08-11-2009, 05:58 PM
@ Yumina -- Am venit să te lămuresc, ultimul capitol postat pe săpt asta din partea mea, but I'll come back next week with the 44 =]] .
@ shiro -- cu adevărat, vor fi nişte părinţi minunaţi XD
@ Wildrose -- vei afla curând misterul copilului =]]] =]]] . Ah ! Şi vei vedea cum se va întinde ficul :]]
Mulţumim tuturor pentru comentarii şi aprecieri. De asemenea pentru faptul că ne citiţi povestea. Înseamnă mult pt. noi XD .
Lectură plăcută!
[center]Capitolul 42[/center]
Nu ştiu cum văd ceilalţi acest fapt, dar ideea de a fi tată mi se pare minunată. Să am un copil, o familie, să fiu alături de femeia pe care o iubesc. Cu adevărat un vis ce îţi dă forţa să treci peste toate. Ce urma să devin şi eu, şi la dracu că eram fericit.
Am urcat în maşină deschizându-i portiera lui Angelique şi ajutând-o să intre – ceva îmi spunea că putea şi singură dar mă apucase un spirit supra-protector.
- Unde mergem? S-a adresat veselă şi eu i-am zâmbit pornind autovehiculul.
- Eşti curioasă? Am început să o tachinez, nedepăşind limita de viteză. În mod normal nu îmi păsa de acest lucru dar acum nu eram doar eu, mai aveam în grijă două persoane. A observat atenţie cu care conduceam şi a chicotit.
- Sunt! Am început să râd prefăcându-mă atent doar la drum. Mi-a dat un ghiont în stomac iar eu m-am prefăcut că mă doare.
- Ok , ok. O să vezi când ajungem acolo.
Tot restul drumului am vorbit despre diferite lucruri, nici nu îmi păsa despre ce, sau cum vorbeam, atâta timp cât eram împreună puteam şi să stăm în tăcere.
Când am ajuns în faţa unei clădiri super înalte , am coborât, cu acelaşi gest delicat am ajutat-o pe Angelique să coboare. A citit titlul tipărit mare la intrarea în clădire.
„ AgenÅ£ii Imobiliare.â€
- Ce facem aici?
- Nu-mi spune că nu vrei un loc al nostru? Am rânjit şi i-am urmărit reacţia. A zâmbit foarte vesel şi m-a îmbrăţişat sărutându-mă. Mi s-a părut mai rău decât un copil entuziasmat în ziua de Crăciun, sau ceva de genu. Ochii îi licăreau. Am strâns-o şi eu între braţe.
- Serios? M-a întrebat înainte să intrăm în biroul agentului imobiliar. Am răspuns.
- Desigur.
Mie sincer nu îmi păsa prea tare unde locuiam, alesem să stau într-un apartament pentru că... Era mai comod şi o casă nu se potrivea unui bărbat singur. Unui burlac, ceva mai mic şi luxos era perfect. Dar acum că urma să am o familie – una adevărată , mă gândeam că trebuie să avem un loc special şi mai mare – mult mai mare.
- Domnule , doamnă Asazuki. Bună ziua. Am primit telefonul dumneavoastră şi am pregătit câteva locuri pentru vizitat. Mă gândeam la un apartament cu patru camere , luxos, are lift , la etajul şase. Vecinii sunt cumsecade, şi sunt portari. Este un loc foarte drăguţ.
Nu am lăsat-o să continue.
- Nu vreau să trăim într-un bloc. Soţia mea – am arătat spre Angelique – este însărcinată, şi nu vreau să trebuiască să urce sau coboare scări, sau să rămână blocată în lift – sau orice altceva de genul acesta. M-am uitat spre ea. Doar dacă tu nu îţi doreşti aşa ceva?
Mi-a zâmbit şi mă întrebam de ce se înroşise. Poate din cauza cuvântului „ soţie †, sau „ doamna Asazuki †– femeile sunt emoţionate prea uşor . I-am luat mâna între degetele mele şi am privit-o.
