21-11-2009, 03:41 PM
Bună D: Îmi scuzaţi întârziereaaa :]]. Dar, capitolul este oricum scris la 1 noaptea, iertaţi dacă sunt greşeli. K? D:
@Kripterya - merci că ai trecut pe aici :]] indeed, first. Uite părerea lui Amber asupra lui Kate.
@Fantasy Eyes - O să vezi cum o să fie treaba cu Jay şi Kate ceva mai târziu D: merci de coment.
Lectură plăcută X:
[center]
Capitolul 7
[/center]
Probabil acela a fost un moment pe care nu îl puteam uita, vreodată.
Eu – dezbrăcată şi udă , el – privindu-mă.... Intens? Nu am ştiut să descriu, nici acea privire şi nici ce era în spatele acelor ochi verzi minunaţi. Dar aş fi vrut să nu se fi întâmplat, să mă vadă aşa. Era evident că am reacţionat „ agresiv†. Ştiam sigur că oricum acesta nu se gândea la ceea ce văzuse, oricum eu eram doar o „ surioară †şi ca fată probabil nu aveam nimic interesant şi foarte provocator de arătat, aşa că nu simţise nimic special, nu îmi plăcea să cred asta, dar era adevărul. Apoi, nu cred că aş fi putut accepta gândul că s-ar fi putut gândi la „ ceea †ce văzuse, fapt oricum imposibil...
Fusese cu mult prea negliljent să intre aÅŸa în camera mea. Am simÅ£it spaimă văzându-l, sau ruÅŸine.. Nu îmi amintesc, pentru că fusese totul prea rapid. Am prins primul lucru din jurul meu ÅŸi am aruncat în el, aÅŸ fi vrut să dispară, să nu se mai uite la mine. De ce o făcea? Oricum nu avea nimic special de văzut, ÅŸi mă făcea să mă simt groaznic... Pentru că niciun alt băiat nu mă mai văzuse „ aÅŸa †. ÃŽntr-un fel fusese călcată în picioare onoarea mea de fată virgină. Sau cel puÅ£in, aÅŸa gândea mintea mea. Am trecut cu vederea acest fapt, nu am vrut să aduc în discuÅ£ie subiectul ÅŸi m-am bucurat enorm când nici el nu o făcuse... Pentru că nu ÅŸtiam ce aÅŸ fi putut spune. Ce? „ ÃŽmi pare rău de ceea ce ai văzut . †? , „ De ce ai intrat în camera mea? â€. Toate îmi păreau inutile, întrebări fără sens. Mă mulÅ£umeam cu o îmbrăţiÅŸare... O clipă în care puteam simÅ£i că totul era de domeniul trecutului. Când aveam să fim mai „ mari †urma să ne amintim râzând aceste întâmplări. Åži până atunci... Doar mintea mea urma să Å£ină în gând acea clipă... Mult prea intimă pentru cineva ca mine, mult prea neprevăzută... Åži nesavurată pe tot timpul necesar... Åži nu ÅŸtiam nici ce mă deranja mai tare. Faptul că totul se întâmplase atât de repede, cu mult prea repede, sau doar că se întâmplase?! Nu căutam un răspuns. . . Poate că îmi era teamă să îl aflu.
Am decis să mă concentrez asupra faptului că urma să o întâlnesc pe faimoasa fată ce îi furase inima lui Jay. . . Fata pe care probabil urma să o admir, şi aşa mai departe. Eram încântată, într-o anumită măsură. Pe de altă parte, tristă.
