Iluzii [+16 / +18]

[Teh]

Bună . Schumacher a venit cu capitolul 17 :]]. Mă bucur că v-a plăcut şi extra-ul. Mi-am dat silinţa. Vor mai apărea într-adevăr şi altele de acel gen; nu ştii niciodată ce personaj vrea să se afirme :]].
@ Fantasy Eyes -- mulţumesc frumos de toată susţinerea arătată ficului până acum, de aprecieri / comentarii şi faptul că citeşti D: .
@Simply Mirage - - mă bucur că tu continui să citeşti; chiar dacă nu laşi comentarii. Înseamnă mult, într-ucât îţi mulţumesc şi ţie pentru tot. Sper să îţi placă în continuare.

Iată şi capitolul 17 [ lol, mi se pare că am rămas în urmă =]] -- dont ask, but we have some more chapters already writen ]


[center]Capitolul 17.[/center]
- Jay....
S-a apropiat şi mai tare de mine, strângându-mă în braţe. Era ud leoarcă, dar nu îmi păsa. Am stat lângă el , ţinându-l la rândul meu strâns.. Nu puteam să înţeleg cum de era atât de distrus, deşi aveam o explicaţie.
Ne aflam în sufragerie. Tocmai „ desfăcusem” canapeaua, aveam de gând să dorm acolo în acea noapte. Era un film interesant la TV şi eu nu aveam în cameră televizor. Dar astfel de detalii puţin mă mai interesau, văzându-l pe Jay lângă mine... Suferind în aşa hal...
Kate. Numai Kate e de vină. Şi mă bucuram, în adâncul meu, că nu fusesem eu cea care îi spusese de cum şi cine era. În fond, nu m-ar fi crezut. Îşi merita pedeapsa! Şi totuşi... nu puteam să nu îl mângâi când îl vedeam distrus. Chiar şi acele câteva lacrimi vărsate când a intrat în casă mă făceau să vreau să o ucid pe Kate. Nu ştiam dacă era la propriu, dar nu suportam. El era Jay, şi nimeni nu avea dreptul să îl facă să sufere. Nimeni.
Şi totuşi.. Nu puteam suporta, nu puteam înghiţi.. Faptul că Jayson plângea pentru Katherine, de ce? De ce ea merita aceste lacrimi? De ce merita ca el să sufere atât pentru ea... Şi eu primeam povara de a vedea prin el, de a înţelege ce simte şi de a muri de gelozie. Pentru că ştiam că pentru mine niciodată nu ar face aşa ceva. Mă simţeam nervoasă pe el, de parcă mi-ar fi înjunghiat , şi mereu rotea cuţitul în rană.... Mai grav era că această rană era interioară, şi nu exterioară.
- La naiba . Nu îmi vine să cred că mi-a făcut aşa ceva. La dracu!!
După câteva momente lungi de linişte, în care tot ceea ce am făcut a fost să stăm îmbrăţişaţi, a vorbit..
- Ştii , Amber? Sunt foarte supărat pe mine, că nu am văzut ce era cu adevărat. Că nu am ascultat ceea ce ziceau ceilalţi ; în fond, toţi aveau dreptate. Şi pe ea... Pentru că mi-a făcut aşa ceva. Şi nu –mi amintesc să fi meritat aşa ceva.
Am oftat, dând la o parte tot egoismul şi nervii de mai devreme. Ştiam că dacă aş fi ţipat la el şi i-aş fi reproşat „ de ce mai plângi acum? ” sau „ fii bărbat, ce... ”. Orice replică de acest gen părea inutilă, aşa că le-am înghiţit şi mi-am trecut o mână prin părul său, mângâindu-l . Apoi am făcut acelaşi lucru şi cu faţa. Mă privea, pierdut într-o agonie pe care nu vroiam să o descopăr. O uram pe Kate, mai mult decât orice altceva. Şi poate şi pe el, puţin... Pentru că avea tupeul să fie îndurerat pentru o scorpie ca ea. Şi iar îmi aminteam, nu avea nicio vină.. Era o „ victimă ” . . . Dar acest Jay nu putea niciodată juca în această ipostază. Şi iar mă bucuram, mă bucuram că venise la mine şi nu la altcineva. Măcar eu eram singura care îi ştia adevărata slăbiciune. M-ar fi durut mai tare să meargă la altcineva.
- Jay, calmează-te. L-am tras şi mai aproape de mine, şi acesta nu s-a împotrivit. Ne-am întins, acesta încă privindu-mă. I-am luat mâinile într-ale mele şi acesta a închis ochii.
- Ştii, doar din anumite greşeli învăţăm adevăratul esenţial... Aşa a fost să se întâmple, şi în cele din urmă ... Trebuie să te asiguri doar că nu vei mai face aceaşi greşeală . . . Şi în plus, probabil că nu merită lacrimi. . .
L-am sărutat pe obraz şi acesta m-a îmbrăţişat încă odată. Am închis şi eu ochii, fără a mai fi atentă la televizorul ce continua să funcţioneze. Am adormit curând, fiind prinsă într-un val minunat al viselor. Nu vroiam să mai ştiu nimic din realitate, să mă desprind, să îmi zic că „ viaţa e frumoasă ” şi să visez perfecţiunea. Dar nu am primit nici ponei roz şi nici unicorni... Doar dacă aceştia nu erau roşcaţi şi se numeau Kate.

