14-11-2009, 05:58 PM
Muuuulţuumesc tuturor de comentarii şi de faptul că aţi citit. Ve-ţi afla mai multe lucruri şi curiozităţi pe parcursul capitolelor. În fine, mulţumesc şi sper să citiţi în continuare şi să vă placă şi acest sezon.
Sezonul 2. Sper să fiţi alături de noi X:
[center] SEZONUL II
Capitolul 1[/center]
[center] - Avionul va ateriza în câteva minute . Rugăm toţi călătorii să îşi strângă bine centurile de siguranţă. Vă mulţumim că aţi zburat cu noi . O zi plăcută! [/center]
Am fost trezită de vorbele acelea înregistrate. Am căscat uşor, ducându-mi mâna la gură. Am privit în jur, realizând că rămăsesem singurul pasager din acea zonă. Am chicotit copilăros şi mi-am strâns centura bine. Era ceva mult prea obişnuit pentru mine.
Am privit fereastra pe timpul ce avionul ateriza pentru a capta şi cele mai mici detalii ale aeroportului, pentru că.. Trecuse prea multă vreme de când nu mai venisem aici. Un sentiment nostalgic foarte puternic mă cuprinse. A trebuit să respir mai agitat de câteva ori ca să îmi dau seama că mă întorceam acasă . Cât de bine suna.
Am coborât uşor scările râzând. Nici eu nu eram prea sigură de ce eram atât de fericită, poate mă obişnuisem să zâmbesc din fiecare lucru, sau poate aşa eram eu. Optimistă. Am coborât, având grijă să nu alunec. Pantofii mei cu toc micuţ erau tare alunecoşi. Purtam o fustă puţin de-asupra genunchilor, albă, şi o bluză de culoare deschisă, foarte puţin decoltată. Şi aşa nu arătam extraordinar, dar nu avusesem nicodată ceva pentru asta – chiar dacă nu eram prea frumoasă scopul meu nu era să fiu. Aveam alt fel de preocupări. Aerul de toamnă era minunat. Nu îmi mai aminteam cât de frumos era acest anotimp în oraşul meu natal.
Am zărit mai departe un bărbat înalt, binefăcut cu trăsături atât de familiare. Aveam în spate rucsacul meu, restul bagajelor lăsându-le în avion. Erau prea multe şi decisesem să fie trimise printr-o agenţie acasă. Am fugit cu paşi repezi spre bărbatul cu păr blond închis şi ochii verzui. I-am sărit în braţe, acesta prinzându-mă foarte fericit. M-a sărutat pe obraz, dându-mi la o parte pletele uşor buclate. Aveam trăsături atât de familiare, părul meu fiind de asemenea de un blond închis iar ochii mei verzi. Am zâmbit în timp ce m-a luat de mână, ducându-mă spre maşină. Cred că mă înroşisem la faţă. Mi-a deschis portiera şi eu am urcat.
- Bine ai revenit îngeraş . Ce mai faci? Nu te-am văzut de atâta vreme ! A exclamat , mult prea fericit. La fel eram şi eu.
- Mă bucur să fiu acasă, tati. Şi mie mi-a fost dor de tine, de voi. Nu v-am mai văzut pe tine şi pe mama din primăvară, iar pe fratele meu... Hmm, cred că a trecut un an.
S-a întristat brusc, dar nu am zis nimic. Ce puteam? Nu ştiam ce puteam zice să îl consolez, aceasta era situaţia.
- Îmi pare rău că a trebuit să fii plecată atâta vreme.. .Dar.. Dar , acum eşti acasă. Măcar atât ! Îmi pare rău şi că am ratat, iar , ziua ta de naştere.
Am lăsat un zâmbet trist să mi se vadă pe faţă. Nu contau atât de mult pentru mine aceste lucruri, dar nu vroiam să văd faţa tristă a tatălui meu.
- Te rog să nu mai fii trist, sunt aici acum. Pentru totdeauna.
Mi-a strâns mâna, fiind iar vesel. Sau încercând. A accelerat, fără a ţine prea mult cont de vireza maşinii. Dar ştiam că nu depăşeşte, niciodată nu o făcea. Aşa era el. Îl iubeam, nu îmi puteam imagina o persoană mai bună ca el, sau ca mama mea. Hm. Îmi fusese atât de dor de ei.
Nici nu am realizat când maşina a fost parcată în faţa casei, şi eu a trebuit să ies . Am fost extrem de fericită şi inima mea bătea cu foarte mare acceleraţie. Mi-au trecut brusc prin minte amintiri, amintiri trecute ale copilăriei mele.
