Illusion’s Highway [yaoi]

[myuu]

Tnx de comentarii guys...si sper sa va placa in continuare, multumesc si celor care au citit, acum urmeaza continuarea [in sfarsit :))]

Capitolul 3: Not yet

« Promite-mi un singur lucru... »
« Ce ? »
« Promite-mi ca, daca voi muri, nu ma vei uita niciodata. »

In acele secunde in care am privit farurile puternice ca pe niste jocuri de lumini si culori, nu m-am putut gandit decat la moarte. Insa cel mai ciudat era faptul ca nu-mi era deloc frica, ci doar deveneam curios de ce se va intampla dupa. Poate ca tocmai din cauza asta masina sa oprit fix langa mine, doar ca sa-mi faca in ciuda. Defapt m-a atins putin, suficient cat sa ma darame, dar sa nu ma doveasca prea rau.
- Ce dracu’ cauti pe rosu in mijlocul strazii, idiotu...Shun? Shun, chiar tu esti? Ce naiba s-a intamplat cu tine? Am auzit o voce cunoscuta care-mi vorbea, dar nu puteam sa vad chipul persoanei respective din cauza farurilor care-mi bateau in ochi. In cele din urma, am realizat ca era tocmai Daito si am incercat sa ma ridic si plec inainte sa ma traga la raspundere, dar era prea tarziu.
- De unde vi la ora asta? Ai fost la liceu? Mi-a spus, dar parea sa vorbeasca singur pentru ca eu nu-l ascultam. Of, mi-ai promis ca nu mai lipsesti. Hai, intra in masina, vorbim pe drum...A continuat resemnat.
M-am ridicat cam impotriva vointei mele si m-am asezat pe locul pasagerului, cel din dreapta, apoi am trantit portiera desi nu era nevoie. Un timp de vreme am mers fara sa vorbim unul cu celalalt si tot el a fost cel care a deschis discutia:
- Stii, mama va fi suparata...
- Nu-mi pasa, i-am taiat-o scurt.
- Si eu sunt. A continuat pe un ton ceva mai sever.
- Cu atat mai putin imi pasa. De ce va amestecati cu totii in viata mea? Sunt destul de mare sa-mi port si singur de grija. In plus sti ca o urasc pe faptura aia pe care tu o numesti „mama”.
- Ura nu e un sentiment prea frumos pentru mama ta naturala...
Nu i-am raspuns si nici el nu a mai continuat cateva minute bune. Parea ca vrea sa-mi spuna atatea si nu-si gaseste cuvintele, iar eu speram sa nu-mi mai zica nimic, dar cred ca ma asteptam la ceva imposibil. Stiu ca era normal sa-si faca griji pentru mine, nu numai ca eram mai mic, dar nici nu aveam un comportament exemplar...si totusi, acum ma simteam de parca nu gresisem cu nimic.
- M-a sunat Teru...Mi-a spus ca te-ai suparat din senin si ai plecat. Era ingrijorat pentru tine, m-a rugat sa-l anunt ca esti bine dupa ce dau de tine.
- Se pare ca nu a inteles nimic...”m-am suparat din senin”...daca asta e tot ce poate spune mai bine uita ca exist. Nu am nevoie de cei ca el.
- Mai gandeste-te, ok? Mi-a spus Daito, apoi si-a vazut de drum pana acasa.
Dupa ce am coborat din masina, el a ramas sa-si scoata servieta din portbagaj, iar eu am luat-o inainte catre intrarea in casa. Ma asteptam sa o gasesc pe scorpia aia, asa-zisa „mama”, dar nu era acolo si nici mai tarziu nu am vazut-o. Probabil ca as fi neindreptatit sa-mi urasc mama, dar e vina ei pentru fiecare sentiment pe care i-l port. Dupa ce a murit tata, mereu m-a comparat cu Daito, dandu-mi-l ca exemplu pentru ca eu niciodata nu am fost suficient de bun pentru ea. Apoi a inceput sa ma preseze cu scoala pana cand am ajuns sa o las pe ultimul loc, poate si din vina ei. Pe langa asta, nu ma lasa sa ies din casa, tocmai de aceea am fugit de nenumarate ori. Prima data implicase politia, apoi, cand a vazut ca vin singur inapoi, a recurs doar la tipete si lovituri peste fata, depinde de cheful ei. As putea scrie un roman despre cat de incurcata este relatia din familia mea, dar nimeni nu l-a cumpara, ar semana cu o telenovela proasta...exact ca viata mea. Si ca „totul” sa fie complet, mai era si iubitul mamei, un tip mai mic cu cinci ani decat ea, un om insuportabil care mereu ii ia partea in discutiile noastre. Odata a vrut sa ma loveasca si el, cred ca isi imagina ca l-as lasa sa faca asa ceva, dar, cand a vazut ca eram preagatit sa ripostez, a dat inapoi. Jalnic.