- O casă e cu siguranţă mai bună. O casă încăpătoare cu o curte drăguţă ... Cred că atâta vreme cât avem cât mai mult spaţiu este foarte bine, vreau să zic... O să fim trei. Şi-a pus cealaltă mână liberă peste burtă şi inima mea a luat-o razna. Simţeam iar ceea ce însemna cuvântul „ tată †, de abia mi-am putut readuce ritmul respiraţiei la normal.
Doamna de la agenţie ne-a dus prin oraş la diferite case – sincer nu mi-a plăcut niciuna, şi oricum o lăsam pe Angelique să decidă - orice era bun pentru ea, era bun şi pentru mine şi copilul nostru. Ne-a arătat însă, într-un final, o casă mare cu o curte foarte îngrijită , avea şi o grădiniţă cu flori – deşi florile trebuiau resuscitate. Am intrat înăuntru şi am văzut cât de mult spaţiu era, camere destule şi o bucătărie imensă . Am văzut sufrageria şi băile. Mi s-a părut destul de ok, plus că dacă nu ne plăceau culorile puteam schimba . Casa nu era mobilată.
- Cât de superb!
A exclamat Angelique înainte să întreb dacă îi place. M-a strâns de mână privindu-mă adânc în ochi, avea expresia unui copil care tocmai vroia să îşi îndulcească părinţii să îi cumpere nu ştiu ce. Am început să râd chiar înainte să mă întrebe.
- O putem lua?
Am mângâiat-o pe păr, sărutându-i fruntea.
- Ok. E frumoasă, cred că o să ne simţim bine. Plus că e destul de aproape de casa lui Eric şi Elisse , vreau să zic unde locuiesc ei actual. A rânjit şi am înţeles că şi ăsta era unul din motivele pentru care îi plăcea locuinţa.
- Am vrea să o cumpărăm. Am zis eu într-un fianl.
De acte am decis să las un angajat să se ocupe, aşa că mi-am sunat secretara de la firmă şi a fost încântată să facă această treabă. Cred că prevedea o mărire de salariu din cauza tonului meu vesel. Am urcat iar în maşină şi am privit-o pe Angel.
- În sfârşit o să avem locul nostru. Trebuie doar să mai mobilăm, să refacem grădiniţa, şi să cumpărăm nişte scaune drăguţe şi o masă pentru afară. Trebuie să decidem camera copilului, şi camera noastră. Am început să vorbesc şi mă uimeam de lucrurile pe care le gândeam. Era atât de plăcut deşi nu erau bărbaţii genul care să se preocupe de detalii, eram încântat de orice. Telefonul mi-a sunat .
- Domnule Asazuki, mă scuzaţi că vă deranjez, au apărut nişte probleme cu privire la contractul cu P.O.O.S , nu ştiu ce aş putea face.
Am oftat .
- Vin într-acolo. Am privit-o vinovat pe Angel şi ea a scos limba la mine.
- Ştiu.. Trebuie să pleci.
Am lăsat un alt oftat mai lung şi am sărutat-o . Eram la semafor.
- Nu te supăra, te rog. Am rostit fără prea mare tragere de inimă. Ea a râs.
- Te iert, te iert. Doar du-mă la Elisse. Mă gândeam să îi cer nişte sfaturi pentru decorare.
- Perfect, faceţi o echipă trăznet. Doar să faceţi camera fetei – pardon copilului, roz. Am chicotit.
- O să fie băiat! A mai rostit încă odată.
