Black Soul Revival [+18] [yaoi]

[candy_cane]

dap :D asa-i asa-i :) va multumim pentru commenturi.
am intarziat cu acest capitol in speranta ca se va gasi cineva sa puna cu comment amarat :-< nu a fost sa fie :-< sa speram ca veti comenta la acesta :D

cap 3.


Maraitul ceasului si bazaitul infernal al telefonului il facura sa sara din pat fara menajamente sau scuze. De abia se culcase, nereusind sa doarma decat doua ore, si acum isi gaseau toti dracii din iad sa se trezeasca si sa il cheme la raport !
Injurand in barba, asa cum nu mai facuse decand terminase al doilea an de facultate, si apucand ceasul , il dadu de perete, sfaramandu-l inainte de a lua si telefonul. Nu apuca sa se uite la numar sau la nume , ci apasa frustrat pe buton, apasandu-si apoi obiectul de ureche, mai mai sa isi-l zdrobeasca de cap. Nu ca l-ar fi deranjat, insa durerea infernala ce ii pulsa intre sprincene nu ii permise luxul unei morti fara griji.
Vocea vesela a mamei lui il facu si mai irascibil. Ora din Arizona era cu mult inainte de cea din Franta, insa se parea ca femeia uita mereu asta. Insa baiatul nu carai, incercand pe cat posibil sa isi pastreze calmul.
-Dragul meu ! Am auzit de promovare ! chitai vesela, radianta batrana lui mama.
Solomon nu isi putu reprima acel zambet fugar, dar sincer ce ii inflori pe buze. Oricat de suparat ar fi fost in astfel de momente, genul asta de scapari ale mamei lui il faceau mereu sa zambeasca.
-Da mama... reusi sa caste in receptor, inainte de a se intinde si a se rasturna din nou pe spate, pe patul sau comod.
-Hopa ... Imi pare asa de rau, Solomon! Iar am uitat de ora ! se scuza ea dintr-o data, fastacindu-se la telefon, in timp ce incerca pesemne sa puna ceva la foc.
-Tot timpul uita ! A naibii de hoasca ! auzi undeva in fundal si vocea puternica si baritonala a tatalui sau, chicotind ,probabil, din living.
Solomon rase si el infundat, ascultandu-si parintii cum poarta una din acele certuri care ii facea atat amuzanti in copilarie .Mai ca ii era dor de perioada aia.
’ Insa timpul isi continua mereu marsul sinuos, impingand la roata destinului, creind diferite pulberi ce se scurg peste noi ! Pacat ca acest morar nu se poate opri, infrangand astfel porniri ce nu ii apartin de drept ! ‘ debita intr-o doara ,filozoful din el.
Minutele trecura destul de repede, conversatia trecand de la un subiect la altul, mereu intorcandu-se la asa-zisa sa promovare. Nu ii prea placea sa vorbeasca despre asta, mai ales ca nu stia a cui e spitalul, ce va face el acolo, sau ce il astepta in orice caz !
’ Timpul nu imi e aliat se pare, si nici misterul nu ma prea place ! In schimb... ma aleg numai cu dureri de cap de la prea mult stres ! Halal doctor ! ‘ ofta, inghitind in sec.
Pana la urma, cand mama lui surescitata inceta sa mai balbaie si sa il tot ridice in slavi, roscatul inchise telefonul, ascunzandu-l sub perna si ofta . Inca mai avea acte de citit si completat, inca mai avea de scris retete si de abia trecusera trei zile. Sperase sa termine cu ele, insa se parea ca nu !
Si ce era mai rau era faptul ca spitalul respectiv era tocmai la mama-dracului in poarta, undeva la marginea Parisului . Nu tocmai unde voise el sa fie, mai ales ca avea de mers cu masina aproximativ 30 de km .In aglomeratiile din Paris , asta insemna sinucire totala, sau atacuri cerebrale si nervoase din cinci in cinci minute !
Pana la urma credea ca va ceda, da pana sa se intample asta, sedativele, pastilele si tot noianul doftoricesc impotriva durerilor de cap ii va sta alaturi.
Se uita cu un ochi inrosit din cauza nesomnului la ceasul de langa televizor,si vazu cu stupoare ca era de abia zece si jumatate. O zi afurisita de vineri care incepuse atat de minunat !
