09-12-2009, 01:43 PM
Vampirul
Un fulger se auzi în noapte. Nu știa ce a trezit-o din somn, dar știa că nu mai putea adormi. Pășea cu grijă pe coridoarele lungi din marmură neagră ale castelului. Pielea albă era foarte evidentă în contrast cu negrul care domnea în jurul ei. Părul ei roșcat și lung, ca sângele învechit îi flutura în urmă, în lipsa oricărei adieri de vânt. Era destul de frig, dar fata se obișnuise și nici măcar nu simțea, corpul fiindu-i și el rece. A mers până în sala de bal, unde s-a așezat pe podea și a închis ochii. Își aducea aminte de băiatul regelui, un vânător de vampiri, care venise la castel pentru a strânge informații despre ea și familia ei. Fata se îndrăgostise de el, aproape că nu îi mai păsa de originile lui, dar sângele prințului îi lăsa gura apă. Dansul lor fusese privit de toți vampirii care fuseseră la petrecere. Toți îi admiraseră, chiar dacă legătura aceea aproape insesizabilă care se formase între ei nu era una normală și nici bună. Un vampir și un muritor nu puteau fi împreună. Vampirii trăiesc din sânge, nu ar fi putut să stea pe lângă un muritor fără să îi bea esența vieții. Dar eu pot! gândea ea. Sunt sigură că pot. Ea se putea controla, și le-o demonstrase tuturor, dar familia ei nici nu voia să audă. Tatăl ei deja voia să o căsătorească cu un vampir din alte ținuturi. Știa că în fața tatălui ei nu avea câștig de cauză niciodată. Oftă, apoi se ridică de pe marmură și ieși pe balconul uriaș. Privi în noapte. Îl văzu pe prințul ei, deși castelul lui nu era așa aproape, la el în cameră, stând întins pe pat, dar cu ochii deschiși. Avea o vedere fenomenală. De fapt, era mai bună decât orice alt vampir. Se ridică pe marginea din piatră a balconului și sări în copacul din fața castelului. Continuă să sară din copac în copac, cu viteza fulgerului, ajungând într-un final în camera prințului. Când acesta o văzu, tresări. Se ridică de pe pat și se apropie de ea și îi puse o mână caldă, pe fața rece. Fata tremură. Nu era obișnuită cu căldură și acest lucru o speria. Băiatul își apropie fața de a ei și își lipi buzele de ale ei. Aceasta îl îndepărtă cu blândețe și prințul înțelese. Nu ar fi putut să se controleze dacă ar fi continuat.
- Mi-a fost dor de tine, Aimee, zise el.
Aimee zâmbi. Îi plăcea să creadă că măcar cuiva îi păsa de ea.
- Și mie de tine, Kay, zise ea.
Kay o luă în brațe, tremurând din cauza frigului ce îl emana Aimee. O sărută pe frunte, apoi își coborâ buzele până la ale ei și o sărută blând, introducându-și limba în gura ei. Respirația roșcatei îl amețea, făcându-l să și-o dorească cu mai multă ardoare. Kay își plimba o mână pe coapsa fetei, în timp cealaltă era pe talia ei subțire. Aimee avea mâinile după gâtul lui. Roșcata se lipi de el și reuși să îl dărâme pe pat. Aceștia rupseră sărutul și chicotiră. Fata era acum deasupra băiatului, privindu-l cu niște ochi pofticioși. Un glas feminin se auzi dincolo de ușă:
- Scumpule, sunt eu, mama, aș putea intra o clipă?
