01-01-2010, 10:55 PM
Hey Everybody!So, Angelique are o problema cu logarea, si m-a rugat pe mine sa ii postez capitolul.
Capitolul 5 – Filmul şi dezvăluirile
După ce orologiul din turn a bătut ora zece seara, eu am ieşit din cameră, îndreptânu-mă spre living, cu DvD-ul în mână. Eram, pentru prima dată, oarecum emoţionat. Amintirile acelea frumoase îmi invadau mintea ce încerca să se păstreze cât de cât limpede. Îmi aduceam aminte cum tremura Yu atunci când ne uitam la ceva mult peste limita superioară a înfricoşătorului, sau cum îşi închidea ochii când începeau masacrele, dar nu se putea abţine să nu se uite. În tot acest timp eu îi mângâiam creştetul capului, relaxat. E adevărat, îl iubeam. Dar sentimentele mele mentru el puteau umple golul lăsat de fostul meu prieten în adâncul pieptului meu?
M-am aşezat pe canapea, aşteptând. Am stat aşa vreo cincisprezece minute, amintindu-mi apoi că Yu nu prindea niciodată începuturile. Am dat, deci, drumul la film.
După ce ne fuseseră prezentate personajele, am simţit pe coapsa dreaptă o greutate şi mi-am coborât privirea. Era acolo. Ochii lui erau aţintiţi pe ecranul din sticlă al televizorului, iar una dintre mâini îi era aşezată pe piciorul meu pe post de perniţă pentru cap. Am zâmbit şi mi-am trecut încă odată mâna prin părul lui.
- Deci, ce ai mai făcut astăzi? Am întrebat eu, inocent.
- M-am dus la un magazin de instrumente cu Romeo şi i-am cumpărat celui mai bun prieten al meu un bass nou, puţin mai de fetiţe, dar ştiu că lui aşa îi place, spuse el, la fel de inocent. Apoi, am făcut un pariu cu un prieten mai vechi, iar el a pierdut aşa că a trebuit să le roage pe fetele de la T.a.t.u. să semneze bass-ul pentru prietenul meu. Pe urmă, am ajuns acasă şi am scris nişte dedicaţii pe o carte făcută de mână, tot pentru acel amic de care îţi vorbeam, şi i-am pus instrumentul şi cartea pe pat, în camera lui.
- Chiar îl iubeşti aşa de tare pe acel prieten al tău?
- Bineînţeles! Toată lumea îl iubeşte, numai că el e prea orb ca să vadă asta. Crede că orizontul se limitează la un tip ce l-a părăsit.
- Ce prost trebuie să fie băiatul acela, nu? Am întrebat eu, continuând jocul.
- Cel care l-a părăsit pe prietenul meu? Nu e neapărat prost, aşa a lăsat drum liber altora pe care amicul meu chiar îi merita…
- Cum ar fi? Am hotărât să împing discuţia spre extrem.
- Ştiu eu… Poate că băiatul de la închirieri de filme, trebuie să îl vezi, e o adevărată bombă, sau o vedetă, ori o fată, ceva…
Evită răspunsul. Bizar…
- Sau poate un coleg de trupă, mai ştii? Chiar voiam să aflu tot, şi accentuez, tot ce se poate afla din această conversaţie, dar el mă lasă în plop, adăugând simplu:
- Mai ştii…
Am decis să mă uit în continuare la film, chiar dacă, deja, partea ce conţinea intriga peliculei trecuse, şi bineînţeles că eu fusesem prea ocupat ca să o văd. Oricum, ştiam filmul, deci puteam să mă uit în continuare la trupul chitaristului, iar la final să îi ştiu povesti fiecare detaliu.
Parcă Yu mai adăugase câţiva centimetrii corpului său bine făcut. Blugii strâmţi îi accentuau foarte bine formele, iar bluza albă, de asemenea, îi scotea în evidenţă pieptul lucrat. Am oftat uşor, dar chitaristul m-a auzit probabil, căci mi-a adresat o întrebare:
- Ai văzut cum l-a spintecat pe ăla?
Eu am avut nevoie de vreo zece secunde să urmăresc acţiunea filmului, pentru a-mi da seama la ce punct se situa povestea. Ah, era chiar partea mea preferată din film!
- Da! A fost foarte realistic, nu? Nu vezi zilnic aşa ceva! Am râs eu.
- Kiro, m-a întrebat el sfios, tu te uiţi la film?
- Bineînţeles, frumosule! Minţeam cu neruşinare. E foarte reuşit filmul!
Yu s-a întors spre mine. Eu i-am zâmbit dulce, cât de dulce puteam eu la momentul respective, ba chiar şi puţin protector, iar el şi-a reluat poziţia, cu faţa spre ecran. “Mult prea aproape…†am şoptit eu în intimitatea gândurilor mele.