Când m-am trezit, am căpătat o durere îngrozitoare de cap. M-am mişcat cu greu , realizând că nu sunt în camera mea. Mi-au trebuit câteva secunde să îmi dau seama că de fapt dormisem în sufragerie. Jay stătea încă acolo, fără să-mi dea drumul. M-am înroşit instantaneu văzându-l în această poziţie dar mi-am amintit motivul şi zâmbetul a dispărut de pe buze. L-am pupat pe obraz după care m-am ridicat, învelindu-l. În faţa uşii mă privea Joshua somnoros.
- Sis, ce faceţi?
Nici un comentariu de genul : ce faci tu cu Jay în acelaşi „ pat ”? Evident că nu. . . Eram fraţi, se permitea. Am înghiţit aceste cuvinte şi am căscat uşor.
- Ăăă, ne-am uitat la un film şi am adormit aici. Tu ce faci?
- Nimic, mi-e foame. Mi-a zâmbit cu subînţeles şi eu am mers spre bucătărie să pregătesc micul dejun. Nu am dat prea mare importanţă faptului că încă mă aflam în pijama; purtam o pereche de pantaloni scurţi şi un maieu ; aveau imprimeuri cu inimioare. Mi-am luat în picioare papuceii pufoşi cu Mikey-Mouse şi am stat în bucătărie până când am terminat de pregătit micul dejun. Părul îl aveam strâns într-o coadă la spate. Josh a început să ţipe prin casă ; nu îşi găsea nu ştiu ce ceas. Am oftat, scoţându-l de după dulapul din bucătărie unde îl pusese cu o zi în urmă.
- Jay doarme, nu mai ţipa Josh.
Se vedea din tonul meu că nu eram deloc bine dispusă. Cine ar fi fost? Băiatul pe care l-am iubit toată viaţa a venit la mine pentru a plânge pentru o altă fată . Minunat. Mă bucuram că mi se destăinuise şi că nu mai era cu ea ; mă durea că suferea pentru ea. Şi asta, nu era uşor de explicat.. Şi nici de acceptat.
Fratele meu s-a aşezat la masă, şi l-am atenţionat să aştepte să îl trezesc şi pe Jay.
Am mers în sufragerie şi am văzut ceva ce mi-a făcut inima să.. O ia puţin , dar doar puţin, razna. Îşi dăduse tricoul jos, fiind aruncat undeva pe podea. La bustul gol. Am mers spre el încercând să îl trezesc.
- Hei.. Jay.. Trezirea.. Jay?
Nu mi-a răspuns aşa că m-am văzut nevoită să apelez la altă metodă. Ştiam că era trist, aşa că avea neapărat nevoie de ceva să îl facă să se simtă mai bine. Din câte înţelegeam, pentru asta erau.. „ prietenii ” .
- Bau! Am strigat sărind peste el în pat, moment în care a tresărit şi s-a ridicat în şezut, provocându-i mai apoi, la fel de repede, căderea peste mine. Am început să râd şi la fel şi acesta, deşi era puţin adormit.
- Neaţa, în sfârşit te trezeşti.
Stăteam într-o poziţie foarte... comodă şi.. Incitantă. Ştiam că mă roşisem toată şi el nu îşi ferea ochii. Mă întrebam dacă realizase că mâna lui se afla pe coapsa mea. Târziu şi-a dat seama.
- Eu vreau să mănânc odată. A apărut Josh, aruncându-i nişte haine lui Jay.
- Mergi şi fă un duş, te aşteptăm.
M-am ridicat de pe canapea, şi am început să strâng aşternuturile şi să o reasamblez. După ce am făcut asta, a apărut şi Jayson în bucătărie, aşa că ne-am pus la masă.
- Mătuşa Elisse şi unchiul Eric unde-s? A întrebat într-un final brunetul, şi ştiam că doar face conversaţie. O vedeam în ochii lui încă trişti. Şi mă durea. De ce trebuia să îi văd?