Kate. Kate era o fată minunată. Nu pot exprima ceea ce am simţit atunci când ea s-a aruncat la gâtul lui Jay, poate deprimare? Nu ştiu, dar am zâmbit. Speram să îmi fi ieşit mica disimulare căci mare plăcere nu îmi făcea acea întâlnire. Nu ştiu de ce. Pe de altă parte.... Eram invidioasă, şi mă uram pentru asta. Era foarte frumoasă , nu exagerez. Părul lung şi roşcat lăsat pe umerii săi supli, o făceau să arate fabulos. Se vedea că este majoretă datorită condiţiei fizice , să nu mai menţionez faptul că avea un trup de fotomodel , plus înălţime corespunzătoare. Ochii albaştrii... Ei bine, poate că aceştia mi s-au părut chiar cei mai atractivi.. Erau asemenea unei mări, una plină de valuri , puternică, independentă... Ceea ce cucerea pe toţi şi toate; domina. Nu m-am speriat, cum în mod normal se poate înţelege. Era prea drăguţă şi chiar mi-a făcut foarte mare plăcere să o ascult, indiferent despre ceea ce ce vorbea. Nu puteam scoate prea multe cuvinte , doar am privit şi zâmbit. Pentru că nu puteam scoate vorbele adecvate. Nu ştiam ce puteam spune. Nu aveam atât de multe în comun . Eu nu făceam atât de multe exerciţii , nu aveam atât de multe prietene şi cu siguranţă nu îmi petreceam timpul liber făcând cumpărături. La prima vedere părea o tipă mai superficială, dar în afara acestui fapt nu aveam ce să îi reproşez. Cred că înţelegeam ceea ce vedea Jay la ea - era superbă, dulce... Şi provocatoare, sexi. Tot ceea ce are nevoie o fată pentru a fi iubită, nu? Da.
Aşa că eram iar geloasă că eu nu eram ca ea. Poate atunci eu aş fi fost cu Jayson. Eram imatură... şi rea. Rea pentru că mă gândeam, în aceste clipe , că aş fi putut să „ i-l fur †dacă aveam toate acele calităţi. Şi ştiam că nu judec bine. Pentru că superficială nu aş fi putut fi niciodată. Cu Jay nu puteam ajunge într-o relaţie oricum, chiar dacă aş fi fost mai „ extraordinară †decât Kate. Da. Pentru că eu eram „ sora †şi ea „ fata pe care o iubea †. Îmi era clar acum, după ce o întâlnisem, după ce îi văzusem împreună. Şi era timpul să renunţ, pentru că nu mai avea rost. Pierdusem, în cel mai umilitor stadiu. Poate... Dar încă îmi rămăsese cel din copilărie, şi aveam să îl preţuiesc pentru a înlătura tot egoismul de care dădusem dovadă, prin gânduri..
- Spune Jay...
- Ă? M-a privit întrebător când mergeam spre casa lui . Mi-am ferit ochii. Da, Amber? S-a adresat puţin neliniştit. Maşina tocmai se oprise, noi fiind la semafor. Tăcere... Doar sunetul maşinilor. Când a pornit iar autovehiculul, am vorbit.
- Prietena ta este minunată. Vă potriviţi, sunt sigură că o să aveţi o relaţie foarte frumoasă.. Nu ştiu ce spun ceilalţi despre asta dar mie mi-a plăcut de ea. Cel puţin la prima vedere. Este perfectă, puţin superficială ... Dar, ştii... Eu cred că este Ok. Felicitări..
Mi-a zâmbit .. Cât mi-am dorit să nu o fi făcut, pentru că era prea fericit . Pentru ea. Şi durea. Dar mi-am retras acest gând. Trebuia să fiu veselă, el se simţea bine. Ce mai conta cauza? Într-adevăr, nu trebuia şi nu era la fel de importantă. Nu era! Trebuia să mă conving de asta.
- Merci Amber. Cred că aveam nevoie să aud asta. Pe o parte, ca să fiu sincer, de asta am vrut să o cunoşti. Pentru că ştiam că tu o să o accepţi şi o să fi de partea mea. Mereu a fost aşa, şi când eram mici. Nu ştiu dacă făceam bine sau dacă acum fac asta, mie nu îmi pasă. O iubesc şi chiar vreau să fiu cu ea. Tot ceea ce am nevoie este ca şi ceilalţi să înţeleagă asta. Şi doar sunt băiat, ar trebui doar să fie mulţumiţi că respect o fată. A râs. După care a încercat să rectifice ultimele vorbe. Nu vreau să zic că.. .Adică... Oricum, ideea e că nu voi lăsa să se apropie de tine vreun cretin care vrea doar.. Alte lucruri. În fine.. Ideea e..
