13-11-2009, 11:43 PM
Bună.
@ Yumina -- mulţumim de comentariu şi că ai fost alături de noi până în acest moment. Că ai continuat să comentezi şi complimentezi această poveste. Îţi mulţumesc, de fapt îţi mulţumim din tot sufletul... Vei afla aici, dar da, Angelique nu va mai putea avea copii. E happy ending, dont worry.
Acesta este ultimul capitol din '' Iluzii '' dragi cititori care aţi continuatsă citiţi această poveste, chiar dacă unii nu au comentat şi doar au citit, vă muţumim. Că aţi fost alături de noi şi ne-aţi ajutat totodată să terminăm această poveste, cu sprijinul vostru.
Savuraţi şi acest capitol, şi încă aştept păreri despre tot. MULŢUMIM.
LECTURÄ‚ PLÄ‚CUTÄ‚!
[center]Capitolul 50 . [/center]
- Takumi ! Takumi, de ce taci ? Te-am dezamăgit, iarăşi. La naiba ! De ce nu am putut muri ?
Ţipa Angelique pe un ton atât de grav încât mă durea pe mine. Tăcusem, pentru că .. Poate pentru prima dată în viaţă, nu ştiam ce să zic. Aş fi vrut să îi zic eu răspunsurile întrebărilor pe care le-a rostit Eric, dar nu puteam. Ştiam că dacă le-aş fi zis eu ar fi crezut că eram al naibii de dezamăgit, cum puteam să îi spun eu soţiei mele că nu mai putea avea copii? Când ştiam cât va suferi. Mă durea şi mai tare faptul că... Ei bine, că se gândea tot la mine, că pe mine mă dezamăgise ci nu că nu putea să mai aibă încă un copil. Ştiam că acum se întreba ce este în sufletul meu, cum îi vorbisem mereu că vreau o fată. Desigur că mai vroiam încă un copil, cel puţin , dar nu o învinovăţeam pe ea. Cum să moară? Asta m-ar fi distrus...
M-am uitat spre Eric şi Elisse care stăteau încă pe canapeaua din salonul de spital şi i-am rugat să părăsească încăperea.
- Eric, Elisse, aş vrea să fiu singur pentru câteva minute cu Angelique. O să vă sun eu mai târziu, scuze. Am spus pe un ton destul de formal. Cred că au înţeles mesajul, întrucât s-au ridicat pentru a pleca, după ce au salutat-o îngrijoraţi pe Angel. Frate, nu aveam să îi fac nimic. M-am apropiat de ea şi am realizat că era speriată, plângând cu acele lacrimi pe care nu vroiam să le văd, niciodată. Mă întrebam ce expresie are chipul meu.
Desigur că eram furios că nu mai puteam avea copii, mai vroiam ,şi încă mulţi . Dar doar cu această femeie din patul de spital, fără ea era inutil. Mă bucuram doar că ea era în viaţă, şi nimic altceva nu mai conta. Am luat-o de mână , sărutând-o. Mi-a adresat o uitătură uimită, trăgând mâna brusc şi proptinduşi-le pe ambele pe faţă, pentru a nu o privii. Tremura.
- Nu încerca să fi drăguţ Takumi. Ştiu că suferi, se vede pe faţa ta. Îmi pare atât de rău.. Chiar îmi pare , te rog să mă ierţi. Începuse să zică. Fără sens, nu vroiam să aud acele cuvinte. Pentru ce ? Ce aveam de iertat, Doamne, nu era vina ei.
- Angelique, te-ai aruncat tu de bună voie pe scări? Am întrebat serios.
Ma privit sfioasă , parcă evitându-mi ochii.
- Uite-te la mine! Am strigat pe un ton oarecum iritat.
Aşa a făcut.
- Nu ! Dar nu am fost atentă, dacă aş fi fost asta nu s-ar fi..