Fusesem trimisă în urmă cu şase ani la o şcoală de fete, un internat. Ştiu doar că fusese vorba doar de un an, însă acesta s-a prelungit pe încă unul, încă unul . . . şi tot aşa, până ce eu am ajuns la vârsta de şaisprezece ani. Dar nu regret, a fost frumos. Vacanţele de vară mi le petreceam întotdeauna călătorind, am fost la Paris de trei ori până acum , şi am vizitat şi alte locuri. Datorită familiei mele şi.. Cu toate acestea, aş fi preferat să fiu alături de ei. Mi-am înlăturat acest gând când am intrat în casă. Am văzut-o pe femeia înaltă, blondă şi cu faţa iubitoare privindu-mă. Am fugit spre ea, aceasta îmbrăţişându-mă.
- Draga mea, nu ne-am văzut de atâta vreme! M-a strâns în braţe, foarte foarte strâns. La fel am făcut şi eu. Aproape că îmi venea să plâng.
- Unde e fratele meu? Am întrebat repede, nevăzându-l prin preajmă.
- Trebuie să sosească, scump-o. A avut meci, dar i-am zis să vină direct acasă. Ar fi vrut să vină personal să te ia de la aeroport.. În fine, ştii şi tu cum este el cu baschetul. Am privit acea faţă care îmi dădea mereu surplusul de căldură şi energie de care aveam nevoie.
Credeam că îmi vor da lacrimile, realizând câtă vreme am pierdut fără ei. I-am îmbrăţişat pe amândoi, părinţii mei.
- Caroline a sunat mai devreme să se intereseze dacă ai ajuns. Ştii că ea a preferat să vină acasă de îndată. A zis că trece pe la tine mâine .
- Eric, de abia a venit şi tu o presezi cu alte lucruri. Trebuie să stea acasă! Mi-a fost dor de ea. A exclamat mama uşor iritată de numele prietenei mele. Era geloasă de faptul că petrecusem mai mult timp cu aceasta, mamele sunt foarte interesante.
- Elisse, draga mea, uşor. Nu trebuie să fi aşa posesivă. A sărutat-o uşor pe buze şi inima mea a accelerat. Ce frumos, îi adoram . Faptul că se înţelegeau atât de bine mă făcea fericită.
Înainte să pot adăuga ceva , uşa de la intrare s-a deschis. Încă stăteam pe hol , neavând timpul necesar pentru a ajunge într-o altă parte a casei. Am pus rucsacul pe o măsuţă , prima pe care am văzut-o şi am fugit spre cel ce era acolo. M-a îmbrăţişat, aruncându-mi un pupic pe obraz. M-a ridicat, învârtindu-mă şi eu am chicotit, închizând ochii. Când m-a lăsat jos m-am proptit iar în braţele sale.
- Mi-a fost dor de tine! Am strigat aproape plângând. Mi-a mângâiat părul şi mi-a răspuns.
- Şi mie surioară, mult prea dor. Bine ai revenit acasă.
Am privit ochii aceia albaştrii, plini de iubire şi părul acela blond, atât de drăgălaş. Totuşi, am rămas uimită văzând ce înalt e. Deşi întotdeauna fusese mai înalt decât mine.
- Ai crescut mult.. De la ultima noastră.. Întâlnire. Am reuşit să rostesc. A făcut o piruetă, zâmbind orgolios şi mândru. Trupul lui se formase altfel, având mai mulţi muşchi ca data trecută. Totuşi, era un baschetbalist, aşa că era de înţeles. M-a sărutat iar pe frunte.
Atunci a mai intrat şi altcineva în casă, şi privirea mea a murit. Era el . Acelaşi băiat pe care îl admirasem pe tot parcursul vieţii mele. Adică, până la 10 ani când am fost trimisă la internat. Am înghiţit în sec şi ştiam că obrajii mi se înroşiseră căci îmi simţeam faţa în flăcări. Inima mea bătea cu prea mare acceleraţie, odată cu fiecare pas ce îl făcea.
Într-o secundă s-a aflat lângă mine , sau poate că a durat mai mult. Nu îmi amintesc, căci privirea mea era pierdută în ochii lui verzi, mult prea intenşi şi părul lui negru răzleţ. Credeam că o să îmi pierd capul, minţile şi că o să cad, că o să leşin. S-a apropiat şi mai tare, şi mai tare. Când a ajuns lângă mine am simţit cum inima mi s-a oprit. O secundă în care am fost prea fericită să mai şi respir.
Şi-a aruncat mâna în capul meu , deranjându-mi părul.