Am plecat, lăsând-o acasă la Elisse şi m-am uitat suspicios la ele . Au râs simultan şi eu am plecat. Treburile de la birou erau enervante, acum că aveam cu cine să îmi petrec timpul. Am rezolvat problema pentru care ajunsesem acolo şi instantaneu au mai apărut şi altele care cereau să mă ţină ocupat. I-am trimis un mesaj lui Angelique prin care i-am spus că o să cam întârzi. Mi-a răspuns spunându-mi că mă aşteaptă la apartament, când termină ce are de făcut în acea zi. Am făcut un efort să îmi ocup mintea cu bilanţuri, contracte şi alte cele – mă gândeam ce o să fie copilul, chiar speram să avem o fată cu părul ciocolatiu , ochii verzi. La fel ca mama ei. Toţi angajaţii mi-au observat starea mult prea bună şi cam aeriană, zâmbeau şi ei. Chiar mă comportasem frumos cu toată lumea în acea zi. Chiar şi Jack era entuziasmat.
Se făcuse destul de târziu când am terminat treaba, se lăsase întunericul.
- Hei frate, ce bine dispus ai fost azi. Felicitări , am auzit că o să fii tătic. Prin asta renunţ la resentimentele faţă de viitoarea ta soţie, sau încerc. A început să râdă şi eu am dat din cap.
- Cum merge cu Bibi?
- Extraordinar. Dacă nu ar fi aşa , deja aş fi ucis. Ai uitat?
Am afirmat glumeţ, amintindu-mi că îl „ ameninţasem †.
Drumul până acasă a fost destul de scurt, am urcat în apartament deschizând uşa şi am văzut că era.. Cald. Neobişnuit de cald – sau mi se părea. Angelique era în sufragerie , uitându-se la tv şi mâncând... Ceva, nu am realizat prea bine ce erau, chipsuri sau.. În fine. Am mers către ea şi am sărutat-o.
- Bine ai venit acasă.
Mi-a zis râzând. Am luat-o în braţe, purtând-o până în dormitor. Am pus-o în pat şi m-am aruncat peste ea – de fapt m-am aşezat destul de uşor. I-am îndepărtat bluza sărutând-o.
- Takumi , poate să..
M-am documentat, nu o să îi facă rău dacă ne mişcăm uşor.
Şi-a ferit privirea iar eu am continuat să o mângâi. Nu ştiu cât de lungă a fost noaptea, sau când a venit dimineaţa. Ştiam doar că acum , chiar nu mai puteam trăi fără Angelique. Fără ea şi copilul nostru.
@ shiro -- cu adevărat, vor fi nişte părinţi minunaţi XD
@ Wildrose -- vei afla curând misterul copilului =]]] =]]] . Ah ! Şi vei vedea cum se va întinde ficul :]]
Mulţumim tuturor pentru comentarii şi aprecieri. De asemenea pentru faptul că ne citiţi povestea. Înseamnă mult pt. noi XD .
Lectură plăcută!
[center]Capitolul 42[/center]
Nu ştiu cum văd ceilalţi acest fapt, dar ideea de a fi tată mi se pare minunată. Să am un copil, o familie, să fiu alături de femeia pe care o iubesc. Cu adevărat un vis ce îţi dă forţa să treci peste toate. Ce urma să devin şi eu, şi la dracu că eram fericit.
Am urcat în maşină deschizându-i portiera lui Angelique şi ajutând-o să intre – ceva îmi spunea că putea şi singură dar mă apucase un spirit supra-protector.
- Unde mergem? S-a adresat veselă şi eu i-am zâmbit pornind autovehiculul.
- Eşti curioasă? Am început să o tachinez, nedepăşind limita de viteză. În mod normal nu îmi păsa de acest lucru dar acum nu eram doar eu, mai aveam în grijă două persoane. A observat atenţie cu care conduceam şi a chicotit.
- Sunt! Am început să râd prefăcându-mă atent doar la drum. Mi-a dat un ghiont în stomac iar eu m-am prefăcut că mă doare.
- Ok , ok. O să vezi când ajungem acolo.
Tot restul drumului am vorbit despre diferite lucruri, nici nu îmi păsa despre ce, sau cum vorbeam, atâta timp cât eram împreună puteam şi să stăm în tăcere.
Când am ajuns în faţa unei clădiri super înalte , am coborât, cu acelaşi gest delicat am ajutat-o pe Angelique să coboare. A citit titlul tipărit mare la intrarea în clădire.