Am întrerupt-o. M-am dus şi mai aproape de aceasta , îmbrăţişând-o. I-am simţit pielea rece tremurândă. Am drăcuit în sinea mea sărutând-o pe frunte.
- Uite ce e Angel, nu aveai de unde să ştii că asta urma să se întâmple. Aşa că te rog, te rog să nu mai reacţionezi aşa. Bine? Nu contează că nu vom mai putea avea copii, ştiu că mi-am dorit şi încă îmi doresc. Dar îi vreau doar cu tine, aşa că nu îmi pasă de altceva. Îl avem pe Jay şi eu sunt pe deplin fericit cu asta. Aşa ar trebui să fi şi tu. Dacă te am pe tine şi pe copilul nostru, nu-mi mai doresc altceva. Te rog să nu mai spui niciodată că trebuie să mori, mă loveşti unde mă doare mai tare.
A continuat să plângă, rostind aceste vorbe de mai multe ori : „ iartă-mă †, „ îmi pare rău †, „ te iubesc†, „ sunt fericită cu tine †. Nu am putut decât să o mângâi şi să o sărut, pentru că altceva nu găseam nimic posibil de făcut. În fond, eram o persoană în trupuri diferite. Urma să trecem şi peste asta, poate că mai greu.. Lucrul acesta era unul dificil, dar nu conta. Pentru că aveam deja un copil şi visul nostru se îndeplinise. Eram căsătoriţi, eram unul lângă altul cu un copil superb în braţe. Şi ne iubeam . Ştiam că urma să trecem peste asta, şi probabil în sinea ei, ştia şi ea.
Tocmai ajunsesem acasă de la serviciu, o zi destul de obositoare. Era după amiază târzie, când soarele deja îşi ascundea razele încercând să lase întunericul să pătrund, încet. Serile de vară erau plăcute, foarte călduroase. În special cele de iulie, dar îmi plăceau. Erau liniştitoare.
Am deschis uşa casei, după ce am parcat maşina în garaj . În faţa mea a apărut Angelique , cu Jay în braţe. Am sărutat-o pe buze, apăsat, după care l-am luat pe Jayson în braţe.
- Bună iubito, am zis uşor răsuflnd când l-am avut pe băiat în braţe.
- Ce faci campionule? Cum a fost azi? L-am sărutat pe frunte.
- Taaatiii!!! A exclamat bucuros întânzând mâinile în toate părţile. Am început să râd copios, intrând în sufragerie.
- Josh ce face? M-am adresat tuturor. Angelique a sărit în spatele meu, sărutându-mă pe obraz.
- E şi el în sufragerie, se joacă.
- Mda . Am chicotit. L-am pus pe Jay lângă prietenul lui de joacă şi am luat-o în braţe pe Angel, învârtind-o prin cameră. Am umplut-o de alte sărutări după care i-am dat drumul.
- Mâncăm şi noi în seara asta? Am zâmbit ironic şi ea m-a ciupit. M-am prefăcut profund îndurerat.
- Nu mai vorbesc cu tine! A chicotit mergând spre bucătărie. Eu m-am apropiat spre cei doi băieţi.
- Hei Jay, dă –mi şi mie aia. Mama ta e foarte rea , să ştii. Am început să râd.
- Mamii? A ţipat el întrebător. Nu am mai zis nimic, doar ciufulindu-l puţin. Avusesem dreptate, îmi moştenise părul răzleţ. Am făcut acelaşi lucru şi în capul lui Josh, dar adevărul era că părul lui era mai scurt şi altfel aşezat, şi extrem de blond ca al lui Elisse. Am rânjit.
- Ce faci prietene?
- Ăăă. A bombănit ceva despre jucării şi a continuat să se joace cu fiul meu, eu întorcându-mă în bucătărie. Angelique era acolo, ajutând cu masa. Am sărutat-o iar.
- Deci?
- Da , da Takumi. Imediat punem masa. Mi-am pus mâinile în părul ei, prinzându-l într-o coadă strânsă . Mi-a întins un elastec de păr.