Cei doi au încremenit. Aimee îl sărută rapid pe Kay și îi spuse în grabă locul și ora la care să se vadă dimineața, apoi fugi de pe balcon prin copaci până la castelul ei. Ajunse de unde plecase, din sala de bal. Dar acum era mult mai fericită. Își atinse cu un deget lung buzele. Erau calde. Zâmbi, fiind fericită că prințul ei îi lăsase ceva în urmă. Restul corpului îi era rece, dar nu rece ca deobicei. Era rece într-un mod cald. Plecă din sală și urcă scările din piatră până la camera ei. Intră și se trânti pe pat. Se uită la reflexia ei în oglinda de deasupra patului. Ochii roșii îi străluceau și era ca și cum un foc ar sălăjui în ei. Inima îi bătea cu putere, deși nu bătea ca o inimă de om. Era ca și cum mii de pietricele se loveau de asfalt. Ușa de la camera ei se deschise și intră una dintre slujnice. Nu-și dăduse seama că era deja dimineață.
- Cu ce doriți să vă îmbrăcați astăzi, prințesă? întrebă slujnica făcând o plecăciune.
- Cu rochia roșie, primită de la mătușa mea, a răspuns Aimee plictisită.
Slujnica îi aduse rochia și i-o lăsă pe pat, ieșind apoi din încăpere. Aceasta o ridică și și-o puse peste corpul ca de piatră, mătasea mângâind-o. Își luă în picioare o pereche de pantofi din satin, cu toc. Coborâ spre sala unde lua masa deobicei cu părinții ei, gândindu-se la prințul ei. Când ajunse acolo părinții ei erau deja la masă, așa că fata se așeză și ea. În fața ei nu era decât un pahar cu lichid roșu și dens, ce părea a fi sânge. Îl privi cu niște ochi ce te băgau în sperieți, apoi îl luă și îl dădu pe gât în două secunde. Părinții ei o priveau amuzați, dar nu ziceau nimic. Erau obișnuiți cu purtarea fiicei lor, dar în plus nici nu erau prea vorbăreți.
- Pari grăbită în dimineața aceasta, spuse tatăl ei senin.
- Vreau să ies afară. Este o dimineață așa de frumoasă, îi răspunse Aimee zâmbind.
Mama ei chicoti. Afară nu era ceea ce oameni numesc â€o dimineață frumoasăâ€. Era chiar mohorât, iar ceaÈ›a te împiedica să vezi la mai mult de cincizeci de metri distanță. Dar vampirilor le plăcea: era frig. Fata se ridică de la masă, apoi părăsi castelul. Luă o gură mare de aer, apoi porni sprintenă spre locul de întâlnire. Merse liniÈ™tită până ajunse la o fântână veche. Se aÈ™eză pe marginea ei È™i se puse pe aÈ™teptat. ÃŽÈ™i băgă mâna în apa rece ca gheaÈ›a, care poposea de secole în fântâna care nu mai funcÈ›iona de mult. Se întreba când avea să vină Kay. DeÈ™i nu îl mai văzuse decât de câteva ore, îi era dor el. Știa că iubirea dintre ei nu era un lucru prea bun, dar se săturase să respecte regulile impuse de părinÈ›ii ei. O siluetă blurată venea din ceață, iar peste puÈ›in timp, Aimee își dădu seama că este Kay. Aceasta se ridică în picioare, iar el o prinse de mâini È™i o sărută.
- Iarta-mă că am întârziat, zise el, zâmbind. Părinții mei erau puțin suspicioși.
- Părinții mei îmi dau libertate totală. Asta pentru că nimic nu mă poate răni, spuse roșcata scoțând limba.
- Miturile despre vampiri... sunt adevărate? Adică chestiile cu dormitul în sicrie, usturoiul, țărușul...
- Depinde ce înțelegi prin adevărat. Nu toate sunt adevărate. Nu dormim în sicrie, usturoiul nu ne rănește, iar țărușul poate fi înfipt și de o mie de ori în inima noastră, a vampirilor, căci nu simțim decât un gâdilat. Mie îmi place să mi se înfigă un țăruș în inimă.
- Ești ciudată. Nici măcar vânătorii de vampiri nu vă pot omorâ?
- Dacă vânătorii de vampiri ar fi putut să ne omoare, eu și familia mea am fi avut morminte în cimitir. Familia ta a încercat să ne omoare de trei secole. Mă vezi moartă?
- Nu! Râse. Și nici nu vreau. Te iubesc.
