Elite Damon

[shiro]

Sambata dimineata, sau mai bine zis dupa-amiaza, m-am trezit cu o durere de cap ingrozitoare. Si obosita pe deasupra. Mi-a trebuit ceva timp sa imi amintesc ce facusem noaptea trecuta, iar cand am vazut patul gol am ramas putin dezamagita. Imi venea in minte fiecare detaliu al serii trecute. Ironia sortii ma amuza: dupa ce mai aveam un pic si ne distrugeam reciproc, ne-am dat seama ca suntem facuti unul pentru celalalt, propunandu-ne sa schimbam lumea... Ganduri mari pe capul nostru, n-am ce zice! Nu e nimic rau sa-ti doresti sa faci bine, dar abia acum imi dadeam seama ca ne dorim ceva nemaipomenit de greu de realizat. In fine, daca stai sa gasesti fiecarui lucru numai neajunsuri nu ajungi nicaieri. Amintirea momentelor in care ma dezmierda ma facura sa strang cearceaful la piept.
Ii simteam lipsa si cu cat ma gandeam mai mult la asta cu atat senimentul de singuratate lua proportii. Iar ajungeam la adevarul budhist care sustine ca totul este suferinta... Ei bine, dorinta de a-l avea mereu langa mine devenise suferinta. M-am ridicat din pat, iar cu un semn al mainii am indepartat draperiile si am deschis geamul. Afara era soare. am iesit din camera si m-am indreptat spre baie unde m-am spalat pe fata si pe dinti. Apoi m-am dus in sufragerie, unde mama statea comod pe un fotoliu si citea o revista, sorbind dintr-o cescuta cu ceai. Cand m-a vazut a lasat ceasca si revista la o parte si m-a imbratisat. Imediat ma invalui mirosul ei de levantica, pe care il stiam de mica.
Ne uitam una la alta, insa nu spuneam nimic. Stiam ca fiecare din noi are ceva de explicat. Am luat ceasca mamei si am sorbit din ea.
-Incepi tu sau eu?
-Pai... Cred ca e mai bine sa incep eu, draga mea.
Trase aer in piept si astepta sa ma asez si eu pe undeva. M-am pus direct jos, turceste. Asta era pozitia mea preferata, mai ales cand urma sa mi se spuna ceva important. Diferenta de inaltime era cam mate, mama sus eu pe jos, asa ca se aseza si ea jos, in fata mea.
-July, am avut grija ca pana la momentul potrivit sa nu iti dai seama de nimic. Nu eram sigura daca va functiona. Noaptea trecuta ti-am dat de inteles ca intre mine si Silver este mai mult decat o relatie colegiala. Vreau sa te asigur ca de cand nu mai sunt cu tatal tau, nu am mai avut pe nimeni. De fapt, stii ca nu sunt genul acela de femeie care odata ce se vede libera da dintr-o extrema intr-alta. Si daca as fi avut pe cineva, ti-as fi spus. Pe Silver il cunosc de cinci ani. El a tot incercat sa fie cu mine, timp de vreo doi ani pana acum. Nu i-am acceptat niciun avans, pentru ca nu aveam niciun chef sa fac sa se repete istoria. Tu esti la mine de un an si din momentul in care ai venit, ai devenit prioritatea numarul unu pentru mine. Lui nu i-am mai acordat atentie aproape deloc, insa el nu a incetat sa fie aproape de mine si sa ma sustina. Saptamana trecuta, cand am fost plecata am avut timp sa analizez lucrurile si mi-am dat seama ca merita sa imi refac viata. Cu el. Noaptea trecuta am acceptat sa fim impreuna... Mai departe cred ca stii ce s-a intamplat.
-Mama...
-Vreau sa stii ca indiferent ce se va intampla, tu vei ramane cea mai importanta pentru mine. Nu vreau sa intelegi gresit relatia. Eu...
-Mama!
M-am ridicat si am luat-o de gat, spunandu-i:
-Mama, te cunosc de multa vreme si stiu ca ma iubesti. Si eu te iubesc si ar fi o tampenie din partea mea sa ma opun relatiei tale cu Silver. Ba chiar imi pare bine ca ai gasit pe cineva care sa ii tina locul tatei, cu toate ca in inima mea nu-l va inlocui nimeni.
-Stiam eu ca ma vei intelege, draga mea. Te iubesc!
-Si eu te iubesc, mama!
Ne despartiram din imbratisare, apoi pe fata ei se instala un zambet de toata frumusetea. Imi era foarte cunoscut acel tip de zambet. Facea parte din gama celor strengaresti.