- De unde ştiai că vreau să fac asta?
A început să râdă.
- Nu ştiu, telepatie? Am continuat râsul amândoi, după care am mers la masă. A durat destul de mult cina, având în vedere că trebuia să avem grijă ce mănâncă şi cei doi. Am zis că o să îl hrănesc eu pe Joshua şi Jay s-a îmbufnat, aşa că am făcut cu rândul. Când eu pe Josh, când Angel pe Jay şi viceversa . Nu ştiu când am apucat să mâncăm şi noi ceva.
În fine, se făcuse destul de târziu aşa că am decis să îi ducem pe cei doi băieţi la culcare. I-am sărutat pe frunte şi i-am învelit.
- Noapte bună , gândăceilor. A strigat soţia mea jucăuş.
- Somn uşor, campionilor. Am adăugat eu amuzat.
- Mami şi tati? A întrebat Joshua oarecum trist.
- Nu îţi face griji prietene, o să vină tati tău mâine dimineaţă să te ia. Acum e cu mami la spital. S-a liniştit, adormind şi acesta.
Eu şi Angelique ne-am îndreptat spre dormitorul nostru. Să ai un copil de doi anişori era un sport super greu, dar merita efortul. Era dificil când aveai doi băieţi de aceaşi vârstă în grijă, dar amuzant. Ne plăcea amândurora asta. Ne-am aruncat în pat, şi am ţinut o mică discuţie înainte să adormim.
- Hei, Takumi.. Dormi? S-a adresat pe un ton întrebător.
- Acum nu mai dorm, mulţumesc. Am încercat să par supărat, dar şi-a dat seama de asta când am tras-o mai aproape de mine şi am gâdilat-o. După câteva minute de război în care doar eu atacam, ne-am liniştit, stând îmbrăţişaţi.
- În legătură cu Elisse şi Eric .. şi.. Eu chiar.. Adică..
Nu am mai lăsat-o să continue , i-am astupat buzele.
- Scumpo, am mai vorbit despre asta de mii de ori. Ştii deja ce vreau să spun, aşa că şşşş. Te iubesc. Tu şi Jay sunteţi tot ceea ce mi-am putut dori vreodată, ştii asta la fel de bine ca şi mine, nu-i aşa? Vă iuuuuuubesc, foarte mult.
- Hmm. . . Poate şi eu. A rânjit. Normal că ştiu. Şi eu vă ador, doar că...
- Dacă mai spui vreun cuvânt pe tema asta îţi rup limba, şi cred că ştii ce vreau să spun prin asta. Am falsat un mârâit aruncându-mă peste ea. Când momentul era mai intens a sunat telefonul. Am înjurat răspunzând.
- Da?
- Dă-mi-o pe Angelique! A ţipat Bibi în telefon. Am pasat obiectul.
- Da? Hmm.. Da.. E normal Bibi.. Da.. Desigur. Îhî. Da.. Cum să nu. O să trec. Da , nu îl mai speria pe săracul Jack. . . Îhî, noapte bună şi ţie.
- Vechea poveste?
- Aha, eu ÅŸtiu cum e.
Am vrut să continui ceea ce începusem dar s-a auzit un zgomot monoton din camera alăturată.
- E rândul tău ! A ţipat Angelique, pe un ton ce avea ca scop tachinarea.
Ştiam deja că era rândul meu să îi liniştesc pe băieţi. Mi-am luat tot curajul posibil şi am trecut în cealaltă cameră. Nu a zis nimeni că e uşor să creşti un copil, să ai o familie. Dar ceva mai frumos nu puteai găsi oricum. Şi eu eram fericit, acum şi pentru totdeauna. Doar noi trei.
[center] SFÂRŞIT!!![/center]
Mulţumim tuturor celor ce au fost alături de noi pe parcursul acestei poveşti şi... Sper să fiţi alături de noi în continuare. ! <3
Sezonul 2 -- În curând!!
