Robro & Suzana

[bastard_in_love]

1


I-am vazut pe toti cinci parasind scoala impreuna… eu mergeam pe cealalta parte a drumului, singura. Incercam sa-mi suprim durerea de a imi vedea cu proprii ochi temerile adeverindu-se. Am sperat doar sa nu-mi pierd si ultimii prieteni. Sa vizualizezi cum ramai pur si simplu pe langa. Nu e numai dureros, e si injositor! Ametiti care nu-si gasesc drumul. Si de ce ma rog sa-mi pese mie de ceea ce patesc ei? Sunt pur si simplu niste figuri care au aparut la un moment dat si care o sa dispara in curand... foarte curand. Si liceul ma asteapta! Da…
Nu o sa le mai vad fetele de ipocriti, nu o sa mai respir aerul pe care-l infecteaza ei cu veninul acela care da pe-afara, nu o sa le mai aud fiecare durere, nemultumire si fericire pe care le striga mereu cu voce tare, nu, nu, nu.
Si, da, o sa intalnesc oameni care isi vad de treaba, care nu improasca peste tot in jurul lor cu venin si care nu distrug tot ce au in jurul lor cu ignoranta si nepasare. Inca putin…foarte putin.

2

-Werter, ich bin erwachsen, ich bin einer der besten Soldaten. Ich kann allein auf mir aufpassen. Bill ersetzt du nicht, hast verstanden?
-Aber, mein Herr, bitte horen Sie mir nur zwei Minute zu. Es ist gefahrlich. Was werden alle sagen wenn…?
-WERTER! Genug jetzt. Verstehst du mir einfach nicht? Ich lieb’ ihn, auch wenn er gestorben ist. Ich lieb’ ihn. Jetzt bittest du mich um etwas das ich nie ackzeptieren werde. Nicht weil ich es nicht will. Ich habe ihm geschworen! Nie… nie werde ich ihn verwechseln. NIE!
Werter s-a asezat extenuat pe scaunul de la biroul sau, stergandu-si broboanele de sudoare de pe frunte. Vestea mortii lui Bill Zimmerhoff a zguduit din temelii multi oameni importanti, dar pe Robro il distrusese de-a dreptul. Directorul inca nu putea intelege pasiunea celui mai bun luptator si strateg al lor pentru un nimeni care i-a pazit spatele cu umilinta ani de-a randul, dar nu asta il preocupa acum. Avea doua probleme mari.
Prima: daca el murea in lupta, cea mai mare companie secreta avea sa suporte o criza majora, iar a doua, ce ar fi spus intregul stat german, daca ar fi aflat ca secretarul de stat ar suferi ca un caine pentru… un barbat!
Situatia era alarmanta si mass-media si-ar baga nasul cu prima ocazie daca Robro ar pleca de unul singur “la plimbare” in afara imensului sediu al ATOPO.
Compania isi avea „coada” bagata in toate institutiile din Germania si in marea parte a institutiilor importante din lume. Robro a condus toate actiunile importante... contractare, cercetare, proiectare...
Cum putea sa il lase sa-si asume un asemenea risc din penibilul sentiment de iubire pentru un nimic de scut? Simtea cum furia crestea inlauntrul lui, cui sa i se adreseze? Ce sa faca?