Am ajuns in camera mea si mi-am pus telefonul la incarcat fiindca bateria se consumase demult, apoi mi-am scos tricoul, trantindu-ma in pat. M-am lasat cu capul pe perna privind in gol, dar simteam ca ma inghionteste ceva in spate asa ca m-am ridicat si am vazut un bilet indoit. Evident, era vina mea fiindca ma asezasem pe el. L-am luat cu ambele maini, citind scrisul mic al scorpiei. Eram obisnuit sa primesc tot felul de bilete de la ea atunci cand era suparata pentru ca nu vorbea cu mine. Daca ar sti cat imi place sa nu ii aud glasul, cu siguranta s-ar schimba situatia.
„ L-am sunat pe antrenorul tau de inot si i-am spus ca nu mai vi. Incepand de maine Asahi se va ocupa de tine sa te duca la liceu si sa se asigure ca stai la ore.”
La naiba! Inotul era singurul motiv pentru care ma sculam dimineata devreme, acum nici macar asta nu ma mai lasa sa fac...dupa sase ani de cand pactic. Se adauga inca un motiv pe lista interminabila cu lucruri pentru care o urasc. Si pe Asahi, iubitul ei de doi bani, de asemenea, sunt in aceeasi oala amandoi.
M-am saturat de toata prostia asta, mai bine as pleca definitiv de acasa. Mi-as gasi cumva un loc unde sa lucrez si...unde sa locuiesc? Teru ar fi fost o solutie, dar nu vreau sa ma gandesc la el. Cine altcineva...? Gata, stiu. Tipul ala, Kai, e perfect. Am impresia ca ma place, macar putin, deci banuiesc ca ma va lasa sa stau la el, doar pentru un timp. Am luat telefonul, cautand prin agenda numar lui si sperand ca nu l-am sters deja.
Cand l-am sunat, nu mi-a raspuns, dar m-a sunat inapoi mai tarziu cerandu-si scuze si spunand ca era la dus. I-am povestit pe scurt care era situatia mea si l-am rugat sa ma lase sa stau la el un timp, iar el a acceptat imediat. Asta a fost prea usor! Acum trebuia doar sa ies din lagarul asta, iar usa nu era o solutie, asa ca am ales geamul, oricat de ciudat ar parea. Avantajul meu era ca stateam doar la etajul unu si ca, exact in fata fereastrei mele era un copac numai bun de catarat pe el, altfel nu stiu cum as fi evadat.
Am oprit un taxi pe drum pentru ca era destul de departe apartamentul pustiului astuia, iar eu nu aveam niciun chef sa strabat jumatate de oras pe jos. Avem cu mine un rucsac cu cateva haine si niste bani pusi deoparte pentru astfel de situatii. Oricum nu era prima data cand plecam de acasa, nu? Puteam spune ca eram deja expert la astfel de lucruri.
Taxiul a ajuns in doar un sfert de ora in fata complexului in care se afla, printre altele, si apartamentul lui Kai. Nu mai fusesem pana acum la el acasa, dar, din cate imi povestise, stiam ca locuia singur intr-un apartament cu trei camere. Il invidiam cu adevarat pentru acest lucru.
Mi-am luat rucsacul de pe bancheta din spate, apoi am platit taximetristului si am intrat in scara blocului, dar nu inainte de a spuna la interfon. Avea numarul 24, exact ca data mea de nastere, nu aveam cum sa uit. Am urcat scarile cu liftul, chiar daca statea doar la doi, doar nu aveam sa o iau pe jos cand avem ascensorul la dispozitie. Kai ma asteptase, pregatise chiar si niste cartofi prajiti in caz ca imi era foame si bine se gandise fiindca nu mancasem mai nimic toata ziua, asa ca am mancat aproape un castron intreg de unul singur. Dupa ce am terminat masa, ma pregateam sa vorbesc cand l-am auzit pe el incepand:
- Scuze ca nu am facut si altceva de mancare, dar am vrut sa fie gata pana vi tu si...