- Tu eşti, piticanie? A zâmbit şiret şi eu adoram acel zâmbet. Ştiu că m-am înroşit şi mai tare la faţă.
- Nu sunt piticanie! Am încercat să zic pe un ton nervos.
- Hmm, dar cât ai crescut? Ai în jur de.. 1.66? A început să râdă şi am realizat că rămăsesem singuri în încăpere şi Josh striga după noi să intrăm. El şi-a luat mâna din capul meu şi eu l-am apucat de bluză. Doamne.. Ce senzaţie am avut atunci când m-a atins, una minunat. Mi-a fulgerat tot corpul, de parcă mii de ace s-ar fi înfipt în mine, dar într-un mod plăcut. Atunci când i-am atins tricoul am simţit că o iau razna, că nu mai am aer.
S-a întors printr-o mişcare prea graţioasă. Cât de frumos putea fi, cu acel chip inocent şi totodată pervers.
- Am de fapt 1 . 70, am rostit pe acelaşi ton uşor nervos. Dar dacă prietenele mele aveau dreptate şi acest ton părea ca unul rostit dulce doar că mai tare, nu aveam succes.
A început să râdă copios, după care a adăugat.
- 1. 68.
Cât de adorabil era. Nu m-am pierdut totuşi . Şi m-am dat de gol.
- E 1. 69 !
- Aşa ziceam şi eu . Şi-a proptit buzele de fruntea mea, sărutându-mă uşor.
- Haide. M-a îndemnat să îl urmez în propria mea casă. Oricum o ştia mai bine decât mine. Îl priveam şi trupul meu tremura, poate şi vocea, şi sufletul. Desigur, el era mult mai înalt ca mine, în jur de 1.90.
Toată viaţa mea îl simpatizasem şi respectasem... Şi admirasem. Am crezut întotdeauna că este un fel de dragoste frăţească ; deşi era mai diferită decât cea faţă de adevăratul meu frate. Nu îmi puteam da o explicaţie logică, nici acum . Dar inima mea o lua razna când îl vedea. Întotdeauna se întâmpla aşa. Am fost întreruptă de un alt ciufulit. Îşi pusese iar mâna în capul meu.
- Bine ai venit acasă, Amber.
- Mersi. Am răspuns sfios , zâmbind nostalgic.
Mă bucuram să fiu aici. Alături de familia mea, de locul în care m-am născut şi de... Vechii mei prieteni.
Sezonul 2. Sper să fiţi alături de noi X:
[center] SEZONUL II
Capitolul 1[/center]
[center] - Avionul va ateriza în câteva minute . Rugăm toţi călătorii să îşi strângă bine centurile de siguranţă. Vă mulţumim că aţi zburat cu noi . O zi plăcută! [/center]
Am fost trezită de vorbele acelea înregistrate. Am căscat uşor, ducându-mi mâna la gură. Am privit în jur, realizând că rămăsesem singurul pasager din acea zonă. Am chicotit copilăros şi mi-am strâns centura bine. Era ceva mult prea obişnuit pentru mine.
Am privit fereastra pe timpul ce avionul ateriza pentru a capta şi cele mai mici detalii ale aeroportului, pentru că.. Trecuse prea multă vreme de când nu mai venisem aici. Un sentiment nostalgic foarte puternic mă cuprinse. A trebuit să respir mai agitat de câteva ori ca să îmi dau seama că mă întorceam acasă . Cât de bine suna.
Am coborât uşor scările râzând. Nici eu nu eram prea sigură de ce eram atât de fericită, poate mă obişnuisem să zâmbesc din fiecare lucru, sau poate aşa eram eu. Optimistă. Am coborât, având grijă să nu alunec. Pantofii mei cu toc micuţ erau tare alunecoşi. Purtam o fustă puţin de-asupra genunchilor, albă, şi o bluză de culoare deschisă, foarte puţin decoltată. Şi aşa nu arătam extraordinar, dar nu avusesem nicodată ceva pentru asta – chiar dacă nu eram prea frumoasă scopul meu nu era să fiu. Aveam alt fel de preocupări. Aerul de toamnă era minunat. Nu îmi mai aminteam cât de frumos era acest anotimp în oraşul meu natal.