Aimee rămase împietrită în loc și șocată, privindu-l pe Kay. Și ea îl iubea, dar n-ar fi avut curaj să îi spună. Se relaxă, iar fața i se destinse într-un zâmbet.
- Și eu te iubesc, zise și apoi îl îmbrățișă.
Nu știau ce să zică, erau doi străini, se cunoscuseră doar de o zi și câteva ore, dar deja știau că se iubesc. Iubirea se naște din ură, iubirea este pură și nu îi poți porunci iubirii când să apară. Dar iubirea lor nu era posibilă. Știau amândoi asta, nu vor putea niciodată să aibă o relație normală. Nu vor putea niciodată să le spună părinților lor ce este între ei și cu singuranță nu vor duce foarte departe relația. Acest lucru îl știau amândoi, ca să fie împreună mereu, trebuia ca Aimee să îl transforme pe Kay într-un vampir, dar roșcata nici n-ar fi vrut să audă. Nu voia să îi termine viața nimănui, indiferent pentru ce motiv. Cât despre Kay, el nu ar fi vrut să fie vampir. El disprețuia vampiri și voia să îi vadă suferind. Sau cel puțin așa era înainte să o cunoască pe Aimee. Acum, ura și disprețuia vampirii, dar cu excepția fetei pe care o iubea.
- Cred că ar trebui să plec, zise roșcata abia șoptit și se ridică.
- Stai! Nu vrei să-mi cunoști părinții? întrebă Kay, dar nesiguranța i se citea în glas.
Aimee îl privi șocată și clătină din cap. Îl sărută și plecă. Dacă ar fi ajuns aproape de familia șatenului ar fi fost în stare să îi omoare. Nu voia ca Kay să fie de fața dacă ar fi făcut vreodată așa ceva. Voia să îi omoare, pentru că familia lui încercase să îi cotropească familia ei și chiar pe ea. Dar ea a făcut greșeala să se îndrăgostească de cel care trebuia să încerce să o omoare. Ajunse acasă și intră pe ușa din metal. Părinții ei o priveau absenți.
- Hai la vână toare, spuse dintr-odată tatăl ei, dar roșcata știa foarte bine că nu la asta se gândea.
- Am mers aseară, nu mi-e foame, deci nu vin, zise Aimee.
Cei doi dădură din cap și fugiră pe ușă. Fata oftă, apoi urcă scările spre camera ei și, ajunsă acolo, se așeză pe pat, turcește. Închise ochii și se gândi intens la Kay. Nu înțelegea cum putuse să se îndrăgostească de el. Dacă părinții ei ar fi aflat ar fi clacat nervos. Dar nu putea să nu le zică, ar fi însemnat să trăiască în minciună. Se hotărâ ca atunci când ei vor ajunge acasă, le va spune totul. În plus, dacă trebuia să-l părăsească, nu era singurul băiat din lume. Dar nici unul nu va fi ca el. Ceasul de pe perete ticăia de zor, iar zgomotul o enerva pe Aimee. Se ridică nervoasă și ieși val vârtej din cameră. Se duse la parter, unde părinții ei tocmai ajunseseră.
- Mamă, tată, zise ea, trebuie să vorbim. Îl știți pe cel cu care am dansat la bal, nu? Este băiatul vânătorilor, și eu sunt îndrăgostită de el, iar sentimentul este reciproc
- Știam, scumpo, zise mama fetei. Știam chiar din noaptea în care ați dansat, că se va întâmpla ceva de genul acesta. Dar trebuie să te desparți de el. Astăzi a încercat să ne omoare. O metodă nouă. Așa va fi mereu, dar până când? Dacă această nouă metodă ne poate omorâ?
- Și atunci? Trebuie să îl omor? Dacă aș face asta, atunci familia lui va dori răzbunare!
- Omoară-l! Nu-ți face griji de familia lui. Ne vom muta de aici, dacă este necesar, dar nu va avea nimeni curaj după asta să se apropie de noi.
