Supernatural !

[candy_cane]

este un fic mai ciudat, insa... nu fiti prea duri... am sa incerc sa cotectez greselile pe cat posibil :)

cap 1.


“Agresiunea umana este instinctiva. Oamenii nu si-au dezvoltat nici un fel de mecanisme rituale de inhibare a agresiunii pentru a asigura supravietuirea speciei. Din acest motiv. Omul e considerat un animal foarte periculos.” – Konrad Lorenz


Cum de se nimerise aici? De unde pornise toata aceasta debandada, ca apoi sa se transforme intr-un cosmar? Totul fusese perfect pana atunci, iar acum tremura de frica, sustinand o usa, in timp ce... ceva se izbea cu putere in ea.

Sangele se usca pe fata lui desfigurata si obosita, desi dare proaspete continuau sa se prelinga alaturi de sudoarea rece, in timp ce hainele, sau ceea ce mai ramasesera din ele, se increteau treptat, incomodandu-l si facandu-l sa tremure de frica. O duhoare insuportabila ii gadila narile, venind de sub usa, facandu-i stomacul sa se stranga involuntar, desi nu isi permitea sa scoata sunete. Insa nu mirosul de sange si de urina pe care il purta chiar el, sau izul de neconfundat al transpiratiei; nu! Mirosul lor viciat, asta il facea sa tremure, sa se incovoaie de spate si sa stranga din dinti, numai pentru a nu vomita pe dusumea. Mirosul lor de putrefactie, de cadavre, de corpuri inumane in stare de decadenta totala, desi acum cateva minute fusesera oameni il faceau sa planga, lacrimile curgandu-i pe obrajii manjiti hidos.

-De ce? murmura inconstient, ochii lui cautand o cale de scapare din aceasta casa blestemata, a ororilor, in timp ce incerca sa isi sustina greutatea pe picioarele tremurande si gata gata sa cedeze sub el.

Dar avusese norocul nemasurat de a cauta refugiu intr-o bucatarie cu un soi de frigider in fund, unde se si inchisese, prea speriat ca sa caute alta iesire. Ceilalti, caci nu fusese singur, incercasera de nenumarate ori sa iasa afara, insa fusesera prinsi si omorati chiar inainte de a ajunge, de aici si sangele de pe el. Bine, totusi, ca nu era frig, caci ar fi ajuns o inghetata in labele creaturilor alora, orice ar fi fost ele.

Erau extrem de inteligente, poate mai inteligente si mai dotate decat oamenii, si cu siguranta ar fi gasit o modalitate sa ajunga la el, daca frigiderul nu s-ar fi inchis perfect, astfel ascunzandu-i mirosul de lumea exterioara. Inghitind in sec, asculta atent toate zgomotele care treceau prin pereti pana la el, reverberandu-i in suflet.
Un ultim tipat de groaza si durere rasuna la etaj, un tipat de pura agonie. 'Deci l-au prins pe ultimul? Cat ghinion pe saracul om. Dar ce erau acele creaturi?'gandi in sinea sa.

Acum ca avea timp sa respire si sa se gandeasca la ceea ce vazuse, realiza ca nu ii vazuse perfect, deci nu avea toate detaliile despre corpul lor sau transformarea lor atat de ciudata. Insa bine ca nu statuse sa ii vada, caci acum ar fi fost facut bucatele, inca o halca de carne in acest frigider. Ce il inspaimanta insa, erau cele cateva lucruri pe care le stia :
Fusese invitat cu doua saptamani in urma de catre un coleg, la ziua lui de nastere. Totul decursese bine, pana cand... ceasul batu ora douasprezece. Luna plina de afara straluci si mai tare, poate doar un fenomen normal, desi lui nu i se paruse asa. Atunci familia acestui coleg incepu sa tremure si sa ranjeasca periculos. Mama Sofie, tatal Markus, el, baiatul Jasper, si cele doua gemene mai mici Marie si Lilith, ii privisera atunci cu niste ochii care incepusera sa se mareasca grotesc.

Dintii lor incepusera sa se mareasca, maxilarul crescand, formand un fel de bot turtit, in timp ce ei continuau sa tremure, cuprinsi de convulsii, parand sa fie in dureri cumplite. Nu intelesese atunci in ce putusera sa se transforme, mai ales ca era si ametit de bautura. Insa cand prietena lui incepu sa urle disperata, intelesese ca nu era intelept sa stea acolo, asa ca fugise cu ea de mana, lasand creaturile care continuau sa horcaie si sa urle ceva ce el nu putuse intelese, in urma.

