Rănile unei despărţiri [Cinema Bizarre yaoi; KiroxYu; +16]

[myuu]

Offtopic: denny e usor sa vorbesti cand nu esti implicata in problema, ma intreb daca tie ti-ar placea asa ceva; ma rog, asta am avut de spus si pun punct [nu uita ce ai zis de pm:-"]
In primul rand, nu am venit sa spun "Ha ai copiat si bla bla" :-@ adica evident ca ai facut-o pentru ca asta era ideea mea si a lui Kaname, dar trecand peste [cam greu] Ti-am citit primul capitol din fic si ti-am lasat niste pareri sincere, nu-ti convin, asta e, nu pot minti chiar azi:D

Capitolul 1 – Me and you?

Nu am mai putut rezista tentaţiei. Am apucat în mîna [se scrie cu "â" nu cu "î", daca nu te descurci cu diacriticele nu le mai folosi ca nu te ajuta sa scri mai bine:|] dreaptă obiectul cu margini tăioase şi l-am apăsat pe încheietura mea stîngă [ma faci sa cred ca nu e vorba de greseli de tastare ci de greseli din nestiinta, alo gradinita, nu se mai scrie cu "î" in mijlocul cuvantului]. Agonie, care încet se transforma în extaz. Mi-am închis ochii şi am lăsat capul pe spate, gemînd [again, hai ca incepe sa devina enervant :-?] încet. Continuam să apăs, iar un fior rece, dar plăcut îmi străbătea tot corpul. În sfârşit eram fericit.... [aici isi taia venele??? O doamne, deci Kiro e emo mai nou:|]. Dar totusi, fa-ma si pe mine sa inteleg, cum poti si fericit dupa ce te tai cu lama, sau cu ce naiba s-a taiat? Nu vezi ca nu are logica?]
-Ai dat în masochism, Kiro? [nu, m-am inselat doar masochist, dar nu-i departe oricum:-j]
Am recunoscut imediat vocea masculină ce mi-a adresat aceste cuvinte şi m-am întors. Strify... Mi-am ascuns mâna după spate [si a lasat-o acolo la dospit 2-3 ore:))) exact asa ma gandesc cand citesc fraza. puteai sa spui ca a ascuns-o "la spate", suna mai romaneste, nu crezi?]. El s-a apropiat uşor, parcă vrând să nu mă sperie, şi mi-a spus:
-Noi toţi avem mare încredere în tine şi în voinţa ta, Kiro. Treci peste asta! El nu e singurul bărbat din lume, ştii asta! [Oare de ce lumea tine neaparat sa foloseasca trupa Cinema Bizarre daca face personajele gay din prima, cand ele defapt nu sunt. Puteai sa-ti faci tu niste personaje cat de homosexuale voiai, dar ca sa trantesti un Kiro gay si sentimental...]
Am oftat. Strify a îngenunchiat în faţa mea şi mi-a pus mâna rănită între ale lui. A continuat să vorbească, dar eu nu puteam distinge sunetele. Eram prea preocupat de ochii lui. Chiar şi nemachiat, Strify arăta de milioane [cuvantul asta ma duce cu gandul la manelele care se aud prin piata, nu-l mai folosi daca nu vrei sa iasa acelasi lucru ca prostiile alea, desi e cam tarziu sa-ti mai faci griji pentru asta:-"] . Eram atât de invidios pe frumuseţea lui! Poate dacă eram ca el, iubitul meu nu mă părăsea...
Oh, Doamne! Am vise interzise cu colegul meu din trupă şi cu unul dintre cei mai buni prieteni ai mei! Asta nu e bine! Si totuşi, aş fi atât de fericit dacă, numai pentru o clipă, buzele lui mi-ar dezmierda gâtul, coborând încet spre piept. Dacă degetele lui lungi şi fine mi-a atinge spatele, făcându-ma să tremur, sau daca limba sa mi-ar mângâia conturul abdomenului... [stai usor draga mea, care e conturul abdomenului? tu vezi oamenii conturati?:))] Ah, cred că am luat-o razna! [si eu cred numai cand ma gandesc la gesturile lui masochiste:))]
Chiar acum, mi-aş întinde mâna spre chipul lui atât de frumos şi i-aş şopti la ureche cele mai dulci cuvinte din lume, iar el ar geme satisfăcut [da' cine geme cand aude ceva? poti sa gemi numai atunci cand simti ceva, nu cand auzi:|...cel putin oamenilor asa li se intampla:-?, pierzându-se în vorbele mele suave. Ar închide ochii şi m-ar aştepta să îl ating, iar eu l-aş săruta uşor pe buzele lui trandafirii.
- Kiro, mă auzi?
Am clipit de câteva ori, refăcând contactul cu preaiubita noastră Terra. Îl priveam mirat pe Strify, dar după curiozitatea pe care o arătau ochii mei se ascundea o dorinţă aprinsă.
