Monochromatic Love

[Verrine]

Deci :)). Acesta e primul meu fic original... Nu sunt foarte experimentata deci ma astept la multe critici... Fiti cat mai duri :pls: . Oricum sper ca am scris bine titlul de obicei am tendinta de al gresi =)). sa incepem...

Monochromatic Love:

Prolog
“Prezentul… un avans nesimtit al trecutului, care inghite viitorul” una dintre definitiile date de EL inainte ca unul dintre cei doi trandafiri sa inceapa sa paleasca in fata lumiinii emanate necontenit de viitor. Inca de la inceput, inca din momentul in care nu eram altceva decat niste copii in fata destinului, am crezut ca el va reusi mereu sa se inalte dincolo de fiinta mea, dincolo de rationamentul si totodata, de sentimentele mele. “Mereu va fi asa” a spus, inainte ca destinele noastre sa paralizeze.
Chiar daca lumea in care traiesc se numeste “prezent”, mereu am stiut ca eu sunt o persoana pierduta, care paseste din trecut in prezent, si din prezent in viitor. Viata pe care o duceam eu cu adevarat mi se parea paralela cu acest cuvant “prezent”, si cred ca mereu o sa mi se para… Dar, pana a intra in alte detalii legate de idea filosofica a trecerii timpului, sa vorbim mai intai despre prezent si trecut intr-o forma “umana”. Viitorul este unul simplu, nu are nevoie sa definitii complexe, defapt cred ca este cel mai simplu si mai exact dintre toate ce se intampla in viata mea. Dar, vom mai vedea…

Prezent:

Viata din prezent este una monotona, chiar daca unora li s-ar pare ca este iesita din comun. Timpul liber mi-l petrec prin padurile apropiate din orasul in care locuiesc momentan. Imi place sa fac drumetii pentru ca pot simti briza intense a vantului, lucru ce m-a calmat inca din prima zi in care am devenit ceea ce sunt. Pe langa aceste mici drumetii, merg si la cateva petreceri in ultimul timp, ca sa arat impresarului ca au mai ramas niste franturi din viata mea umana. Din momentul in care destinele noastre au luat-o pe drumuri neintersectabile, partea mea umana a murit.
Si daca tot vorbeam de impresar… ca meserie sunt cantareata. Imi place cu adevarat sa imi exprim sentimentele prin intermediul muzicii. Cu ajutorul vioarei mele pot interpreta cu usurita acele cateva versuri compuse in timpul drumetiilor. Bineinteles, deoarece partea mea umana a fost una ce nu intra tocmai in categoria “linistit” sau “normal”, nu am putut sa stau fara a adaug la melodiile mele si cateva chitari electrice. Insa, si acestea, dispuse intr-un mod armonios incat acei cativa fani sa inteleaga cu adevart motivul pentru care cant.
Pe langa muzica, ma pricep destul de bine si la desenat. Majoritatea desenelor, daca le pot numi asa, au in componenta sa flori multicolore, copaci in diferite nuante cu un frunzis des, apele ce se preling inca din cele mai inalte colturi ale cerului. Natura… mereu mi-a placut sa o reprezint in intreaga ei fiinta, constienta fiind totusi ca nu voi putea realize niciodata un desen atat de complex.
Inafar de acest lucru, stiu sa vorbesc infara de engleza, limba mea natala, si spaniola, italiana, portugheza, japoneza, franceza si am inceput sa invat si suedeza. Stiu, pare incredibil ca pentru o fata de varsta mea sa stiu atatea limbi, dar insa de cand nu mai dorm noaptea, timpul meu s-a mai largit cu cel putin cinci ore, plus ca “talentul” meu este acela de a retine cel putin 80% din ce citesc… Si nu fiti mirati, este ceva care face parte din categoria “uman”.
Cam atat as putea spune despre prezent… Aceasta ar fi unele dintre lucrurile principale. Sa vorbim acum si despre trecut. Trebuie sa recunosc ca acesta este unul lung, plin de surprize si dificultati, insa se pare ca am reusit sa trec peste toate… Viata mea “trecuta” o sa o impart in niste capitole in care voi scrie doar lucrurile semnificative…
A da si… ma numesc Stefany.


Cam atat pana acum. Oricum sa va explic cum sta treaba. Deci am pus prologul si prezentul in care se afla Stefany, insa ficul se axeaza mai mult pe trecut. Daca va placut pana acum e bine... Urmatorul capitol va face aprte din tercutul lui Stefany, unde o sa pun si poze cu cateva personaje.