11-12-2009, 06:02 PM
Ok. Mulţam tuturor de aprecieri şi comentari. Mă scuzaţi de întârziere, dar nu s-a putut până acum. Ca să mă revanşez, am făcut un mic extra.. Este din perspectiva lui Amber, dar nu îl număr ca şi capitol [ like 37 ] doar extra.
Lectură plăcută <3!
[center]Capitol EXTRA - Amber ÅŸi Danny.[/center]
- Trebuie să plec. Dar mai vin şi mâine.
Am mers lângă el şi l-am pupat pe frunte. Mi-a prins mâna iar eu am zâmbit. După care am decis că ar fi timpul să plec. I-am făcut cu mâna.
- Mai vi şi mâine?
Am dat afirmativ din cap.
- Nu aş lipsi pentru nimic în lume.
Am ieşit şi pe hol am putut-o vedea pe mătuşa Angelique. I-am zâmbit, şi aceasta mi-a răspuns în acelaşi mod căldurs. Se lăsase oarecum seara , deşi era încă lumină.
- Mulţumesc Amber.
M-am uitat mirată la mătuşa Angelique, după care am realizat care era motivul pentru care îmi mulţumea. Am chicotit.
- Plăcerea este de partea mea. Ador să stau cu Jay.
Ochii ei s-au aţintit asupra a lor mei, cu suspiciune mă întrebă.
- Hmm, ce vrei să spui? Nu cumva..?
Mi-am ferit privirea şi m-am înroşit. A apărut unchiul Takumi la timp. Salvarea mea. M-a îmbrăţişat şi sărutat pe obraz , după care mi-a mângâiat uşor părul. A avut parte de acelaşi tratament şi mama lui Jay, numai că mai intens şi sărutul fusese cu adevărat diferit. Mi-am luat repede ochii de acolo – era prea periculos, mă făcea să mă gândesc la prea multe lucruri. Cred că obrajii mei erau foarte roşii , îi simţeam arzând.
- Rămâi la cină?
Am dat negativ din cap. Înainte să pot spune ceva, pe uşă a intrat cineva . Mi-am întors capul şi am văzut. Un trup înalt, un băiat brunet cu ochii negrii . Uitătura lui a întâlnit-o pe a mea. Cred că deja întârziasem prea mult... Era timpul ca eu şi Danny să ne rezolvăm „ problema †. Eu nu mai puteam trăi aşa.
- Bună seara. Ăă..
Părinţii lui Jayson au zâmbit salutându-l. Eu am dat din cap.
- Vrei să te duc acasă Amby? Mi s-a adresat unchiul Takumi însă l-am refuzat.
- Mulţumesc, dar am ceva de rezolvat înainte de asta... Danny, nu ai vrea să mă conduci tu?
Nu m-am uitat la el cât am zis asta, şi probabil că a înţeles ezitarea. Era greu. Şi totuşi, trebuia să o fac. De dragul amintirilor ce ne legau, de dragul tuturor clipelor frumoase din trecut şi pentru o prietenie pe care... Pe care nu eram dornică să o pierd.
- Sigur.
Vocea îi era tristă, poate că dacă aş fi încercat aş fi înţeles. Chiar şi încercarea era dificilă în acest caz. Mi-am încălţat adidaşii şi mi-am luat jacheta. Era destul de frig afară.
- La revedere!
Am strigat către cei doi înainte să ies din casă. Mi-au făcut cu mâna în timp ce zâmbeau blând. Brunetul încă tăcea, probabil nedumerit de ceea ce urma să fac, sau să zic. O dată pentru totdeauna, trebuia să îmi rezolv singură problemele.. Astfel, poate într-o zi ajungeam să îi zic şi lui Jay că îl iubesc, şi că ceea ce simt eu pentru el nu este o iubire de frate şi soră. Poate , însă mai întâi trebuia să ies din problema asta.
Mergeam uşor pe trotuar cu el pe lângă mine şi tăcerea mă ucidea. Probabil că şi pe el.
- Amber... Îmi pare foarte rău. Nu eram prea conştient, eu...
Dar iar a tăcut. Iar eu nu am găsit o forţă potrivită să zic ceva. Mă luptam cu lacrimile, până când.. S-au oprit. Atât de brusc încât mi-am pus întrebarea : Cum ? Şi apoi, am realizat. Nu avea de ce să îmi mai fie teamă. Pentru că el, în stadiul acesta nu mi-ar mai face nimic. Trebuie doar să fiu sinceră cu el. Danny întotdeauna mă înţelesese, şi dacă o făcea şi acum – rămâneam la fel de buni prieteni. Sau încercam asta, dacă nu... Poate că niciodată nu fusesem ceea ce părusem. Am oftat, fără a mai înainta în paşi. Stătea lângă mine.