@ Yumina -- mulţumim de comentariu şi că ai fost alături de noi până în acest moment. Că ai continuat să comentezi şi complimentezi această poveste. Îţi mulţumesc, de fapt îţi mulţumim din tot sufletul... Vei afla aici, dar da, Angelique nu va mai putea avea copii. E happy ending, dont worry.
Acesta este ultimul capitol din '' Iluzii '' dragi cititori care aţi continuatsă citiţi această poveste, chiar dacă unii nu au comentat şi doar au citit, vă muţumim. Că aţi fost alături de noi şi ne-aţi ajutat totodată să terminăm această poveste, cu sprijinul vostru.
Savuraţi şi acest capitol, şi încă aştept păreri despre tot. MULŢUMIM.
LECTURÄ‚ PLÄ‚CUTÄ‚!
[center]Capitolul 50 . [/center]
- Takumi ! Takumi, de ce taci ? Te-am dezamăgit, iarăşi. La naiba ! De ce nu am putut muri ?
Ţipa Angelique pe un ton atât de grav încât mă durea pe mine. Tăcusem, pentru că .. Poate pentru prima dată în viaţă, nu ştiam ce să zic. Aş fi vrut să îi zic eu răspunsurile întrebărilor pe care le-a rostit Eric, dar nu puteam. Ştiam că dacă le-aş fi zis eu ar fi crezut că eram al naibii de dezamăgit, cum puteam să îi spun eu soţiei mele că nu mai putea avea copii? Când ştiam cât va suferi. Mă durea şi mai tare faptul că... Ei bine, că se gândea tot la mine, că pe mine mă dezamăgise ci nu că nu putea să mai aibă încă un copil. Ştiam că acum se întreba ce este în sufletul meu, cum îi vorbisem mereu că vreau o fată. Desigur că mai vroiam încă un copil, cel puţin , dar nu o învinovăţeam pe ea. Cum să moară? Asta m-ar fi distrus...
M-am uitat spre Eric şi Elisse care stăteau încă pe canapeaua din salonul de spital şi i-am rugat să părăsească încăperea.
- Eric, Elisse, aş vrea să fiu singur pentru câteva minute cu Angelique. O să vă sun eu mai târziu, scuze. Am spus pe un ton destul de formal. Cred că au înţeles mesajul, întrucât s-au ridicat pentru a pleca, după ce au salutat-o îngrijoraţi pe Angel. Frate, nu aveam să îi fac nimic. M-am apropiat de ea şi am realizat că era speriată, plângând cu acele lacrimi pe care nu vroiam să le văd, niciodată. Mă întrebam ce expresie are chipul meu.
Desigur că eram furios că nu mai puteam avea copii, mai vroiam ,şi încă mulţi . Dar doar cu această femeie din patul de spital, fără ea era inutil. Mă bucuram doar că ea era în viaţă, şi nimic altceva nu mai conta. Am luat-o de mână , sărutând-o. Mi-a adresat o uitătură uimită, trăgând mâna brusc şi proptinduşi-le pe ambele pe faţă, pentru a nu o privii. Tremura.
- Nu încerca să fi drăguţ Takumi. Ştiu că suferi, se vede pe faţa ta. Îmi pare atât de rău.. Chiar îmi pare , te rog să mă ierţi. Începuse să zică. Fără sens, nu vroiam să aud acele cuvinte. Pentru ce ? Ce aveam de iertat, Doamne, nu era vina ei.
- Angelique, te-ai aruncat tu de bună voie pe scări? Am întrebat serios.
Ma privit sfioasă , parcă evitându-mi ochii.
- Uite-te la mine! Am strigat pe un ton oarecum iritat.
Aşa a făcut.
- Nu ! Dar nu am fost atentă, dacă aş fi fost asta nu s-ar fi..
Am întrerupt-o. M-am dus şi mai aproape de aceasta , îmbrăţişând-o. I-am simţit pielea rece tremurândă. Am drăcuit în sinea mea sărutând-o pe frunte.
