27-11-2009, 07:37 PM
@ Wildrose -- îmi pare nespus de rău că nu îţi place de Amber, însă nu am ce să fac... Îmi pare rău :]]. Oriucum , nu a fost ideea ca Amber să... Oricum, nu dezvălui nimic :]] doar sper să citeşti în continuare şi vedem ce şi cum. OK?:]] Merci de coment şi părerea sinceră <3.
Apropo, să îţi spun cum stă treaba cu vârsta / clasa :
Amber -- 16 ani, clasa a 10a
Joshua / Jay - 18 ani , clasa a 12a
Danny / Caroline - asemenea lu' Amber
David - 15 ani, clasa a 9a .
Dacă am omis ceva, îmi zici şi lămuresc X:
@ Fantasy Eyes - Merci de coment şi că citeşti în continuare. Şi da, se întorc :]]. Dar nu acum, în capitolul 12.
@ Kripterya - merci frumos că ai trecut pe aici şi că citeşti . Mă bucur că îţi place Caroline.
Aş vrea să lămuresc un lucru, nu poţi prezenta un personaj în totalitate doar din câteva capitole, plus că există schimbări :]]. Aşa că, vom vedea cum se transformă tot. Apropo, Danny va avea un rol destul de important. Veţi vedea. De fapt, în cele din urmă, toţi au ceva important.
Lectură plăcută!!
[center]
Capitolul 11[/center]
- Joshua Settle, ai zis că vei fi aici când începe liceul! Of. Bine, Am înţeles, sper ca pe seară să fiţi aici cu adevărat. . . Amber e bine, se descurcă. Sigur.. Îi transmit. Ai girjă de tine.
Mama a accentuat un oftat oarecum dezamăgit şi s-a îndreptat spre mine, punând telefonul înapoi la locul său. Stăteam aşezată pe scaunul din faţa măsuţei de toaletă, îmi prindeam părul.
Mama s-a apropiat de mine, desprinzându-mi coada de abia prinsă. Am privit-o uimită, dar aceasta nu mi-a acordat prea multă atenţie, trecându-mi peria prin părul uşor bluclat şi blond.
- Cred că e mai bine dacă îl am prins... Am încercat să o conving privind-o în reflexia oglinzii.
- Eu nu cred. Amber, dragă, nu mai eşti la internat. Aici e altceva, deşi purtaţi uniforme. Nu e ca şi cum totul ar trebui să fie perfect.
După ce mi-a aranjat şuviţele după bunul său plac, mi-a făcut semn să mă ridic, privindu-mă. Eram obişnuită ca la internat hainele mele să fie perfect închise şi ordonate, aşa era regula. Ştiam că nodul cravatei era perfect şi nu aveam nici cel mai mic defect în ceea ce privea situaţia vestimentară.
- Ä‚h?
Am reuşit să scot când mi-a deschis nasturii sacoului albastru, lăsând la iveală cămaşa albă. Mi-a desfăcut puţin nodul şi mi-a deranjat aranjamentul perfect ordonat, fără a-mi încheia înapoi sacoul decât la un nasture.
- Amber, crede-mă, doar tocilarii stau perfect îmbrăcaţi la liceul ăsta.
Şi-a dat ochii peste cap într-un sens pe care nu am vrut să îl percep. Înţelegeam şi eu termenul de tocilar. Mai că eram şi eu una, dacă priveam înapoi pe vremea când învăţam în şcoala de fete. În fond, altceva ce puteam face? Nu am protestat micilor modificări aduse stilului meu, doar mi-am luat ghiozdanul ( deşi puteam spune uşor că este o geantă ) şi am ieşit, sărutând-o pe obraz pe mami.
- Pa – pa scumpo. Îmi pare rău că nu e şi Josh aici, dar asta este. Te descurci până mâine, doar o ai pe Caro. A zâmbit într-un mod ce dorea să fie periculos, dar avea o faţă prea blândă.