- Am înţeles, Jay. . . Nu îţi face griji. Eu mereu voi fi alături de tine. Aşa a fost întotdeauna. Nu? Nu are de ce să se schimbe acum, cel puţin nu din partea mea. Plus că, e viaţa ta. Dacă trebuie să greşeşti, o vei face oricum... Nu contează. Doar că ceilalţi îţi vor binele. Şi asta cred că trebuie înţeles.
Ajunsesem deja în faţa casei sale, aşa că mi-a deshis portiera maşinii , eu coborând. I-am mulţumit şi el şi-a aruncat iar mâna în părul meu buclat, deranjându-l . Cred. Am dat o mână prin el, pentru a-l „ rearanja †şi l-am urmat în locuinţă.
Nu îmi mai aminteam atât de bine înăuntrul casei, era ... Diferit. Da , cred că acesta era cuvântul. Mătuşa Angelique era pe acolo – nu ştiu ce făcea. A zâmbit călduros la vederea mea şi s-a apropiat de mine, îmbrăţişându-mă. A trebuit să se aplece pentru asta. Mi se părea stânjenitor, pentru amândouă. Dar am acceptat oricum.
Trăsături ale feţei sale puteau fi regăsite la Jay, ochii aceia verzi îi moştenise într-u totul...
- Bună Amby. Ce faci? Intră, intră. Mi-a făcut semn să mă îndrept în sufragerie. Am intrat , fără prea multă ezitare. Cu mult timp în urmă aceasta fusese a doua mea casă, cum îmi petreceam o mare parte din timp aici... Acolo era şi unchiul Takumi cu domnul Jack. Am salutat politicos , presupun însă că nu a fost îndeajuns. Unchiul s-a ridicat de pe canapea şi a venit la mine . M-a ridicat în aer sărutându-mă pe obraz şi îmbrăţişându-mă.
- Bună îngeraş.
Am chicotit.
Am fost smulsă după câteva secunde din acel loc, de către Jay.
- Frate, lăsaţi-o să respire. Cred că o spusese pe un ton amuzat. Oricum, am trecut până aici să iau ceva pentru Josh şi ne îndreptăm spre terenu’ de baschet. Revin.
Acesta a plecat, îndreptându-se spre etaj. Am fost îmbombardată cu câteva întrebări din partea domnului Jack, la care am răspuns cu sfială. Cele mai multe erau legate de Caro în orice caz. Cred că era îngrijorat pentru notele ei decât pentru ceea ce făcea. Nu o criticase niciodată pentru că ieşea, sau se comporta într-un anumit mod, dar ar fi vrut să aibă notele ceva mai ridicate decât media de 8 pe toată linia şi 9 pe alocuri. Şi în fond, mie nu mi se părea aşa de rău. Era fată deşteaptă – chiar dacă nu învăţa. Dacă toţi se aşteptau să fie ca mine, atunci nimeni nu ar mai fi avut o viaţă socială...
Nu am reuÅŸit să stau prea mult la discuÅ£ii pentru că a apărut ÅŸi „ salvatorul â€.
- Pf, chiar nu o pot lăsa singură câteva minute, că o terorizaÅ£i ? A fost un ton mai mult decât glumeÅ£ . M-a luat de mână, salutând ÅŸi eu de abia am apucat să spun un „ la revedere â€. Nu mă puteam concentra decât pe mâna ce o Å£inea strâns pe a mea... Momente din copilărie treceau rapid prin minte în timp ce mergeam, aÅŸa încet spre autovehicul.
*În urmă cu câţiva ani *
Două leagăne se mişcau într-un ritm perfect. Acelaşi , şi doi copii se priveau inocent, fără a gândi nimic. Prea mici pentru a avea o minte dezvoltată. Părul meu , chiar şi pe atunci blond , deşi mai scurt, ştiam că era plin de praf din cauza acelei zile pline. Dar băiatul brunet tot îmi zâmbea şi mă privea atât de frumos.