Ii era frica, ii era cu adevarat frica, si nu stia ce sa faca! De aici, incepu urmarirea si cosmarul. Nimeni nu putea scapa, caci, nu se stie care membru al familiei pazea usa, in timp ce ceilalti alergau urland – toti aratau la fel : aceeasi fata ingrozitoare de caine cu botul turtit, inca mai aratand a om, cu niste labe in loc de picioare, ingrozitor de lungi si schiloade, innegrindu-se treptat, cu maini cu gheare lungi si incovoiate, spatele aplecat in fata, coloana iesindu-le prin piele, oasele stralucind grotesc in lumina lunii, ca niste platose de aparare. Insa fata lor, fata era cea care te facea sa urli de frica si care totusi te impietrea de groaza daca apucai sa te uiti in ochii lor holbati : gura, strambata, rupta la colturi pentru a face loc unor dinti prea alungiti pentru gura umana, iesind chiar si prin pielea obrajilor, era pusa mereu intr-un zambet malitios, dezgustator, caci ei, de fiecare data cand urlau sau se strigau, in urlete inca distingandu-se cuvinte umane, clefaiau molfaindu-si limba ascutita si lunga care de cele mai multe ori le iesea pe dupa buzele movalii. Nu mai aveau nas, ci doar niste orificii prin care respirau, aceastea umflandu-se de fiecare data cand incercau sa prinda un anumit miros. Insa ochii, acei ochii rosii cu o mica pupila verde- aurie in mijloc, asta era ceea ce inspaimanta. Nu mai aveau ploape, ci niste pielite micute ca la aligatori. De cele mai multe ori ei ramaneau fixati intr-o anumita pozitie, desi ei erau indreptati cu capul in directia opusa urmarindu-si in viteza victimele. Erau oribili. Urechile, plasate undeva mai sus de pozitia lor initiala, erau ascutite, si micute, aproape niste fante. Fata lor insa, inca parea umana, aceleasi proportii rotunde, desi maxilarul se marise vizibil. Parul aproape ca nu mai exista, poate doar niste smocuri undeva pe crestetul capului, insa nimic mai mult. Pielea li se intinsese ingrozitor, facandu-le muschii bine dezvoltati sa iasa in evidenta, insa se si innegrise vizibil.

Pareau a fi monstrii iesiti din benzile desenate pe care le facea cand avea timp. Sau din povestile si filmele pe care le citea si viziona, uneori creindu-le. Nu ii venea inca sa creada ca daduse peste un cosmar, tocmai la ziua unui baiat pe care il crezuse prietenul lui.

Trebuia totusi sa iasa. Stia ca ceilalti murisera demult, in special prietena lui care fusese masacrata chiar sub ochii lui, cat timp inca il mai tinea de mana, urland ingrozita, in timp ce una din creaturi isi infingea degetele osoase cu unghii ascutite in pieptul ei. In tot acel timp, creatura nici macar nu incercase sa il omoare, ba mai mult, se uitase la el, de parca i-ar fi spus : “ Gata! Am terminat si cu cea care iti facea viata un iad! Trebuie sa imi multumesti!”. Da! Aceea monstruozitate chiar se uitase la el, zambindu-i in acel mod oribil, clefaind multumit.

Pieptul osos, iesit inainte ii tresaltase atunci cand Scot se ridicase in picioare, cu fata transfigurata, tremurand ingrozitor, si fugise de ea. Parca ar fi fost indignata de ceva.

‘ Parca ar fi fost.... Lilith... ‘ se gandi speriat Scot, inconjutandu-si genunchii juliti cu mainile, mai ales ca isi aduse aminte ca una din cele doua gemene daca nu amandoua, ii facusera declaratii peste declaratii pe care el le acceptase si nu prea, mai ales ca ii era fidel fostei lui prietene.

Abia acum isi aducea aminte cat de indignate fusesera cele doua pustoaice de numai saptesprezece ani, si cata ura ii purtasera de atunci lui Lindsey, blonda focoasa de la scoala, numarul unu in toate, care se intalnise cu toata echipa de football si acum se intalnise si cu el, cel mai destept baiat din tot liceul. La cei numai optsprezece ani ai lui avea deja, prevazuta, o cariera minunata in fata.