„ AgenÅ£ii Imobiliare.â€
- Ce facem aici?
- Nu-mi spune că nu vrei un loc al nostru? Am rânjit şi i-am urmărit reacţia. A zâmbit foarte vesel şi m-a îmbrăţişat sărutându-mă. Mi s-a părut mai rău decât un copil entuziasmat în ziua de Crăciun, sau ceva de genu. Ochii îi licăreau. Am strâns-o şi eu între braţe.
- Serios? M-a întrebat înainte să intrăm în biroul agentului imobiliar. Am răspuns.
- Desigur.
Mie sincer nu îmi păsa prea tare unde locuiam, alesem să stau într-un apartament pentru că... Era mai comod şi o casă nu se potrivea unui bărbat singur. Unui burlac, ceva mai mic şi luxos era perfect. Dar acum că urma să am o familie – una adevărată , mă gândeam că trebuie să avem un loc special şi mai mare – mult mai mare.
- Domnule , doamnă Asazuki. Bună ziua. Am primit telefonul dumneavoastră şi am pregătit câteva locuri pentru vizitat. Mă gândeam la un apartament cu patru camere , luxos, are lift , la etajul şase. Vecinii sunt cumsecade, şi sunt portari. Este un loc foarte drăguţ.
Nu am lăsat-o să continue.
- Nu vreau să trăim într-un bloc. Soţia mea – am arătat spre Angelique – este însărcinată, şi nu vreau să trebuiască să urce sau coboare scări, sau să rămână blocată în lift – sau orice altceva de genul acesta. M-am uitat spre ea. Doar dacă tu nu îţi doreşti aşa ceva?
Mi-a zâmbit şi mă întrebam de ce se înroşise. Poate din cauza cuvântului „ soţie †, sau „ doamna Asazuki †– femeile sunt emoţionate prea uşor . I-am luat mâna între degetele mele şi am privit-o.
- O casă e cu siguranţă mai bună. O casă încăpătoare cu o curte drăguţă ... Cred că atâta vreme cât avem cât mai mult spaţiu este foarte bine, vreau să zic... O să fim trei. Şi-a pus cealaltă mână liberă peste burtă şi inima mea a luat-o razna. Simţeam iar ceea ce însemna cuvântul „ tată †, de abia mi-am putut readuce ritmul respiraţiei la normal.
Doamna de la agenţie ne-a dus prin oraş la diferite case – sincer nu mi-a plăcut niciuna, şi oricum o lăsam pe Angelique să decidă - orice era bun pentru ea, era bun şi pentru mine şi copilul nostru. Ne-a arătat însă, într-un final, o casă mare cu o curte foarte îngrijită , avea şi o grădiniţă cu flori – deşi florile trebuiau resuscitate. Am intrat înăuntru şi am văzut cât de mult spaţiu era, camere destule şi o bucătărie imensă . Am văzut sufrageria şi băile. Mi s-a părut destul de ok, plus că dacă nu ne plăceau culorile puteam schimba . Casa nu era mobilată.
- Cât de superb!
A exclamat Angelique înainte să întreb dacă îi place. M-a strâns de mână privindu-mă adânc în ochi, avea expresia unui copil care tocmai vroia să îşi îndulcească părinţii să îi cumpere nu ştiu ce. Am început să râd chiar înainte să mă întrebe.
- O putem lua?
Am mângâiat-o pe păr, sărutându-i fruntea.
- Ok. E frumoasă, cred că o să ne simţim bine. Plus că e destul de aproape de casa lui Eric şi Elisse , vreau să zic unde locuiesc ei actual. A rânjit şi am înţeles că şi ăsta era unul din motivele pentru care îi plăcea locuinţa.
- Am vrea să o cumpărăm. Am zis eu într-un fianl.
De acte am decis să las un angajat să se ocupe, aşa că mi-am sunat secretara de la firmă şi a fost încântată să facă această treabă. Cred că prevedea o mărire de salariu din cauza tonului meu vesel. Am urcat iar în maşină şi am privit-o pe Angel.