-Ce spuneai? Am întrebat eu inocent.
-Las-o baltă! Continuă-ţi jocul!
Strify mi-a întins obiectul tăios, pătat cu sânge, iar eu l-am luat în mână şi l-am apropiat din nou de încheietura stângă. Solistul s-a ridicat de pe scaun, oarecum dezamăgit. Nu am mai putut rezista, am aruncat foarfeca jos şi l-am cuprins pe Strify în braţe.
- Te rog! Nu pleca ÅŸi tu!
Asta a fost tot ce am putut spune, înainte ca două picături sărate să-mi străbată obrajii roşii. Mă simţeam aiurea ţinându-l pe solist atât de aproape, dar pur şi simplu aveam nevoie de el. Spre norocul meu, el a părut că mă înţelege şi, de îndată ce l-am eliberat din strânsoare, s-a aşezat la loc pe scaun.
- De când te tai? M-a întrebat, iar de data aceasta m-am concentrat la ceea ce spunea.
- De când am realizat că sunt singur şi că nu va mai fi nimeni să mă îmbrăţişeze când voi avea nevoie sau să mă sărute când toate merg prost.
Acesta era cel mai simplu şi sincer răspuns pe care îl puteam formula.
El a tăcut şi a continuat să bată cu piciorul în podea, oferindu-mi timp să mă concentrez asupra gândurilor mele. Cum mă simţeam, mai exact? Durere, nu, ceva mai profund îmi apăsa pieptul... De fapt, nu era o singură stare ce se manifesta asupra mea, parcă aproape[adverbele astea nu merg impreuna, ori spui "parca" ori "aproape" asta daca vrei sa vorbesti romana] toate sentimentele posibile erau făcute pachet şi îndesate în adâncul inimii mele, de unde îşi produceau efectele [Ce faceau? Doamne nu-mi spune ca te-a incurajat cineva sa scri sau ti-a laudat modul in care scri ca nu am sa te cred. Fraza asta e ca si cum te-ai scarpina invers:))] când doreau ele, nestingherite. De aceea, câteodată plângeam, alteori râdeam, iar creierul meu nu contenea cu fanteziile erotice, care se tot dezvoltau tot mai mult, cu persoane tot mai nepotrivite. Dezamăgire? Nu mi se pare că simt aşa ceva. Cred că am trecut peste despărţire, asta cel puţin în interior, unde se ducea un fel de război între toate stările de spirit. Pe din afară, eram incredibil de tăcut, iar asta îi speria cumplit pe băieţi, cred.
-Kiro, spuse el, întrerupându-mi din nou şirul gândurilor, n-ai vrea să ieşi cu mine undeva diseară? Ia-o ca pe o întîlnire.
Stai puţin, mi se pare că am pierdut ceva... Deci, de ce mama naibii mă invită Stify [l-ai botezat, felicitari=)))], şi ţin să accentuez, bunul meu prieten Srtify, la o întîlnire [oficial nu sti sa scri cuvantul asta:))]? Oficial, acum mă simt ca în unul din acele filme de prost gust care au acelaşi subiect : fata cu inima frânta este invitată în oraş de băiatul cel mai frumos din şcoală. Totuşi, ca să nu-i rănesc sentimentele şi ca să îmi pot opri vocile din cap care mă îndeamnă la lucruri neortodoxe, spun da.
De ce simt că am făcut o greşeală? [Si eu, cand ti-am citit ficul]

In mod normal primul capitol ma face sa decid daca citesc mai departe un fic sau nu, iar capitolul asta primeste un mare "NU" Si acum sa-ti spun si de ce:
1. E o copie ieftina dupa ceva original si nu am de gand sa-mi pierd timpul. Daca spui tu ca-i original nu ai decat, fa ce vrei, asta e opinia mea.
2. Viata in Romania e foarte grea, mai ales cand vezi atatia analfabeti [sper ca nu te simti], pur si simplu eu nu suport sa vad greseli in afara de cele de tastare, iar problema aia cu "î" in loc de "â" e agasanta
3. Nu ai pastrat caracterele celor de la Cinema Bizarre [cred ca habar nu ai despre ei, ai vazut si tu o poza amarata], cel putin pe al lui Kiro l-ai distrus complet, l-ai facut un emo gay, ceea ce nu e deloc OK
4. Ai un dialog sec, serios, lucreaza la el ca e penibil [am mai citit o secventa din capitolele urmatoare si dialogul era la limita penibilului]
5. Descrierile sunt PRAF; arata-mi si tu un pasaj unde ai descris ceva in afara de fanteziile bolnave ale lui Kiro:))