[Terminat] The Way We Are [yaoi]

[myuu]

Huh scuze de intarziere si multumim mult de commuri si pentru ca cititi

Capitolul 6

Deschid ochii lenes, clipind de cateva ori pentru a-mi alunga somnul. E deja dimineata? Cat am dormit? Imi cufund din nou capul in perna simtind o durere ingrozitoare de cap. Nu o sa mai beau niciodata atat de mult. Nu stiu cum de m-am lasat convins de Yu sa intru in jocul lui stupid, doar am stiut ca se va sfarsi asa.
In cele din urma, dau la o parte cearceaful cu care eram acoperit, insa cand vreau sa ma ridic din pat, o durere sadica imi traverseaza corpul, iar eu cad inapoi pe suprafata moale. Abia atunci realizez ca sunt complet dezbracat si nu-mi aduc aminte cand si cum mi-am scos hainele. Si cel mai important: ce naiba am facut seara trecuta? Ma enerveaza golul asta, nu reusesc sa imi amintesc absolut nimic si acest lucru ma ingrozeste cel mai mult. Yu a fost cu mine, el trebuie sa stie ce s-a intamplat, asta daca nu cumva nu vrea sa-mi spuna fiindca...ah, la ce ma gandesc? Dar de ce naiba ma doare corpul in halul asta, si mai ales in partea de jos?
Incerc din nou sa ma ridic, sprijinindu-ma cu ambele coate pentru a ma scula din pat. Senzatia ca ceva ma despica in doua isi face iar aparitia si inchid ochii incordandu-mi maxilarul de durere. Fir-ar! Azi mai trebuie sa sustin si un concert. Voi avea noroc daca voi putea sa cant, pentru ca la miscarea pe scena deja renunt. M-as bucura daca m-ar lasa sa cant dintr-un pat, desi stiu ca e imposibil.
Satul sa-mi plang de mila, imi caut niste haine in sifonier apoi cobor la masa sperand sa-l gasesc acolo pe Yu. Cand ajung la cea rezervata noua, ii vad doar pe Shin si Romeo, ceilalti probabil inca dorm.
- ’Neata, spun eu cu o voce somnoroasa si lipsita de orice fel de expresie. Yu unde e? Am adaugat desi nu-mi place sa intreb de el, pentru ca defapt nu-mi pasa ce face. Acum insa chiar vreau sa stiu ce naiba s-a intamplat aseara dupa ce am pierdut sirul ratiunii.
- Tocmai am vorbit cu el la telefon. S-a trezit si a spus ca va cobori si el la masa imediat.
Ma asez incet langa Romeo, avad grija ca nu cumva durerea asta imposibila sa se amplifice, si comand o cafea pentru a ma trezi, chiar am nevoie de una. Odata ce-mi soseste comanda, il vad si pe Yu aparand cu o fata care-mi spune ca nu prea a dormit noaptea trecuta. Ii arunc o privire nervoasa, iar el zambeste sarcastic, desi, in grimasa aia, pot citi putina teama. Teama...Yu? Cuvintele astea pur si simplu nu merg impreuna.
- Yu, vino, trebuie sa vorbim. Ii spun indiferent si il vad pe Kiro cum se abtine sa rada.
Dupa ce ajungem pe hol, intr-un loc ceva mai retras, ma intorc catre el si incep sa tip:
- Poti sa-mi explici ce dracu’ s-a intamplat aseara? De ce nu-mi aduc aminte nimic, de ce ma doare in halul asta corpul?
Cum termin de vorbit, il si vad cum incepe sa rada incontrolabil, iar eu simt cum mor de nervi. Daca as avea acum un cutit, sau orice cu care sa-l pot lovi, nu as ezita.
- Stai putin, cap de papadie, cu ce sunt eu vinovat ca te-ai imbatat si nu-ti aduci aminte ce-ai facut? Nu-s ma-ta ca sa te dadacesc. Spune el, apoi rade din nou, iar eu nu vad ce e asa amuzant, dar la ce ma pot astepta din partea unuia ca el? Apoi continua cu un zambet fortat: Si, apropo, am castigat pariul. Esti chiar mai putin rezistent decat credeam.
