Emotie

[Teru]

ok... Deci e prima data cand postez ;;) si prima data cand scriu ceva , bine inafara de temele de la romana.

REINTALNIRE

Este sfarsitul lunii noiembrie, dar vremea e nefiresc de frumoasa. M-am trezit cu noaptea-n cap, stiind ca avionul lui avea sa aterizeze in aceasata dimineata. Fiecare celula din corpul meu tremura de nerabdare, iar timpul se scurgea mai greu ca nisipul ud dintr-o clepsidra. Intr-un sfarsit ne urcam in masina si ne indreptam spre aeroport.
Vazanduma in imensa cladire nu am mai putut sta locului. Am inceput sa ma plimb pe coridoarele lungi cu pereti de sticla, aducandu-mi aminte de acea zi neagra in care am fost despartiti. Totul se petrecuse acum zece ani, tot intr-o zi de pe la sfarsitul lui noiembrie, doar ca era o zi mohorata, vantul batea cu putere, stropi de apa se izbeau de asfalt, parca fiecare dorea sa ma avertizeze cu privire la ce avea sa se intample. Mai tin minted doar privirea lui trista si incercarile mele de al face sa ramana, dar nimic. A plecat cu promisiune de a se intoarce intr-o buna zi. De atunci am tot asteptat un semn, orice prin care sa ma anunte sa va reveni. Zece ani am tot sperat la nimic, pana ieri. Eram singura acasa. Telefonul a sunat. Prima oara am crezut ca e una dintre prietenele mele, dar nu am cunoscut numarul. Totusi am raspuns, si toate sperantele mele au reinviat. “Maine ma intorc.” A fost tot ce s-a auzit de la celealalt capat al firului, dar stiam ca e el.
O voce de la un difuzor ma trezeste la realitate, anuntand ca zborul 118 va ateriza in cinci minute la poarta 7. Ma indrept in fuga spre locul indicat, asteptandu-l cu rasuflarea taiata. Intr-o singura clipa tot entuziasmul meu a pirit. De o singura clipa a fost nevoie sa realizez cat timp a trecut, cate s-au schimbat in zece ani. Daca nu ma va mai recunoaste ? Daca nu ma va mai iubii? Daca m-a uitat? Dar nu am apucat sa ma gandesc prea mult la aceste intrebari, pentru ca el tocmai isi facuse aparitia. Statea la doar zece metri de mine. Am inceput sa fug spre el, inconstienta de ceea ce faceam. Eram doar eu si el, nu-mi mai pasa de nimeni si nimic, tote grijile mi-au fost spulberate. L-am imbratisat, asteptandu-ma sa ma respinga. Nu-mi pasa! Dar nu a facut-o; mi-a raspuns imbratisarii.
- Cat de dor mi-a fost de tine, micuta mea floare.
M –am uitat la el. Avea o privire calda si plina de iubire, mult diferita de acea privire de acum zece ani.
Tot ce conta acum era ca el isi tinuse promisiunea si se reintoarse. Nimic nu va mai fi la fel. Nu voi mai lasa pe nimeni si nimic sa ne mai desparta inca odata. Pana la urma dragostea purtata mi-a transformat visele in realitate. De acum vom fi mereu impreuna. Frate si sora.


Am uitat sa spun ca accept orice fel de critici si sfaturi :D. Si scuze nu am stiut ca iese atat de scurt.