- Mă descurc şi singură. Am încercat să par hotărâtă. Pa mami.
În faţa casei mă aştepta bruneta , ce părea chiar mai înaltă azi îmbrăcată în uniforma perfect sexi – pentru ea. Fusta scurtuţă albastră i se aranja perfect, lăsându-i la iveală picioarele lungi şi frumos construite. Sânii îi ieşeau bine în evidenţă prin cămasă, şi evident cravata nu era deloc aranjată.
- O, ce avem noi aici. Arăţi superb Caro! Am exclamat vizibil fericită să o văd. A dat din cap, compliemntându-mă la rândul acesteia. Aşa că ne-am îndreptat spre şcoală, poate puţin prea entuziasmate. Nu ştiam ce înseamnă un liceu normal, şi eram amândouă mult prea dornice să aflăm.
- Eu am mai fost prin liceu, dar nu aÅŸa cum ar trebui, „ ca la ÅŸcoală â€. Păcat că nu am putut să intrăm în aceaÅŸi clasă, la dracu. Mi-ar fi plăcut, ÅŸi cu toate astea nu vreau să fiu la profilul tău.
A râs în clipa în care am intrat în curtea liceului. Vedeam pe feţele multora dintre cei ce se aflau acolo că o cunoşteau pe Caroline şi mulţi dintre ei o salutau şi probabil admirau. Am văzut că se uitau la mine oarecum curioşi, sau poate mai mult de atât. Nu mă pricepeam să descriu feţele şi expresiile oamenilor, dar Caro m-a accentuat.
- Javrele alea mor de ciudă, la cum se uită tipii ăştia la noi. Pe cât vrei să pariem că roşcatu’ ăla de acolo o să fluiere când trecem pe lângă el? Eu îl ştiu, deci nu după mine o să fie gestul.
Şi-a dat singură un răspuns, clipă în care eu nu am avut timp să o fac. Am trecut prin faţa băiatului de care amintise, şi a făcut exact ceea ce ea spusese. Am roşit instantaneu , fără să mă uit la el ( lucru care i s-a părut foarte tare prietenei mele ) . „ E bine să faci pe indiferenta, asta o să îl înnebunească †cred că în acest fel a sunat replica ei. Şi chiar mă simţeam bine să ştiu că sunt atât de multe priviri direcţionate asupra mea. Înainte probabil că nu aş fi fost, dar în ultimele zile mă gândisem la prea mult, şi prea multe. Şi discuţia pe care o avusesem cu tatăl meu m-a făcut să văd unele lucruri din altă privinţă. În fond, aveam şi eu anumite drepturi.
Am zâmbit discret toată ceremonia de început , care a fost plictisitoare. Chiar şi pentru mine. M-am îndreptat spre clasa mea, a 10a C şi am lăsat-o pe Caro în urmă, pe la clasa A. Cei cu activităţile sportive, eu eram în clasa de „ literatură şi imaginaţie †, sau ceva asemănător. Măcar ştiam că nu cuprindea nici matematică, nici fizică , sau alte minunăţii ( mă bucuram că scăpasem de experimentele de la biologie ) .
Am intrat în clasă, gândindu-mă că nu îmi va fi prea bine să nu o am pe prietena mea alături de mine; era mai uşor dacă am fi fost în aceaşi clasă. Am lăsat acest fapt la o parte şi am privit colegii mei.
- Domnişoară Settle, puteţi lua loc acolo. Mi-a făcut semn profesorul ( al cărui nume nu îl ştiam ) spre o bancă de la fereastră, prin banca de la mijloc. Nu am dat prea multă importanţă, aşezându-mă. Am încercat să nu mă uit la feţele celor din jur, neştiind ce o să găsesc acolo aşa că am fost surprinsă să mă trezesc cu o hârtie în cap. M-a deranjat, astfel încât m-am întors ( cred că mă uitam urât ) .
- Cine a fost?