Am zărit mai departe un bărbat înalt, binefăcut cu trăsături atât de familiare. Aveam în spate rucsacul meu, restul bagajelor lăsându-le în avion. Erau prea multe şi decisesem să fie trimise printr-o agenţie acasă. Am fugit cu paşi repezi spre bărbatul cu păr blond închis şi ochii verzui. I-am sărit în braţe, acesta prinzându-mă foarte fericit. M-a sărutat pe obraz, dându-mi la o parte pletele uşor buclate. Aveam trăsături atât de familiare, părul meu fiind de asemenea de un blond închis iar ochii mei verzi. Am zâmbit în timp ce m-a luat de mână, ducându-mă spre maşină. Cred că mă înroşisem la faţă. Mi-a deschis portiera şi eu am urcat.
- Bine ai revenit îngeraş . Ce mai faci? Nu te-am văzut de atâta vreme ! A exclamat , mult prea fericit. La fel eram şi eu.
- Mă bucur să fiu acasă, tati. Şi mie mi-a fost dor de tine, de voi. Nu v-am mai văzut pe tine şi pe mama din primăvară, iar pe fratele meu... Hmm, cred că a trecut un an.
S-a întristat brusc, dar nu am zis nimic. Ce puteam? Nu ştiam ce puteam zice să îl consolez, aceasta era situaţia.
- Îmi pare rău că a trebuit să fii plecată atâta vreme.. .Dar.. Dar , acum eşti acasă. Măcar atât ! Îmi pare rău şi că am ratat, iar , ziua ta de naştere.
Am lăsat un zâmbet trist să mi se vadă pe faţă. Nu contau atât de mult pentru mine aceste lucruri, dar nu vroiam să văd faţa tristă a tatălui meu.
- Te rog să nu mai fii trist, sunt aici acum. Pentru totdeauna.
Mi-a strâns mâna, fiind iar vesel. Sau încercând. A accelerat, fără a ţine prea mult cont de vireza maşinii. Dar ştiam că nu depăşeşte, niciodată nu o făcea. Aşa era el. Îl iubeam, nu îmi puteam imagina o persoană mai bună ca el, sau ca mama mea. Hm. Îmi fusese atât de dor de ei.
Nici nu am realizat când maşina a fost parcată în faţa casei, şi eu a trebuit să ies . Am fost extrem de fericită şi inima mea bătea cu foarte mare acceleraţie. Mi-au trecut brusc prin minte amintiri, amintiri trecute ale copilăriei mele.
Fusesem trimisă în urmă cu şase ani la o şcoală de fete, un internat. Ştiu doar că fusese vorba doar de un an, însă acesta s-a prelungit pe încă unul, încă unul . . . şi tot aşa, până ce eu am ajuns la vârsta de şaisprezece ani. Dar nu regret, a fost frumos. Vacanţele de vară mi le petreceam întotdeauna călătorind, am fost la Paris de trei ori până acum , şi am vizitat şi alte locuri. Datorită familiei mele şi.. Cu toate acestea, aş fi preferat să fiu alături de ei. Mi-am înlăturat acest gând când am intrat în casă. Am văzut-o pe femeia înaltă, blondă şi cu faţa iubitoare privindu-mă. Am fugit spre ea, aceasta îmbrăţişându-mă.
- Draga mea, nu ne-am văzut de atâta vreme! M-a strâns în braţe, foarte foarte strâns. La fel am făcut şi eu. Aproape că îmi venea să plâng.
- Unde e fratele meu? Am întrebat repede, nevăzându-l prin preajmă.
- Trebuie să sosească, scump-o. A avut meci, dar i-am zis să vină direct acasă. Ar fi vrut să vină personal să te ia de la aeroport.. În fine, ştii şi tu cum este el cu baschetul. Am privit acea faţă care îmi dădea mereu surplusul de căldură şi energie de care aveam nevoie.
Credeam că îmi vor da lacrimile, realizând câtă vreme am pierdut fără ei. I-am îmbrăţişat pe amândoi, părinţii mei.
- Caroline a sunat mai devreme să se intereseze dacă ai ajuns. Ştii că ea a preferat să vină acasă de îndată. A zis că trece pe la tine mâine .
- Eric, de abia a venit şi tu o presezi cu alte lucruri. Trebuie să stea acasă! Mi-a fost dor de ea. A exclamat mama uşor iritată de numele prietenei mele. Era geloasă de faptul că petrecusem mai mult timp cu aceasta, mamele sunt foarte interesante.
- Elisse, draga mea, uşor. Nu trebuie să fi aşa posesivă. A sărutat-o uşor pe buze şi inima mea a accelerat. Ce frumos, îi adoram . Faptul că se înţelegeau atât de bine mă făcea fericită.