3

Telefonul? La ora asta? Dar e deja 10 noaptea. Cine poate...?
Numar ascuns.
Suna in prostie, asa ca am apasat de tasta verde si am asteptat ca vreun farseur sa raspunda. In mod ciudat mi s-a spus doar sa deschid geamul. Ce gluma era asta?
M-am uitat o vreme la sticla transparenta, doar intuneric si cateva lumini de la vecini mai licareau ocazional. M-am hotarat sa ignor apelul si sa ma trantesc pe pat.
Inainte sa apuc sa ma asez, un zgomot surd m-a speriat. Nu mi-am dat seama pana acum, dar aveam urechile ciulite si eram parca pregatita de un atac in forta cu bombe si mitraliere… probabil ca fusese doar imaginatia mea.
Am lasat lumina aprinsa si m-am apropiat de geam. Cand m-am uitat afara as fi strigat, dar ramasesem pur si simplu nemiscata. Era o silueta intunecata, iar ochii aceia imi dadeau fiori. Aveau o nuanta de albastru intens, hipnotic, de-a deptul superba, totusi in situatia de fata imi inspira teama. Albastrul acela era o culoare inselatoare. Asa am crezut mereu.
Mi-a facut semn spre maner si, inspaimantata fiind, am deschis fereastra. Inainte sa-mi dau seama, a sarit in interiorul camerei mele si a inchis din nou fereastra. Acum chiar ca tremuram. Era imbracat in negru, avea parul negru, pantofi negri, iar ochii aceia albastri straluceau mai mult decat ucigator de la o distanta atat de mica. M-am dat doi pasi in spate, incercand sa-mi pastrez echilibrul, iar el nu s-a miscat, sadismul de a ma vedea murind de frica o fi fost ceva de care se bucura mult prea tare, savura fiecare moment din plin.
-Unglaublich… Bill ersetzt von dir! Lacherlich.
Il priveam nedumerita. Cine era Bill? Si de ce vorbea in germana?
-Esti neamt?
A ezitat o clipa, apoi a reluat in romana.
-Vrei sa spui ca nu stii cine sunt?
-Eu? Dar tu ai intrat la mine in camera si ai inceput sa-mi vorbesti in germana despre acest Bill. Cine esti si ce vrei de la mine?
Din secunda in care-i auzisem glasul am prins curaj. Nu stiam de ce, dar pur si simplu nu ma simteam in pericol.
-Nu te-a angajat Werter ca sa-mi porti de grija?
-Sa ma angajeze? Am cinsprezece ani, pentru numele lui Dumnezeu!
-Deci nu esti ninja?
Intrebarea era absurda. Cum sa fiu ninja “angajata” din moment ce eram inca minora?
-Nu… adica, am centura maro la karate, practic de cand aveam 5 ani. Dar nu are sens oricum. Nu inlocuiesc pe nimeni, voiam doar sa dorm ca tot omul.
-O sa dormi… curand.
Brusc, teama revenise, mult mai puternica decat inainte. Si-a dus mana la brau si a scos un cutit gros si ascutit, indreptandu-l catre gatul meu. Am incercat sa raman calma. Desi credeam ca tremur, se pare ca nu ma miscam. Aveam respiratia regulata, desi ar fi trebuit sa accelereze. Acum cred ca motivul calmului meu era mana lui, care-mi strangea cu putere gatul. Simpla lui atingere avea, asa cum are si acum, un efect puternic asupra mea. Sangele meu curgea in acelasi ritm ca al lui. Auzeam inima batandu-mi *poc-poc-poc*.
-Nu te inteleg. De ce nu fugi? De ce nu chemi intaririle? Chiar te resemnezi cu teama in fata mortii?
Nu i-am raspuns la inceput. Dupa cateva secunde in care am reusit sa-mi inghit nodul din gat, am deschis gura si am soptit mai degraba, pentru ca murmurul acela nu se putea numi vorbit.
-Nu stiu pe cine sa chem. Ce intariri? Si de ce vrei sa ma omori?
-Daca vei coopera si-mi vei spune unde sunt restul, poate termin repede si scapi cu viata, avand in vedere ca esti inca un copil.
-Iti multumesc din toata inima pentru bunavointa, dar pe cuvantul meu daca inteleg despre ce vorbesti. NU am intariri. NU exista restul. Aici suntem doar noi doi si-ti pot dovedi asta. Cauta unde vrei! Nu o sa gasesti nimic.
Am debutat cu o oarecare ironie, apoi am incercat sa devin serioasa, convingatoare poate. Insa parca vorbeam turceste. Se uita la mine si continua sa ma ameninte cu acelasi cutit. Eram de-a dreptul nebuna, pentru ca mi se risipise total frica.
Atunci mi-am dat seama ca se uita insistent in ochii mei. Parea sa fie dus in alta lume.
Am profitat de ocazie si i-am lovit mana, rasucindu-ma si luand lozitia de aparare. El nu a reactionat tocmai rapid, insa in mod sigur nu-si facea prea multe griji in legatura cu ceea ce i-as fi putut face eu, chiar daca era dezarmat si un pic luat prin surprindere.