Dar nu a trebuit să repet întrebarea, sau să mă mai stresez , recunoscând chipul. Zâmbea nevinovat. NU îmi venea să cred că era aici, şi Caroline nu îmi spusese absolut nimic, aveam să îi reproşez mai târziu. Nu am fost atentă pe parcursul orei în care a trebuit să alegem responsabilii pe clasă din acest an . În fond, nu cunoşteam pe nimeni. Ulterior am aflat că profesorul ne era diriginte.
Odată ce s-a auzit soneria , anunţând pauza m-am ridicat şi am mers să îl îmbrăţişez pe brunet.
- Amber!
Nu îmi venea să cred; trecuse atâta vreme. M-a privit frumos sărutându-mi ambii obraji. L-am strâns în braţe fără nicio reţinere, doar era el. Unul dintre cei mai buni prietei ai mei.
- Ţi-ai pus gând să mă omori? Mi-a zis într-un final. M-am înroşit.
- Scuze, Danny! Dar nu te-am mai văzut de atâta vreme! Caro nu mi-a zis că ai venit, sau că eşti în această clasă.
A început să râdă uitându-se în jur. Toţi colegii se uitau la noi destul de ciudat, moment în care şi eu am început să râd . Uitasem cât de comică şi posesivă eram cu Danny, în fond, era singurul care era mereu acolo să îmi asculte prostiile fără să zică : Hei, Amber, eşti prea.. Sau orice de genul. Un amic foarte bun, păcat că nu era fată.
- Heh, scuze băieţi. Ea e Amber, o să fie cu noi în clasă de azi. Dacă nu vă purtaţi bine cu ea, nici eu nu o să mă port . A zâmbit sarcastic şi am înţeles că prin „ băieţi †s-a referit şi la fete. Câteva dintre ele m-au salutat frumos şi s-au prezentat. Restul au dat din cap şi m-au privit îngrozitor. Din asta înţelegeam că mă atingeam de ceva ce era „ a lor †, şi anume Danny. Mă amuza gândul că acele fete chiar credeau că ar fi ceva între mine şi el. Am trecut totuşi cu vederea. Băieţii au fost mult mai sociabili şi drăguţi . Am ascuns explicaţia mea la această cauză.
Harry, colegul meu de bancă s-a revoltat îngrozitor când Danny i-a cerut să facă schimb cu el, dar a cedat în cele din urmă. Fapt care iar m-a făcut să râd.
- Nu te-am mai văzut de atât de multă vreme. Cum ţi se pare oraşu’ ? Mă mir că nu şi-au făcut deja apariţia Jay şi Josh, oare unde umblă? Ştiam că mă întreabă pe mine. Tocmai ne pregăteam să ieşim. Trecuseră două ore, dar îndeajuns pentru prima zi şi toată lumea pleca.
- Fratele meu şi Jay sunt în cantonament. Am înţeles că se întorc în această seară. Oricum, nu puteam respira dacă erau aici.
M-a confirmat, dar eu nu am mai zis nimic. S-a oferit să îmi care geanta, dar evident că am refuzat. Nu vroiam să creadă că profitam de el , sau ceva asemănător. Cu el fusesem întotdeauna egală, niciodată mai mult, niciodată mai puţin. Simţeam că aşa este corect.
Când am ieşit pe hol, mi-am aţintit ochii verzui pe băiatul înalt din faţa mea. Nu schiţa decât zâmbetul cald, ca întotdeauna. Părul său roşcat şi ochii verzi arătau adorabili. Chiar dacă crescuse, eu îl vedeam tot ca pe un pici, nu că eu nu aş fi fost. În fond, ne despărţea doar un an.
- Dadi. A exclamat după o tăcere de câteva secunde. M-a îmbrăţişat lipindu-mi un pupic pe obrazul drept. Uitasem că mă „ alinta †aşa când eram mai mici, şi adoram asta.
- Bună Dave.
