Iluzii [+16 / +18]

[Teh]

Am venit cu un micuţ extra. Vreţi să aflaţi câteva lucruri despre Dave? Dacă da, aflaţi în acest capitol :]]
@ Wildrose -- mă bucur că îţi place şi merci că citeşti. Kate o să îşi primească curând pedeapsa, vei vedea D:
@ Kagome -- o să afli ce părere au ceilalţi despre mila faţă de kate, tot curând =]] nu dezvălui nimic. merci de părere, comentariu şi că citeşti.
@ Kripterya -- mă bucur că îţi place cuplul Josh Caro =]] iniţial am vrut să fac un extra cu ei, dar am zis să las pe mai târziu. Ştiu eu de ce :]]. Merci că ai trecut pe aici.

Lectură plăcută D:



[center]Capitol Extra –David Capet[/center]


- Aruncă-mi şi mie chitara aia.
- Sure.
Am zâmbit vioi înmânându-i lui Christian chitara. El a apucat-o, începând să cânte câteva note. Nu sunau prea bine. Am oftat şi am mers lângă el, arătându-i cum ar trebui să scoată acele sunete. M-a aprobat din cap iar eu l-am lăsat singur. Era deja seară, şi mă gândeam că ar trebui să merg spre casă. Am mers către vestiar şi mi-am luat rucsacul, mi-am pus chitara în husă şi m-am decis să plec. Nu înainte să îmi verific telefonul. Trei apeluri de la mama. Am sunat înapoi.
- Unde umbli Dave?
Iar uitase. Cât egoism; aş fi vrut să îşi amintească măcar odată că în zilele de marţi merg la clubul de muzică.
- La club mamă, e marţi azi.
Åži-a cerut scuze rapid.
- Îmi pare rău.. Doar că am avut o zi grea. Alex încă nu a venit de la serviciu şi mă plictiseam. Aaa, se pare că tocmai a sosit. Vi acasă, puiule?
Am chicotit.
- AÅŸa cred.
Nu mi-a răspuns, înţelegându-mi afirmaţia. Dacă mă întâlneam cu vreun amic pe drum, sigur nu ajungeam prea devreme acasă.
- Da Alex, vorbesc cu Dave. Ok, eu închid. O să îţi las cina în bucătărie dacă nu apari. Te pup, ai grijă de tine.
Mamele, atât de grijuli.
- Sigur mamă. Salută-l pe tata. Pa.
Am închis, fără să mai zic altceva şi am ieşit afară. Noaptea era luminată doar de becurile artificiale, am privit cerul. Era plin de stele, atât de fain. Doar una dintre cele mai mari pasiuni ale mele era privitul stelelor. Poate urma să fiu astronaut. Un astronaut – muzician; nu cred că a avut lumea aşa ceva. Am râs în sinea mea gândind că sunt chiar „ unic ” . Vroiam să pot să am şi eu carnetul de şoferie odată; era stresant să merg pe jos şi cu taxi-ul. Aceşti cinsprezece ani mă urmau peste tot. Parcă aveam ştampilă, sau o legitimaţie pe care scria : Sunt un puşti. Încă mă joc cu maşinuţele. Sau ceva asemănător. Am fost trezit din visare de Julie. Telefonul îmi suna în prostie, aşa că am răspuns. Fata asta nu îmi dădea pace.
- Da scumpete?
Era foarte entuziasmată că îi răspunsesem. Sincer, nu o înţelegeam prea tare. Era mai mare ca mine cu trei ani, şi totuşi umbla după mine ca o căţeluşă în călduri; deşi nu asta era părerea mea despre fete. În general.
- Ce faci David? Vreau să te văd! Neapărat! Am nevoie să îţi aud cântecele, şi să te ating. Nu ne-am mai văzut de mult. Ce ai făcut? Putem să ne vedem?
Mă suna de fiecare dată când avea vreo problemă , sau când se certa cu vreun iubit; sau eu ştiu? Când îşi rupea o unghie? Nu am dat prea multă importanţă ; chiar nu aveam chef de mofturile ei în această seară.
- Îmi pare rău păpuşă dar nu-s liber în seara asta.
Am auzit –o oftând dezamăgită şi aproape că mi-a oferit satisfacţie. În fond, mă săturasem să fie interesată de mine doar când nu are altceva mai bun de făcut. Nu eram o jucărie. ( deşi era plăcut să consolezi fete ) .
- Am sunat prea târziu?
- Cam aşa. Am răspuns scurt şi inocent, ştiu că a perceput mesajul . M-a salutat , încă dezamăgită şi eu am închis telefonul.
„ Ce stres ” .