M-a luat de mână într-un final, şi începuserăm să ne plimbăm, până spre casă.
- Când o să fim mari, eu vreau să fiu doar cu tine Amber. O să stăm mereu împreună, în aceaşi casă. O să fim ca mama şi ca tata. Sau ca mătuşa Elisse şi unchiul Eric.
Roşisem şi îmi ţineam mâna în degetele sale mai mari ca ale mele şi pe acea vreme. Cred că aveam şase ani...
Buzele sale s-au lipit de fruntea mea, lăsând în urmă un sărut... Poate primul. Am zâmbit şi am continuat să merg în spatele acelui băiat mai mare decât mine, simţindu-mă protejată şi legată de el. Doar prin acel legănat al mâinii şi faptul că le ţineam împreunate..
- Am ajuns.
Da. Înapoi în realitate. Unde acel vis prostesc al meu era doar... Ei bine, aceasta era realitatea. Şi eu trebuia să ştiu că Făt- Frumos este doar un basm şi că ceea ce mi se întâmpla cu adevărat , nu era o poveste de dragoste sau de dramă. Ci viaţa adevărată, în care noi eram numai şi doar prieteni. Iar eu nu aveam de gând să stric relaţia – niciodată. Îl iubisem şi încă o făceam, probabil asta urma să fie pentru totdeauna. Pentru că eu şi el, eram Jay şi Amber, aceia ce nu erau legaţi prin sânge dar erau fraţi. Da. Asta eram.
- Hai să jucăm baschet. L-am auzit pe Josh ţipând entuziast şi Jayson a fugit de lângă mine cât ai clipi. M-am bucurat să văd iar acea imagine. Adoram să îi privesc jucând. Şi asta este exact ceea ce am făcut. Am admirat acei băieţi pasându-şi mingia, driblând şi aruncât la coş. Graţios. . . Aceasta era viaţa, iar eu trebuia să învăţ să trăiesc în realitate. Şi aceasta nu este un meci în care doar o echipă câştigă. Există şi eşecuri, important este ca echipa să nu se destrame niciodată... Astfel, întotdeauna vor exista câştiguri...
@Kripterya - merci că ai trecut pe aici :]] indeed, first. Uite părerea lui Amber asupra lui Kate.
@Fantasy Eyes - O să vezi cum o să fie treaba cu Jay şi Kate ceva mai târziu D: merci de coment.
Lectură plăcută X:
[center]
Capitolul 7
[/center]
Probabil acela a fost un moment pe care nu îl puteam uita, vreodată.
Eu – dezbrăcată şi udă , el – privindu-mă.... Intens? Nu am ştiut să descriu, nici acea privire şi nici ce era în spatele acelor ochi verzi minunaţi. Dar aş fi vrut să nu se fi întâmplat, să mă vadă aşa. Era evident că am reacţionat „ agresiv†. Ştiam sigur că oricum acesta nu se gândea la ceea ce văzuse, oricum eu eram doar o „ surioară †şi ca fată probabil nu aveam nimic interesant şi foarte provocator de arătat, aşa că nu simţise nimic special, nu îmi plăcea să cred asta, dar era adevărul. Apoi, nu cred că aş fi putut accepta gândul că s-ar fi putut gândi la „ ceea †ce văzuse, fapt oricum imposibil...