- La „C†eşti? Cât de tare, e bine că îl ai pe Danny cu tine. Apropo, salut. S-a adresat lui Danny, deşi acesta deja se pregătea să plece.
- Salut David. Hei, eu am plecat , am ceva de făcut. Pa Amby. Mi-a făcut cu mâna şi eu am răspuns la fel, după care „ micul †Dave mi-a şterpelit ghiozdanul.
- ÃŽl car eu , dadi.
Mi-am dat ochii peste cap şi am mers pe lângă el. Atunci am constatat că mai erau şi alte persoane în jurul nostru, dar s-au salutat cu amicul meu şi au dispărut.
- Mă duci acasă? L-am întrebat curioasă când am ieşit în incinta liceului. Nu îi trimisesem niciun mesaj lui Caroline că ieşisem, şi trebuia să o fac. Presimţeam altfel o furtună.
- La mine acasă. Asta după ce vedem dacă vrea şi Caro să meargă.
Zâmbetul simpatic de care îmi fusese dor reapăru.
L-am pupat din senin pe obraz dar nu a reacţionat uimit.
- Mi-a fost dor de asta.
- Îhî. L-am aprobat veselă.
- Neah, nu merg. Trebuie să fac „ alte lucruri†. Nu te superi Amber, nu?
- Nu. Ne vedem mâine. Ne-am salutat, şi înainte să plecăm am văzut-o pe Kate dând târcoale. David a înjurat ceva destul de pervers referitor la fundul ei şi Caroline a accentuat nişte jigniri nu tocmai plăcute.
- Trebuie să îi spunem, blondino. Că eu nu mai suport. Ai văzut ce curvă e.
Mi-am dat ochii peste cap, luându-l pe Dave de mână. Înainte să dispar, m-am adresat.
- Aşa e. Dar nu e a „ noastră †aşa că Jayson trebuie să îşi dea seama şi singur de ce are lângă el. Altfel, nu primim nici noi satisfacţie. Am scos limba la ea jucăuş. Cred că a uimit-o reacţia mea.
Credeam că o să îmi iasă pe buze ceva asemănător cu „ Asta e! †, „ Categoric nu-i zicem!†, dar mă minţeam pe mine dacă făceam aşa. În fond , nu o mai suportam pe roşcata uşuratică. De ce ar fi trebuit să o fac? O acceptam, într-adevăr, pentru că era partenera „ fratelui †meu, dar nu trebuia neapărat să o plac.
David m-a trezit din visare când am ajuns la el acasă. Am salutat-o pe doamna Anne care tocmai se pregătea să iasă.
- Să nu vă jucaţi periculos. A vrut să pară o glumă din partea ei. Ah, şi Amber, mă bucur că eşti aici. Mi-a zâmbit blând şi eu doar i-am mulţumit.
Aşezându-mă pe unul din fotoliile din sufragerie, am ascultat cum au început notele muzicale ale pianului să învăluie casa. Îmi fusese dor de sunetele pe care le putea scoate acest roşcat. Uşor , începând pe un ton dulce şi subţire, a început să cânte unul din cântecele pe care le adoram.
- Merci. Mi-a şoptit într-un final, după ce trecuseră câteva minute de tăcere absolută.
- Pentru? Am schiţat plictisită.
- Ştii doar că datorită ţie am continuat să cânt, mi-a zâmbit vesel şi a început următorul cântec.
Ştiam că atunci când plecasem de aici avea o pasiune foarte mare pentru muzică, şi mă bucuram că o punea în valoare. Deşi nu îl încuraja nimeni ( nu îl ascultaseră cu adevărat niciodată ) , l-am pus să îmi cânte mereu. Adevărul era că nu mă puteam sătura de vocea sa, şi de măiestria cu care manevra fiecare instrument muzical.
Tăcerea a fost spartă iar.
- Tu îl mai iubeşti pe Jay?
Întrebarea lui a fost aruncată ca din senin. Drept răspuns am aruncat cu o pernă în el şi acesta a început să mă fugărească prin casă.