4
Cei doi se uitau unii in ochi celuilalt. Niciunul nu se misca. Suzana il privea cu ochii ei mari si caprui. Avea maxilarele incordate si pumnii inclestati, unul intins si unul langa piept.
Te rog ca de azi inainte sa-mi spui sensei. Aceasta este o pozitie pe care va trebui sa o tii minte mereu. Nu e folositoare doar la orele de curs, iti poate fi de folos si in viata de zi cu zi.
Cata dreptate avusese profesorul ei. Intradevar, acum ii era folositoare nu numai pentru lupra, ci si pentru surprinderea adversarului. La urma urmei, nu oricine reactioneaza asa cand este atacat de un strain inarmat.
-Tu ai inteles ca asa practic m-ai provocat la lupta?
Suzana s-a albit la fata. Asta omisese profesorul sa-i spuna.
-Am facut… ce?!
Fata era mai degraba scandalizata decat infricosata. Oponentul ei a ranjit si i s-a adresat pe un ton care trada amuzament.
-Miscarea asta… centura maro si nici macar atata lucru n-ai invatat? Ei bine, nu stiu ce fel de lupta practica antrenorul tau, insa cu siguranta este unul dintre cei mai prosti profesori de care am auzit.
-Probabil ca nu stiu ce inseamna sa provoci pe cineva la lupta, dar nu ma subestima. Cunosc tehnica asta. Am de-a face cu ea in fiecare zi. Nu sunt chiar atat de inofensiva incat sa nu cunosc tactica asta. Daca incerci sa ma enervezi, renunta! Nu ma cunosti inca destul de bine, iar eu nu-s atat de proasta incat sa te las sa ma cunosti.
Robro a sesizat hotararea si mandria din glasul fetei si a zambit in sinea lui. Nu era chiar atat de nepriceputa pustoaica, dar in niciun caz nu intelegea de ce ar fi incercat s-o faca Werter pe ea noul scut.
-Esti sireata si destul de agila, trebuie sa recunosc, dar nu destul. Mai bine iti vedeai de papusile Barbie, ajungeai mai bine!
-Nu cred ca viata mea te priveste, avand in vedere ca ai dat buzna aici si ai incercat sa ma omori, fara macar ca eu sa te mai fi intalnit vreodata. Nu inteleg... de ce nu vrei sa ma crezi ca nu ti-am facut nimic?!
Atunci, Robro a tasnit catre ea, s-a rotit si a incercat sa o loveasca cu piciorul pe la spate. Fata nu a reactionat, nu a avut timp. El a incercat sa micsoreze viteza pentru a-i acorda timpul de care avea nevoie ca sa contraatace, dar ea nu s-a miscat.
Ideea lui fusese sa-i verifice instinctele. Un om care nu s-ar fi luptat niciodata in viata lui cu un adversar real nu avea sa riposteze, si asa a fost. Iar el stia prea bine ca Werter nu ar fi fost destul de nesabuit incat sa angajeze un copil, si pe deasupra sa fie un copil care nu stie sa se lupte.
Robro a ramas cu piciorul suspendat undeva la nivelul umerilor Suzanei, care dupa cateva secunde bune abia, s-a intors si i-a parat usor piciorul, schitand o miscare de aparare.
-Presupun ca am actionat cu intarziere. Ti-am spus ca-mi lipseste experienta care se dobandeste numai prin practica.
Acum putea lua in calcul posibilitatea ca lipsa reactiei sa fie intentionata, dar forta de a-ti stapani impulsurile si reflexele conditionate se dobandeste cu mult exercitiu. Daca avea 15 ani, sansa ca ea sa fi reusit sa acumuleze atata experienta era imposibil de luat in calcul.
Daca mintise si avea mai mult, varsta nu putea fi mai inaintata de aproximativ 18-19 ani in cel mai rau caz. Nici asa nu ar fi avut destula experienta, iar Werter nu ar fi incredintat o astfel de sarcina unui incepator.
Lasand acestea la o parte, viata ei a fost deja de doua ori in pericol si, implicit, el a lasat garda jos tot de doua ori daca lua in calcul posibilitatea unor soldati ascunsi pe undeva. Ca urmare, Robro era sigur ca o daduse-n bara de aceasta data. Dar ce legatura avea aceasta fetita cu ATOPO? La urma urmei ea era doar un copil. De ce a gasit informatii in computerul lui Warner cum ca el ar fi luat de mai multe ori legatura cu cei care locuiau acolo? Doar fata locuia cu bunicii ei, iar ei erau prea batrani ca sa fie obiectivul…sau mai era cineva acolo?
-Daca intr-adevar nu ai nicio legatura cu ei imi pare sincer rau. Probabil ca m-au condus pe o pista falsa.