L-am privit direct în ochi. Fără ocolişuri, fără alte lucruri. Lacrimile au început atunci să curgă şiroaie. Erau ale mele, le cunoştea şi nu puteam, nu vroiam să le opresc.
- Ştiu Danny. Ştiu. Şi îmi este greu... Cu toate astea, noi am fost întotdeauna amici şi eu nu vreau să te pierd. Tu vrei? Ca amic.
A oftat şi el, arătându-mi cei mai sinceri ochi pe care îi avea şi un zâmbet asemenea. Şi-a întins mâna spre faţa mea, ştergându-mi picăturile amărui de pe obraji. Nu le-am dat la o parte. Pentru că erau alte prietenului meu, nu ale celui ce încercase să îmi facă acel lucru îngrozitor.
- Nu vreau.
Am tăcut pentru mai multe minute. Nu mai plângeam.
- Eu îl iubesc pe Jay. Mai mult decât orice, şi ... Şi nu vreau să mai fiu cu altcineva, şi probabil nu voi fi nici cu el.
Am simţit durerea din-năuntrul său , însă nu puteam face nimic. Era adevărul, şi nu mai puteam fugi de el. Nici eu , nici nimeni. Căci altfel s-ar fi produs şi mai multe greşeli, şi mai multe suferinţe. Şi eu nu mai vroiam.
- Amber... Ştiu. Mereu am şiut-o, dar parcă am încercat s-o neg. Pentru că şi eu te-am iubit în întreaga mea viaţă, de când te ştiu... Mereu am tânjit să fim mai mult decât doi prieteni. Asta a fost ok, amiciţia, atâta vreme cât nu te uitai la alt băiat. După ce George a intrat în scenă, am luat-o razna. După ce am realizat cu adevărat pe cine iubeşti, am înnebunit. Totuşi, nu am vrut să îţi fac acel lucru. Sunt sincer. Te iubesc, şi dacă pot să fac ceva prin care să te uiţi la mine cu aceaşi ochi cu care îl priveşti pe vărâ-meu, o s-o fac. Fără regrete.
Am început iar să plâng şi l-am îmbrăţişat. Acela era Danny pe care eu îl ştiam.
- Nu pot spune că vom rămâne la fel pentru totdeauna. Însă tu ai fost întotdeauna cea mai bună prietenă a mea, pe lângă faptul că te iubeam în secret.
A rânjit şi am simţit că nu putea minţi. Nu acum.
- Ok, amice. Atunci poţi sta iar cu mine în bancă? Locul ăla e groaznic fără tine. Şi...
M-am desprins din îmbrăţişare, dându-i un pupic pe obraz.
- O să îţi găsim şi ţie o fată potrivită.
Şi-a dat ochii peste cap şi eu am început să fug, acesta urmându-mă. Minţeam dacă aş fi zis că am şters totul cu buretele şi că acea parte nu mai exista. Probabil o să rămână vie întreaga viaţă, în mine. Cred că o să îmi amintesc întotdeauna că a încercat să mă.. Violeze. Cuvântul era dur, dar cel mai potrivit. Şi pe lângă asta, nu o să uit că mă iubea, poate iubise. Nu mai vroiam să o facă, nu în acel mod.
Ştiam că vorbele lui erau serioase, dar mai ştiam şi că Danny nu era chiar atât de stabil. Când vroia ceva ,trebuia să obţină. Dar dacă ceva , mai strălucitor îi atrăgea privirea, atunci ar fi lăsat totul baltă. Şi eu asta vroiam, să îi găsesc o piatră care să strălucească din interior. Şi care să fie potrivită pentru fericirea lui.
Eu ? Eu nu puteam să îi fiu decât amică.
El? Acesta nu avea să fie decât Danny, fratele lui Caroline şi prietenul meu. Băiatul cu care puteam vorbi despre matematică fără să îmi zică : de ce eşti aşa fraieră şi nu pricepi? Tipul care o să îmi zică întotdeauna : eşti foarte drăguţă ! Chiar şi când părul meu stă groaznic. Acela care mă va face să zâmbesc mereu şi totodată cel ce nu îmi va putea alunga adevărata tristeţe. Ceea ce fusese şi până acum.
- Mersi.
I-am zis când am ajuns în faţa casei. M-am depărtat de acesta, fugind în casă. Mă aşteptam să îmi mai curgă câteva lacrimi, dar nu s-a întâmplat asta. Când am intrat în casă, Josh m-a îmbrăţişat.
L-am sărutat pe obraz.
- Eşti mai matură decât credeam.
Am chicotit.