Fusese cu mult prea negliljent să intre aÅŸa în camera mea. Am simÅ£it spaimă văzându-l, sau ruÅŸine.. Nu îmi amintesc, pentru că fusese totul prea rapid. Am prins primul lucru din jurul meu ÅŸi am aruncat în el, aÅŸ fi vrut să dispară, să nu se mai uite la mine. De ce o făcea? Oricum nu avea nimic special de văzut, ÅŸi mă făcea să mă simt groaznic... Pentru că niciun alt băiat nu mă mai văzuse „ aÅŸa †. ÃŽntr-un fel fusese călcată în picioare onoarea mea de fată virgină. Sau cel puÅ£in, aÅŸa gândea mintea mea. Am trecut cu vederea acest fapt, nu am vrut să aduc în discuÅ£ie subiectul ÅŸi m-am bucurat enorm când nici el nu o făcuse... Pentru că nu ÅŸtiam ce aÅŸ fi putut spune. Ce? „ ÃŽmi pare rău de ceea ce ai văzut . †? , „ De ce ai intrat în camera mea? â€. Toate îmi păreau inutile, întrebări fără sens. Mă mulÅ£umeam cu o îmbrăţiÅŸare... O clipă în care puteam simÅ£i că totul era de domeniul trecutului. Când aveam să fim mai „ mari †urma să ne amintim râzând aceste întâmplări. Åži până atunci... Doar mintea mea urma să Å£ină în gând acea clipă... Mult prea intimă pentru cineva ca mine, mult prea neprevăzută... Åži nesavurată pe tot timpul necesar... Åži nu ÅŸtiam nici ce mă deranja mai tare. Faptul că totul se întâmplase atât de repede, cu mult prea repede, sau doar că se întâmplase?! Nu căutam un răspuns. . . Poate că îmi era teamă să îl aflu.
Am decis să mă concentrez asupra faptului că urma să o întâlnesc pe faimoasa fată ce îi furase inima lui Jay. . . Fata pe care probabil urma să o admir, şi aşa mai departe. Eram încântată, într-o anumită măsură. Pe de altă parte, tristă.
Kate. Kate era o fată minunată. Nu pot exprima ceea ce am simţit atunci când ea s-a aruncat la gâtul lui Jay, poate deprimare? Nu ştiu, dar am zâmbit. Speram să îmi fi ieşit mica disimulare căci mare plăcere nu îmi făcea acea întâlnire. Nu ştiu de ce. Pe de altă parte.... Eram invidioasă, şi mă uram pentru asta. Era foarte frumoasă , nu exagerez. Părul lung şi roşcat lăsat pe umerii săi supli, o făceau să arate fabulos. Se vedea că este majoretă datorită condiţiei fizice , să nu mai menţionez faptul că avea un trup de fotomodel , plus înălţime corespunzătoare. Ochii albaştrii... Ei bine, poate că aceştia mi s-au părut chiar cei mai atractivi.. Erau asemenea unei mări, una plină de valuri , puternică, independentă... Ceea ce cucerea pe toţi şi toate; domina. Nu m-am speriat, cum în mod normal se poate înţelege. Era prea drăguţă şi chiar mi-a făcut foarte mare plăcere să o ascult, indiferent despre ceea ce ce vorbea. Nu puteam scoate prea multe cuvinte , doar am privit şi zâmbit. Pentru că nu puteam scoate vorbele adecvate. Nu ştiam ce puteam spune. Nu aveam atât de multe în comun . Eu nu făceam atât de multe exerciţii , nu aveam atât de multe prietene şi cu siguranţă nu îmi petreceam timpul liber făcând cumpărături. La prima vedere părea o tipă mai superficială, dar în afara acestui fapt nu aveam ce să îi reproşez. Cred că înţelegeam ceea ce vedea Jay la ea - era superbă, dulce... Şi provocatoare, sexi. Tot ceea ce are nevoie o fată pentru a fi iubită, nu? Da.
Aşa că eram iar geloasă că eu nu eram ca ea. Poate atunci eu aş fi fost cu Jayson. Eram imatură... şi rea. Rea pentru că mă gândeam, în aceste clipe , că aş fi putut să „ i-l fur †dacă aveam toate acele calităţi. Şi ştiam că nu judec bine. Pentru că superficială nu aş fi putut fi niciodată. Cu Jay nu puteam ajunge într-o relaţie oricum, chiar dacă aş fi fost mai „ extraordinară †decât Kate. Da. Pentru că eu eram „ sora †şi ea „ fata pe care o iubea †. Îmi era clar acum, după ce o întâlnisem, după ce îi văzusem împreună. Şi era timpul să renunţ, pentru că nu mai avea rost. Pierdusem, în cel mai umilitor stadiu. Poate... Dar încă îmi rămăsese cel din copilărie, şi aveam să îl preţuiesc pentru a înlătura tot egoismul de care dădusem dovadă, prin gânduri..
