii ce s-a intamplat cu Cody.
" Doaamne ce bine ma cunoaste!" . Ma simteam atat de inferioara acum, eu nu il intrebam niciodata ce-a faxut cu nu stiu cine, sau cum a rezolvat mai stiu eu care problema, in schimb el mereu ma intreaba. El e un prieten adevarat, iar eu nu stiu sa ma ucur de prietenia lui, sunt o fraiera.
-Deh.. maica'mea a dat cu fitele la inaintare, Cody a venit acasa injectat din nou, ei nici nu i-a pasat, chestii normale, zic eu dand din mana, ca si cum as vrea sa alung problema.
-Hai lasa-i! Ia o tigara si taci, imi intinde pachetul lui de tigari aproape plin.
Iau una cu o mana tremuranda gandindu-ma la mama care m-ar omori daca m-ar vedea, cu acest gand, incep sa savurez tigara.....