Filmul s-a terminat cu o scenă romantică la care mie, ca de obicei, au început să-mi curgă lacrimi. Nu m-am ascuns, aşa cum am făcut la cinema. De faţă cu Yu, puteam să fiu aşa cum sunt, deoarece el nu mă judeca niciodată. Chiar mai mult, am observat lacrimi şi pe obrazul lui, aşa că am continuat să-i mângâi părul, până când bătăile inimii lui s-au stabilizat.
Am rămas în aceeaşi poziţie mult timp după ce s-a terminat filmul. Am continuat să vorbim chestii inocente, asta până când eu am adresat o întrebare ce părea să îl jeneze pe Yu:
- Ce e între tine şi Strify?
El a tăcut o clipă, iar eu am vrut să-i spun că nu mai contează, dar m-a oprit, ridicând un deget. L-am lăsat să-şi formuleze în gând răspunsul, iar el nu m-a făcut să aştept prea mult, spunând:
- Dacă te referi la apelul acela pe care ţi l-am dat când erai la mall, nu trebuie să te îngrijorezi! M-a asigurat el. Te-am sunat deoarece mi-a fost teamă, mă refer, poate Strify nu era un partener atât de bun pe cât am crezut noi…
- Stai puţin! “Pe cât am crezut noi� Vrei să spui că voi aţi plănuit întâlnirea şi uhm… restul??
- Ah, deci te-a şi sărutat până la urmă! Evita răspunsul… Din nou! Şi da, noi l-am trimis pe Strify să se întâlnească cu tine, deoarece aveai nevoie de el!
- Aveam nevoie de Strify?! Am ţipat eu, revoltat. Dar cum rămâne cu restul? Crezi că nu aveam nevoie de tine? Ei, te înşeli, pentru că tu ai fost principalul vinovat! De ce m-ai lăsat singur când aveam nevoie de tine? De ce nu ai venit la mine să mă trezeşti şi să-mi spui “Bună dimineaţa!� Am avut nevoie de toate astea, Yu!
Pe cât de furios deveneam eu, pe atât de calm era chitaristul. Se uita la mine, aşteptând să mă potolesc, iar atitudinea asta mă scotea din minţi. Am început să-l lovesc cu pumnii şi picioarele. El nu se ferea şi nu ataca înapoi. Probabil că simţea acum durerea pe care am simţit-o şi eu când el a fost departe, dar nu am avut milă. Am continuat să dau. În momentul în care pumnii mei au fost acoperiţi în întregime de sângele lui, m-am oprit şi m-am aşezat din nou lângă el. Furia dispărea încet, iar când nu am mai putut să o simt, am auzit vocea chitaristului şoptind:
- Nu m-au lăsat deoarece credeau că, la cât de dulce erai aşa, m-aş fi îndrăgostit
de tine!
Capitolul 5 – Filmul şi dezvăluirile
După ce orologiul din turn a bătut ora zece seara, eu am ieşit din cameră, îndreptânu-mă spre living, cu DvD-ul în mână. Eram, pentru prima dată, oarecum emoţionat. Amintirile acelea frumoase îmi invadau mintea ce încerca să se păstreze cât de cât limpede. Îmi aduceam aminte cum tremura Yu atunci când ne uitam la ceva mult peste limita superioară a înfricoşătorului, sau cum îşi închidea ochii când începeau masacrele, dar nu se putea abţine să nu se uite. În tot acest timp eu îi mângâiam creştetul capului, relaxat. E adevărat, îl iubeam. Dar sentimentele mele mentru el puteau umple golul lăsat de fostul meu prieten în adâncul pieptului meu?
M-am aşezat pe canapea, aşteptând. Am stat aşa vreo cincisprezece minute, amintindu-mi apoi că Yu nu prindea niciodată începuturile. Am dat, deci, drumul la film.
După ce ne fuseseră prezentate personajele, am simţit pe coapsa dreaptă o greutate şi mi-am coborât privirea. Era acolo. Ochii lui erau aţintiţi pe ecranul din sticlă al televizorului, iar una dintre mâini îi era aşezată pe piciorul meu pe post de perniţă pentru cap. Am zâmbit şi mi-am trecut încă odată mâna prin părul lui.
- Deci, ce ai mai făcut astăzi? Am întrebat eu, inocent.
- M-am dus la un magazin de instrumente cu Romeo şi i-am cumpărat celui mai bun prieten al meu un bass nou, puţin mai de fetiţe, dar ştiu că lui aşa îi place, spuse el, la fel de inocent. Apoi, am făcut un pariu cu un prieten mai vechi, iar el a pierdut aşa că a trebuit să le roage pe fetele de la T.a.t.u. să semneze bass-ul pentru prietenul meu. Pe urmă, am ajuns acasă şi am scris nişte dedicaţii pe o carte făcută de mână, tot pentru acel amic de care îţi vorbeam, şi i-am pus instrumentul şi cartea pe pat, în camera lui.
- Chiar îl iubeşti aşa de tare pe acel prieten al tău?
- Bineînţeles! Toată lumea îl iubeşte, numai că el e prea orb ca să vadă asta. Crede că orizontul se limitează la un tip ce l-a părăsit.