Aimee începu să plângă, lăsând lacrimile să îi învăluie fața. Fugi de sub ochii părinților ei și se aruncă pe pat, când ajunse în cameră ei. Nu îl putea omorâ. Era Kay! Era iubirea vieții ei, era cavalerul ei pe cal alb. Dar într-o zi, el tot va muri. Nu fac decât să scurtez această dată. Dar știa prea bine că nu avea curaj să îl omoare. Îl iubea prea mult. Dar părinții mei... Nu vreau să-i pierd, nici măcar pentru el... cel puțin așa cred. Se hotărâ să plece spre castelul lui. Fugi din copac în copac, apoi sări în balconul prințului. La el în cameră era tatăl lui, așa că fata îi auzea vorbind.
- Trebuie să o omor pe Aimee? se auzi glasul scandalizat al lui Kay.
- Da, spuse tatăl lui și ieși pe ușă.
Roșcata intră în cameră și îl privi pe prințul ei. Acesta o privea necruțător. Nu îi cunoscuse această privire, pe care o păstra doar pentru vampirii pe care îi ura. L-a privit atent, analizându-l.
- Deci acesta este sfârșitul? întrebă Aimee, tristețea simțindu-i-se în glas.
- Sfârșitul tău, iubito, îi răspunse Kay, tremurând, știind și el că nu avea destul curaj pentru a o omorâ.
- AÈ™ vrea eu! Te iubesc.
Spunând astea se năpusti asupra gâtului prințului, i-a inspirat mirosul plăcut al sângelui care îi curgea în vene, apoi a mușcat. Kay a scos un țipăt de durere, apoi a tăcut brusc și a căzut. Pentru moment, doar îl paralizase. Vampirul mai mușcă odată și îi văzu ochii dându-i-se peste cap. Aimee îi luase tot sângele care îl ținea în viață.
- Iartă-mă! A fost tot ce a mai spus.
Se terminase: vampirii au rămas cu vampirii și muritorii cu muritorii. Deși o fată vampir nu a uitat niciodată muritorii. Nu și-a uitat prințul niciodată.
Un fulger se auzi în noapte. Nu știa ce a trezit-o din somn, dar știa că nu mai putea adormi. Pășea cu grijă pe coridoarele lungi din marmură neagră ale castelului. Pielea albă era foarte evidentă în contrast cu negrul care domnea în jurul ei. Părul ei roșcat și lung, ca sângele învechit îi flutura în urmă, în lipsa oricărei adieri de vânt. Era destul de frig, dar fata se obișnuise și nici măcar nu simțea, corpul fiindu-i și el rece. A mers până în sala de bal, unde s-a așezat pe podea și a închis ochii. Își aducea aminte de băiatul regelui, un vânător de vampiri, care venise la castel pentru a strânge informații despre ea și familia ei. Fata se îndrăgostise de el, aproape că nu îi mai păsa de originile lui, dar sângele prințului îi lăsa gura apă. Dansul lor fusese privit de toți vampirii care fuseseră la petrecere. Toți îi admiraseră, chiar dacă legătura aceea aproape insesizabilă care se formase între ei nu era una normală și nici bună. Un vampir și un muritor nu puteau fi împreună. Vampirii trăiesc din sânge, nu ar fi putut să stea pe lângă un muritor fără să îi bea esența vieții. Dar eu pot! gândea ea. Sunt sigură că pot. Ea se putea controla, și le-o demonstrase tuturor, dar familia ei nici nu voia să audă. Tatăl ei deja voia să o căsătorească cu un vampir din alte ținuturi. Știa că în fața tatălui ei nu avea câștig de cauză niciodată. Oftă, apoi se ridică de pe marmură și ieși pe balconul uriaș. Privi în noapte. Îl văzu pe prințul ei, deși castelul lui nu era așa aproape, la el în cameră, stând întins pe pat, dar cu ochii deschiși. Avea o vedere fenomenală. De fapt, era mai bună decât orice alt vampir. Se ridică pe marginea din piatră a balconului și sări în copacul din fața castelului. Continuă să sară din copac în copac, cu viteza fulgerului, ajungând într-un final în camera prințului. Când acesta o văzu, tresări. Se ridică de pe pat și se apropie de ea și îi puse o mână caldă, pe fața rece. Fata tremură. Nu era obișnuită cu căldură și acest lucru o speria. Băiatul își apropie fața de a ei și își lipi buzele de ale ei. Aceasta îl îndepărtă cu blândețe și prințul înțelese. Nu ar fi putut să se controleze dacă ar fi continuat.