-Sii... Ia zi scumpete, cum de te-ai hotarat sa acorzi atentie unui baiat? Hm?
-Pai...
-Nu stiu de la cine mostenesti talentul, dar sa stii ca ai facut o alegere foarte buna. Chiar arata bine tipul. Dar are ceva... Nu stiu ce. E diferit de celelalte persoane. Sau poate doar mi se pare...
Normal ca e diferit de toti ceilalti... Nu mai e nimeni ca el...
-Mama, stii, aproape toate lucrurile din lumea asta pot fi explicate cu un "pentru ca". Dar dragostea nu e asa. Nu-ti pot spune ca m-am indragostit de El... de Stendhal "pentru ca...". Pur si simplu s-a intamplat. Bine, tu ai stat sa gandesti lucrurile si la tine e o chestie demonstrata, dar la mine e vorba despre altceva. Vreau sa stii acelasi lucru: orice va fi intre mine si el, tu ramai cea mai importanta fiinta de pe pamant pentru mine. Te iubesc. Dar trebuie sa fi inceput si eu de undeva, nu?
-Sigur, scumpete. Ai dreptate, nu poti explica de ce te indragostesti. Nu ai un motiv batut in cuie... Inteleg...
-Normal ca intelegi! Doar si tu ai trecut prin astea...
-Da, numai ca eu m-am indragostit prima data la 14 ani, iar tu mai ai un pic si faci 18!
-Eh, hai sa fim realiste. Suntem abia in august. Pana in ianuarie mai e ceva timp, (ceva mai mult).
Conversatia noastra continua in stilul acesta pe tot felul de subiecte, pana mi-am adus aminte ce lucru important am de facut: sa iau legatura cu Ingerii. Cu toti. Dar pana atunci trebuia sa ma consult cu Elite. M-am imbracat in doi timpi si trei miscari, am salutat-o pe mama si am plecat.
Fiind o zi libera, orasul era cam aglomerat. Negasind un loc liber de unde sa dispar, am intrat intr-un parc unde stiam ca exista un labirint format din gard viu. Mi-a fost usor sa ma pird in el, asa ca imediat ce mi-am vazut singura mi-am adunat puterile pentru a ma teleporta la fantana de cristal. Deja ma obisnuisem cu senzatia timpului si spatiului conprimandu-se asupra mea si nu m-am mai mirat din cauza asta. Imediat ce am ajuns acolo m-am transformat in Inger. Asa ma simteam mai sigura pe mine. Si mai putrenica. Oricum, ma aflam te terenul inamicilor, asa ca putam fi atacata in orice moment. Am cercetat imprejurimile cu privirea, insa nu am vazut pe nimeni. Simteam o energie prin apropiere, asa ca am luat-o intr-acolo. Cu cat ma apropiam mai mult, cu atat se faceau auzite niste voci:
-Dar nu inteleg! Stapanul era mereu neiertator cand veneavorba de nesuferitii de Ingeri! Dar acum? Cand i-am propus sa-i atacam a respins din start ideea, apunand ca el are alte planuri.
-Nu stiu, Jedaiy. Eu am observat ca se comporta ciudat de cand a adus-o pe Julya aici...
-Ce tampenie! Eu sa fi fost in locul lui i-as fi pus capat zilelor de mult!
Am ajuns la capatul aleii si am vazut ca dupa coltul acesteia ceia care dialogau erau doi Demoni. Cand m-au vazut au tresarit vizibil si s-au retras catica pasi in spate. Am recunoscut-o imediat pe Kara si am deduc ca celalalt se numeste Jedaiy:
-Asa deci! Mi-ai fi pus capat zilelor, nu?
-Vorbeam de lup... si uite-l!
-Mai vedem noi cine-i lupul.
-Ce-i cu tine pe aici? Ingerii nu indraznesc sa ne calce teritoriul...
-Obisnuieste-te cu ideea ca eu nu sunt un Inger ca toti ceilalti.
Ii citeam ura din priviri, dar aveam de gand sa-l infrunt. Cu orice pret. Stiam ca in caz de vreo lupta puterile mele le depaseau cu mult pe ale celor doi, asa ca nu aveam niciun stres, ci fluturam usor din aripi.
-Kara, unde este Elite?
In locul ei raspunse Jedaiy:
-Nimeni nu vorbeste cu sau despre el folosindu-i numele. Lui i se spune Stapan. El este Stapanul!
-Eu nu sunt "nimeni". Imi pare bine ca va respectati seful, dar pentru cultura ta generala sa stii ca eu am aceleasi atrubutii ca si el. Kara? Raspunde!