Incercand sa se tempereze, Solomon isi trecu mana prin par si ,ridicandu-se alene din pat, isi dadu jos boxerii, singura imbracaminte care o avea cand dormea. Era singura in apartamentul lui, si nu ii pasa cine il vedea , asa ca pasi gratios , insa foarte obosit si somnoros , catre dus, frecandu-si fata unde micii tepi ai barbii nerase ii gadilara usor palma.
Dusul rece ii dezmorti oarecum corpul, desi putu sa jure ca o anumita parte a lui va protesta . Tot timpul se trezea cu o erectie dimineata, si in majoritatea cazurilor, dusul rece o calma. Ori asta ori trebuia sa se masturbeze cam cinci minute ca sa scape de ea. Asta era partea urata a diminetilor !
Apoi urma imbracatul care nu dura nici el prea mult. O pereche curata de boxeri, niste blugi simpli si un tricou mulat ii erau de ajuns. Halatul alb era la spital , si de obicei refuza sa il poarte si inafara incintei, asa ca il lasa si el pe unde apuca.
Astazi nu manca, ci pleca direct, caci voia sa isi stranga lucrurile si sa se duca sa inspecteze si noua ‘resedinta’ .
Ii era oricum prea greata ca sa imbuce ceva ! Un sentiment straniu ii aluneca din cap pana in viscere , intorcandu-i stomacul pe dos. Nu era in apele sale!
’Poate din cauza visului !’ fu primul sa gand, insa nu era chiar asa posibil.
Subconstientul sau, oricat de intunecat si indepartat i se parea, nu avea cum sa ii provoace acea senzatie printr-un singur vis ! Nu era posibil !
Iesi rapid din casa, apucandu-si cheile si practic fugind pe scari, perfect constient, din cauza cozii destul de mari de la etajul sapte, ca nu va putea lua liftul.
Ultimele doua etaje le sari, si aproape ca se impiedica de covorul rosiatic de la parter. Dand din maini pentru a-si mentine echilibrul, Solomon topai intr-un picior pana-si gasi stabilitatea, si apoi o rupse din nou la fuga, rosu tot in obraji si cu sudoarea curgand in raulete mititele pe fata lui.
Nu avea sa ia masina, caci ,dupa cum stralucea soarele afara, probabil ca aceasta se va transforma intr-un cuptor incins pana ce va ajunge la spital, asa ca prefera sa ia metroul. Bunul si racorosul metrou !
Incetini considerabil cand vazu multimea de oameni ce se inbulzea catre subteran, si statu cuminte la rand, asteptand sa isi ia biletul. De-a lungul timpului intalnise o multime de oameni si pe majoritatea ii tratase de cate ceva, insa nu tinuse evidenta sau legatura aproape deloc.
Bine... mai putin cu o singura persoana. Aceeasi persoana care se jucase cu inima lui, aceeasi persoana care ii crease numai probleme la final . Aceeasi persoana care avusese tupeul nemasurat sa se ia de familia lui si sa incerce apoi sa isi ia viata. Cei drept ... inca mai avea o bruma de afectivitate catre acea persoana, insa ... o va uita, mai devreme sau mai tarziu, desi rana aceea interioara sangera acum. Genul acesta de cicatrici nu aveau sa se inchida niciodata.
Ofta, muscandu-si in repetate randuri buza de jos, tic ce si-l formase in primii ani de liceu, cumpara tichetul si o lua din nou la fuga catre metroul ce avea sa il duca la serviciu. Isi aduse vag aminte de niste ochi caprui ,mari ,veseli dar atat de perversi incat nu ii putea ignora, de un zambet luminos insa foarte fals , deloc natural, si de un corp suplu si bine construit. Isi aduse aminte si de un nume, insa nu mai tinea minte ce relatie era intre acel nume si fiinta ce ii aparuse acum in minte.
Asezandu-se pe locul sau, Solomon isi pleca capul, scotandu-si telefonul din buzunar. Vazu un mesaj si un nume, si scanteia realizarii ii palpai in minte : Sarah Tornelli , acea asistenta draguta care il intampina mereu cand intra in spital. Aceeasi asistenta care ii zisese de mutarea sa . Ii spusese si numele proprietarului, insa el il uitase. In schimb , ce isi aducea aminte era o promisiune : ea voise ca el sa o scoata in oras, insa el refuzase, spunand ca ii promisese altcuiva ca ii va ramane fidel.