- Mi-a fost dor de tine, Aimee, zise el.
Aimee zâmbi. Îi plăcea să creadă că măcar cuiva îi păsa de ea.
- Și mie de tine, Kay, zise ea.
Kay o luă în brațe, tremurând din cauza frigului ce îl emana Aimee. O sărută pe frunte, apoi își coborâ buzele până la ale ei și o sărută blând, introducându-și limba în gura ei. Respirația roșcatei îl amețea, făcându-l să și-o dorească cu mai multă ardoare. Kay își plimba o mână pe coapsa fetei, în timp cealaltă era pe talia ei subțire. Aimee avea mâinile după gâtul lui. Roșcata se lipi de el și reuși să îl dărâme pe pat. Aceștia rupseră sărutul și chicotiră. Fata era acum deasupra băiatului, privindu-l cu niște ochi pofticioși. Un glas feminin se auzi dincolo de ușă:
- Scumpule, sunt eu, mama, aș putea intra o clipă?
Cei doi au încremenit. Aimee îl sărută rapid pe Kay și îi spuse în grabă locul și ora la care să se vadă dimineața, apoi fugi de pe balcon prin copaci până la castelul ei. Ajunse de unde plecase, din sala de bal. Dar acum era mult mai fericită. Își atinse cu un deget lung buzele. Erau calde. Zâmbi, fiind fericită că prințul ei îi lăsase ceva în urmă. Restul corpului îi era rece, dar nu rece ca deobicei. Era rece într-un mod cald. Plecă din sală și urcă scările din piatră până la camera ei. Intră și se trânti pe pat. Se uită la reflexia ei în oglinda de deasupra patului. Ochii roșii îi străluceau și era ca și cum un foc ar sălăjui în ei. Inima îi bătea cu putere, deși nu bătea ca o inimă de om. Era ca și cum mii de pietricele se loveau de asfalt. Ușa de la camera ei se deschise și intră una dintre slujnice. Nu-și dăduse seama că era deja dimineață.
- Cu ce doriți să vă îmbrăcați astăzi, prințesă? întrebă slujnica făcând o plecăciune.
- Cu rochia roșie, primită de la mătușa mea, a răspuns Aimee plictisită.
Slujnica îi aduse rochia și i-o lăsă pe pat, ieșind apoi din încăpere. Aceasta o ridică și și-o puse peste corpul ca de piatră, mătasea mângâind-o. Își luă în picioare o pereche de pantofi din satin, cu toc. Coborâ spre sala unde lua masa deobicei cu părinții ei, gândindu-se la prințul ei. Când ajunse acolo părinții ei erau deja la masă, așa că fata se așeză și ea. În fața ei nu era decât un pahar cu lichid roșu și dens, ce părea a fi sânge. Îl privi cu niște ochi ce te băgau în sperieți, apoi îl luă și îl dădu pe gât în două secunde. Părinții ei o priveau amuzați, dar nu ziceau nimic. Erau obișnuiți cu purtarea fiicei lor, dar în plus nici nu erau prea vorbăreți.
- Pari grăbită în dimineața aceasta, spuse tatăl ei senin.
- Vreau să ies afară. Este o dimineață așa de frumoasă, îi răspunse Aimee zâmbind.