- În sfârşit o să avem locul nostru. Trebuie doar să mai mobilăm, să refacem grădiniţa, şi să cumpărăm nişte scaune drăguţe şi o masă pentru afară. Trebuie să decidem camera copilului, şi camera noastră. Am început să vorbesc şi mă uimeam de lucrurile pe care le gândeam. Era atât de plăcut deşi nu erau bărbaţii genul care să se preocupe de detalii, eram încântat de orice. Telefonul mi-a sunat .
- Domnule Asazuki, mă scuzaţi că vă deranjez, au apărut nişte probleme cu privire la contractul cu P.O.O.S , nu ştiu ce aş putea face.
Am oftat .
- Vin într-acolo. Am privit-o vinovat pe Angel şi ea a scos limba la mine.
- Ştiu.. Trebuie să pleci.
Am lăsat un alt oftat mai lung şi am sărutat-o . Eram la semafor.
- Nu te supăra, te rog. Am rostit fără prea mare tragere de inimă. Ea a râs.
- Te iert, te iert. Doar du-mă la Elisse. Mă gândeam să îi cer nişte sfaturi pentru decorare.
- Perfect, faceţi o echipă trăznet. Doar să faceţi camera fetei – pardon copilului, roz. Am chicotit.
- O să fie băiat! A mai rostit încă odată.
Am plecat, lăsând-o acasă la Elisse şi m-am uitat suspicios la ele . Au râs simultan şi eu am plecat. Treburile de la birou erau enervante, acum că aveam cu cine să îmi petrec timpul. Am rezolvat problema pentru care ajunsesem acolo şi instantaneu au mai apărut şi altele care cereau să mă ţină ocupat. I-am trimis un mesaj lui Angelique prin care i-am spus că o să cam întârzi. Mi-a răspuns spunându-mi că mă aşteaptă la apartament, când termină ce are de făcut în acea zi. Am făcut un efort să îmi ocup mintea cu bilanţuri, contracte şi alte cele – mă gândeam ce o să fie copilul, chiar speram să avem o fată cu părul ciocolatiu , ochii verzi. La fel ca mama ei. Toţi angajaţii mi-au observat starea mult prea bună şi cam aeriană, zâmbeau şi ei. Chiar mă comportasem frumos cu toată lumea în acea zi. Chiar şi Jack era entuziasmat.
Se făcuse destul de târziu când am terminat treaba, se lăsase întunericul.
- Hei frate, ce bine dispus ai fost azi. Felicitări , am auzit că o să fii tătic. Prin asta renunţ la resentimentele faţă de viitoarea ta soţie, sau încerc. A început să râdă şi eu am dat din cap.
- Cum merge cu Bibi?
- Extraordinar. Dacă nu ar fi aşa , deja aş fi ucis. Ai uitat?
Am afirmat glumeţ, amintindu-mi că îl „ ameninţasem †.
Drumul până acasă a fost destul de scurt, am urcat în apartament deschizând uşa şi am văzut că era.. Cald. Neobişnuit de cald – sau mi se părea. Angelique era în sufragerie , uitându-se la tv şi mâncând... Ceva, nu am realizat prea bine ce erau, chipsuri sau.. În fine. Am mers către ea şi am sărutat-o.
- Bine ai venit acasă.
Mi-a zis râzând. Am luat-o în braţe, purtând-o până în dormitor. Am pus-o în pat şi m-am aruncat peste ea – de fapt m-am aşezat destul de uşor. I-am îndepărtat bluza sărutând-o.
- Takumi , poate să..
M-am documentat, nu o să îi facă rău dacă ne mişcăm uşor.
Şi-a ferit privirea iar eu am continuat să o mângâi. Nu ştiu cât de lungă a fost noaptea, sau când a venit dimineaţa. Ştiam doar că acum , chiar nu mai puteam trăi fără Angelique. Fără ea şi copilul nostru.