Nu ştiam dacă răspunsul este „ da †, „ da , sigur †sau pur şi simplu „ mai mult ca oricând †.
Apropo, să îţi spun cum stă treaba cu vârsta / clasa :
Amber -- 16 ani, clasa a 10a
Joshua / Jay - 18 ani , clasa a 12a
Danny / Caroline - asemenea lu' Amber
David - 15 ani, clasa a 9a .
Dacă am omis ceva, îmi zici şi lămuresc X:
@ Fantasy Eyes - Merci de coment şi că citeşti în continuare. Şi da, se întorc :]]. Dar nu acum, în capitolul 12.
@ Kripterya - merci frumos că ai trecut pe aici şi că citeşti . Mă bucur că îţi place Caroline.
Aş vrea să lămuresc un lucru, nu poţi prezenta un personaj în totalitate doar din câteva capitole, plus că există schimbări :]]. Aşa că, vom vedea cum se transformă tot. Apropo, Danny va avea un rol destul de important. Veţi vedea. De fapt, în cele din urmă, toţi au ceva important.
Lectură plăcută!!
[center]
Capitolul 11[/center]
- Joshua Settle, ai zis că vei fi aici când începe liceul! Of. Bine, Am înţeles, sper ca pe seară să fiţi aici cu adevărat. . . Amber e bine, se descurcă. Sigur.. Îi transmit. Ai girjă de tine.
Mama a accentuat un oftat oarecum dezamăgit şi s-a îndreptat spre mine, punând telefonul înapoi la locul său. Stăteam aşezată pe scaunul din faţa măsuţei de toaletă, îmi prindeam părul.
Mama s-a apropiat de mine, desprinzându-mi coada de abia prinsă. Am privit-o uimită, dar aceasta nu mi-a acordat prea multă atenţie, trecându-mi peria prin părul uşor bluclat şi blond.
- Cred că e mai bine dacă îl am prins... Am încercat să o conving privind-o în reflexia oglinzii.
- Eu nu cred. Amber, dragă, nu mai eşti la internat. Aici e altceva, deşi purtaţi uniforme. Nu e ca şi cum totul ar trebui să fie perfect.
După ce mi-a aranjat şuviţele după bunul său plac, mi-a făcut semn să mă ridic, privindu-mă. Eram obişnuită ca la internat hainele mele să fie perfect închise şi ordonate, aşa era regula. Ştiam că nodul cravatei era perfect şi nu aveam nici cel mai mic defect în ceea ce privea situaţia vestimentară.
- Ä‚h?
Am reuşit să scot când mi-a deschis nasturii sacoului albastru, lăsând la iveală cămaşa albă. Mi-a desfăcut puţin nodul şi mi-a deranjat aranjamentul perfect ordonat, fără a-mi încheia înapoi sacoul decât la un nasture.
- Amber, crede-mă, doar tocilarii stau perfect îmbrăcaţi la liceul ăsta.
Şi-a dat ochii peste cap într-un sens pe care nu am vrut să îl percep. Înţelegeam şi eu termenul de tocilar. Mai că eram şi eu una, dacă priveam înapoi pe vremea când învăţam în şcoala de fete. În fond, altceva ce puteam face? Nu am protestat micilor modificări aduse stilului meu, doar mi-am luat ghiozdanul ( deşi puteam spune uşor că este o geantă ) şi am ieşit, sărutând-o pe obraz pe mami.
- Pa – pa scumpo. Îmi pare rău că nu e şi Josh aici, dar asta este. Te descurci până mâine, doar o ai pe Caro. A zâmbit într-un mod ce dorea să fie periculos, dar avea o faţă prea blândă.
- Mă descurc şi singură. Am încercat să par hotărâtă. Pa mami.