- Uite ce e Angel, nu aveai de unde să ştii că asta urma să se întâmple. Aşa că te rog, te rog să nu mai reacţionezi aşa. Bine? Nu contează că nu vom mai putea avea copii, ştiu că mi-am dorit şi încă îmi doresc. Dar îi vreau doar cu tine, aşa că nu îmi pasă de altceva. Îl avem pe Jay şi eu sunt pe deplin fericit cu asta. Aşa ar trebui să fi şi tu. Dacă te am pe tine şi pe copilul nostru, nu-mi mai doresc altceva. Te rog să nu mai spui niciodată că trebuie să mori, mă loveşti unde mă doare mai tare.
A continuat să plângă, rostind aceste vorbe de mai multe ori : „ iartă-mă †, „ îmi pare rău †, „ te iubesc†, „ sunt fericită cu tine †. Nu am putut decât să o mângâi şi să o sărut, pentru că altceva nu găseam nimic posibil de făcut. În fond, eram o persoană în trupuri diferite. Urma să trecem şi peste asta, poate că mai greu.. Lucrul acesta era unul dificil, dar nu conta. Pentru că aveam deja un copil şi visul nostru se îndeplinise. Eram căsătoriţi, eram unul lângă altul cu un copil superb în braţe. Şi ne iubeam . Ştiam că urma să trecem peste asta, şi probabil în sinea ei, ştia şi ea.
Tocmai ajunsesem acasă de la serviciu, o zi destul de obositoare. Era după amiază târzie, când soarele deja îşi ascundea razele încercând să lase întunericul să pătrund, încet. Serile de vară erau plăcute, foarte călduroase. În special cele de iulie, dar îmi plăceau. Erau liniştitoare.
Am deschis uşa casei, după ce am parcat maşina în garaj . În faţa mea a apărut Angelique , cu Jay în braţe. Am sărutat-o pe buze, apăsat, după care l-am luat pe Jayson în braţe.
- Bună iubito, am zis uşor răsuflnd când l-am avut pe băiat în braţe.
- Ce faci campionule? Cum a fost azi? L-am sărutat pe frunte.
- Taaatiii!!! A exclamat bucuros întânzând mâinile în toate părţile. Am început să râd copios, intrând în sufragerie.
- Josh ce face? M-am adresat tuturor. Angelique a sărit în spatele meu, sărutându-mă pe obraz.
- E şi el în sufragerie, se joacă.
- Mda . Am chicotit. L-am pus pe Jay lângă prietenul lui de joacă şi am luat-o în braţe pe Angel, învârtind-o prin cameră. Am umplut-o de alte sărutări după care i-am dat drumul.
- Mâncăm şi noi în seara asta? Am zâmbit ironic şi ea m-a ciupit. M-am prefăcut profund îndurerat.
- Nu mai vorbesc cu tine! A chicotit mergând spre bucătărie. Eu m-am apropiat spre cei doi băieţi.
- Hei Jay, dă –mi şi mie aia. Mama ta e foarte rea , să ştii. Am început să râd.
- Mamii? A ţipat el întrebător. Nu am mai zis nimic, doar ciufulindu-l puţin. Avusesem dreptate, îmi moştenise părul răzleţ. Am făcut acelaşi lucru şi în capul lui Josh, dar adevărul era că părul lui era mai scurt şi altfel aşezat, şi extrem de blond ca al lui Elisse. Am rânjit.
- Ce faci prietene?
- Ăăă. A bombănit ceva despre jucării şi a continuat să se joace cu fiul meu, eu întorcându-mă în bucătărie. Angelique era acolo, ajutând cu masa. Am sărutat-o iar.
- Deci?
- Da , da Takumi. Imediat punem masa. Mi-am pus mâinile în părul ei, prinzându-l într-o coadă strânsă . Mi-a întins un elastec de păr.
