Strawberry`s Oneshots

[Berry.]

De aceasta data am incercat sa fac ceva mai...horror. Nu stiu cat de bine mi-a reusit.^^Spor la citit.

Frica...


Privesc speriata in jur, sunt singura, singura si tremur de frica. De abia imi pot misca picioarele pe parchetul patat de sange... Sangele, lichidul vital fara de care am muri, am muri si ajunge altundeva...poate intr-un loc fara suferinta, fara durere, fara pacate...Ma uit cu grija prin aceasta incapere sinistra si singurul obiect este un scaun fara manere....Tapetul decojit pe alocuri este infiorator.
Fug, vreau sa scap din acest Iad care ma devoreaza incet, incet, dar sigur. Holul parca nu se mai termina. Este intuneric, nici o sursa de lumina nu exista in aceasta camera.... Zgomote infernale se aud de pretutindeni, ferestrele scartaie. Vantul deschide un geam, ma opresc si ma uit in partea dreapta...Vad o lumina, o lumina care se apropie... Genunchii mei tremura, mi-e frica, urlu. As vrea sa ma trezesc in patul meu moale cu miros de levantica si cu mama care imi pieptana parul meu lung, as vrea sa nu-l fi insultat, as vrea sa nu-i fi spus niciodata acelui copil mic sa nu creada in fantome ca sunt doar niste superstitii, as vrea sa nu fi acceptat niciodata provocarea de a intra in acest conac...
Inchid ochii, parca imi astept sfarsitul. Trag aer in piept si incep sa spun Tatal Nostru. Plang. Niciodata nu mi-a fost mai teama ca pana acum. As vrea ca totul sa se termine, sa dispar, sa nu mai sufar...
Privesc lumina care se apropie de mine. E mai puternica. O vad venind si imi musc buza de jos. Un mic firicel de sange se prelinge pe tenul meu alb. Ma doare.
Fiecare particica din corpul meu simte frica. Cat de mult vreau sa...sa mor, sa nu mai simt acest chin care ma devoreaza.
Privesc spre tavan, singurul neon aprins se stinge. Acum incaperea devine si mai infricosatoare, observ cum geamul se deschide brusc, vantul intra in camera. Este frig. Mi-e frica. Niciodata nu am mai simtit acest sentiment atat de puternic, nu mi-e frica de moarte, dar nu vreu sa mor in acest mod, nu vreau...
Dar ma imbarbatez cu mult curaj de care nu am mai dat dovada niciodata si imi sterg lacrimile de pe chipul meu alb si plapand. Imi prind parul saten la spate si ma ridic de pe podea. Acum mai mult ca niciodata doresc sa traiesc, sa traiesc pentru familie, pentru prietenii care ma iubesc.
Ma ridic in picioare, vreau sa infrunt acea lumina, vreau sa o infrunt si sa castig. Inchid ochii si....
Ma trezesc. Unde sunt? Unde sunt parintii mei? Familia mea? Ma uit in jur, totul e alb, dulapul alb si la fel patul in care ma aflu. Sunt multe aparate in jurul meu? Ce sunt ele?
Vreau sa ma ridic, dar ceva ma opreste. In camera intra o persoana in halat alb. Iar alb? Am inceput sa ma satur de aceasta culoare.
Cred ca este un medic si ma aflu intr-un spital. Dupa el intra doua persoane cunoscute mie, sunt mama si tata. Fiinta care mi-a dat viata ma imbratiseaza, tatal meu la fel.
Aud cum medicul spune ca voi fi bine, ca nu am nimic grav. Dar ce am patit? Cum am ajuns aici? Aceste intrebari i le pun mamei care imi spune ca am avut un accident de masina cand traversam trecerea de pietoni. Atat? Dar cu visul meu daca il pot numi asa ce s-a intamplat? De ce l-am avut? Tata nu stie ce sa-mi raspunda, cred ca nu voi sti niciodata, dar in acest moment sunt in siguranta alaturi de familia mea si asa va fi intotdeauna.
Sper ca totul a fost un simplu cosmar sau nu....