Seven Lights ~Shounen-ai/Yaoi~

[Yaku-chin]

Teh ma bucur foarte mult ca ti-a placut de Zen, ma bucur ca am descris bine sentimentul de nebunie( doar il impart cu el nu?:)) )Ms ca ai avut rabdare sa corectezi, nush cand o sa scap de greselile alea:)) .... Eh..in capitolul ce va urma nu am evidentiat asa mult ce as fi vrut, nu stiu daca iti vei da seama chiar cum e acest personaj...e mai ....~~~

Next:



Don't stop hurting me

Cand ai vrut defapt sa spui cu adevarat ce vrei si ce doresti, nu ai putut. Gandurile fug, misuna prin fiecare coltulet din tine, prin tine, prin eu, prin tu,prin ea, prin ei, si tot asa.
Atunci cand ma uitam, gandeam, era logic. Si inca este, ca la fiecare privire asupra unui lucru, sau asupra vidului gandeam, imi apareau idei, intrebari, raspunsuri si constatari. Si tie ti s-a intamplat asta.
Ai trisat. Nu ai putut sa spui cu adevarat ce gandeai, dar ai gasit solutia potrivita, aceea de a ma inseala. Frumos...Constatand din perspectiva mea ar fi trebuit sa reactionez urat, nu? Sau cel putin la asta te asteptai tu . Dar singurul lucru care l-am facut a fost acela de a iti da drumul din inima mea, de a te izgoni si de a iti interzice sa mai intri inapoi. Asta a fost singura pedeaspsa, poate cea mai dureroasa pentru amandoi .Nu ti-am reprosat nimic, si nici nu am sa o fac. Pentru? Exact, pentru ca nu meriti, fiinda esti un nimeni, iar eu tot ce pot face in acest moment este doar sa iti zambesc.Asta fac, doar, nu?
Dar oare punadu-ma in locul tau as fi reactionat asa? Atat de josnic ? Sau as fi avut mai mult tact, te-as fi atacat mai mult decat ai facut-o tu, dar cu mai mult stil, cu mai multa gratie. Daca vreodata voi fi nevoit sa distrug un om, sa ii frang inima, cred ca voi apela la tot ce am invatat de la tine, dar cu mai multa eleganta, acel cuvant ce tu nu l-ai folosit,nu l-ai aplicat si probabil nici macar acum, cand esti departe, nu sti sa il folosesti. Nu iti reprosez!Nu o voi face, imi voi indeparta gandurile de a te injura, sau de a te vorbi de rau, si chiar de a te pomeni, doar nu are niciun sens nu?La ce bun sa mentionez pe cineva ce pur si simplu e invizibil, incolor, putred? Acum poate doar rad amintindu-mi, dar am inteles un lucru, arta este doar o eroare a imaginatie, iar iubirea e doar o arta. Adevarul este eronat, dar chiar si asa eu... mai bine tac."

