28-12-2009, 01:47 PM
Well..I`m back :D
Se pare ca nu prea trece lumea pe aici..mdamm, se pare ca e plictisitor, imi pare rau ^^".
Minnie Mouse Iti multumesc pt com, se pare ca esti singura care trece pe aici, si stai linistita... au sa se intample multe in Romania..de fapt nici nu ai idee XD. Capitolul asta-i special pt tn XD
Capitolul 3
,,Don't lose hope and don't let go.."
Why? Why me?
Totul era pierdut in intuneric, nu-mi vedeam nici propriile maini. Incercam sa simt ceva fizic, dar inzadar, nu simteam nimic, ca si cum totul ar fii ireal, nu-mi simteam nici macar trupul. Eram in adevaratul sens al cuvantului ,,pierdut". Incercam fara prea mari sperante sa vad ceva in intuneric, insa tot ce vedeam era doar negru si iar negru. De nicaieri, un mic raset se auzi, la fiecare ecou simteam cum pe sira spinari urcau mii si mii de furnici.
-E ..cineva aici? Mi-am facut cu greu curaj sa spun.
Prea multa liniste, imi dadea o stare de neliniste.
-Va rog..e cineva aici? Deja imi simteam vocea tremurand, la fiecare raset, aparea cate un ecou,si altu, si altu..pana cand..
-Arata-te! Acum nu mai vorbeam, acum strigam, eram speriat. Ma simteam ca un copil de 5 ani care se astepta sa apara din orice colt bau-bau.
-Dorinta..indeplinita. Am auzit doar un ecou, un ecou care se repeta la nesfarsit in mintea mea, de-ar inceta. Mi-am dus mainiile la urechi, incercand sa fac liniste, dar degeaba.Fiecare efort disperat se intorcea asupra mea, am inceput sa strig, mai degraba sa urlu ca un lup la lumina lunii, imi doream cu disperare sa inceteze, dar nimic, absolut nimic.
-Te rog..inceteaza..lacrimile deja fiind pe punctul de-a evada din ochii mei. Ma simteam neajutorat, inutil, singur, pierdut...
-Incetez acum...doar acum...
Cu viteza luminii mi-am deschis ochii, vroiam sa vad chipul vinovatului, sa infrunt irealitatea, dar nu am vazut nimic, m-am lovit doar de intuneric..din nou. Am oftat in semn de regret, am sperat, si-am pierdut. Am ridicat capul iar apoi am simtit cum ceva rece si invizibil imi atingea buzele, dar nu intr-un mod brutal si fara nici un sens, si intr-unul placut si pasional, ce te faceam sa-ti doresti mai mult, si mai mult. Ceva imi spunea sa inchid ochii, iar eu ca un catelus cuminte, ideplineam dorinta stapanului strain. Iar apoi?
-Ry? Ryuzaki?... Auzeam doar o voce, o voce reala, una dulce si reala
-Domnule , domnule ma auziti? Unde a plecat acea voce dulce? Unde? De ce trebuie sa ascult acum vocea asta groasa si oribila? De ce ? am incercat sa deschid ochii, speram sa nu ma mai lovesc de un alt cosmar, o alta irealitate
-Ahh.. E tot ce-am putut spune, parca vocea fugea de mine si ma lasa singur. Mi-am folosit energia si am deschis ochii. Vedeam in ceata prima data, iar mai apoi imaginea incepea sa se regleze. Am vazut trei persoane, printre care si roscovana mea, ce dulce era. Langa ea puteam observa un barbat de vre-o 40-50 de ani, parea inalt si bine facut, insa ridurile si firele carunte il dadeau de gol. Al doilea era un adolescent, nu parea a avea mai mult de 16 ani, avea parul negru insa se regaseau cu usurinta cateva suvite multicolore. Parea a fii fiul primului barbat.
-Ce se intampla? Am reusit sa rostesc, dar nu a durat mult si am simtit cum cineva a sarit la gatul meu. Simteam dulcele parfum al capsunelor, ma simteam din nou viu, cu toate ca nu murisem, insa ma mira gestul roscovanei.
-Prostutule sa nu mai faci asta! Te rog... Spunea cu greu printre lacrimi, dar totusi ce-am facut?
- Adica ?
- Adica sa ma sperii asa, ai inceput sa strigi ca un nebun, iar apoi ai lesinat. Deci adormisem, acum vedeam unde ma aflam. Eram inca in avion, nu aterizasem. Si off la naiba ! Iar se uita lumea la mine! Ma simteam ca un dinozaur.