În faţa casei mă aştepta bruneta , ce părea chiar mai înaltă azi îmbrăcată în uniforma perfect sexi – pentru ea. Fusta scurtuţă albastră i se aranja perfect, lăsându-i la iveală picioarele lungi şi frumos construite. Sânii îi ieşeau bine în evidenţă prin cămasă, şi evident cravata nu era deloc aranjată.
- O, ce avem noi aici. Arăţi superb Caro! Am exclamat vizibil fericită să o văd. A dat din cap, compliemntându-mă la rândul acesteia. Aşa că ne-am îndreptat spre şcoală, poate puţin prea entuziasmate. Nu ştiam ce înseamnă un liceu normal, şi eram amândouă mult prea dornice să aflăm.
- Eu am mai fost prin liceu, dar nu aÅŸa cum ar trebui, „ ca la ÅŸcoală â€. Păcat că nu am putut să intrăm în aceaÅŸi clasă, la dracu. Mi-ar fi plăcut, ÅŸi cu toate astea nu vreau să fiu la profilul tău.
A râs în clipa în care am intrat în curtea liceului. Vedeam pe feţele multora dintre cei ce se aflau acolo că o cunoşteau pe Caroline şi mulţi dintre ei o salutau şi probabil admirau. Am văzut că se uitau la mine oarecum curioşi, sau poate mai mult de atât. Nu mă pricepeam să descriu feţele şi expresiile oamenilor, dar Caro m-a accentuat.
- Javrele alea mor de ciudă, la cum se uită tipii ăştia la noi. Pe cât vrei să pariem că roşcatu’ ăla de acolo o să fluiere când trecem pe lângă el? Eu îl ştiu, deci nu după mine o să fie gestul.
Şi-a dat singură un răspuns, clipă în care eu nu am avut timp să o fac. Am trecut prin faţa băiatului de care amintise, şi a făcut exact ceea ce ea spusese. Am roşit instantaneu , fără să mă uit la el ( lucru care i s-a părut foarte tare prietenei mele ) . „ E bine să faci pe indiferenta, asta o să îl înnebunească †cred că în acest fel a sunat replica ei. Şi chiar mă simţeam bine să ştiu că sunt atât de multe priviri direcţionate asupra mea. Înainte probabil că nu aş fi fost, dar în ultimele zile mă gândisem la prea mult, şi prea multe. Şi discuţia pe care o avusesem cu tatăl meu m-a făcut să văd unele lucruri din altă privinţă. În fond, aveam şi eu anumite drepturi.
Am zâmbit discret toată ceremonia de început , care a fost plictisitoare. Chiar şi pentru mine. M-am îndreptat spre clasa mea, a 10a C şi am lăsat-o pe Caro în urmă, pe la clasa A. Cei cu activităţile sportive, eu eram în clasa de „ literatură şi imaginaţie †, sau ceva asemănător. Măcar ştiam că nu cuprindea nici matematică, nici fizică , sau alte minunăţii ( mă bucuram că scăpasem de experimentele de la biologie ) .
Am intrat în clasă, gândindu-mă că nu îmi va fi prea bine să nu o am pe prietena mea alături de mine; era mai uşor dacă am fi fost în aceaşi clasă. Am lăsat acest fapt la o parte şi am privit colegii mei.
- Domnişoară Settle, puteţi lua loc acolo. Mi-a făcut semn profesorul ( al cărui nume nu îl ştiam ) spre o bancă de la fereastră, prin banca de la mijloc. Nu am dat prea multă importanţă, aşezându-mă. Am încercat să nu mă uit la feţele celor din jur, neştiind ce o să găsesc acolo aşa că am fost surprinsă să mă trezesc cu o hârtie în cap. M-a deranjat, astfel încât m-am întors ( cred că mă uitam urât ) .
- Cine a fost?