- Yu, ori imi spui TOT ce sti, ori...
- Iar ma ameninti? Imi spune razand, iar eu deja simt ca nu mai am mult pana sa-l pleznesc. Ia zi, ce-mi faci?
- O sa...o sa cant fals pana imi spui, ii raspund eu nu prea sigur pe mine.
- Da-i drumul, eu ma duc dupa paparazzi.
- Daca insisti...Ii spun, dregandu-mi glasul si cautand in minte niste versuri pe care sa-mi pot pune planul in aplicare, insa imi vine o alta idee pe parcurs: „Nooon, rien du rieen! Noon, Je ne regrette rien, oui, je ne regrette riiieen, riieeen...*”
- O mai taci, tu si franceza ta! Habar nu ai s-o vorbesti ca lumea si te dai in spectacol.
- Stiu franceza mult mai bine decat sti tu engleza. Qu' est-ce que les mort de ta mère veux tu?* Ii spun eu mandru ca pot sa-i inchid gura, dar Yu nu pare deloc deranjat ceea ce ma enerveaza si mai mult.
Se apropie de mine pana cand corpurile noastre sunt lipite si ma apuca de gulerul tricoului. Eu imi pastrez aceeasi privire rece care parca intreaba „Ce, n-ai tupeu sa dai in mine?”. Il vad cum isi apropie capul de al meu si ma pregatesc sa ma smucesc din bratele lui in caz ca vrea sa incerce ceva. In loc de asta, imi sopteste cat mai aproape de ureche: „Apropo, seara trecuta a fost cea mai buna din ultimele luni”, apoi pleca fara niciun cuvant in plus.
Yu si nonsensurile lui... Decid insa sa nu-l bag in seama, mai aveam doar doua ore pana la concert, asa ca imi termin cafeaua apoi ma duc sa ma imbrac cu niste haine ceva mai...bizare? Ce imi place cuvantul si suna atat de bine in engleza, desi nici in germana nu e mare diferenta... Ajungand in camera, imi aleg o pereche de pantaloni violet, la care atasez una dintre curelele cu numele meu, cea neagra. Pe deasupra imi iau o camasa simpla si ea tot neagra pe care o las deschisa la ultimii doi nasturi. O cravata alba completeaza tinuta, dupa care sunt gata sa-mi aranjez parul, ceea ce totusi nu-mi ia prea mult. Imi dau cu putin parfum din sticluta mea de Dior Homme si il aud pe Romeo cum bate la usa spunand ca e timpul sa plecam.
Ajungem la arena unde trebuie sa cantam, in timp record, ceea ce ma mira la cat de aglomerat e orasul, mai ales in week-end. Cand urcam pe scena, publicul se pierde intr-un ropot de aplauze si tipete extaziate cu care deja m-am obisnuit. In momentul in care incep sa cant prima melodie, strigatele se mai calmeaza, dar nu inceteaza definitiv, iar, din cand in cand, mai prind din public vocile unor fane cantandu-ne versurile. Dupa cateva cantece, ajung la „Deeper and deeper”, unul dintre preferatele mele, desi sunt multe in aceeasi categorie. Inca de la inceputul melodiei ma apropii de Yu, gandindu-ma sa-l tachinez putin pentru modul in care s-a comportat de dimineata.
„Why - why should we go deeper into this
I don't know
Try - I'm trying to find what's in your secrets
I don't know
Time - the minutes are counted between us”