- Hei, stai calm, nu-i nimic. Oricum eu nu stiu sa gatesc, deci apreciez orice farama de mancare calda. Lasand la o parte asta, ai o casa draguta, i-am spus privind sufrageria ce era unita practic cu bucataria, nefiind despartite de usa si nici macar de un perete complet. In camera erau doua fotolii, o canapea si o masuta alaturi de un televizor, decorul obisnuit, iar bucataria era moderna, cu tot ce-i trebuia.
- Mersi, mi-a raspuns scurt zambindu-mi, dar fara sa se uite la mine. Ce timid era, chiar dulce as putea adauga.
Dupa ce am mancat, mi-am aruncat ochii pe ceasul din living si mi-am dat seama ca era deja ora doua noaptea. Cand trecuse timpul asa de repede? M-am ridicat de pe scaun simtind ca am amortit:
- Scuze ca te tin treaz la ora asta...I-am spus cu jumatate de gura. Pana la urma nu-mi parea cu adevarat rau de el, dar nu voiam sa par mai nesimtit decat eram deja. Pot sa fac un dus? Am continuat cu ceva mai multa convingere.
- Sigur, baia e acolo. A spus aratand cu mana catre o usa din fundul holului. Iti aduc un prosop.
L-am vazut cum se indrepta catre dormitor si nu pot nega ca arata bine chiar si de la spate. Era imbracat in niste pantaloni negrii ce aveau un lant care atarna pe unul dintre picioare, iar in sus un tricou alb ce-i venea perfect. Parul blond avea o stralucire aparte in lumina spoturilor ce-l faceau sa lucesca spre un auriu. Pana sa se intoarca cu prosopul pe care trebuia sa mi-l aduca, i-am spus mai mult in gluma:
-Nu vrei sa facem un dus impreuna? Tocmai ce terminasem de vorbit ca-l si vad aparand cu un prosop alb si cam albastru la fata.
- Ce?? A facut el de parca as fi vorbit alta limba.
- Nimic, glumeam Kai, ok? I-am tras prosopul din maini apoi am trantit putin cam tare usa in spatele meu. Pana la urma nu era chiar un refuz daca stau sa ma gandesc bine, iar eu, cu tipul asta in aceeasi casa...nu stiu cat timp o sa-l las in „viata”. Oricum nu cred ca-mi va lua prea mult sa-l conving.
Am iesit in scurt timp de la dus, imbracat cu niste haine pe care le adusesem cu mine. Mi-am pus un prosop mai mic pe cap pentru a-mi sterge parul, apoi m-am dus catre sufragerie fiindca se auzea zgomotul de la televizor.
- Hm...cum de nu te-ai culcat inca? L-am intrebat apropiindu-ma de el si asezandu-ma pe unul din manerele fotoliului pe care statea el.
- Te-am asteptatat pe tine, mi-a spus rosind usor fiindca eram atat de aproape de el, iar eu m-am ridicat, stergandu-mi parul cu prosopul.
- Acum tu imi propui sa ma culc cu tine? I-am spus facandu-i cu ochiul, iar el de pregatea sa nege, dar i-am pus degetul peste buze. Prinsese din nou acea culoare, un rosu trandafiriu, atat de inocent si dulce incat imi treceau tot felul de ganduri perverse prin cap. Cu toate astea, m-am rezumat la un sarut scurt pe buze, in care abia ce-i atinsesem buzele. Mi-am ridicat ochii spre el pentru a-i vedea reactia si i-am observat chipul uimit. Deci uitase de acea seara? I-am pus mana dupa gat si l-am tras mai aproape pentru un sarut intr-adevaratul sens al cuvantului. Limba mea a patruns in interiorul gurii sale strabatand intreg spatiul, dar el nu raspundea in nicin fel. Putea fi mai timid de atat? Pentru ca, daca nu i-ar fi placut, s-ar fi impotrivit cumva.
Tocmai atunci aud telefonul sunand si rup sarutul, lasandu-l putin ametit. Il scot din buzunar privind ecranul pentru a vedea cine era. Teru...la cine ma asteptam? Stia ca nu-mi plac scuzele la telefon, de ce sa-i raspund? Nici macar eu nu stiam.

* Nu puteam sa ma hotarasc pe care margine a prapastiei sa raman...asa ca am cazut in gol. Acum, abia vad lumina, dar partea cea mai proasta e ca abisul in care am cazut pare fara fund. Nu stiu cat va dura pana cand voi fi inghitit de bezna in jurul meu.*