- David! David!
Vocea auzită era foarte cunoscută, m-am întors indiferent. Ţineam încă husa şi chitara la spate. Nu plecam mai nicăieri fără chitară.
- Bună Mimi.
Am afişat un zâmbet sincer şi fericit pentru că o vedeam; aceasta a făcut la fel deşi semnificaţia buzelor sale conturate în zâmbet nu era aceaşi ca şi a gestului meu. Şi pentru asta, îmi părea rău.
- Unde mergi? Am întrebat-o după câteva secunde când mergeam unul lângă altul.
- Acasă. Cred. Tu?
- Te duc pe tine acasă.
M-a privit blând şi a trebuit să întorc privirea; mă înnebunea. Am văzut pe faţa ei ceva mai mult decât ce era acolo de obicei. Tristeţe.
- S-a întâmplat ceva?
Era normal să fiu îngrijorat pentru Mimi; nu vroiam să existe vreun pic de tristeţe pe chipul ei... Nu merita aşa ceva; sau nu merita în ochii mei. Nu ştiam asta , şi nici nu găseam un răspuns. Având în vedere că o plăceam atât de tare, ar fi fost mai bine să rămână un mister.
Ne-am aşezat pe o bancă într-un parc, şi aceasta a început să îmi povestească.
- Ştii.. Iar m-am certat cu fratele meu. Nu îmi place că trebuie să mă întorc iar acasă; am fost la tata pentru azi, dar a trebuit să plec... A apărut soţia lui de la serviciu şi nu mai puteam suporta să văd cum mă tratează în lipsa tatei. Ieri fratele meu iar m-a agresat, şi îţi jur.. M-am săturat. I-am zis că o să plec de acasă, dar nu ştiu ce să mai fac. La tata nu sunt binevenită.
La dracu. Mă săturasem de cretinu’ ăla de frate pe care îl avea . Nu îl prinsesem eu până acum, şi nu făcusem nimic împotriva lui pentru că Mimi m-a făcut să promit asta. Pe mine, dar pe amicii mei nu.
O bătea de fiecare dată când avea ocazia, profita de faptul că mama lor murise şi ştiam că e mai mult decât „ bătaie ” , ştiam că o agresează şi altfel deşi ea nu îmi spunea.
- Mimi, de ce nu vi la mine?
Ştiu că pare copilăresc să întrebi pe cineva aşa ceva, dar ştiu că dacă i-aş explica mamei cum stă treaba ar fi fericită să accepte. Totul pentru o cauză nobilă. Şi aşa aş vedea-o-n fiecare zi..
- Nu pot. Mulţumesc pentru grijă, dar... Ştii bine că nu pot.
Din păcate ştia şi ea cât de îndrăgostit eram de aceasta. Am regretat într-un fel că îi mărturisisem sentimentele mele .Dar nu aveam ce să fac; faptul era consumat.
Am scos chitara şi am început să cânt , aceasta m-a ascultat. Cu fiecare deget aruncat pe corzi simţeam şi mai tare tristeţea ei. Fiecare notă scoasă, fiecare sunet pe care buzele mele îl rosteau se dădeau şi mai aproape de sentimentele ei... Amestecându-mi ura pentru fratele său, iubirea pentru ea... Şi regretul că le simţeam doar eu.
Când am încetat să cânt, începuse să plângă. Am luat-o în braţe şi am stat aşa preţ de mai multe minute. Nu avea rost să îi cer să nu mai plângă, nu avea rost să îi spun „ o să treacă ” , sau „ te înţeleg ”. O simplă atingere poate însemna mai mult decât un milion de cuvinte.
- Îmi pare rău Dave! A zis într-un final, ştergându-şi lacrimile cu un şerveţel pe care i-l dădusem.
- Mimi....
Am vrut să îi răspund, dar nu m-a lăsat punându-şi un deget în jurul buzelor mele. Mă atingea atât de uşor şi atât de blând.. La naiba, de ce trebuia să fiu îndrăgostit tocmai de ea? Încă o ţineam aproape de mine, pentru a o încălzi şi a-i alina lacrimile.
- Ştiu ce simţi tu pentru mine, îmi pare rău... Că nu pot simţi şi eu acelaşi lucru... Dar nu vreau să profit de fiecare dată de tine. Nu e corect.. Şi totuşi..
Fără să mai spună altceva a început iar să plângă, şi eu am sărutat-o pe frunte. Nu găseam altceva mai bun de făcut. Mă durea şi pe mine, faptul că nu putea fi pentru mine, faptul că avea o viaţă atât de grea şi nu îmi permitea să o protejez. Deşi îmi doream atât , atât de mult.
- Te rog... Nu-mi mai spune niciodată că îţi pare rău...
Erau singurele cuvinte pe care le puteam spune în acel moment. Şi nu trebuia să simtă aşa ceva. Pentru că nu era vina ei, nu era vina mea.. Se întâmplase doar , şi eu eram fericit că era aşa. Gândindu-mă la asta, în această clipă nu putea exista altcineva mai bun pe care să iubesc decât ea. Şi chiar dacă ea nu realiza , se agăţa de fiecare dată de mine. Fuseserăm prieteni buni multă vreme şi eu credeam că stricasem acea relaţie prin confesiunea mea. Dar mi-a mărturisit sincer că nu vrea să mă piardă ca amic, iar eu am continuat să o iubesc într-o tăcere mortuară. Deşi îmi ştia acum secretul, l-am acceptat amândoi...
Am început să apăs iar pe corzile chitării, scozând sunete triste. Aceasta şi-a dat drumul la voce, începând să cânte acea melodie pe care o iubea... Eu am acompaniat-o doar instrumental, fără să scot vreo vorbă. Timp în care a stat lipită de mine, şi plângând mi-a alinat auzul...