Dar nu a trebuit să repet întrebarea, sau să mă mai stresez , recunoscând chipul. Zâmbea nevinovat. NU îmi venea să cred că era aici, şi Caroline nu îmi spusese absolut nimic, aveam să îi reproşez mai târziu. Nu am fost atentă pe parcursul orei în care a trebuit să alegem responsabilii pe clasă din acest an . În fond, nu cunoşteam pe nimeni. Ulterior am aflat că profesorul ne era diriginte.
Odată ce s-a auzit soneria , anunţând pauza m-am ridicat şi am mers să îl îmbrăţişez pe brunet.
- Amber!
Nu îmi venea să cred; trecuse atâta vreme. M-a privit frumos sărutându-mi ambii obraji. L-am strâns în braţe fără nicio reţinere, doar era el. Unul dintre cei mai buni prietei ai mei.
- Ţi-ai pus gând să mă omori? Mi-a zis într-un final. M-am înroşit.
- Scuze, Danny! Dar nu te-am mai văzut de atâta vreme! Caro nu mi-a zis că ai venit, sau că eşti în această clasă.
A început să râdă uitându-se în jur. Toţi colegii se uitau la noi destul de ciudat, moment în care şi eu am început să râd . Uitasem cât de comică şi posesivă eram cu Danny, în fond, era singurul care era mereu acolo să îmi asculte prostiile fără să zică : Hei, Amber, eşti prea.. Sau orice de genul. Un amic foarte bun, păcat că nu era fată.
- Heh, scuze băieţi. Ea e Amber, o să fie cu noi în clasă de azi. Dacă nu vă purtaţi bine cu ea, nici eu nu o să mă port . A zâmbit sarcastic şi am înţeles că prin „ băieţi †s-a referit şi la fete. Câteva dintre ele m-au salutat frumos şi s-au prezentat. Restul au dat din cap şi m-au privit îngrozitor. Din asta înţelegeam că mă atingeam de ceva ce era „ a lor †, şi anume Danny. Mă amuza gândul că acele fete chiar credeau că ar fi ceva între mine şi el. Am trecut totuşi cu vederea. Băieţii au fost mult mai sociabili şi drăguţi . Am ascuns explicaţia mea la această cauză.
Harry, colegul meu de bancă s-a revoltat îngrozitor când Danny i-a cerut să facă schimb cu el, dar a cedat în cele din urmă. Fapt care iar m-a făcut să râd.
- Nu te-am mai văzut de atât de multă vreme. Cum ţi se pare oraşu’ ? Mă mir că nu şi-au făcut deja apariţia Jay şi Josh, oare unde umblă? Ştiam că mă întreabă pe mine. Tocmai ne pregăteam să ieşim. Trecuseră două ore, dar îndeajuns pentru prima zi şi toată lumea pleca.
- Fratele meu şi Jay sunt în cantonament. Am înţeles că se întorc în această seară. Oricum, nu puteam respira dacă erau aici.
M-a confirmat, dar eu nu am mai zis nimic. S-a oferit să îmi care geanta, dar evident că am refuzat. Nu vroiam să creadă că profitam de el , sau ceva asemănător. Cu el fusesem întotdeauna egală, niciodată mai mult, niciodată mai puţin. Simţeam că aşa este corect.
Când am ieşit pe hol, mi-am aţintit ochii verzui pe băiatul înalt din faţa mea. Nu schiţa decât zâmbetul cald, ca întotdeauna. Părul său roşcat şi ochii verzi arătau adorabili. Chiar dacă crescuse, eu îl vedeam tot ca pe un pici, nu că eu nu aş fi fost. În fond, ne despărţea doar un an.
- Dadi. A exclamat după o tăcere de câteva secunde. M-a îmbrăţişat lipindu-mi un pupic pe obrazul drept. Uitasem că mă „ alinta †aşa când eram mai mici, şi adoram asta.
- Bună Dave.
- La „C†eşti? Cât de tare, e bine că îl ai pe Danny cu tine. Apropo, salut. S-a adresat lui Danny, deşi acesta deja se pregătea să plece.