- Sper ca esti bine. Mi-a spus adolescentul, iar apoi mi-a intins o mana. Am dat din cap in semn de apopare, si i-am acceptat ajutorul. La contactul cu mana lui am simtit caldura cum topeste ghiata din mine. M-am asezat pe scaunul meu, si am facut cu mana in semn de multumire. Am auzit-o pe Hikari incercand sa-i faca sa se aseze alaturi de noi, si mai ales sa le multumeasca. Nu m-am obosit sa ascult daca raspunsul era pozitiv sau negativ, mintea mea se concentra acum cu o alta intreabare: Ce insemna acel vis? Ahh..deja ma saturasem de mine, de toate ideile mele prostesti si nesuferite.
-Ry..domni au acceptat sa stea alaturi de noi.
-Nici o problema..Hikari. Imi pare bine de cunostinta, eu sunt Ryuzaki Carter, si imi cer scuze de deranj. Nu stiu ce se intampla cu mine. Am incercat sa falsific un zambet, de fapt am si uitat de cand nu am mai zambit din inima
- Carter... nepotul lui Albert Carter ? Imi face o deosebita placere sa va cunosc. Nu in fiecare zii avem norocul sa intalnim un asemenea talent in industria petroliera. Eu sunt Mamoru Asazuki, iar el este fiul meu Shu
- Salut! Mi-am indreptat privirea spre baiat, zambea, si spre deosebire de zambetul meu, a lui era natural.
- Imi pare bine de cunostinta Shu, domnule Mamoru
- Nu e nici o problema O priveam pe Hikari, era fericita. Ohh..de-asi fii si eu...
Nu trecu mult si avionul se pregatea sa aterizeze. Ei au continuat sa povesteasca, in timp ce eu incercam cu disperare sa gasesc un raspuns la visul meu, imi treceu mii si mii de idei prostesti, dar nici una potrivita. Totusi, stiam un raspuns, doar unul : Nu sa terminat... cel putin..nu inca.
----------------------------------------
Orice comentariu e bn primit XD
Imi pare rau daca e scurt :-"..sau daca am greseli >.<
Bye-Bye
Se pare ca nu prea trece lumea pe aici..mdamm, se pare ca e plictisitor, imi pare rau ^^".
Minnie Mouse Iti multumesc pt com, se pare ca esti singura care trece pe aici, si stai linistita... au sa se intample multe in Romania..de fapt nici nu ai idee XD. Capitolul asta-i special pt tn XD
Capitolul 3
,,Don't lose hope and don't let go.."
Why? Why me?
Totul era pierdut in intuneric, nu-mi vedeam nici propriile maini. Incercam sa simt ceva fizic, dar inzadar, nu simteam nimic, ca si cum totul ar fii ireal, nu-mi simteam nici macar trupul. Eram in adevaratul sens al cuvantului ,,pierdut". Incercam fara prea mari sperante sa vad ceva in intuneric, insa tot ce vedeam era doar negru si iar negru. De nicaieri, un mic raset se auzi, la fiecare ecou simteam cum pe sira spinari urcau mii si mii de furnici.
-E ..cineva aici? Mi-am facut cu greu curaj sa spun.
Prea multa liniste, imi dadea o stare de neliniste.
-Va rog..e cineva aici? Deja imi simteam vocea tremurand, la fiecare raset, aparea cate un ecou,si altu, si altu..pana cand..
-Arata-te! Acum nu mai vorbeam, acum strigam, eram speriat. Ma simteam ca un copil de 5 ani care se astepta sa apara din orice colt bau-bau.
-Dorinta..indeplinita. Am auzit doar un ecou, un ecou care se repeta la nesfarsit in mintea mea, de-ar inceta. Mi-am dus mainiile la urechi, incercand sa fac liniste, dar degeaba.Fiecare efort disperat se intorcea asupra mea, am inceput sa strig, mai degraba sa urlu ca un lup la lumina lunii, imi doream cu disperare sa inceteze, dar nimic, absolut nimic.
-Te rog..inceteaza..lacrimile deja fiind pe punctul de-a evada din ochii mei. Ma simteam neajutorat, inutil, singur, pierdut...
-Incetez acum...doar acum...
Cu viteza luminii mi-am deschis ochii, vroiam sa vad chipul vinovatului, sa infrunt irealitatea, dar nu am vazut nimic, m-am lovit doar de intuneric..din nou. Am oftat in semn de regret, am sperat, si-am pierdut. Am ridicat capul iar apoi am simtit cum ceva rece si invizibil imi atingea buzele, dar nu intr-un mod brutal si fara nici un sens, si intr-unul placut si pasional, ce te faceam sa-ti doresti mai mult, si mai mult. Ceva imi spunea sa inchid ochii, iar eu ca un catelus cuminte, ideplineam dorinta stapanului strain. Iar apoi?