- Doar în unele privinţe.
Am fugit în camera mea, gândindu-mă la ce face Jay. În final, am ajuns să îi trimit un mesaj de noapte bună.
Lectură plăcută <3!
[center]Capitol EXTRA - Amber ÅŸi Danny.[/center]
- Trebuie să plec. Dar mai vin şi mâine.
Am mers lângă el şi l-am pupat pe frunte. Mi-a prins mâna iar eu am zâmbit. După care am decis că ar fi timpul să plec. I-am făcut cu mâna.
- Mai vi şi mâine?
Am dat afirmativ din cap.
- Nu aş lipsi pentru nimic în lume.
Am ieşit şi pe hol am putut-o vedea pe mătuşa Angelique. I-am zâmbit, şi aceasta mi-a răspuns în acelaşi mod căldurs. Se lăsase oarecum seara , deşi era încă lumină.
- Mulţumesc Amber.
M-am uitat mirată la mătuşa Angelique, după care am realizat care era motivul pentru care îmi mulţumea. Am chicotit.
- Plăcerea este de partea mea. Ador să stau cu Jay.
Ochii ei s-au aţintit asupra a lor mei, cu suspiciune mă întrebă.
- Hmm, ce vrei să spui? Nu cumva..?
Mi-am ferit privirea şi m-am înroşit. A apărut unchiul Takumi la timp. Salvarea mea. M-a îmbrăţişat şi sărutat pe obraz , după care mi-a mângâiat uşor părul. A avut parte de acelaşi tratament şi mama lui Jay, numai că mai intens şi sărutul fusese cu adevărat diferit. Mi-am luat repede ochii de acolo – era prea periculos, mă făcea să mă gândesc la prea multe lucruri. Cred că obrajii mei erau foarte roşii , îi simţeam arzând.
- Rămâi la cină?
Am dat negativ din cap. Înainte să pot spune ceva, pe uşă a intrat cineva . Mi-am întors capul şi am văzut. Un trup înalt, un băiat brunet cu ochii negrii . Uitătura lui a întâlnit-o pe a mea. Cred că deja întârziasem prea mult... Era timpul ca eu şi Danny să ne rezolvăm „ problema †. Eu nu mai puteam trăi aşa.
- Bună seara. Ăă..
Părinţii lui Jayson au zâmbit salutându-l. Eu am dat din cap.
- Vrei să te duc acasă Amby? Mi s-a adresat unchiul Takumi însă l-am refuzat.
- Mulţumesc, dar am ceva de rezolvat înainte de asta... Danny, nu ai vrea să mă conduci tu?
Nu m-am uitat la el cât am zis asta, şi probabil că a înţeles ezitarea. Era greu. Şi totuşi, trebuia să o fac. De dragul amintirilor ce ne legau, de dragul tuturor clipelor frumoase din trecut şi pentru o prietenie pe care... Pe care nu eram dornică să o pierd.
- Sigur.
Vocea îi era tristă, poate că dacă aş fi încercat aş fi înţeles. Chiar şi încercarea era dificilă în acest caz. Mi-am încălţat adidaşii şi mi-am luat jacheta. Era destul de frig afară.
- La revedere!
Am strigat către cei doi înainte să ies din casă. Mi-au făcut cu mâna în timp ce zâmbeau blând. Brunetul încă tăcea, probabil nedumerit de ceea ce urma să fac, sau să zic. O dată pentru totdeauna, trebuia să îmi rezolv singură problemele.. Astfel, poate într-o zi ajungeam să îi zic şi lui Jay că îl iubesc, şi că ceea ce simt eu pentru el nu este o iubire de frate şi soră. Poate , însă mai întâi trebuia să ies din problema asta.
Mergeam uşor pe trotuar cu el pe lângă mine şi tăcerea mă ucidea. Probabil că şi pe el.
- Amber... Îmi pare foarte rău. Nu eram prea conştient, eu...
Dar iar a tăcut. Iar eu nu am găsit o forţă potrivită să zic ceva. Mă luptam cu lacrimile, până când.. S-au oprit. Atât de brusc încât mi-am pus întrebarea : Cum ? Şi apoi, am realizat. Nu avea de ce să îmi mai fie teamă. Pentru că el, în stadiul acesta nu mi-ar mai face nimic. Trebuie doar să fiu sinceră cu el. Danny întotdeauna mă înţelesese, şi dacă o făcea şi acum – rămâneam la fel de buni prieteni. Sau încercam asta, dacă nu... Poate că niciodată nu fusesem ceea ce părusem. Am oftat, fără a mai înainta în paşi. Stătea lângă mine.