Si deodata ii veni in cap ceva! La petrecere fusesera invitati toti cei care ii facusera viata cu iad, toti cei care il jignisera. Toti inafara de sarbatorit care ii era cel mai bun prieten, si de familia acestuia care o privise pana atunci ca pe familia sa.

‘ Cum de m-am nimerit aici? Cum de.... Sunt doar un biet orfan, chiar trebuie....’

[Fii multumit cu ce ai Scot, si nu te mai plange! Daca nu ar fi fost familia Goodwolf ai fi fost singur pana acum, privit de toti ca un nimic! Lor trebuie sa le multumesti!] constiinta ii urla dintr-odata in cap.

‘Dar... nu trebuia sa ii omoare pe toti! Nu trebuia sa priocedeze asa... nu.... ‘ incerca sa... sa faca ce? Nici el nu mai stia ce voia defapt! Ce era cu familia asta? Nu crezuse ca ei.... Ce erau ei de fapt?

-Scot!!! fornai dintr-odata o voce langa usa pe care se prelinsese pana la podea, plangand cu sughituri.

- Scot! Iesi... mai urma ceva, insa el nu mai intelese, caci creatura respectiva marai ultimele cuvinte.

‘Ei stiu ca eu sunt aici? Deci viata mea s-a terminat! Si eu care ii iubisem!’ isi planse de mila, desi nu se misca.

Daca erau la fel de puternici precum credea el, atunci aveau sa rupa usa si sa sara pe el ca niste animale de prada hamesite. Nu mai stia daca era.... daca era bine sa mai traiasca.

-Scot! schelalai un glas mai fin, un glas care redevenea uman. Scot! Te rugam, iesi de acolo! Nu iti vom face rau! Ai increde in noi! Ai incredere, asa cum avut si noi in tine ! aceeasi voce feminina urma, usor gatuita si plangareata.

Dar putea el oare sa se increada in ei? Cine stie ce aveau sa ii faca!
Usa scartai dintr-odata facandu-l sa sara in picioare speriat si sa se traga la o parte, uitandu-se dupa ceva cu care sa se apere. Insa nu gasi nimic asa, ca, atunci cand usa fu smulsa de la locul ei, el era descoperit, tremurand in mijlocul camerei, cu ochii goi, lipsiti de orice emotie, atintiti asupra unui punct deasupra tocului usii.

-Scot! Scot! Nu iti facem nimic! aproape ca urla una din fete, imbratisandu-l desi el incerca sa se fereasca, dezgustat, caci mirosul, desi slab, de cadavre, inca le mai era lipit de piele.

-Iartane... nu am... Scot! Jasper veni mai aproape, asta dupa ce rezema usa, incetisor de perete.

Insa nu le mai raspunse! Totul era un cosmar! Cand avea sa se trezeasca avea sa descopere ca e inca in patul lui si ca nimic nu s-a intamplat.

Insa... a doua zi, caci aventura aceasta supranaturala inca nu s-a terminat cu o simpla dorinta a unui muritor de rand, descoperi cu groaza ca totul era adevarat, numai ca el era inca in viata ceea ce il soca! Cum de? Unde? De ce...

Incerca sa intrebe familia care ii oferise atata bunatate in trecut si care il ingrozise seara precedenta, insa nu gasi pe nimeni acasa. Un bilet insa ramasese pe masa din bucatarie :

“Pentru Scot Weil !”

Oare ce ii rezerva viitorul? El il privea foarte sumbru, in timp ce ochea scrisoarea neincrezator.

Avea oare de gand sa urmareasca aceasta familie si sa le afle misterul? Ceva ii spunea ca nu erau singurii! Dar atunci cate creaturi de aceasta, fara nume, semanand a bestii cu forma umana, avea sa gaseasca? Oare era intelept sa pareasca viata normala pentru una plina de pericole si mister?

Ce era mai bine pentru el? Caci curiozitatea il impingea de la spate pe acest chipes brunet cu ochi verzi inteligenti!

‘ Ii voi cauta? .... ‘ se intreba singur, desi inca nu isi putea da un raspuns.

In sufletul sau insa, batalia intre normal si supranatural deja se daduse. Dar cine castigase?