- De unde ştiai că vreau să fac asta?
A început să râdă.
- Nu ştiu, telepatie? Am continuat râsul amândoi, după care am mers la masă. A durat destul de mult cina, având în vedere că trebuia să avem grijă ce mănâncă şi cei doi. Am zis că o să îl hrănesc eu pe Joshua şi Jay s-a îmbufnat, aşa că am făcut cu rândul. Când eu pe Josh, când Angel pe Jay şi viceversa . Nu ştiu când am apucat să mâncăm şi noi ceva.
În fine, se făcuse destul de târziu aşa că am decis să îi ducem pe cei doi băieţi la culcare. I-am sărutat pe frunte şi i-am învelit.
- Noapte bună , gândăceilor. A strigat soţia mea jucăuş.
- Somn uşor, campionilor. Am adăugat eu amuzat.
- Mami şi tati? A întrebat Joshua oarecum trist.
- Nu îţi face griji prietene, o să vină tati tău mâine dimineaţă să te ia. Acum e cu mami la spital. S-a liniştit, adormind şi acesta.
Eu şi Angelique ne-am îndreptat spre dormitorul nostru. Să ai un copil de doi anişori era un sport super greu, dar merita efortul. Era dificil când aveai doi băieţi de aceaşi vârstă în grijă, dar amuzant. Ne plăcea amândurora asta. Ne-am aruncat în pat, şi am ţinut o mică discuţie înainte să adormim.
- Hei, Takumi.. Dormi? S-a adresat pe un ton întrebător.
- Acum nu mai dorm, mulţumesc. Am încercat să par supărat, dar şi-a dat seama de asta când am tras-o mai aproape de mine şi am gâdilat-o. După câteva minute de război în care doar eu atacam, ne-am liniştit, stând îmbrăţişaţi.
- În legătură cu Elisse şi Eric .. şi.. Eu chiar.. Adică..
Nu am mai lăsat-o să continue , i-am astupat buzele.
- Scumpo, am mai vorbit despre asta de mii de ori. Ştii deja ce vreau să spun, aşa că şşşş. Te iubesc. Tu şi Jay sunteţi tot ceea ce mi-am putut dori vreodată, ştii asta la fel de bine ca şi mine, nu-i aşa? Vă iuuuuuubesc, foarte mult.
- Hmm. . . Poate şi eu. A rânjit. Normal că ştiu. Şi eu vă ador, doar că...
- Dacă mai spui vreun cuvânt pe tema asta îţi rup limba, şi cred că ştii ce vreau să spun prin asta. Am falsat un mârâit aruncându-mă peste ea. Când momentul era mai intens a sunat telefonul. Am înjurat răspunzând.
- Da?
- Dă-mi-o pe Angelique! A ţipat Bibi în telefon. Am pasat obiectul.
- Da? Hmm.. Da.. E normal Bibi.. Da.. Desigur. Îhî. Da.. Cum să nu. O să trec. Da , nu îl mai speria pe săracul Jack. . . Îhî, noapte bună şi ţie.
- Vechea poveste?
- Aha, eu ÅŸtiu cum e.
Am vrut să continui ceea ce începusem dar s-a auzit un zgomot monoton din camera alăturată.
- E rândul tău ! A ţipat Angelique, pe un ton ce avea ca scop tachinarea.
Ştiam deja că era rândul meu să îi liniştesc pe băieţi. Mi-am luat tot curajul posibil şi am trecut în cealaltă cameră. Nu a zis nimeni că e uşor să creşti un copil, să ai o familie. Dar ceva mai frumos nu puteai găsi oricum. Şi eu eram fericit, acum şi pentru totdeauna. Doar noi trei.
[center] SFÂRŞIT!!![/center]
Mulţumim tuturor celor ce au fost alături de noi pe parcursul acestei poveşti şi... Sper să fiţi alături de noi în continuare. ! <3
Sezonul 2 -- În curând!!