- Are mama nu ştiu ce prezentare a nu ştiu ce ... În fine, cu design-ul şi tata s-a oferit să meargă cu ea. Am rămas doar eu şi Amber pentru restul weekend-ului. Şi-a rotit ochii, de parcă făcuse un efort să îi răspundă. A continuat să mănânce.
- Şi cum de a-i lăsat-o aseară pe Amber singură? Nu eşti pe treaba ta? Ultimele cuvinte au fost rostite, dar asta i-a provocat râsul fratelui meu.
- Am venit repede acas’, şi în plus, ce contează? Oricum ai fost tu aici. S-a ridicat de pe scaun plecând în dormitorul lui. Vedeam că e prea obosit şi am presupus că a mers să se culce.
- Mai vrei ceva?
I-am adresat într-un final celui ce mă privea. Ochii săi verzi nu se fereau să mă priveasă direct şi am înţeles prin asta că de fapt nu se uitau la mine. De fapt, la nimic anume. Doar se odihneau, mintea lui probabil fiind la acea roşcată. Trebuia să mă resemnez odată şi să îi ofer tot ajutorul meu.
- Jay! L-am pupat pe obraz, după ce am strâns masa. A încercat un zâmbet.
- Pentru ce a fost?
Nu am răspuns ci l-am înghiontit, în aşa fel încât să fugă după mine. Ceea ce a şi făcut. După câteva minute jucând de-a prinselea , când deja eram în braţele lui, mi –a zis.
- Mersi că m-ai ascultat aseară, nu ştiu ce puteam să fac altceva.
I-am dat un pumn în umăr în joacă, foarte încet evident şi el s-a prefăcut profund „ îndurerat”.
- Hei, pentru ce sunt prietenii? Am zâmbit vioi dar nu era zâmbetul meu. Şi în plus, doar o „ soră ” mai mică ai şi tu . Am scos limba la el şi acesta şi-a pus braţul în jurul gâtului meu, amândoi urcând la etaj. Acesta a mers spre camera lui Josh şi eu în a mea.
- EÅŸti cea mai tare, piticanie.
Am început să râd, deschizând uşa şi păşind înăuntru. Ştiam că în momentele următoare nu avea decât să vorbesc cu fratele meu şi să îi povestească ce i „ s-a întâmplat ” . Mi-am amintit şi eu vag povestirea, şi după ce m-am văzut singură în cameră, nu am mai păstrat expresia veselă atât de falsă, ci am început să plâng . M-am proptit în uşă, după ce am fost sigură că am încuiat-o şi am stat ghemuită, lacrimile nevrând să se mai oprească.
Stop! Ştiam că asta le ziceam; pardon, le ordonam să facă. Dar nu vroiau. Nu conteneau să nu se verse, căci prea multă vreme le abţinusem. Mi-am dezlegat părul, fără să îmi pese cum arătam şi am continuat să mă smiorcăi .
Pentru Jay. Pentru că o iubea, suferea pentru aceasta. O făcea de faţă cu mine şi mă durea. Nu ştiam cu adevărat de ce plâng, dar nu mă puteam opri. Într-un târziu, m-am pus în pat, m-am ghemuit cât am putut de tare şi am ascultat muzică. Dar melodia lui Taylor Swift, „ Love Story” , nu mă încălzea cu nimic. Deşi era atât de veche, era melodia mea preferată.
Am realizat într-un târziu, după ce mă secasem de lacrimi şi motive pentru care să plâng, că eu nu eram Juliet. Şi într-adevăr, nici Jayson nu era Romeo. Eram mai degrabă... Nu ştiam o comparaţie adegvată, dar o înţelegeam în sinea mea. Cu toate că o ştiam, teoretic, nu m-am putut ridica din pat şi nu am răspuns la telefon. Deşi primisem trei mesaje de la Caroline şi unul de la David , plus cinci apeluri de la Danny. Am mai auzit telefonul sunând peste câteva ore ; cred că era pe înserate. Nu mă mişcasem din dormitor..
Era George. Iar eu, am răspuns.