- Ce prost trebuie să fie băiatul acela, nu? Am întrebat eu, continuând jocul.
- Cel care l-a părăsit pe prietenul meu? Nu e neapărat prost, aşa a lăsat drum liber altora pe care amicul meu chiar îi merita…
- Cum ar fi? Am hotărât să împing discuţia spre extrem.
- Ştiu eu… Poate că băiatul de la închirieri de filme, trebuie să îl vezi, e o adevărată bombă, sau o vedetă, ori o fată, ceva…
Evită răspunsul. Bizar…
- Sau poate un coleg de trupă, mai ştii? Chiar voiam să aflu tot, şi accentuez, tot ce se poate afla din această conversaţie, dar el mă lasă în plop, adăugând simplu:
- Mai ştii…
Am decis să mă uit în continuare la film, chiar dacă, deja, partea ce conţinea intriga peliculei trecuse, şi bineînţeles că eu fusesem prea ocupat ca să o văd. Oricum, ştiam filmul, deci puteam să mă uit în continuare la trupul chitaristului, iar la final să îi ştiu povesti fiecare detaliu.
Parcă Yu mai adăugase câţiva centimetrii corpului său bine făcut. Blugii strâmţi îi accentuau foarte bine formele, iar bluza albă, de asemenea, îi scotea în evidenţă pieptul lucrat. Am oftat uşor, dar chitaristul m-a auzit probabil, căci mi-a adresat o întrebare:
- Ai văzut cum l-a spintecat pe ăla?
Eu am avut nevoie de vreo zece secunde să urmăresc acţiunea filmului, pentru a-mi da seama la ce punct se situa povestea. Ah, era chiar partea mea preferată din film!
- Da! A fost foarte realistic, nu? Nu vezi zilnic aşa ceva! Am râs eu.
- Kiro, m-a întrebat el sfios, tu te uiţi la film?
- Bineînţeles, frumosule! Minţeam cu neruşinare. E foarte reuşit filmul!
Yu s-a întors spre mine. Eu i-am zâmbit dulce, cât de dulce puteam eu la momentul respective, ba chiar şi puţin protector, iar el şi-a reluat poziţia, cu faţa spre ecran. “Mult prea aproape…†am şoptit eu în intimitatea gândurilor mele.
Filmul s-a terminat cu o scenă romantică la care mie, ca de obicei, au început să-mi curgă lacrimi. Nu m-am ascuns, aşa cum am făcut la cinema. De faţă cu Yu, puteam să fiu aşa cum sunt, deoarece el nu mă judeca niciodată. Chiar mai mult, am observat lacrimi şi pe obrazul lui, aşa că am continuat să-i mângâi părul, până când bătăile inimii lui s-au stabilizat.
Am rămas în aceeaşi poziţie mult timp după ce s-a terminat filmul. Am continuat să vorbim chestii inocente, asta până când eu am adresat o întrebare ce părea să îl jeneze pe Yu:
- Ce e între tine şi Strify?
El a tăcut o clipă, iar eu am vrut să-i spun că nu mai contează, dar m-a oprit, ridicând un deget. L-am lăsat să-şi formuleze în gând răspunsul, iar el nu m-a făcut să aştept prea mult, spunând:
- Dacă te referi la apelul acela pe care ţi l-am dat când erai la mall, nu trebuie să te îngrijorezi! M-a asigurat el. Te-am sunat deoarece mi-a fost teamă, mă refer, poate Strify nu era un partener atât de bun pe cât am crezut noi…
- Stai puţin! “Pe cât am crezut noi� Vrei să spui că voi aţi plănuit întâlnirea şi uhm… restul??
- Ah, deci te-a şi sărutat până la urmă! Evita răspunsul… Din nou! Şi da, noi l-am trimis pe Strify să se întâlnească cu tine, deoarece aveai nevoie de el!
- Aveam nevoie de Strify?! Am ţipat eu, revoltat. Dar cum rămâne cu restul? Crezi că nu aveam nevoie de tine? Ei, te înşeli, pentru că tu ai fost principalul vinovat! De ce m-ai lăsat singur când aveam nevoie de tine? De ce nu ai venit la mine să mă trezeşti şi să-mi spui “Bună dimineaţa!� Am avut nevoie de toate astea, Yu!
Pe cât de furios deveneam eu, pe atât de calm era chitaristul. Se uita la mine, aşteptând să mă potolesc, iar atitudinea asta mă scotea din minţi. Am început să-l lovesc cu pumnii şi picioarele. El nu se ferea şi nu ataca înapoi. Probabil că simţea acum durerea pe care am simţit-o şi eu când el a fost departe, dar nu am avut milă. Am continuat să dau. În momentul în care pumnii mei au fost acoperiţi în întregime de sângele lui, m-am oprit şi m-am aşezat din nou lângă el. Furia dispărea încet, iar când nu am mai putut să o simt, am auzit vocea chitaristului şoptind:
- Nu m-au lăsat deoarece credeau că, la cât de dulce erai aşa, m-aş fi îndrăgostit
de tine!
I'm Kira.