-E la castel. Du-te acolo si-l vei gasi.
-Multumesc. Asta vroiam sa aflu.
M-am ridicat in aer, dar mi-am intors imediat privirea spre Jedaiy. Avea ochii rosii . Mi-am dat seama ce intentii are:
-Doar n-ai sa indraznesti sa ma ataci! Stii ca te pot rade de pe fata pamantului intr-o secunda facandu-te o amintire trista...
Apoi am plecat, fara niciun stres. Stiam ca nu va avea curaj sa ma atace. Simtindu-ma libera in aer, am "accelerat"atingand o viteza destul de mare, ce imi dadea fiori. Din pacate zborul nu dura mai mult de doua minute. Ajunsa in apropierea castelului am zburat peste porti, micsorand viteza. Era o constructie extrem de impunatoare si de mare. zburam de colo-colo incercand sa dau de campul sau de energie. Am auzit niste batai de aripi in spatele meu, iar intorcandu-ma am dat de el. Avea ochii cenusii, insa am vazut cum acestia isi schimba imediat culoarea, devenind albastri.
Ma imbratisa strangandu-ma la pieptul sau. Imi mangaie parul si ma saruta pe crestetul capului.
-Ingeras! Mi-a fost dor de tine, puiule!
-Si mie...
Simteam ca nu mai sunt in stare sa leg doua cuvinte, dar mi-am amintit la timp pentru ce venisem acolo:
-Hai jos!
Am aterizat pe sol si mi-am strans aripile pe langa corp.
-Stii, lucrurile au luat o cu totul alta intorsatura decat m-a fi putut astepta... Noaptea trecuta...
-Ingeras, nu spun ca va fi usor, dar eu chiar vreau asta. Nu ma intereseaza ce s-a intamplat in trecut, dar eu vreau sa schimb viitorul. Am analizat lucrurile si mi-am dat seama ca tot continuand razboiul asta nu se ajunge nicaieri. Neamul meu este foarte incapatanat si greu de controlat. Nu neg nici faptul ca suntem rai, pentru ca asta e realitatea. Dar ti-am mai spus odata, si noi suntem capabili de sentimente si avem in dotare destula materie cenusie incat sa fim capabili de a intelege lucrurile vitale coexistentei tuturor.
Dupa ce spuse acestea i se inrosira ochii si se indeparta de mine. Asta era a doua oara cand il vedeam cu ochii rosii. Arata malefic. Avea aripile desfacute, pregatite de zbor, iar mainile si le tinea la tample. Mi-am dat seama ca incearca sa se clmeze.
Cand veni spre mine am vazut ca nu mai are ochii rosii. Ma lua in brate:
-Ingeras, eu sunt Demon. CAteodata ma donima partea malefica si imi este foarte greu sa ma controlez. Mai ales in prezenta ta. Esti atat de firava si atat de delicata... incat imi trezesti instinctele de om. Pe de alta parte esti Inger, iar natura mea ma domina si ma face sa te atac. E... complicat.
-Cum adica instinctele de om?
-Pai... ADN-ul meu nu apartine in totalitate partii demonice. Mama mea era muritoare.
-Aaa... Nu stiam asta.
-Daca stai sa diesci neamul fiecarui Demon in parte, ai foarte putine sanse sa gasesti unul cu sange pur. Aceeasi teorie este valabila si pentru voi.
-De ce cu mine soarte este altfel? Eu nu mostenesc nicio gena de Inger, de la nimeni.
-Nu, dar in momentul in care ti s-au transferat puterile ai devenit unul. Oh... Esti atat de pura si de buna la suflet. Cateodata ma intreb daca e bine ceea ce fac. Mi-e teama sa nu te fac sa suferi.
Cu cat vorbea mai mult cu atat ma inroseam mai tare.
-Ingeras! Ma inebunesti cand te vad rosind! Of... Si nu pot sa fac nimic...!
I-am aruncat o privire dura, apoi am izbucnit amandoi in hohote de ras:
-Ia sa vad eu ce ti se intampla daca iti restrictionez acel lucru... Hm? Dar hai sa trecem la treaba.
-Bun... Cum propui sa actionam? Ma gandeam ca ar fi o idee sa ne strangem fiecare echipa intr-un loc, unde sa vorbim cu ei. Nu va fi tocmai usor, tinand cont de faptul ca trebuie sa ii adunam pe TOTI, dar o putem face. Noi le suntem superiori. Ce zici?
-Genial! Bavo! Uhm... Dar unde?
-Pai... Ce zici de...

Castelul: http://images2.wikia.nocookie.net/devilm...Castle.jpg