- Te duc acasă.
Nu a fost o întrebare, ci doar am anunţat-o. Trecuse aproimativ o oră de când stăteam în parc când aceasta s-a ridicat să plece.
- Nu ştiu dacă..
Am privit acei ochi negri pătrunzători şi m-am răstit.
- Mimi, te duc acasă.
A lăsat capul în jos şi eu mi-am luat instrumentul . Mi-am pus o mână în jurul gâtului său şi am relizat că tremură. Aveam doar un tricou pe mine; şi deşi m-am oferit să i-l dau am decis că nu era prea ok ca eu să merg în pielea goală pe stradă.
Drumul până la ea mi s-a părut scurt, şi cred că şi ei deasemenea.
- De aici, eu am plecat. A vrut să intre în clădire dar eu am prins-o de mână.
Am urcat cu liftul până la etajul cinci, acolo unde stătea. Am ţinut-o încă aproape, având ocazia să îi ating părul castaniu, atât de lung şi drept. Aş fi vrut să iau fiecare şuviţă şi să o sărut. Când am ajuns la etajul acesteia, şi ea a vrut să scape am zis doar că o voi duce până la uşă. Îşi uitase oricum cheia.
I-a deschis un băiat înalt şi ... Verde în cap. Avea o grămadă de piercinguri, printre care în nas , sprnceană şi buză.
- Bună Mimi.
Şi-a trecut limba peste buze şi aceasta a tremurat. Am înţeles că nu e fratesu şi am mârâit.
Din spate am putut zări un întreg grup de băieţi care probabil aveau în cap doar sex şi alte vreo două fete. Era clar că nu le ajungeau. Am simţit dezgust la acest gând. Înţelegeam ce dracu îi făcea fratesu, şi nu era corect.
A apărut într-un final şi un tip ceva mai înalt ca mine, cu părul castaniu şi nişte şuviţe roşcate. Avea ochii la fel de negri ca ai surorii sale.
- Cine eşti tu mă, piciule? A început să râdă văzându-mă. Ce cretin. Deşi acum nu o mai ţineam de mână pe Mimi, am apucat-o din reflex şi m-am întors.
- Plecăm de-aici.
- Dar...
A apucat-o castaniul de lângă mine, vrând să o bage în apartament. I-am trântit un pumn în faţă.
- Uite ce e, retardatule, nu continui că am făcut o promisiune dar nu te apropia de ea, că nu răspund.
L-am auzit înjurându-mă dar am fugit trădând-o după mine şi pe sora lui. Deşi ea protesta, ştiam că pe o parte nu vroia să rămână. Am luat-o în braţe strâns, fără să îi mai dau drumul ( când deja ne aflam departe de blocul în care locuia ) .
- Nu îmi vine să cred ce îţi făcea ; Mimi, trebuie să mă laşi să îl fac să plătească. Măcar să îl denunţi. Nu poţi sta aşa toată viaţa.
Mi-a citit îngrijorarea de pe chip şi a încercat să se desprindă din braţele mele, dar nu i-am dat drumul.
- Nu pot..
Plângea groaznic, şi eu nu puteam să îi şterg lichidul amărui ce curgea pe obraji.
- Atunci mergi şi stai cu tatăl tău, o să am o discuţie cu el.
A vrut să protesteze, dar nu mai avea rost. Eram categoric. Măcar atât puteam face pentru ea. Am sărutat-o pe obraz moment în care a tremurat.
- Nu îţi face griji, rămâne între noi. Şi... Nu o să încerc nimic cu tine, ţi-am dat cuvântul meu deja.
A dat din cap tristă, şi am plecat către locul unde stătea tatăl său.
- Îmi pare foarte rău Dave, că nu pot să îţi împărtăşesc sentimentele. Dar nu am control asupra acestui lucru.... Ştiu cum poţi să te simţi, că m-am îndrăgostit de un băiat pe care tu mi l-ai prezentat .. Şi nu de cel care era lângă mine. Eu...
Vorbele ei erau înde-ajuns pentru mine . Le cunoşteam pe de rost. Plus că... Prima dată când m-a respins am crezut că e din cauza vârstei ; deşi ne despărţea doar un an. Apoi, am ştiut că de fapt era îndrăgostită de Danny. Şi nu am regretat o clipă că s-au cunoscut. Nu puteam face aşa ceva, pentru că astfel i-aş fi renegat fericirea. Şi totuşi, mă simţeam puţin vesel că acela nu simţea nimic pentru ea. Nu ştiu cum aş fi reacţionat să îmi fie furată.
- Şşşş .
Mi-am apăsat buzele pe obrazul ei şi am urcat în apartamentul tatălui său. Ştiam că nu pot fi cu ea; dar vroiam măcar să fac parte din viaţa ei şi să o ajut. Să o ajut să fie mai aproape de mine. O iubeam.