Nu stiu de ce, versurile astea au ajuns sa se potriveasca mai mult decat niciodata pentru felul in care ma simt in momentul asta, dar nu vreau sa meditez prea mult pe tema asta, asa ca ma apropii de Yu, in timp ce dansez pe ritmul melodiei. Imi asez una din maini pe umarul sau, apoi il ocolesc prin spate, revenind langa el, pe cealalta parte. In momentul in care chitaristul trupei nu mai trebuie sa cante, ma prinde neasteptat de cravata subtire si ma trage mai aproape. In acel moment, in minte imi apare o imagine in care Yu se afla desupra mea si ii pot vedea trupul gol si buzele care se indreapta catre ale mele. Suvitele negre de par ii atarna in timp ce imi cuprinde umerii. Pentru o secunda nu pot sa aud decat vocea mea stinsa soptind numele lui. Cand in sfarsit revin la realitate, ma lovesc de privirea ingrijorata a lui Yu care imi sopteste „Can't obscure desire/ 'Cause you learn as it grows”. Ma intorc cu fata la multime cantand acele versuri si terminand intr-un final melodia.
Dupa ce se incheie concertul, cad din nou pe ganduri, de data asta insa, mult mai confuz ca prima oara. Ceea ce am vazut...ce sunt imaginile alea? Vise, imaginatia mea bolnava (de-a dreptul nebuna, daca ajung sa vad asa ceva), amintiri...? Nu, nu pot fi amintiri, e exclus. Si totusi, ce a spus Yu azi de dimineata cu „seara trecuta a fost cea mai buna din ultimele luni” ? Probabil incerca sa ma tachineze doar, asa cum am facut si eu pe scena si mi-am uitat versurile, cat de patetic.
Cat timp mergem cu masina inapoi la hotel, Shin deschide o cutie de bomboane cu coniac si, pentru prima data in viata, nu ma tenteaza deloc. Cum ma asteptam, exact atunci cand nu am chef de ceva, il si vad pe Yu cu cutia de ciocolata in fata mea:
- Bomboana? Intreaba zdranganind un pic cutia in directia mea.
- Nu, mersi, mi se face greata cand le vad in mana ta. Spun eu, desi era doar un pretext. Yu ia o bomboana, o dezveleste de ambalajul auriu, pe care-l arunca pe undeva prin jur, apoi adauga:
- Poate ca asa o s-o vrei, imi spune in timp ce o prinde intre dintii din fata si se apropie de mine. Cum imi dau seama ce are de gand, il imping cat pot de mult, dar nu are niciun efect asupra lui. Mainile imi sunt prinse de ale lui, iar buzele ni se contopesc intr-un sarut, al catelea saptamana asta? Gustul dulce de ciocolata se combina cu cel al coniacului, cat timp limba lui Yu se afla inauntrul gurii mele, cercetand frenetic fiecare particica libera. Cand rupe sarutul, se intoarce pe locul sau cu un zambet satisfacut, iar eu inghit bomboana si tocmai atunci imi vine o idee:
-Vreau sa-mi iau revansa, spun hotarat, privindu-l fix in ochi. Si nu, nu e o gluma, am de gand sa-l provoc sa bea din nou cu mine, dar nu pentru a-mi lua revansa, ci vreau sa-l pacalesc cumva, iar eu sa nu beau. Apoi ma voi preface beat, iar el va face acelasi lucru ca si data trecuta si asa o sa aflu care e acel „mare secret”.
- Cred ca glumesti. Tu realizezi ca oricat ai incerca, nu vei reusi niciodata sa ma iei la capitolul asta? Da’ mie imi convine, atata timp cat vad ca iti place sa nu-ti aduci aminte ce faci. Dar nu in seara asta. Stii ca trebuie sa ajungem la o petrecere, nu poti sa te dai in spectacol pe acolo.
- De ce nu? Nu vor fi paparazzi. Hm...Yu se teme ca pierde, inteleg. Uite, daca vrei, poti bea suc de portocale si pierzi cand nu te mai poti abtine sa mergi la baie, e bine?
- Asculta aici, papadie dezumflta, pot sa te bat la „jocul” asta oricand vrei tu. Deci, s-a facut, diseara, pregateste-te sa te faci de ras.

___________________________
Qu' est-ce que les mort de ta mère veux tu?*(fr.) - Ce mortii matii vrei?