Liniile drepte erau trasate cu precizie si cu fermitate, nu aveau nevoie de nicio imbunatatire, erau formidabile. De parca acea schita prindea viata si se transfigura intr-o fiinta, de parca ar fi avut suflet, de parca se putea misca. Totul era ideal, atingea sublimitatea.Dar hartia fusese mototolia si aruncata. Se ridica de pe scaunul din fata biroului si privi in jurul sau. Clasa-goala. Se mira putin, apoi buzele din zambetul amar ce ii era intiparit pe chip forma acum o linie dreapta, neexpresiva. Ferestrele mari , din incapere, erau deschise lasand aerul rece sa intre, la fel si razele luni. Deabia in acel moment observase cat se intunecase afara . Cerul era acum de un albastru inchis, avand in misloc luna alba,prea alba.Isi lua ochii ametiti de la tabloul de afara. Nu stia cand timpul trecuse asa repede, isi lua schitele bagandu-le in ghiozdanul micut, si iesi pe usa. Cobora scarile scoli destul de rapid, observa cativa elevi pe holurile lungi, insa pe nimeni cunoscut. Iesi din liceu, respirand aerul rece si curat de afara. Il relaxa . Mirosi fum de tigar si se intoarse. In fata sa, statea el. Resipira mai repede, incerca sa se calmeze. Se uita la el. Camasa alba , desfacuta la toti nasturi dadea voie tuturor privirilor sa il admire, apoi blugi erau stransi intr-o anumita parte a corpului, de un albastru inchis, si avea si o curea alba. Tigara tinuta intre degetele lungi si subtiri o duceau incet spre buze. Iar buzele trageau din filtru...O imagine atat de coplesitoare. Clipi de cateva ori mai repede apoi isi reveni. Se dezmorti din pozitia de statuie. Si apoi baigui un saltut slab si incerca sa se indeparteze.
-Hei unde pleci asa repde fara mine? Hm?
Intreaba baiatul inalt si cu un aspect fizic de invidiat, parul de un albastru inchis ii statea ravasit, iar ochii negri erau plini de cinism .
-Undeva unde sa nu iti mai vad fata. Spuse Yukio uitandu-se cu ochii violet plini de dispret.
Se indeprata incet mergand lenes spre iesirea din scoala. Cerul era atat de intunecat , iar luminile artificiale de pe strazi nu luminau, astfel incat trebuia sa fi atent pe unde mergi. In spatele sau se auzea sunete de pasi. Nu isi intoarse capul sa vada cine e , ca oricum stia prea bine.
-Pot sa stiu si eu ce mai vrei?
Spuse aparent indiferent. Chipul nu ii trada niciun sentiment, poate ochii mult prea reci si indurerati dadeau o dovada mica de durere.
Zambeste , draga! Mdea….
Cand tanarul cu parul albastru ajunsese la acelasi nivel cu el, se intoarse chipul spre acesta adaugand un zambet dulceag si ironic spunand:
-Sincer, ce vrei?
Barbatul ofta si spuse simplu si direct.
-Pe tine…
-Si daca eu nu vreau sa ma dau, ce vei face?
Glasul ii era oarecum indiferent, glacial, asa cum era de obicei dar de aceasta data acea discutie il durea. Poate de multe ori discutasera si poate in adancul sufletului crezuse ce spune acel barbat, poate, ca avea sa cedez la un moment dat, dar acum ce va face ? Nu avea sa cedez, nu dupa ce ii dovedise ca nu tot ce zboara se manaca, in cazul lui, nu tot ce spune e si adevarat.
-Chiar nu vrei ?
Inima baiatul incepu sa bata mai tare, si mai tare, corpul ii se incalzea treptat . Iar in minte nu ii venea niciun raspuns, nicio scuza cu care sa amane aceasta intrebare, acel raspuns, acea situatie.
-Logic ca nu…
E evident ca da….
Chipul sau nu lasa voie niciunei emotii, expresii sa puna stapanire, acea imagine glaciala era stapanitoare, serioasa si trista. Ochii tradau acea iubire amestecata cu regret. Da, regreta ca il iubea, fiindca stia prea bine ca daca ar fi inceput o relatie cu el ar fi in zadar, comportamentul lui niciodata nu se va schimba, si cu atat mai putin falsitatea sa.
-Oricum nu te cred. Raspunse intr-un final barbatul, dadusi la o parte o suvita ce ii atarna in fata ochilor.
Un mincinos niciodata nu are incredere in nimeni, cine stie, poate da peste altu ca si el.
-Si mie nu imi pasa.
Grabi pasul deja foarte enervat. Tensiunea dintre ei era prea mare pentru acesta. Pana a ajunge acasa nu mai avea mult. Mai trebuia sa treaca de strada Ciresilor , apoi o lua la stanga si gata, acasa. Insa parca acele doua stradute pe care trebuia sa le parcurga pareau imense. Ii se parea ca nu mai ajunge si ca sta in loc.
-Si eu te cred. Zise Daitaro zambind.
Sarcasmul voci lui il durea cu adevarat, inca un motiv sa nu aiba incredere in el. Doar era un ipocrit.
-Asculta Daitaro, nu ma intereseaza ce vrei de la mine, fiindca oricum nu am sa iti dau nimic, atentia mea e scumpa, iubire. Si pretul ei e mult prea mare si greu de obtinut. Asa ca nu te mai stradui vreodata, niciodata nu am sa te iubesc mai mult decat ca un prieten absolut de enervat si iopcrit, sa nu mai adaug si sarcastic si fals?Si nu in ultimul rand un mincionos. Deci in concluzie niciodata nu o sa fim impreuna. Intelege asta. Acum pleaca.
-Niciodata sa nu spui niciodata. Spuse barbatul cu zambetul pe buze. Mai devreme sau mai tarziu tot o sa fi al meu, dar defapt esti deja. Salut-o pe sor’ta din partea mea. Ne vedem maine, iubire.
-Hm!
Ce tupeu idiot poate sa aibe. Ok…care ar fi solutia sa nu ma indragostesc si mai mult, decat sunt de ipocritul asta? Sa plec departe in …….Antartica? Mdea…de parca sor’mea sau mama m-ar lasa sa plec, nu e buna ideea de a pleca din tara, si nici din oras. Atunci??Ce dracu’ ma fac?Daca mai ii vad chipul mult timp si ii mai aud vocea, nu stiu cat o sa mai rezist.