- Spune Jay...
- Ă? M-a privit întrebător când mergeam spre casa lui . Mi-am ferit ochii. Da, Amber? S-a adresat puţin neliniştit. Maşina tocmai se oprise, noi fiind la semafor. Tăcere... Doar sunetul maşinilor. Când a pornit iar autovehiculul, am vorbit.
- Prietena ta este minunată. Vă potriviţi, sunt sigură că o să aveţi o relaţie foarte frumoasă.. Nu ştiu ce spun ceilalţi despre asta dar mie mi-a plăcut de ea. Cel puţin la prima vedere. Este perfectă, puţin superficială ... Dar, ştii... Eu cred că este Ok. Felicitări..
Mi-a zâmbit .. Cât mi-am dorit să nu o fi făcut, pentru că era prea fericit . Pentru ea. Şi durea. Dar mi-am retras acest gând. Trebuia să fiu veselă, el se simţea bine. Ce mai conta cauza? Într-adevăr, nu trebuia şi nu era la fel de importantă. Nu era! Trebuia să mă conving de asta.
- Merci Amber. Cred că aveam nevoie să aud asta. Pe o parte, ca să fiu sincer, de asta am vrut să o cunoşti. Pentru că ştiam că tu o să o accepţi şi o să fi de partea mea. Mereu a fost aşa, şi când eram mici. Nu ştiu dacă făceam bine sau dacă acum fac asta, mie nu îmi pasă. O iubesc şi chiar vreau să fiu cu ea. Tot ceea ce am nevoie este ca şi ceilalţi să înţeleagă asta. Şi doar sunt băiat, ar trebui doar să fie mulţumiţi că respect o fată. A râs. După care a încercat să rectifice ultimele vorbe. Nu vreau să zic că.. .Adică... Oricum, ideea e că nu voi lăsa să se apropie de tine vreun cretin care vrea doar.. Alte lucruri. În fine.. Ideea e..
- Am înţeles, Jay. . . Nu îţi face griji. Eu mereu voi fi alături de tine. Aşa a fost întotdeauna. Nu? Nu are de ce să se schimbe acum, cel puţin nu din partea mea. Plus că, e viaţa ta. Dacă trebuie să greşeşti, o vei face oricum... Nu contează. Doar că ceilalţi îţi vor binele. Şi asta cred că trebuie înţeles.
Ajunsesem deja în faţa casei sale, aşa că mi-a deshis portiera maşinii , eu coborând. I-am mulţumit şi el şi-a aruncat iar mâna în părul meu buclat, deranjându-l . Cred. Am dat o mână prin el, pentru a-l „ rearanja †şi l-am urmat în locuinţă.
Nu îmi mai aminteam atât de bine înăuntrul casei, era ... Diferit. Da , cred că acesta era cuvântul. Mătuşa Angelique era pe acolo – nu ştiu ce făcea. A zâmbit călduros la vederea mea şi s-a apropiat de mine, îmbrăţişându-mă. A trebuit să se aplece pentru asta. Mi se părea stânjenitor, pentru amândouă. Dar am acceptat oricum.
Trăsături ale feţei sale puteau fi regăsite la Jay, ochii aceia verzi îi moştenise într-u totul...
- Bună Amby. Ce faci? Intră, intră. Mi-a făcut semn să mă îndrept în sufragerie. Am intrat , fără prea multă ezitare. Cu mult timp în urmă aceasta fusese a doua mea casă, cum îmi petreceam o mare parte din timp aici... Acolo era şi unchiul Takumi cu domnul Jack. Am salutat politicos , presupun însă că nu a fost îndeajuns. Unchiul s-a ridicat de pe canapea şi a venit la mine . M-a ridicat în aer sărutându-mă pe obraz şi îmbrăţişându-mă.
- Bună îngeraş.
Am chicotit.
Am fost smulsă după câteva secunde din acel loc, de către Jay.