-Umm…nu pot sa-ti spun ca nu face nimic, pentru ca ar fi o minciuna cam deplasata, dar te iert.
Fata a afisat un zambet angelic, fermecator… Oare intr-adevar gresise locul? Oricum ii era greu sa creada ca fata aceea putea minti. Era prea inocenta, prea pura.
Deodata, un scartait le-a perturbat conversatia. Robro a devenit brusc foarte incordat. Casa nu parea veche. Dupa cum s-a auzit era clar ca cineva amortizase sunetul, deci nu dorea sa fie descoperit. Ei vorbisera incet, deci probabil nu ii auzise inca.
Fata i-a observat brusca schimbare de stare si a inteles ca nu era de bine.
-Ce ai patit? I-a soptit abia auzit la ureche.
-E grav, vino incoace. Trebuie sa plec, altfel…
-Dar daca pleci or sa te urmareasca. Am o idee, vino.
L-a tras in cea mai mare liniste pana in baie, unde a dat drumul la apa si l-a bagat in cada de baie, apoi a intrat si ea, incuind si usa.
-Acum ce? O sa-mi torni apa-n cap si o sa zici ca-s catelul tau de companie?
Fata a zambit, nevrand sa scoata vreun sunet iesit din comun, apoi s-a bagat sub dus si s-a udat din cap pana-n picioare.
I-a facut semn sa taca din gura si sa se intoarca, observand expresia de pe fata lui. Cand a luat doua prosoape in mana, Robro a inteles si a tras perdeaua, intorcandu-se catre perete.
Fata s-a dezbracat, apoi a asteptat pana cand un ciocanit puternic la usa camerei ei s-a facut auzit. Si-a pus halatul pe ea, prosopul in cap, iar cand un *click* i-a dat de veste ca manerul usii ei a fost spart, a luat telefonul din pantaloni si a format un numar fara sa apeleze.
Deschizand usa de la baie, a scos capul afara si a tipat cat a putut de tare. In acele momente era fericita ca statea destul de departe de restul vecinilor ei.
Trei oameni, imbracati tot in negru, s-au intors si au afisat niste expresii ciudate, de uimire si furie totodata.
-Nuuuu!!! Sun la politie!
A incercat sa para cat mai naturala si se pare ca a reusit.
Unul dintre ei a scos o statie de emisie-receptie si i s-a adresat directorului.
-Domnule director, aici nu e decat o fata speriata. Ce facem?
-Netotilor! E a treia seara la rand cand va inselati! Nu stiti sa puneti un amarat de cip? Retrageti-va imediat si asigurati-va ca fata nu o sa-si mai aminteasca nimic. Nu vreau probleme.
Fata a facut ochii cat cepele si a incercat sa alerge pe scari in jos. Tactica destul de des intalnita in randul tinerilor speriati de moarte. Unul dintre soldati a prins-o de mijloc si a scos o seringa din buzunar. Fata a icnit si a ingaimat:
-Nu, va rog!
-Stai calma, o sa lesini doar si maine o sa fi putin ametita.
-Eu… nu! Nu seringi, va rog, lasati-ma pe mine.
Soldatul a privit-o sceptic.
-Am o problema cu ele... daca nu sunt administrate cu grija am reactii ciudate. Inca de la cinci ani patesc asa. Va rog!
A incercat pana si sa planga, iar spre propria ei uimire, chiar a reusit.
A primit seringa. Cu bucata de vata care i-a fost oferita, si-a curatat pielea, apoi a infipt acul in mana, a apasat pe tija, iar pistonul i-a pompat incet substanta in corp. S-a chircit, astfel incat soldatul sa nu observe ca aceasta a scos seringa si a varsat mai mult de jumatate din substanta pe jos, apoi a strigat si s-a prefacut ca si-a scos acul din piele.
Pe seringa scria “morfina”. Probabil schimbasera compozitia, astfel incat ea sa nu-si mai aminteasca nimic a doua zi, dar efectele ar fi trebuit sa fie aceleasi ca ale morfinei. Asta insemna ca trebuie sa se prefaca ametita, ameteala pe care o si simtea, relativ. A incercat sa-si schimbe putin ritmul in care respire, apoi dupa aproximativ un minut, s-a prabusit la pamant incercand sa para lesinata.
Soldatii au urcat, au privit atent in camera ei, apoi au plecat, fericiti ca nu lasasera nimic in urma, in afara de o fata pe care o mutasera pe canapea.
Dupa cateva minute, aceasta s-a ridicat in capul oaselor si a constatat ca Robro statea rezemat de un perete.
Fata se simtea putin ametita, probabil din cauza cantitatii de morfina pe care apucase sa si-o injecteze.


Nu ai 40 de randuri.

Edit: am modificat.