Mama ei chicoti. Afară nu era ceea ce oameni numesc â€o dimineață frumoasăâ€. Era chiar mohorât, iar ceaÈ›a te împiedica să vezi la mai mult de cincizeci de metri distanță. Dar vampirilor le plăcea: era frig. Fata se ridică de la masă, apoi părăsi castelul. Luă o gură mare de aer, apoi porni sprintenă spre locul de întâlnire. Merse liniÈ™tită până ajunse la o fântână veche. Se aÈ™eză pe marginea ei È™i se puse pe aÈ™teptat. ÃŽÈ™i băgă mâna în apa rece ca gheaÈ›a, care poposea de secole în fântâna care nu mai funcÈ›iona de mult. Se întreba când avea să vină Kay. DeÈ™i nu îl mai văzuse decât de câteva ore, îi era dor el. Știa că iubirea dintre ei nu era un lucru prea bun, dar se săturase să respecte regulile impuse de părinÈ›ii ei. O siluetă blurată venea din ceață, iar peste puÈ›in timp, Aimee își dădu seama că este Kay. Aceasta se ridică în picioare, iar el o prinse de mâini È™i o sărută.
- Iarta-mă că am întârziat, zise el, zâmbind. Părinții mei erau puțin suspicioși.
- Părinții mei îmi dau libertate totală. Asta pentru că nimic nu mă poate răni, spuse roșcata scoțând limba.
- Miturile despre vampiri... sunt adevărate? Adică chestiile cu dormitul în sicrie, usturoiul, țărușul...
- Depinde ce înțelegi prin adevărat. Nu toate sunt adevărate. Nu dormim în sicrie, usturoiul nu ne rănește, iar țărușul poate fi înfipt și de o mie de ori în inima noastră, a vampirilor, căci nu simțim decât un gâdilat. Mie îmi place să mi se înfigă un țăruș în inimă.
- Ești ciudată. Nici măcar vânătorii de vampiri nu vă pot omorâ?
- Dacă vânătorii de vampiri ar fi putut să ne omoare, eu și familia mea am fi avut morminte în cimitir. Familia ta a încercat să ne omoare de trei secole. Mă vezi moartă?
- Nu! Râse. Și nici nu vreau. Te iubesc.
Aimee rămase împietrită în loc și șocată, privindu-l pe Kay. Și ea îl iubea, dar n-ar fi avut curaj să îi spună. Se relaxă, iar fața i se destinse într-un zâmbet.
- Și eu te iubesc, zise și apoi îl îmbrățișă.
Nu știau ce să zică, erau doi străini, se cunoscuseră doar de o zi și câteva ore, dar deja știau că se iubesc. Iubirea se naște din ură, iubirea este pură și nu îi poți porunci iubirii când să apară. Dar iubirea lor nu era posibilă. Știau amândoi asta, nu vor putea niciodată să aibă o relație normală. Nu vor putea niciodată să le spună părinților lor ce este între ei și cu singuranță nu vor duce foarte departe relația. Acest lucru îl știau amândoi, ca să fie împreună mereu, trebuia ca Aimee să îl transforme pe Kay într-un vampir, dar roșcata nici n-ar fi vrut să audă. Nu voia să îi termine viața nimănui, indiferent pentru ce motiv. Cât despre Kay, el nu ar fi vrut să fie vampir. El disprețuia vampiri și voia să îi vadă suferind. Sau cel puțin așa era înainte să o cunoască pe Aimee. Acum, ura și disprețuia vampirii, dar cu excepția fetei pe care o iubea.
- Cred că ar trebui să plec, zise roșcata abia șoptit și se ridică.
- Stai! Nu vrei să-mi cunoști părinții? întrebă Kay, dar nesiguranța i se citea în glas.
Aimee îl privi șocată și clătină din cap. Îl sărută și plecă. Dacă ar fi ajuns aproape de familia șatenului ar fi fost în stare să îi omoare. Nu voia ca Kay să fie de fața dacă ar fi făcut vreodată așa ceva. Voia să îi omoare, pentru că familia lui încercase să îi cotropească familia ei și chiar pe ea. Dar ea a făcut greșeala să se îndrăgostească de cel care trebuia să încerce să o omoare. Ajunse acasă și intră pe ușa din metal. Părinții ei o priveau absenți.