- Frate, lăsaţi-o să respire. Cred că o spusese pe un ton amuzat. Oricum, am trecut până aici să iau ceva pentru Josh şi ne îndreptăm spre terenu’ de baschet. Revin.
Acesta a plecat, îndreptându-se spre etaj. Am fost îmbombardată cu câteva întrebări din partea domnului Jack, la care am răspuns cu sfială. Cele mai multe erau legate de Caro în orice caz. Cred că era îngrijorat pentru notele ei decât pentru ceea ce făcea. Nu o criticase niciodată pentru că ieşea, sau se comporta într-un anumit mod, dar ar fi vrut să aibă notele ceva mai ridicate decât media de 8 pe toată linia şi 9 pe alocuri. Şi în fond, mie nu mi se părea aşa de rău. Era fată deşteaptă – chiar dacă nu învăţa. Dacă toţi se aşteptau să fie ca mine, atunci nimeni nu ar mai fi avut o viaţă socială...
Nu am reuÅŸit să stau prea mult la discuÅ£ii pentru că a apărut ÅŸi „ salvatorul â€.
- Pf, chiar nu o pot lăsa singură câteva minute, că o terorizaÅ£i ? A fost un ton mai mult decât glumeÅ£ . M-a luat de mână, salutând ÅŸi eu de abia am apucat să spun un „ la revedere â€. Nu mă puteam concentra decât pe mâna ce o Å£inea strâns pe a mea... Momente din copilărie treceau rapid prin minte în timp ce mergeam, aÅŸa încet spre autovehicul.
*În urmă cu câţiva ani *
Două leagăne se mişcau într-un ritm perfect. Acelaşi , şi doi copii se priveau inocent, fără a gândi nimic. Prea mici pentru a avea o minte dezvoltată. Părul meu , chiar şi pe atunci blond , deşi mai scurt, ştiam că era plin de praf din cauza acelei zile pline. Dar băiatul brunet tot îmi zâmbea şi mă privea atât de frumos.
M-a luat de mână într-un final, şi începuserăm să ne plimbăm, până spre casă.
- Când o să fim mari, eu vreau să fiu doar cu tine Amber. O să stăm mereu împreună, în aceaşi casă. O să fim ca mama şi ca tata. Sau ca mătuşa Elisse şi unchiul Eric.
Roşisem şi îmi ţineam mâna în degetele sale mai mari ca ale mele şi pe acea vreme. Cred că aveam şase ani...
Buzele sale s-au lipit de fruntea mea, lăsând în urmă un sărut... Poate primul. Am zâmbit şi am continuat să merg în spatele acelui băiat mai mare decât mine, simţindu-mă protejată şi legată de el. Doar prin acel legănat al mâinii şi faptul că le ţineam împreunate..
- Am ajuns.
Da. Înapoi în realitate. Unde acel vis prostesc al meu era doar... Ei bine, aceasta era realitatea. Şi eu trebuia să ştiu că Făt- Frumos este doar un basm şi că ceea ce mi se întâmpla cu adevărat , nu era o poveste de dragoste sau de dramă. Ci viaţa adevărată, în care noi eram numai şi doar prieteni. Iar eu nu aveam de gând să stric relaţia – niciodată. Îl iubisem şi încă o făceam, probabil asta urma să fie pentru totdeauna. Pentru că eu şi el, eram Jay şi Amber, aceia ce nu erau legaţi prin sânge dar erau fraţi. Da. Asta eram.
- Hai să jucăm baschet. L-am auzit pe Josh ţipând entuziast şi Jayson a fugit de lângă mine cât ai clipi. M-am bucurat să văd iar acea imagine. Adoram să îi privesc jucând. Şi asta este exact ceea ce am făcut. Am admirat acei băieţi pasându-şi mingia, driblând şi aruncât la coş. Graţios. . . Aceasta era viaţa, iar eu trebuia să învăţ să trăiesc în realitate. Şi aceasta nu este un meci în care doar o echipă câştigă. Există şi eşecuri, important este ca echipa să nu se destrame niciodată... Astfel, întotdeauna vor exista câştiguri...