- Salut David. Hei, eu am plecat , am ceva de făcut. Pa Amby. Mi-a făcut cu mâna şi eu am răspuns la fel, după care „ micul †Dave mi-a şterpelit ghiozdanul.
- ÃŽl car eu , dadi.
Mi-am dat ochii peste cap şi am mers pe lângă el. Atunci am constatat că mai erau şi alte persoane în jurul nostru, dar s-au salutat cu amicul meu şi au dispărut.
- Mă duci acasă? L-am întrebat curioasă când am ieşit în incinta liceului. Nu îi trimisesem niciun mesaj lui Caroline că ieşisem, şi trebuia să o fac. Presimţeam altfel o furtună.
- La mine acasă. Asta după ce vedem dacă vrea şi Caro să meargă.
Zâmbetul simpatic de care îmi fusese dor reapăru.
L-am pupat din senin pe obraz dar nu a reacţionat uimit.
- Mi-a fost dor de asta.
- Îhî. L-am aprobat veselă.
- Neah, nu merg. Trebuie să fac „ alte lucruri†. Nu te superi Amber, nu?
- Nu. Ne vedem mâine. Ne-am salutat, şi înainte să plecăm am văzut-o pe Kate dând târcoale. David a înjurat ceva destul de pervers referitor la fundul ei şi Caroline a accentuat nişte jigniri nu tocmai plăcute.
- Trebuie să îi spunem, blondino. Că eu nu mai suport. Ai văzut ce curvă e.
Mi-am dat ochii peste cap, luându-l pe Dave de mână. Înainte să dispar, m-am adresat.
- Aşa e. Dar nu e a „ noastră †aşa că Jayson trebuie să îşi dea seama şi singur de ce are lângă el. Altfel, nu primim nici noi satisfacţie. Am scos limba la ea jucăuş. Cred că a uimit-o reacţia mea.
Credeam că o să îmi iasă pe buze ceva asemănător cu „ Asta e! †, „ Categoric nu-i zicem!†, dar mă minţeam pe mine dacă făceam aşa. În fond , nu o mai suportam pe roşcata uşuratică. De ce ar fi trebuit să o fac? O acceptam, într-adevăr, pentru că era partenera „ fratelui †meu, dar nu trebuia neapărat să o plac.
David m-a trezit din visare când am ajuns la el acasă. Am salutat-o pe doamna Anne care tocmai se pregătea să iasă.
- Să nu vă jucaţi periculos. A vrut să pară o glumă din partea ei. Ah, şi Amber, mă bucur că eşti aici. Mi-a zâmbit blând şi eu doar i-am mulţumit.
Aşezându-mă pe unul din fotoliile din sufragerie, am ascultat cum au început notele muzicale ale pianului să învăluie casa. Îmi fusese dor de sunetele pe care le putea scoate acest roşcat. Uşor , începând pe un ton dulce şi subţire, a început să cânte unul din cântecele pe care le adoram.
- Merci. Mi-a şoptit într-un final, după ce trecuseră câteva minute de tăcere absolută.
- Pentru? Am schiţat plictisită.
- Ştii doar că datorită ţie am continuat să cânt, mi-a zâmbit vesel şi a început următorul cântec.
Ştiam că atunci când plecasem de aici avea o pasiune foarte mare pentru muzică, şi mă bucuram că o punea în valoare. Deşi nu îl încuraja nimeni ( nu îl ascultaseră cu adevărat niciodată ) , l-am pus să îmi cânte mereu. Adevărul era că nu mă puteam sătura de vocea sa, şi de măiestria cu care manevra fiecare instrument muzical.
Tăcerea a fost spartă iar.
- Tu îl mai iubeşti pe Jay?
Întrebarea lui a fost aruncată ca din senin. Drept răspuns am aruncat cu o pernă în el şi acesta a început să mă fugărească prin casă.
Nu ştiam dacă răspunsul este „ da †, „ da , sigur †sau pur şi simplu „ mai mult ca oricând †.