- Hai la vână toare, spuse dintr-odată tatăl ei, dar roșcata știa foarte bine că nu la asta se gândea.
- Am mers aseară, nu mi-e foame, deci nu vin, zise Aimee.
Cei doi dădură din cap și fugiră pe ușă. Fata oftă, apoi urcă scările spre camera ei și, ajunsă acolo, se așeză pe pat, turcește. Închise ochii și se gândi intens la Kay. Nu înțelegea cum putuse să se îndrăgostească de el. Dacă părinții ei ar fi aflat ar fi clacat nervos. Dar nu putea să nu le zică, ar fi însemnat să trăiască în minciună. Se hotărâ ca atunci când ei vor ajunge acasă, le va spune totul. În plus, dacă trebuia să-l părăsească, nu era singurul băiat din lume. Dar nici unul nu va fi ca el. Ceasul de pe perete ticăia de zor, iar zgomotul o enerva pe Aimee. Se ridică nervoasă și ieși val vârtej din cameră. Se duse la parter, unde părinții ei tocmai ajunseseră.
- Mamă, tată, zise ea, trebuie să vorbim. Îl știți pe cel cu care am dansat la bal, nu? Este băiatul vânătorilor, și eu sunt îndrăgostită de el, iar sentimentul este reciproc
- Știam, scumpo, zise mama fetei. Știam chiar din noaptea în care ați dansat, că se va întâmpla ceva de genul acesta. Dar trebuie să te desparți de el. Astăzi a încercat să ne omoare. O metodă nouă. Așa va fi mereu, dar până când? Dacă această nouă metodă ne poate omorâ?
- Și atunci? Trebuie să îl omor? Dacă aș face asta, atunci familia lui va dori răzbunare!
- Omoară-l! Nu-ți face griji de familia lui. Ne vom muta de aici, dacă este necesar, dar nu va avea nimeni curaj după asta să se apropie de noi.
Aimee începu să plângă, lăsând lacrimile să îi învăluie fața. Fugi de sub ochii părinților ei și se aruncă pe pat, când ajunse în cameră ei. Nu îl putea omorâ. Era Kay! Era iubirea vieții ei, era cavalerul ei pe cal alb. Dar într-o zi, el tot va muri. Nu fac decât să scurtez această dată. Dar știa prea bine că nu avea curaj să îl omoare. Îl iubea prea mult. Dar părinții mei... Nu vreau să-i pierd, nici măcar pentru el... cel puțin așa cred. Se hotărâ să plece spre castelul lui. Fugi din copac în copac, apoi sări în balconul prințului. La el în cameră era tatăl lui, așa că fata îi auzea vorbind.
- Trebuie să o omor pe Aimee? se auzi glasul scandalizat al lui Kay.
- Da, spuse tatăl lui și ieși pe ușă.
Roșcata intră în cameră și îl privi pe prințul ei. Acesta o privea necruțător. Nu îi cunoscuse această privire, pe care o păstra doar pentru vampirii pe care îi ura. L-a privit atent, analizându-l.
- Deci acesta este sfârșitul? întrebă Aimee, tristețea simțindu-i-se în glas.
- Sfârșitul tău, iubito, îi răspunse Kay, tremurând, știind și el că nu avea destul curaj pentru a o omorâ.
- AÈ™ vrea eu! Te iubesc.
Spunând astea se năpusti asupra gâtului prințului, i-a inspirat mirosul plăcut al sângelui care îi curgea în vene, apoi a mușcat. Kay a scos un țipăt de durere, apoi a tăcut brusc și a căzut. Pentru moment, doar îl paralizase. Vampirul mai mușcă odată și îi văzu ochii dându-i-se peste cap. Aimee îi luase tot sângele care îl ținea în viață.
- Iartă-mă! A fost tot ce a mai spus.
Se terminase: vampirii au rămas cu vampirii și muritorii cu muritorii. Deși o fată vampir nu a uitat niciodată muritorii. Nu și-a uitat prințul niciodată.
Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.
iata
portile luminii.