Înainte să pot adăuga ceva , uşa de la intrare s-a deschis. Încă stăteam pe hol , neavând timpul necesar pentru a ajunge într-o altă parte a casei. Am pus rucsacul pe o măsuţă , prima pe care am văzut-o şi am fugit spre cel ce era acolo. M-a îmbrăţişat, aruncându-mi un pupic pe obraz. M-a ridicat, învârtindu-mă şi eu am chicotit, închizând ochii. Când m-a lăsat jos m-am proptit iar în braţele sale.
- Mi-a fost dor de tine! Am strigat aproape plângând. Mi-a mângâiat părul şi mi-a răspuns.
- Şi mie surioară, mult prea dor. Bine ai revenit acasă.
Am privit ochii aceia albaştrii, plini de iubire şi părul acela blond, atât de drăgălaş. Totuşi, am rămas uimită văzând ce înalt e. Deşi întotdeauna fusese mai înalt decât mine.
- Ai crescut mult.. De la ultima noastră.. Întâlnire. Am reuşit să rostesc. A făcut o piruetă, zâmbind orgolios şi mândru. Trupul lui se formase altfel, având mai mulţi muşchi ca data trecută. Totuşi, era un baschetbalist, aşa că era de înţeles. M-a sărutat iar pe frunte.
Atunci a mai intrat şi altcineva în casă, şi privirea mea a murit. Era el . Acelaşi băiat pe care îl admirasem pe tot parcursul vieţii mele. Adică, până la 10 ani când am fost trimisă la internat. Am înghiţit în sec şi ştiam că obrajii mi se înroşiseră căci îmi simţeam faţa în flăcări. Inima mea bătea cu prea mare acceleraţie, odată cu fiecare pas ce îl făcea.
Într-o secundă s-a aflat lângă mine , sau poate că a durat mai mult. Nu îmi amintesc, căci privirea mea era pierdută în ochii lui verzi, mult prea intenşi şi părul lui negru răzleţ. Credeam că o să îmi pierd capul, minţile şi că o să cad, că o să leşin. S-a apropiat şi mai tare, şi mai tare. Când a ajuns lângă mine am simţit cum inima mi s-a oprit. O secundă în care am fost prea fericită să mai şi respir.
Şi-a aruncat mâna în capul meu , deranjându-mi părul.
- Tu eşti, piticanie? A zâmbit şiret şi eu adoram acel zâmbet. Ştiu că m-am înroşit şi mai tare la faţă.
- Nu sunt piticanie! Am încercat să zic pe un ton nervos.
- Hmm, dar cât ai crescut? Ai în jur de.. 1.66? A început să râdă şi am realizat că rămăsesem singuri în încăpere şi Josh striga după noi să intrăm. El şi-a luat mâna din capul meu şi eu l-am apucat de bluză. Doamne.. Ce senzaţie am avut atunci când m-a atins, una minunat. Mi-a fulgerat tot corpul, de parcă mii de ace s-ar fi înfipt în mine, dar într-un mod plăcut. Atunci când i-am atins tricoul am simţit că o iau razna, că nu mai am aer.
S-a întors printr-o mişcare prea graţioasă. Cât de frumos putea fi, cu acel chip inocent şi totodată pervers.
- Am de fapt 1 . 70, am rostit pe acelaşi ton uşor nervos. Dar dacă prietenele mele aveau dreptate şi acest ton părea ca unul rostit dulce doar că mai tare, nu aveam succes.
A început să râdă copios, după care a adăugat.
- 1. 68.
Cât de adorabil era. Nu m-am pierdut totuşi . Şi m-am dat de gol.
- E 1. 69 !
- Aşa ziceam şi eu . Şi-a proptit buzele de fruntea mea, sărutându-mă uşor.
- Haide. M-a îndemnat să îl urmez în propria mea casă. Oricum o ştia mai bine decât mine. Îl priveam şi trupul meu tremura, poate şi vocea, şi sufletul. Desigur, el era mult mai înalt ca mine, în jur de 1.90.
Toată viaţa mea îl simpatizasem şi respectasem... Şi admirasem. Am crezut întotdeauna că este un fel de dragoste frăţească ; deşi era mai diferită decât cea faţă de adevăratul meu frate. Nu îmi puteam da o explicaţie logică, nici acum . Dar inima mea o lua razna când îl vedea. Întotdeauna se întâmpla aşa. Am fost întreruptă de un alt ciufulit. Îşi pusese iar mâna în capul meu.
- Bine ai venit acasă, Amber.
- Mersi. Am răspuns sfios , zâmbind nostalgic.
Mă bucuram să fiu aici. Alături de familia mea, de locul în care m-am născut şi de... Vechii mei prieteni.