-Ry? Ryuzaki?... Auzeam doar o voce, o voce reala, una dulce si reala
-Domnule , domnule ma auziti? Unde a plecat acea voce dulce? Unde? De ce trebuie sa ascult acum vocea asta groasa si oribila? De ce ? am incercat sa deschid ochii, speram sa nu ma mai lovesc de un alt cosmar, o alta irealitate
-Ahh.. E tot ce-am putut spune, parca vocea fugea de mine si ma lasa singur. Mi-am folosit energia si am deschis ochii. Vedeam in ceata prima data, iar mai apoi imaginea incepea sa se regleze. Am vazut trei persoane, printre care si roscovana mea, ce dulce era. Langa ea puteam observa un barbat de vre-o 40-50 de ani, parea inalt si bine facut, insa ridurile si firele carunte il dadeau de gol. Al doilea era un adolescent, nu parea a avea mai mult de 16 ani, avea parul negru insa se regaseau cu usurinta cateva suvite multicolore. Parea a fii fiul primului barbat.
-Ce se intampla? Am reusit sa rostesc, dar nu a durat mult si am simtit cum cineva a sarit la gatul meu. Simteam dulcele parfum al capsunelor, ma simteam din nou viu, cu toate ca nu murisem, insa ma mira gestul roscovanei.
-Prostutule sa nu mai faci asta! Te rog... Spunea cu greu printre lacrimi, dar totusi ce-am facut?
- Adica ?
- Adica sa ma sperii asa, ai inceput sa strigi ca un nebun, iar apoi ai lesinat. Deci adormisem, acum vedeam unde ma aflam. Eram inca in avion, nu aterizasem. Si off la naiba ! Iar se uita lumea la mine! Ma simteam ca un dinozaur.
- Sper ca esti bine. Mi-a spus adolescentul, iar apoi mi-a intins o mana. Am dat din cap in semn de apopare, si i-am acceptat ajutorul. La contactul cu mana lui am simtit caldura cum topeste ghiata din mine. M-am asezat pe scaunul meu, si am facut cu mana in semn de multumire. Am auzit-o pe Hikari incercand sa-i faca sa se aseze alaturi de noi, si mai ales sa le multumeasca. Nu m-am obosit sa ascult daca raspunsul era pozitiv sau negativ, mintea mea se concentra acum cu o alta intreabare: Ce insemna acel vis? Ahh..deja ma saturasem de mine, de toate ideile mele prostesti si nesuferite.
-Ry..domni au acceptat sa stea alaturi de noi.
-Nici o problema..Hikari. Imi pare bine de cunostinta, eu sunt Ryuzaki Carter, si imi cer scuze de deranj. Nu stiu ce se intampla cu mine. Am incercat sa falsific un zambet, de fapt am si uitat de cand nu am mai zambit din inima
- Carter... nepotul lui Albert Carter ? Imi face o deosebita placere sa va cunosc. Nu in fiecare zii avem norocul sa intalnim un asemenea talent in industria petroliera. Eu sunt Mamoru Asazuki, iar el este fiul meu Shu
- Salut! Mi-am indreptat privirea spre baiat, zambea, si spre deosebire de zambetul meu, a lui era natural.
- Imi pare bine de cunostinta Shu, domnule Mamoru
- Nu e nici o problema O priveam pe Hikari, era fericita. Ohh..de-asi fii si eu...
Nu trecu mult si avionul se pregatea sa aterizeze. Ei au continuat sa povesteasca, in timp ce eu incercam cu disperare sa gasesc un raspuns la visul meu, imi treceu mii si mii de idei prostesti, dar nici una potrivita. Totusi, stiam un raspuns, doar unul : Nu sa terminat... cel putin..nu inca.
----------------------------------------
Orice comentariu e bn primit XD
Imi pare rau daca e scurt :-"..sau daca am greseli >.<
Bye-Bye
![[Imagine: tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so1_250.gif]](https://33.media.tumblr.com/877234241f4c0d67dca635f255602a86/tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so1_250.gif)
![[Imagine: tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so6_250.gif]](https://38.media.tumblr.com/39d92188c752511d3b4ab5a455046767/tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so6_250.gif)
![[Imagine: tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so9_250.gif]](https://38.media.tumblr.com/6dec7295386ff114c2f9de2560e58719/tumblr_mfikklIRTU1rwyn4so9_250.gif)