L-am privit direct în ochi. Fără ocolişuri, fără alte lucruri. Lacrimile au început atunci să curgă şiroaie. Erau ale mele, le cunoştea şi nu puteam, nu vroiam să le opresc.
- Ştiu Danny. Ştiu. Şi îmi este greu... Cu toate astea, noi am fost întotdeauna amici şi eu nu vreau să te pierd. Tu vrei? Ca amic.
A oftat şi el, arătându-mi cei mai sinceri ochi pe care îi avea şi un zâmbet asemenea. Şi-a întins mâna spre faţa mea, ştergându-mi picăturile amărui de pe obraji. Nu le-am dat la o parte. Pentru că erau alte prietenului meu, nu ale celui ce încercase să îmi facă acel lucru îngrozitor.
- Nu vreau.
Am tăcut pentru mai multe minute. Nu mai plângeam.
- Eu îl iubesc pe Jay. Mai mult decât orice, şi ... Şi nu vreau să mai fiu cu altcineva, şi probabil nu voi fi nici cu el.
Am simţit durerea din-năuntrul său , însă nu puteam face nimic. Era adevărul, şi nu mai puteam fugi de el. Nici eu , nici nimeni. Căci altfel s-ar fi produs şi mai multe greşeli, şi mai multe suferinţe. Şi eu nu mai vroiam.
- Amber... Ştiu. Mereu am şiut-o, dar parcă am încercat s-o neg. Pentru că şi eu te-am iubit în întreaga mea viaţă, de când te ştiu... Mereu am tânjit să fim mai mult decât doi prieteni. Asta a fost ok, amiciţia, atâta vreme cât nu te uitai la alt băiat. După ce George a intrat în scenă, am luat-o razna. După ce am realizat cu adevărat pe cine iubeşti, am înnebunit. Totuşi, nu am vrut să îţi fac acel lucru. Sunt sincer. Te iubesc, şi dacă pot să fac ceva prin care să te uiţi la mine cu aceaşi ochi cu care îl priveşti pe vărâ-meu, o s-o fac. Fără regrete.
Am început iar să plâng şi l-am îmbrăţişat. Acela era Danny pe care eu îl ştiam.
- Nu pot spune că vom rămâne la fel pentru totdeauna. Însă tu ai fost întotdeauna cea mai bună prietenă a mea, pe lângă faptul că te iubeam în secret.
A rânjit şi am simţit că nu putea minţi. Nu acum.
- Ok, amice. Atunci poţi sta iar cu mine în bancă? Locul ăla e groaznic fără tine. Şi...
M-am desprins din îmbrăţişare, dându-i un pupic pe obraz.
- O să îţi găsim şi ţie o fată potrivită.
Şi-a dat ochii peste cap şi eu am început să fug, acesta urmându-mă. Minţeam dacă aş fi zis că am şters totul cu buretele şi că acea parte nu mai exista. Probabil o să rămână vie întreaga viaţă, în mine. Cred că o să îmi amintesc întotdeauna că a încercat să mă.. Violeze. Cuvântul era dur, dar cel mai potrivit. Şi pe lângă asta, nu o să uit că mă iubea, poate iubise. Nu mai vroiam să o facă, nu în acel mod.
Ştiam că vorbele lui erau serioase, dar mai ştiam şi că Danny nu era chiar atât de stabil. Când vroia ceva ,trebuia să obţină. Dar dacă ceva , mai strălucitor îi atrăgea privirea, atunci ar fi lăsat totul baltă. Şi eu asta vroiam, să îi găsesc o piatră care să strălucească din interior. Şi care să fie potrivită pentru fericirea lui.
Eu ? Eu nu puteam să îi fiu decât amică.
El? Acesta nu avea să fie decât Danny, fratele lui Caroline şi prietenul meu. Băiatul cu care puteam vorbi despre matematică fără să îmi zică : de ce eşti aşa fraieră şi nu pricepi? Tipul care o să îmi zică întotdeauna : eşti foarte drăguţă ! Chiar şi când părul meu stă groaznic. Acela care mă va face să zâmbesc mereu şi totodată cel ce nu îmi va putea alunga adevărata tristeţe. Ceea ce fusese şi până acum.
- Mersi.
I-am zis când am ajuns în faţa casei. M-am depărtat de acesta, fugind în casă. Mă aşteptam să îmi mai curgă câteva lacrimi, dar nu s-a întâmplat asta. Când am intrat în casă, Josh m-a îmbrăţişat.
L-am sărutat pe obraz.
- Eşti mai matură decât credeam.
Am chicotit.
- Doar în unele privinţe.
Am fugit în camera mea, gândindu-mă la ce face Jay. În final, am ajuns să îi trimit un mesaj de noapte bună.