O promisiune falsa, insa ... nu dauna nimanui nu ? Cel putin el nu se simtea cu nimic obligat fata de persoana ei.
Ofta, dezmortindu-si mainile si stergandu-si picaturile micute de transpiratie de pe fata, Solomon se dadu jos din metrou, mergand apasat catre spitalul ce se profila, alb si oarecum impunator, deasupra copacilor de langa statie.
Ochii lui verzi lacrimara un pic cand iesi din nou in lumina puternica de afara, insa se acomodara rapid. Asa era tot timpul nu ?
Merse incet, desi era hotarat sa ajunga cat mai repede acolo, sa stranga si sa plece. Nu avea de ce sa mai dea ochii cu nimeni, asa ca era mai bine sa faca pe Casper, fantoma binevoitoare, sa intre si sa iasa,si gata.
Insa... o mogaldeata alb cu negru ii atrase atentie. Blanozitatea, caci nu putea spune cu siguranta ce era defapt, se indrepta voioasa catre marginea trotuoarului si risca sa fie calcata, la numai zece picioare in fata lui. Dintr-un impuls necunoscut lui, insa care i se parea cat se poate de firesc in astfel de imprejurari, Solomon o porni in fuga inainte, propulsandu-se in picioarele sale puternice , pe asfaltul incins, pana ce prince creatura micuta de coada si o trase din calea unei roti ce , cu siguranta i-ar fi zdrobit capul .
Gafaind, insa multumit de sine, barbatul se uita la ceea ce salvase si descoperi ca , acea fiinta micuta si pufoasa era defapt o pisica. Un pui de pisica mai precis. Ochii , unul verde si unul albastru, se uitau intrebatori catre el. O pata mare si neagra ii acoperea ochiul drept – cel albatru – intinzandu-se pana la ureche, exact ca intr-un model de ying si yang mai ciudat . Era frumoasa, si se parea , fara stapan.
Solomon se atasa imediat de ea, asa ca nu o alunga , si nici nu o dadu cuiva. Ci o tinu strans intr-o mana la pieptul sau. Pisica, denumita Alexis – din cine stie ce motiv , numai de el stiut – carai fericita din bratele noului ei stapan.
Drumul catre fostul sau birou nu mai paru , dintr-o data, atat de greu. Abia astepta sa ajunga acolo pentru a hrani micuta prietena de la pieptul sau . Stia ca avea sa primeasca o cana cu lapte , pe care, bine inteles, o va imparti cu felina aceea dragalasa.
Urmatoarele ore le petrecu , pe langa strangandu-si obiectele personale si dand telefoane, jucandu-se cu Alexis , care , se parea, ii placea foarte tare sa ii rontaie locul urechii stangi, ori de cate ori prindea momentul si se urca pe pieptul lui pana la el.
Ziua trecu cat se poate de usor, si Solomon chiar reusi, in pofida sperantelor sale destul de mici la inceput, sa o evite pe acea Sarah care ii dadea un sentiment foarte vag insa destul de nelinistitor de om ce te putea insela in orice moment, de om ce nu statea langa tine decat din interes si nimic mai mult.
Cand soarele apuse somnoros pe cer, si Alex adormi obosita in poala sa, Solomon se decise ca era timpul sa plece acasa.
Chemand un taxi si luandu-si cele doua cutii cu obiecte, barbatul stranse pisica protector in brate, avand grija ca fundita rosie pe care i-o legase la gat sa nu se agate de ceasul sau, si pleca catre usa de la intrare, multumit de sine si extrem de frant de oboseala.
Trebuia sa mai dea niste telefoane , deci ziua lui nu se incheiase pe deplin, si asta il facea oarecum irascibil, insa torsul constant al pisicii il linisti pe deplin, iar aerul racoros al noptii il cree o stare de bine .
O alta zi urma, si dupa aia inca una, si apoi inca una ... si tot asa ! dar cel putin stia una si buna : lui chiar ii placea ceea ce ajunsese ! Sau aproape !